vineri, 5 decembrie 2014

Bateriile nu sunt incluse în preț - o introducere în poezia conceptuală. (Poesis Internațional nr. 2 (14)/2014)



În ultimul număr din Poesis Internațional (care se poate comanda aici):

Yigru Zeltil
Bateriile nu sunt incluse în preț - o introducere în poezia conceptuală
(p. 130-135)

Nu știu alții cum sunt, dar am crescut nu printre basme și jocuri în fața blocului,  ci mai ales printre atlase, Pagini Aurii, Arborele Lumii și o întreagă serie de reviste din domeniile cele mai disparate (disperate?). Călătoream urmărind hărți, mâncam din priviri rețetele din Practic în bucătărie, mă jucam citind recenziile din PC Games și aproape că locuiam în casele din revistele de arhitectură și design interior - nu mai spuneam de jocurile video pe care le încercasem încă de la 3 ani, așa încât ajunsesem să percep drept „nesatisfăcătoare” jocurile copilăriei... Exagerez, desigur, ceea ce acum poate părea „curiozitate epistemică” era doar rezultatul unei plictiseli. Cu mult după ce am trecut la literatură, am început să-mi dau seama în cât de mare măsură sunt produsul unei lumi made into itself (vorba unui rapper) și cât de condiționate sunt toate lucrurile pe care le fac... și în care investesc un elan care - abia el - pare a spune ceva autentic despre mine, dincolo de toate dorințele și reacțiile pe care le pot observa ceilalți.

Nu mă pot descotorosi de senzația că trăiesc într-o realitate ca o mare instalație pop art, care îmi pare în același timp demnă de satiră, un matrix de temut, dar și un kitsch fascinant, policrom. Mi-am amintit chiar acum de o plimbare singulară făcută într-o seară de ianuarie prin METRO, unde părinții mei făceau cumpărături. Obosit, comisesem gestul infantil (și psihanalizabil) de a mă așeza în căruciorul supradimensionat, contemplând astfel, dintr-o poziție comodă, labirintul de cutii de carton și de baxuri. Fie vorba între noi, am insistat pe toate acestea pentru a pune într-o altă lumină subiectul din rândurile următoare, de o ariditate care nu pare să suporte decât un unghi intelectualist sau - eventual - ludic. Nu putem însă vorbi despre posibilitățile poeziei conceptuale înainte de a vedea cam despre ce este vorba...

Poezia conceptuală este o mișcare relativ recentă (începând aproximativ cu mijlocul anilor 2000) din literatura americană (mai ales din mediul academic). Prezența termenului de „poezie” se datorează următoarelor două aspecte: acești conceptualiști, cu unele excepții, nu sunt prezenți în circuitul artelor vizuale (în care conceptualismul e prezent de aproape o jumătate de secol), ci în cel al literaturii, fiind publicați de edituri mici asociate mai ales cu poezia; în plus, ei evocă modelele din avangardele istorice și neoavangarde, care s-au manifestat în poezie (nu fără excepții majore: Joyce, prozatorii de la OuLiPo...). Altminteri, termenul mai potrivit ar fi cel de scriere conceptuală, pe care îl folosesc Craig Dworkin și Kenneth Goldsmith, autorii volumului de referință „Against Expression: An Anthology of Conceptual Writing” (2011).

Publicată la o editură universitară, antologia se situează mai degrabă drept un volum-manifest (proiectul era legat, la început, de inițiativa unei arhive on-line de scrieri conceptuale); Craig Dworkin, într-adevăr, preferă termenul de „eseu ilustrat”. Antologia include nu numai autori asociați cu literatura, deoarece, ne spune Dworkin, intenția este de a demonstra posibilitatea unei „arte cu bază teoretică” care să nu țină cont de diferențele de „disciplină” sau de „tradiție” (și, deci, paradoxala unitate din spatele unui cuprins care merge înapoi până la Diderot și Mallarmé). Dworkin abordează în câteva pagini numeroasele problematici ale artei conceptuale - printre care și ideea că un concept nu ar putea fi reactualizat fără a se așeza într-un context implicit diferit (iar contextul înseamnă, în cazul unei arte de asemenea factură, aproape totul). Nu este omisă nici legimitatea aproprierii, procedeu care abia prin acești noi poeți conceptuali se instituționalizează și în câmpul literar... De observat că atât Dworkin, cât și Goldsmith insistă asupra așa-zisului „remix culture” (L. Lessig) al contemporaneității, nepercepând o deosebire de grad dintre „sampling” și apropriere... Să revenim însă la scrierea (sau poezia -- până și acești antologatori alternează cei doi termeni) conceptuală (pe care Dworkin o plasează... sub semnul nimfei Eco).

Parafrazând celebra definiție a lui Sol LeWitt din „Paragrafe despre arta conceptuală” (1967), am putea spune că aspectul cel mai important al unei scrieri conceptuale este ideea sau conceptul (și nu actualizarea acestuia). Mai precis, un concept pe baza căruia să fie generat textul, nu o idee, o „intenție” generică. Însă diferența față de arta conceptuală este dată de contextul instituțional în cadrul căruia conceptul este actualizat (în literatură, de data aceasta), precum și de contextul istoric. Dacă primul val de artă conceptuală s-a format ca o reacție la prezumțiile criticilor formaliști ai vremii (precum Clement Greenberg), lansându-se mai ales în încercarea de a dematerializa definitiv „opera de artă” (Lawrence Weiner spunea că: „Când afli despre o lucrare de-a mea, intră în posesia ta. N-am cum să intru în creierul nimănui ca s-o scot”; totuși, în ciuda declarațiilor sale, reproducerile lucrărilor sale n-au ocolit „circuitul artei în natură”...). Pe de altă parte, noul conceptualism (din literatură; în artă s-au mai perindat câteva generații de „post-conceptualiști”) ar fi legat de perioada în care a apărut și a început să se dezvolte Internet-ul.

În textul său introductiv din antologie, „De ce scrierea conceptuală? De ce acum?”, Kenneth Goldsmith dezvoltă o comparație între raportul actual literatură (cea tipărită, se subînțelege)-Internet și raportul pictură-fotografie (de la apariția acesteia din urmă), o comparație făcută prea în grabă pentru a convinge cu totul, dar care pune pe gânduri... Goldsmith reacționează la cantitățile imense de limbaj care acum circulă nestingherit pe Internet reciclându-le, folosind procedee de apropriere, deturnare, de/recontextualizare sau web crawling (în care sunt specializați poeții din grupul flarf, ale căror poezii bazate pe căutări Google reactualizează spiritul poeziei dadaiste). Totuși, arsenalul practicilor conceptuale poate fi considerat mai vast (a se vedea și un inventar ideatic de artă minimală și conceptuală ca http://radicalart.info/).

Deviza lui Goldsmith (conform căruia „calculatorul ne încurajează să-i imităm mecanismele”) este uncreative writing, scrierea „necreatoare”, care aruncă în aer (nu fără a da naștere altor răspunsuri și întrebări) conceptele de „creativitate” și de „expresivitate”. De reținut ideea că, în cazul scrierii conceptuale, a fi cititor este mai puțin important decât a fi „gânditor”; cu alte cuvinte, lectura unui text care actualizează conceptul X ar fi opțională (!) față de înțelegerea conceptului X, ceea ce înseamnă că, în unele cazuri, poți să guști (?) o scriere conceptuală fără a fi citit-o. Lucru care se verifică în cazul „operelor” lui Goldsmith, care includ: transcrierea unui număr din New York Times în format de carte, transcrierea tuturor mișcărilor corpului autorului pe durata unei zile etc., printre care și proiectul „Printing Out the Internet”, prin care poetul încearcă să tipărească întreg Internet-ul...

Așa cum erau de așteptat, au apărut și reacții de respingere viscerală (luând ca atare pretențiile conceptualiștilor „puri și duri”, conform cărora practicile non-conceptuale din poezie și proză ar fi defazate), dar și critici elaborate, precum cea a poetei Amy King, care pune în evidență tacticile prin care, pozând într-o „avangardă” exclusivistă, conceptualiștii s-au omologat și au achiziționat putere simbolică într-o perioadă foarte scurtă de timp. Într-adevăr, „ecologia” teoretică a conceptualiștilor nu-i împiedică să-i publice tomuri întregi de poezie conceptuală, iar voința de „a inova” nu este stingherită nici ea de ipocrizia și ambiguitatea 100% warholiană a unei abordări precum cea a Vanessei Place, a cărei „critică” a capitalismului constă chiar în... înființarea unui brand (VannessaPlace, Inc.) și comercializarea unui volum compus dintr-o sumă de... bancnote imprimate (titlul volumului este, desigur, $20). Dacă o asemenea „subversiune” poate fi considerată doar rezultatul aproprierii pe toate planurile, nu la fel se poate spune despre gestul lui Goldsmith de a se da în stambă la Casa Albă. Este o dovadă a limitelor unor astfel de „subversiuni” fabricate și consumate în zona academiei, care doar întrețin status quo-ul, fără a sparge cu adevărat „pereții albi ai galeriei”. Ceea ce nu înseamnă că scrierea conceptuală ar trebui desconsiderată în esență; dimpotrivă, cel mai „acceleraționist” gest ar fi, în momentul de față, acela de a exhiba conceptualismul nu ca o subversiune sau o probă de... inteligență.

O abordare care să accepte și ironia neacademică pare să apărut deja la cei pe care Felix Bernstein îi menționează în articolul său despre „poezia post-conceptuală” sau „structuralismul queer” (de pildă, membrii grupului TROLL THREAD, care publică volume gratuite pe Tumblr). Deocamdată, aceștia par să se caracterizeze printr-o abordare mai relaxată a conceptualismului, folosind mai ales tehnici asociate și cu grupul flarf, prin care se exploatează resursele expresive ale kitsch-ului și ale textelor spam (într-o manieră metaironică, uneori afină cu abordarea curentului muzical vaporwave). Unii poeți apropriază fragmente de Facebook (Sophia Le Fraga) sau de 4chan, Tumblr, Twitter etc., alții inventariază sinonime pentru „alb” (Holly Melgard), creează narațiuni din date GPS sau „autoportrete” din măsurători (Steve Giasson) ș.a.m.d. Unul dintre volumele lui Chris Sylvester este compus din... codul jocului Pokemon Yellow, contribuțiile autorului reducându-se la alegerea fontului și la copertă (care constă în reproducerea unui fals e-mail din partea celui care ar fi realizat varianta în engleză a jocului, care se declară plictisit de „poezia” celor de la TROLL THREAD, „denunță” plagiatul și spune că the world doesn't beed a living literary version of duchamp). Iată cât de creativă poate fi „lipsa de creativitate”...

La noi, sintagma „poezie conceptuală” a început să circule în aceeași perioadă cu apariția unui volum de traduceri din poeții suedezi, „Colonia poetică” (2011), deși adjectivul a apărut mai devreme - într-o recenzie pentru revista Cultura, Mihai Iovănel descrie volumul „spațiu privat”, publicat în 2009 de Elena Vlădăreanu și Dan Perjovschi, drept „capodopera conceptuală a poeziei douămiiste”. Cu aprecierile lui Iovănel a polemizat Daniel Cristea-Enache, care, în (puțin spus) vituperantul text „Poezie și inflație (I)”, folosește din belșug adjectivul în felul următor: „Primul simptom al inflaţiei autothone în genul poetic îmi pare a fi subţirimea volumelor aruncate pe piaţă ca într-o încăpătoare pubelă. (...) Cu toţii se vor încînta de un concept (simptomul numărul doi) nemaiîntîlnit în literatura naţională şi universală şi care se ilustrează exclusiv prin autorul subţiratic-şăgalnicului volum de versuri. Acesta are multe spaţii albe, uneori pagini şi file întregi, pe care o gospodină şi-ar putea nota reţete detaliate, fiindcă hîrtia e de calitate, iar cotorul reţetarului poetic ţine. Şi cînd nu sînt spaţii albe, pagini, file, întregi secţiuni experimentale foşnind conceptual, sînt desene ce completează, oportun, imaginarul artistului, fie ele făcute de artistul însuşi, fie de un altul, chemat la editare. (...) Al doilea simptom al inflaţiei „poetice“ este alibiul conceptual utilizat pentru toate deficienţele şi precarităţile artistice. S-ar zice că esteticul e în afara discuţiei despre poezie a harnicilor versificatori şi că arta e cea de pe urmă preocupare a lor.//Orişice bazaconie e livrată cu pretinsa superioritate a unei platforme conceptuale faţă de care poezia românească a rămas mult îndărăt. (...) Fireşte, la concept şi experiment sîntem cei mai importanţi poeţi de pe mapamond. Singura problemă cu această feerie este că mapamondul nu pare conştient de întîietatea noastră conceptuală.” Sublinierile îmi aparțin, nu și tonul de conservator jignit - fiindcă, dacă i-ar fi „citit” pe poeții conceptuali din afară, Daniel Cristea-Enache ar fi nevoit să-și modifice puțin concluziile (trecând de la denunțul experimentalelor „neaoșe” la, probabil cel al sincronismului „cu orice preț”).

Cele mai timpurii referințe la poezia conceptuală, de fapt, îi aparțin lui Dan Sociu, care a publicat în 2008, tot în Observator cultural, două traduceri din Ida Börjel și Kajsa Sundin. În notele traducerilor întâlnim următoarele remarci, ușor imprecise: „Pentru ceea ce scrie, criticii literari români ar pune-o la colţ pe Ida Börjel. Argumentul unic şi definitiv ar fi: „asta nu e poezie“. În alte literaturi, „asta“ poartă un nume: poezie conceptuală. Dincolo de ariditatea oricărui termen, poezia conceptuală lucrează (cu) limbajul, mimează diferite limbaje, este mai degrabă filozofică, decît senzitivă” și „(...) Ceea ce caută aceşti poeţi, numiţi şi „poeţi ai limbajului“ sau, cu o sintagmă improprie, dacă o raportăm la arta contemporană, „poeţi conceptuali“, este să investigheze eficienţa şi, pînă la urmă, autenticitatea diverselor tipuri de discurs, în acest proces esteticul fiind la capătul listei priorităţilor. Discursul, spun aceştia, aparţine puterii – capitalismului, în principiu –, iar ceea ce putem noi face e să îl desfoliem sau să îl punem, prin experiment, în anumite perspective, pentru a-i sublinia slăbiciunile, dar şi pentru a descoperi noi posibilităţi de comunicare.”

În iunie 2013 are loc evenimentul „Identitate şi formă în poezia contemporană - poezie conceptuală la Bucureşti”, la care a participat și Vanessa Place. Într-o postare despre acest eveniment, Răzvan Țupa scrie pe site-ul său: „Mai rar prezentată în România, poezia conceptuală se concentrează mai ales asupra procesului de elaborare şi concepere propriu zisă a poeziei şi mai puţin asupra produsului final.” Totuși, sintagma circulă încă destul de rar și cu accepțiuni vagi, pe unele blog-uri (de pildă, Stelian Müller scrie despre „școala de poezie de la Cluj (Manasia, Moldovan, Doboș, Baghiu, Văsieș” că practică „o poezie conceptuală, sterilă, lipsită de viaţă cum i s-a reproşat de atâtea ori. O poezie care forţează o paradigmă afectivă stranie în mintea cititorului, o paradigmă abundentă şi vidă în acelaşi timp, un vag capăt de pod pe malul opus vechilor maluri străjuite de vechile noastre grilaje ruginite.”) sau pe site-urile literare (o poezie a Ioanei Dunea, publicată pe Fabrica de Literatură, este etichetată de către un comentator drept „poezie conceptuală, rece”). O astfel de accepțiune întâlnim și la V. Leac, care utilizează sintagma de „poezie conceptuală” pe coperta a patra a volumului de poezii (aproape toate non-conceptuale, de fapt) semnat de Bogdan Coșa, „O formă de adăpost primară” (2013): „A încerca să înțelegi ceva din ceea ce se întâmplă cu tine în relația ta cu realitatea imediată, cum ieși la suprafață din anumite situații, scenarii aparent banale, casnice, problematizând altfel decât ceilalți, aceasta ar putea fi trăsătura esențială a volumului O formă de adapost primară. Acest gen de poezie (poezia conceptuală) a avut întotdeauna un public mai selectiv si mai inteligent”. O definiție, evident, intuitivă, non-formală, dar oarecum pe linia definițiilor lui Dan Sociu.

Lăsând la o parte câteva texte semnate de V. Leac, Dan Sociu, Aurelia Borzin, Dmitri Miticov, Iulian Tănase și alți câțiva, cele mai bune exemple de scriere conceptuală românească (fără a fi primit această etichetă până acum) se află, nu întâmplător, în „(Poemul din carton). Urme de distrugere pe Marte” (2006), volumul cel mai recent al lui Bogdan Ghiu (care a tradus în ultimii ani din teoreticienii francezi care stau și la baza gândirii conceptualiștilor americani). O parte consistentă a volumului este alcătuită din fotografii ale unor bucăți de hârtie pe care au fost tipărite poeziile, iar, în finalul volumului, un text este transcris în stare brută, apoi reluat în mai multe variante în care anumite porțiuni au fost cenzurate, șterse sau repoziționate pe pagină. Tot în 2006, Mugur Grosu publică un volum de „sms-poeme”, „ei respiră și fac dragoste ca și fluturii” (2006), în care este transcris întreg inbox-ul și outbox-ul telefonului lui „urs” (Mugur Grosu).

De o abordare conceptuală se apropie și Vlad Drăgoi (al cărui volum din 2013, „Metode”, chestionează fundamentele poeziei „autenticiste”, realizând, în planul poeticii, o transgresiune ce a fost deghizată de o altă transgresiune, cea a violenței conținutului/limbajului, derutând critica), dar cel mai insistent în direcția conceptualismului pare să fie cel care-și semnează ultimul volum, „șa(n)sele din patrujnouă (piese de poezie)” (2014), drept Camil L.A. Camil (bibliografia sa mai include: „Camil P. Camil - CHAT în interior SAU Priveghi în pasă-rea de sine” și „Camil U. Camil featuring TU, Cititorul - Versuri albe”), realizând o parodie a poeziei moderniste până la ultimele consecințe. Nu o parodie blândă, tipic optzecistă, ci una complet metaironică, „eul liric” emițând cascade de clișee, manierisme și pseudo-experimentalisme dublate permanent de sarcasm. Unele texte sunt propriu-zis conceptuale: de pildă, Canto II: „Crăciun fericit!/(La mulți ani!)/Paște fericit!/Hristos a-nviat! Adevărat a-nviat!/........./„Dumnezeu, amu, rit!” (eu, Onán, răzvrătit)/........./ Crăciun fericit!/(La mulți ani!)/Paște fericit!/Hristos a-nviat! Adevărat a-nviat!), sau Canto XLII, compus din fragmente de fals limbaj de programare și alte fragmente de text apropriat sau parodiat... În sine, volumul ar putea trece totuși neobservat, criticii putând invoca facil un „veleitarism” deghizat în „veleitarism” metaironic. Mai problematică ar fi apariția unor experimente precum aproprierea unor poezii vetuste de tip „Amurg Sentimental” sau truisme motivaționale stil Tony Poptămaș...
Mai rămân multe de scris despre poezia conceptuală de la noi (nu ar fi imposibil proiectul unei antologii de poezie românească mai mult sau mai puțin apropiată de conceptualism) sau de aiurea (nu am discutat pe larg cuprinsul antologiei Dworkin-Goldsmith (în care îl întâlnim și pe Tristan Tzara) și nici notațiile din volumul semnat de Place și Fitterman, „Note despre conceptualism”, se mai poate vorbi, de asemenea, despre poeții conceptuali răzleți din țările nordice și romanice, mai ales Franța).
E prea devreme pentru previziuni (oricum, succesul acestor procedee va depinde de cei care vor fi dispuși să aplice aceste procede și de calitățile lor în timpul folosirii procedeelor non-conceptuale), însă părerea mea este că ar putea oferi oportunități de expresivitate (nu atât involuntară, ca la Eugen Simion, cât deturnată) pe care nu le oferă autenticismul douămiist (datorită convențiilor pe care le presupune și care nu au fost încă deconstruite).

Pentru mine reprezintă, în momentul de față, și o modalitate de a evada din fundătura procedeelor optzeciste, insuficient de riguroase pentru ceea ce căutam. Poezia mea conceptuală (nu știu alții cum sunt...) nu „coboară în stradă”, ci se plimbă literalmente prin magazinele bam boo (transcrierea conținutului unui pachet de nisip decorativ), prin hârtiile birocrației (certificate de existență, pseudo-subiecte de examen) sau printre rafturile hipermarket-urilor (o listă compusă din ingrediente selectate din 111 de liste de ingrediente), o critică și o odă la fel de ambiguă ca minunata și enervanta realitate pe care o parazitează. Sau doar o glumă de hipster...


marți, 12 august 2014

La limită: Vlad Drăgoi, Metode, 2013

(Despre Metode am scris (și am revenit de mai multe ori), dar nu am publicat până acum decât un text în engleză pe Goodreads. La începutul anului acesta, planul meu era să scriu despre mai multe volume de poezie din 2013, dar, așa cum se știe, lenea a fost mai mare... Sper ca textul ăsta „vechi și nou” să fie urmat în curând de altele:)

Vlad Drăgoi, Metode, Casa de Editură Max Blecher, Bistrița, 2013

Dacă există vreun principiu estetic care a dominat mainstream-ul poetic al ultimilor 10-15 ani, acela a fost și este, în pofida acceselor de tuse din spatele sălii, autenticismul. Lăsând la o parte ambiguitatea multor bilanțuri, generația 2000, într-un timp mai scurt decât optzeciștii, a furnizat modele discursive (o sintagmă derutantă dacă rămânem la suprafață), dar și o oarecare „etică” trecută oarecum cu vederea, parțial din cauza naturii reactive a unora dintre protagoniști (să ne gândim la traiectoria lui Ianuș), parțial din cauza prejudecății că poezia douămiistă stereotipică nu ar implica nicio „dificultate” (nici măcar încercarea de a rezista tentației de a poetiza inerțial?). La un moment dat, Dumitru Bădița posta pe Facebook texte în care ironiza tendința unor critici de a valoriza din poezia „minimalistă” numai momentele care pot constitui oaze de „lirism”. Bădița (care era activ în „tranșeele” de pe clubliterar, dar care n-a participat deloc la „canonul”) crede că s-a încheiat „coșmarul mizerabilist”. După ce „și-au închis pliscul poeții aceia obraznici, nerușinați, slobozi la gură și la condei”, el mai notează că:


„La extincția mizerabilismului au contribuit și investițiile urbane masive: bitumul optzecist, plin de gropi și crăpături, prelungit până în anii 90, a fost acoperit de asfalt nou și mărginit cu borduri noi, iar building office-urile cam tot în vremea aceea au început a fi ridicate, conjunctură urbanistică numai bună să stimuleze o nouă sensibilitate poetică. E anacronic să mai fii mizerabilist, când calci pe pavaj nou, iar chipul ți se oglindește în geamurile unui bloc turn nou-nouț, unde te așteaptă un calculator și un cont pe o rețea de socializare să lansezi emoticoane, iar câteva site-uri îți oferă cărți gratuite, pe care înaintașii tăi, mult huliții mizerabiliști, încă le mai împrumutau de la bibliotecă și le citeau într-o noapte rece, petrecută în compania unui păduche.
După o lectură într-un club bucureștean, o venerabilă doamnă a literelor noastre a fost extaziată că o poetă folosise într-un text imagini cu ghiocei. „Mă bucur că ghioceii înfloresc din nou în poezia noastră tânără!” Exclamația aceasta a marcat pentru mine colapsul mizerabilismului.” (Dumitru Bădița; 21 decembrie 2013)


Postarea aceasta și cea următoare (conform căreia fracturismul ar fi fost „singura coliziune dintre poezie și sistemul politic din România după căderea oficială a comunismului”) camuflează în tușa ironică un portret eroic: douămiiștii ca niște pierde-vară desăvârșiți, marginali sinceri în revolta lor, obraznici fără compromisuri... În această imagine și în imperativele din „Manifestul anarhist” (care, să nu uităm, dorea invalidarea distincției eu poetic-eu biografic) se poate vedea (grosier de stilizat, desigur) nivelul pe care se desfășoară poezia de la noi... Am realizat această introducere luuuungă nu atât pentru a vorbi despre un poet (încă un poet) care se abate de la autenticism („presiunea” din perioada cenaclului Euridice nu mai există, în mod evident) pentru un „spor de lirism”, ci despre un poet (...să curgă ghilimelele fără număr...) care își pune o mască de autenticist pentru a introduce altceva. O mască care se pare că i-a derutat pe critici, scriind despre Vlad Drăgoi în termeni cel mai adesea improprii, în timp ce volumul Metode pare să propună ceva pentru care nu prea există instrumente. Însă am senzația în același timp că, spre deosebire de „bătăliile” din jurul generației 2000, nu vor fi prea multe eforturi pentru a omologa asemenea „atrocități” - la o adică, sunt prea puțini critici, puterea lor este scăzută, este o saturație vădită de volume de poezii, relativismul e tot mai vădit, iar ego-ul contează cel mai mult în toată povestea asta, așa că inițiativele cu aroganțe tardo-moderniste, tardo-avangardiste nu sunt tocmai bine-venite în această „bălăceală”  multicoloră. M-am gândit să scriu despre Metode ca despre un volum care poate conta în discuțiile de peste 5-10-20 de ani - un pariu cu șanse minore și o miză așijderea. „Poezia română de mâine”? *plescăit* Chestii așa, de kiki. Douămiiștii au vrut un loc mai vizibil în societate pentru poezie - lucru care se va întâmpla cum? Cu volume de versuri hip (uneori, de fapt, cât se poate de kitsch), intens marketizate și, în cele din urmă, vândute de către cărtărești&comp. A pretinde orice altceva este praf în ochii capitalismului, drept pentru care micile deplasări din micul domeniu al poeziei nu merită cine știe ce atenție. Colac peste pupăză, l-am cunoscut pe autor, așa că și biata mea „obiectivitate” de cvasicritic (mai degrabă pseudo) nu valorează un deget în urechea vreunei vikipedii...

Totuși, m-am gândit să scriu despre Metode, mai ales după ce am citit cronica lui Alex Goldiș din „România literară”. Când un critic care îmi părea destul de receptiv scrie că Metode este „cu totul reprezentativă pentru o generaţie literară care tinde să renunţe la modelele livreşti în favoarea noii sensibilităţi Media”, dar folosind aproape exclusiv calificative negative (trecem peste lamentația la adresa faptului că au decăzut „modelele livrești”), am bănuit că lucrul acesta spune foarte multe, nu atât despre critica marca romlit (care, de altfel, a mai generat „vârfuri” precum textul lui Cosmin Ciotloș despre „Vânt potrivit până la tare”...), cât despre mișcările tectonice din poezie -- o alunecare dinspre un soi de „dicteu punk” înspre abordări conceptualizante, dinspre exhibiționism înspre metaironie... Metode nu este singura critică a limitelor discursurilor poetice de astăzi (voi scrie la un moment dat și despre volumul lui Florentin Popa), dar este cea mai radicală și mai pertinentă. Cel mai probabil, Vlad Drăgoi a vrut inițial să actualizeze tot „convențiile” autenticismului (pactul biografic, filonul epic, detaliile minore și neglijențele calculate), dar a ieșit o perfectă caricatură atroce.

Eul poetic și narant (fiindcă unele dintre texte sunt narațiuni propriu-zise, chiar dacă dispuse în versuri) este - nu pot să nu folosesc cuvântul ăsta delicios - protagonistul cărții, dar am greși dacă, luând în calcul poemul introductoriu (numit nu întâmplător „minus vlad drăgoi”), am crede că aveam de-a face cu poezia unei personalități egocentrice mai mult sau mai puțin infantile. Este evident că poemul furnizează pistele unei interpretări biografiste și chiar psihanalitice („fac 26 fă-mi cadou un stomac de oaie și nu te mai deranjez”; „ai mei nu mai zic nimic din septembrie e nasol/dacă s-au resemnat”), dar tot aici avem un pasaj semnificativ pentru ceea ce va structura - nu pot să nu folosesc cuvântul ăsta supercalifragilisticexpialidocios - Weltanschauung-ul (acum deja mă țin de prostii) personajului: „azi nu depun niciun cv m-am jucat/angry birds și am ajuns undeva/unde nu mai pot”. Ca să nu mai lungim vorba: micrometodele și macrometodele vor fi structurate ca tot atâtea „nivele”, „misiuni” în care, așa cum Marius Iulian-Stancu (dacă nu mă înșel) scria, personajul lipsit de orice urmă de erotism sadomasochist (deși sunt 1-2 pasaje care ar putea fi interpretate din punctul acesta de vedere) își testează mișcările mortale fără consecințe în afara „nivelului” (ceea ce explică și abaterile stridente de la verosimilitate).

Însuși autorul pare însă să fie conștient de un anume textualism latent în toată inițiativa aceasta artificială; citind despre „configurațiile” oniriștilor estetici, probabil că Vlad Drăgoi s-a gândit și el să-și structureze poemele după un „criteriu legislativ”, nu cel al visului (ca în cazul oniriștilor), ci al jocurilor video... Am putea crede cu ușurință că interpretarea aceasta este justificată eventual de unele dintre texte... dacă nu am pune la socoteală textualismul despre care vorbeam - vezi titluri precum „poezia spaghete se termină cu mamă” sau un text precum „poezia varícele” („varícele se umflă/se umflă/se umflă/se umflă/și nu se mai/și nu se mai/și nu se mai/dezumflă”. Chiar în „minus vlad drăgoi” regăsim o a doua dimensiune a virtualului, pe lângă „angry birds”: „ce spui mai pot să iau cărți de-acolo?”. Ar fi fost verosimil ca, în virtutea psihologiei sale cvasiinexistente (impulsul și acțiunea se identifică fără rest (de unde violența extremă și inocență extremă care merg uneori mână în mână), id-ul și ego-ul par să fie încă într-un stadiu nediferențiat, ce să mai vorbim de etică și morală), personajul (ale cărui repere culturale - demne de un veritabil homo videns cu desăvârșire profan - sunt jocurile video și filmele, mai ales în măsura în care furnizează violență mai mult sau mai puțin... metodică!) să nu fie și un... cititor. Dar la fel de neverosimil este și faptul că, în ultimul poem din volum, hiperrealul vlad comite - fie și sub presiunea contextului momentan - un gest aberant pentru logica sa: așază bagajele unei „bătrâne urâte”, „primind zeci de mulțumiri/la care nu știi*/să răspunzi”. Ce scrie în nota de subsol? „nu vrei”. Cu alte cuvinte, gândirea, impulsul și acțiunea nu mai sunt identice. Cu puține pagini în urmă, în „minus vlad dr[goi”, avem ceea ce pare a fi un început subit de reflexivitate. Dar acest ultim text, „și vlad a pierdut”, stă sub semnul unei ieșiri din infantilul virtual, ceea ce se traduce printr-un fel de „game over”. Ceea ce poate fi un argument în plus pentru următoarea idee: Vlad Drăgoi, cel care îl scrie pe minus vlad drăgoi, ne face pe parcursul volumului cu ochii -- citim un volum de poeme, totul este sub regimul ficțiunii, așa că să nu ne mire amoralitatea stridentă.

Nu avem niciun disclaimer explicit, dar dacă un Iorga debil al zilelor noastre ar stârni scandal pe seama unui volum de poeme underground (ce poate fi mai amuzant decât niște profesori folosind cuvântul underground pentru a se referi la poezia douămiistă!?), ar fi nevoit mai întâi să blameze mai întâi o societate în care posturile de televiziune difuzează știri violente la 5 și filme de acțiune la 8 (chiar dacă același film cu Dolph Lundgren poate fi difuzat lejer de 3-4 ori în același an, tot mai bine decât să difuzeze emisiuni culturale...), iar autoritățile culturale își văd de ifosele și ciupelile lor. Desigur, nu putem să punem întreaga estetică horror a lui Vlad Drăgoi în cârca violenței exhibate peste tot în jurul nostru; violența din aceste poeme este nu atât caligrafiată, cât dusă voit până la extrem (în moduri furnizate și de „assassin's creed”, „terminator 2” etc.). „Aerul gnomic” pe care Alex Goldiș îl observă este mai degrabă spiritul de farsă macabră, umorul crud preluat din Jackass și - pe alocuri - din comediile slapstick (ca în „pajiști uscate în apusul vinețiu” din gonzo + oamenii de subgresie).

Mai contribuie la efectul de hiperreal și „serializarea” textelor. Micrometodele și mai ales macrometodele sunt aproape interșanjabile (deși textele din celelalte cicluri nu respectă întru totul regula aceasta). Nu-i de mirare faptul că s-a vorbit despre „manierism”. Totuși, omogenitatea aceasta face parte din proiectul lui Vlad Drăgoi. Din punctul meu de vedere, Metode se apropie de conceptualism. Spre deosebire chiar de un V. Leac (ale cărui texte sunt uneori propriu-zis conceptuale), Vlad Drăgoi se îndepărtează decisiv de fracturiști prin chestionarea tuturor acelor categorii ale poeziei pe care fracturiștii le mai luau ca atare (în virtutea unui concept de autenticitate). În plus, unul dintre textele din care este, de fapt, un „remix” realizat de Xiron Xin Marian (ceea ce este deja altceva decât „featuring”-ul care fusese practicat, de pildă, de George Vasilievici și Gili Mocanu), iar poemul „dragoste frumoasă” începe cu un citat dintr-un text științific în engleză despre făt. Dar, ținând cont de faptul că Florentin Popa, așa cum vom vedea, se abate de la autenticism doar în măsura în care reactualizează spiritul ludic „postmodernist” (deși se „tripează” oarecum diferit față de optzeciști), rămâne de văzut cum vor fi următoarele volume ale lui Vlad Drăgoi.

Metode este un volum care m-a obligat să mă lansez în multe subtilități interpretative (unele nu chiar inedite sau banale de-a dreptul), drept pentru care, dacă încă mai citește rândurile astea, probabil te întrebi dacă au vreun merit textele în sine, independent de mofturile teoretice de mai sus... răspunsul meu ar fi: da. Vlad Drăgoi nu este inventiv numai în momentele „transgresive” și, în mod categoric, nu poate fi redus la influența lui Urmuz, Petru M. Haș ori Constantin Acosmei. Mai degrabă subrealist decât suprarealist (dacă țin minte bine, autorul mi-a mărturisit la un moment dat că gusta la un moment dat suprarealismul), mai deloc tonic, lipsit, în fine, de spiritul bacovian al lui Acosmei (unde mai poate fi regăsită teroarea unui malefic difuz, pe când în Metode nu poate fi vorba de un sacru deghizat în nivelele joase ale profanului), Vlad Drăgoi jonglează fără compromisuri cu extremele, când capabil de a înfinge obiecte contondente până și în bieții cititori („pulă1 țigan2 textul în formă de uzi”), când de o stângăcie candidă („e cald acum și bine și cu jucăriile primite de la tine/aș putea face un toy story stop-motion/fără buget, lumini & sunet profi//la care totuși/ai zâmbi”, din „liniște daneză”). În fine, chiar și texte lipsite de „arsenal”, ca „putere gonzo”, reușesc să fie memorabile, chiar - aș spune - antologice. În cel mai rău caz, Metode poate fi considerat un fel de rechin hirstian al poeziei actuale de la noi, mai săracă în experimente cu adevărat „impertinente” decât pare. În orice caz, un volum care ar trebui să ne pună pe gânduri, oricare ar fi unghiul „de atac”.


P.S. Nu este exclusă și o exagerare din partea mea. Violența din Metode este la cote mult mai ridicate decât cele pe care le gust îndeosebi, iar când am citit primele fragmente care au apărut (pe bloguri și în volumul colectiv al celor de la Fabrica de Literatură, Miez), eram convins că voi apăsa „skip”. Poemele însă, până la urmă, mi-au trezit un fel de sindrom Stockholm. E de vină, poate, copilul reactiv din mine, care nu știa cum să răspundă în fața unei realități pe care o simțeam foarte brutală și ostilă altfel decât prin ostilitate sau retragere... La urmă a venit și fascinația mea de la nivelul tehnicilor poetice (știut fiind și faptul că am polemizat într-un fel sau altul cu „dogmele” autenticismului, deși am învățat multe tocmai de la cel care a pus accentul pe dimensiunea tragică din autenticism, și anume Marin Mincu; la un moment dat eram punctul de a posta o cronică la adresa ultimului volum al Ștefaniei Mincu din seria dedicată poeziei actuale, cronică în care polemizam cu dogmatismul și exacerbările apocaliptice din prefața acelui volum de cronici altminteri reușite). Cu Vlad Drăgoi în glugă și oase am avut contacte și datorită poeziei lui Petru M. Haș. Căutam amândoi la Gaudeamus volumul aicea plouă de rupe... Acum e fascinat de Hose Pablo (cel care a trecut neobservat până și cu google translate: ștefan-vodă). Și... a mai rămas ceva de spus?

luni, 31 martie 2014

CDPL FEST 21... țeaiul vierde și țeaiul ros...














Povestea integrală a CDPL FEST-ului poate cu altă ocazie...


 



duminică, 16 februarie 2014

Alexandru Cosmescu, Un spațiu blând, care mă primește cum m-ar îmbrățișa

_am hibernat cam mult, așa că încerc să-mi intru în ritm și să fac niște texte coerente din însemnările cvasicritice pe care le-am mai notat în urma lecturilor... va urma mai multă poezie pe pâine, așa că să nu vă speriați, seria de cronicuțe doar a început_

Alexandru Cosmescu, Un spațiu blând, care mă primește cum m-ar îmbrățișa, Editura Cartier, Chișinău, 2013, 48 p.

Citind la un moment dat unul dintre acele articole (ușor discutabile) cu liste de cuvinte „intraductibile”, m-a frapat un cuvânt din limba Ulwa, „yuputka”, care înseamnă (conform articolului) „senzaţia că ceva se târâie pe pielea ta [de exemplu un păianjen, un gândăcel, o omidă, etc.]. când, de fapt, nu e nimic”. Mi-am adus aminte de „yuputka” după ce am citit volumul de debut al lui Alexandru Cosmescu (încă un poet basarabean, dar nu pe filieră fracturistă), cu poeme percutante, aș îndrăzni să spun ireal de perfecte (ca niște texte citite în vis), poeme pline de senzații subtile dar persistente, solicitând în timpul lecturii atenția precum compozițiile lui John Cage sau ale lui Christian Wolff.

Un volum de doar 50 de pagini, „Un spațiu blând, care mă primește cum m-ar îmbrățișa” a așteptat, se pare, câțiva ani în sertar, ceea ce explică lipsa șovăielilor, coerența aproape ireproșabilă (fără a uza de tactici în genul albumului „concept” din muzică), compozițiile polizate până în clipa în care ar putea trece chiar și de severitatea acelor minimaliști pamfletari care, anul trecut, se manifestau contrar oricărui metaforism... Vestea bună este că, deși textele acestea sunt minimaliste (prin economia mijloacelor, prin lexic, dar configurând poeticul și prin atenția acordată detaliilor, gesturilor infinitezimale) și încă într-un mod programatic („eu nu știu cum să vorbesc/îmi plac doar atingerile pe care le controlez//„vrei să fie altfel?”//vreau ca viața mea să/fie un scenariu din care/nu schimbi/imaginea din vitrine să fie/exact ce vreau să văd/nimic ce să tai”, p. 10-11), stilul glacial ascunde poeme cât se poate de calde, umane, aș spune, într-un sens mai profund decât cel presupus de efuziunile sentimentaliste încă evocate de generica sintagmă „poezie de dragoste” („cu cât mai mult stăm împreună, cu atât mai mult vreau să stăm/împreună. la început 24 de ore. apoi 3 zile. apoi o săptămână//liniștea pe care/mi-o dai tu e/antipodul și/sunt întreg//...//organismul meu vrea cu/organismul tău//orice loc în care/ești tu e/un loc potrivit/un loc perfect/prezența ta se/îmbibă/îl transformă”, p. 37-41)

Totuși, Cosmescu nu e... Acosmei. Cu alte cuvinte, nu vei găsi aici prozaism în sine, explorare cu desăvârșire plată a realității (deși nici măcar în „Jucăria mortului” nu au dispărut definitiv cicatricile metafizicii). Îi dau dreptate lui Em. Galaicu-Păun de pe coperta a patra: poezia lui Cosmescu este camerală. Oscilând între interior și exterior („mă legăn înainte și înapoi pe scaunul de plastic gri.”, p. 46), eul poetic se manifestă totuși retractil, complexat, în căutare de siguranță emoțională (exhibând nostalgia paradisului matern), cu o sensibilitate ultra, capabil de a resimte visceral ceea ce rămâne o abstracțiune pentru percepția obișnuită: „știi/când asculți pe bune/nu poți judeca - te taie ceva pe dinăuntru pe/neașteptate ca o foaie A4 când judeci -/când asculți ești ca o palmă deschisă și/moale lăsată pe genunchi -/când e pe bune/e o căldură care pornește/de undeva din/abdomen și/apoi o emani în jur”, p. 22. Dar tocmai această insolitare permite o autentică întâlnare cu (iată!) Aproapele: „între noi/cuvintele sunt încă un fel de a ne lega/încă un fel de a/fi aproape”, p. 21; „când oamenii sunt calzi și aproape și buni, uit ce mi-au spus./rămâne doar vocea lor, sunetul pe care îl lasă undeva înăuntru” în „cum ai ruga pe cineva să închidă ochii și ai trece cu el strada”, p. 28.

Dacă moderniștii de altădată încercau să privească în ochi „vidul”, aici nu mai poate fi vorba de *ahem* anularea instinctului de conserve: „dar când mă gândesc la moarte e/numai un/gol/mi se deschide în față și/trebuie să-l/umplu cu ceva/să-mi fii alături/să fii aproape”, p. 45. A nu se înțelege că eul și-ar permite să-și escamoteze condiția precară:

acum trebuie să tai totul la sânge.
frica dispare și dacă te gândești la altceva. frica se
supără atunci și se face tot mai mică și pleacă și e
aproape umană când se îndepărtează -

dar o face numai ca să revină apoi, de fiecare dată
când încep să fiu clar și luminos înăuntru și atunci
stric totul -

am nevoie numai de un loc mic, undeva, pe marginea
unei faleze, să mă așez, să privesc în jos și toate să fie

egale -
(p. 18-19)

Momentele de crispată mărturisire a fragilității („eu nu știu/eu nu am putere/eu știu doar ce/mi-ar plăcea dar/mi-e frică și/tu știi când tremur și/mă atingi”, p. 38) trădează influența lui Adrian Urmanov (din a cărui școală de „scriere creativă” a făcut parte), dar, așa cum mărturisește în dedicația de la p. 5 („pentru adi. când l-am cunoscut, voiam să fiu ca el și să scriu ca el. dar nu pot fi altceva decât sunt. așa că am scris cartea asta.”), Cosmescu se abate de la rețeta „utilitaristă”, mutând oarecum accentul înapoi pe „eu” (a se observa și elementele biografiste, mai ales în texte cu mai vădit caracter narativ: „cuțitul”), în măsura în care „tu” nu mai este persuadat (cel puțin nu în măsura obstinației fatice din „poeme utilitare”), ci mai degrabă chemat să mobileze necondiționat spațiul eului... Lăsând gargara la o parte, prezența pe care o construiesc aceste poeme este tactilă, termică, tăcută (o analiză fie și a fragmentelor până acum citate relevă cei trei T)...

Ce mai tura-vura? Relativ ireproșabil construită (în pofida criticilor la adresa subțirimii plachetelor apărute la noi în ultimii ani, de parcă ar avea mai puțină relevanță structurarea), lirică într-un fel care se refuză etichetelor simpliste (poezie „de dragoste”, „religioasă”?), clișeelor, lipsită de tehnici facile (nici „vulgarități”, nici decorativisme inutile), volumul lui Alexandru Cosmescu îmi dă senzația că este, poate, debutul anului 2013. Dar spun „poate” - atâta timp cât și anul acesta au apărut mai multe debuturi în poezie decât au putut fi citite, clasamentele și titlurile par a fi imprudențe. Volume aclamate precum cel al lui Ștefan Baghiu își merită cu prisosință laudele, dar am impresia că un volum ca „Spre Sud, la Lăceni” este atât de puternic ancorat în zeitgeist (poate cu excepția „grădinilor touch screen”, recuzita va degaja destul de repede impresia de retro), încât tind să cred că „Un spațiu blând, care mă primește cum m-ar îmbrățișa” va rezista mai mult timp. Din câte am auzit, vom avea însă parte și de alte surprize din partea lui Cosmescu. Eu îl felicit - și îmi pare rău dacă din cronica asta nu reiese cât de faină e cartea...


///
Și acum încă o „doză” de Cosmescu și de muzică lowercase, înainte de a pleca la culcare...

am nevoie de un spațiu blând, care mă primește cum
m-ar îmbrățișa. îmi scot lucrurile din geantă, le pun
înapoi, nimic nu schimbă în mine ceva radical, mă
deschid așa cum cresc plantele de cameră când are
cineva grijă de ele, clipesc prietenos spre oamenii
din jur, mă conectez.
(p. 16)


vineri, 17 ianuarie 2014

volumele de versuri apărute în 2013... retrospectivă cvasiintegrală

AVERTISMENT! -- Următoarea listă conține (aproape) toate titlurile care au apărut în 2013, titlu care conțin texte în versuri - asta ca să nu începeți cu veșnicele comentarii: „X e veleitar, cum poți să-l bagi în listă!” sau „Cartea Y este kitsch, nu poezie!”. Nu tot ce zboară se mănâncă - asta e clar! Ceea ce e mai puțin clar pentru unii este că o astfel de listă este doar o compilație, nicidecum un clasament care să presupună criteriu axiologic. Așadar, am inclus și aparițiile cel puțin discutabile - voi ghiciți care...


Am văzut și cazuri în care volume bunicele (cred eu) au fost desconsiderate din cauza titlului/copertei timide sau în care au fost acceptate sau chiar premiate volume care mi se par slabe dincolo de nivelul de suprafață „cool”. Într-o țară în care apar atât de multe volume de poezie încât sunt chiar debuturi pe care le suspectez ca fiind nici măcar cunoscute juriilor care dau premii deja în prima lună a anului nou (dacă nu chiar înainte de finele anului), se poate însă orice. Ca de obicei, au existat edituri lipsite total de transparență în ceea ce privește propriul catalog sau care au făcut gafe (un singur ISBN la două cărți diferite, de pildă)... cu distribuția și cu volumele care se pot comanda on-line stăm mai bine, din ce în ce mai bine, dar mai rămân multe de învățat, mai ales și în ceea ce privește promovarea.

Anul acesta au fost reeditați de câte două ori Virgil Mazilescu (cu „Opera poetică” la Aius, ediție cam precară și cu o copertă total neinspirată, dar care se poate găsi în sfârșit prin librării, și cu „O precizie cu adevărat înspăimântătoare”, o antologie bine realizată, dar doar o antologie (Mazilescu, să fim serioși, rezistă unei editări integrale) care poate fi comandată numai de pe site-ul Tracus Arte, nu știu dacă și din altă parte, în afară de târgul de carte sau de librăria Muzeului...) și Nichita Stănescu (cu „11 elegii”, în aceeași colecție de la Tracus Arte, și cu „111 cele mai frumoase poezii”, pe care n-am pus încă mâna; eu, cel puțin, încă aștept o reeditare ca lumea a uneia dintre volumele târzii, precum Epica Magna sau Noduri și semne, cu tot cu ilustrațiile... „vintage”!).

Mai am încă multe de citit, așa că nu mă hazardez să fac un „top”, un clasament, mai ales acum, în ianuarie, când am aproape certitudinea că unii dau premii fără a fi citit cu atenție tot ce a apărut, luând în calcul doar ce e mai „hyped”. Prea mare aglomerație în poezie la ora actuală, probabil că în următorii 2-3 ani explozia editorială se va domoli sau se va limita tot mai mult la ceea ce prinde la sigur pe anumite segmente de public...

Spor la citit!...


Debuturi în poezie (sunt aici și cei care au debutat în proză sau alt gen):
* Vlad A. Gheorghiu, fratele mut. la nord apa e curată, Editura Paralela 45



* Ioan Cristian Arbore, Caiete bizare. Poezie și antipoezie, Editura Tracus Arte


* Ștefan Baghiu, Spre Sud, la Lăceni, Cartea Românească



* Raluca Blezniuc, imnul cioZvârtei, Editura Vinea



* Ion Buzu, 3ml de Konfidor, Casa de Pariuri Literare


* Carmen Ciumărnean, Cafea de anul trecut, Herg Benet Publishers


* Nina Coman, ghinga pe înțelesul tuturor, Editura Charmides


* Alexandru Cosmescu, Un spațiu blând, care mă primește ca și cum m-ar îmbrățișa, Editura Cartier


* Bogdan Coșa, O formă de adăpost primară, Cartea Românească


* Lucia Cuciureanu, lasă apa să curgă, Editura Tracus Arte


* Silviu Dachin, fetița cu crocodil, Editura Brumar


* Călin Derzelea, Tellus, Editura Grinta


* Vlad Drăgoi, Metode, Casa de Editură Max Blecher


* Corina Dragomir, Dialize cu surprize amulete pentru fete, Editura Tracus Arte


* Ronița Dragomir, 37 de lamentări și-o pildă, Editura Humanitas


* Adi Filimon, Spaimele, Editura A.T.U.


* George Floarea, Cântec de leagăn pentru păpuşa cu pleoape căzute, Casa de Editură Max Blecher



* Marius Gârniță, desene de cretă, Editura Vinea

* Teodora Gheorghe, Moartea era un iepure șchiop, Editura Karth


* Ana Ionesei, Maldororiana, Editura Adenium

* Marius Lăzărescu, nu mă doare nimic doar lipsesc, Editura Karth


* Adrian Mielcioiu, Crânguri de portocali, Editura Brumar


* Arion Movilă, hai cu mine în anii 50, Editura Karth


* Cătălin Pavel, Altera pars, Editura A.T.U.



* Andreea Pitorac, Jumătate de iluzie, Editura Litera


* Florentin Popa, Trips, heroes & love songs, Casa de Editură Max Blecher


* Alice Popescu, Sfoara de întins rufe, Editura Pandora M


* Mireille Rădoi, ieșireadinbazadedate, Editura Brumar


* Dominic Stănescu, zeii platanelor mixează pentru tine, Cartea Românească


* Krista Szöcs, cu genunchii la gură, Editura Charmides


* Carmen Zaniciuc, Lumina ascunsă, Editura Karth


* Viku Zen, A iubi nu e verb, Editura Tracus Arte



Post-debut, antologii, reeditări

* ***, treizero, Editura Mirador


* ***, Antologie lirică. Desant 2013, Editura Adenium


* *** (Claudiu Komartin, Radu Vancu, coord.), Cele mai frumoase poeme din 2012, Editura Tracus Arte

* *** (Horia Bădescu, coord.), Clujul poeților, Editura Eikon


* *** (Adrian Alui Gheorghe, coord.), Născut în ’58, Cartea Românească


* *** (I. Mușlea, coord.), Poeții revistei Echinox, vol. II - Pagini germane. Antologie 1968-1988, Editura Limes


* *** (Florin Onică, coord.), Poezii din pălărie, Editura Adenium
* ***, Tranzbordare 13, Casa de Editură Max Blecher


* Constantin Abăluță, Tot atât de liber, Cartea Românească


* Constantin Abăluță, Marea după ce nu voi mai fi, Charmides (?)

* Cristian George Abrebenel, Paşaport pentru zile de ceremonie, Editura Brumar


* Matei Albastru, Glorie, Pandora M


* Victor Albu, Ultima luncă, Editura Tracus Arte


* George Almosnino, Fotoliul verde, Editura Paralela 45


* Leonard Ancuța, 69 de poeme de dragoste (extrase din atlasul unei lumi dificile), Herg Benet Publishers


* Leonard Ancuța, Mega Sutra, Editura Paralela 45


* Petru Anghel, Fără titlu, Editura Tipo Moldova

* Liviu Antonesei, Un taur în vitrina de piatră, Editura Adenium


* Tudor Artenie, Ranița cu obiecte personale, Editura Vinea


* Nicolae Avram, All Death Jazz, Casa de Editură Max Blecher


* Vasile Bardan, fosa paradis, Editura Brumar



* Cristian Bădiliță, Genialogii, Editura Vremea


* Dumitru Bădița, Confesive, Editura Vinea


* Dumitru Bădița, Poeme prerafaelite (ediția a doua), Editura Casa de Pariuri Literare


* Gheorghe Bălan, grafică. poezie, Editura Brumar


* Dana Banu, și lumea cinema paradis, Editura Agol


* Ioan Barb, meditând închis în ochiul ciclopului, Editura Brumar


* Savatie Baștovoi, Carte de despărțire, Editura Cathisma


* Ioan Pop Bica, nesăbuita umbră, Editura Brumar


* Silvia Bitere, Gri Kamikaze, Editura Eurostampa


* Claudiu Bîndiu, Confesiunile ducelui de Ferrara, ALL


* Oana Boc, Scara, Editura Eikon


* Stoian G. Bogdan, Poemul poemelor, Editura A.T.U.


* Mariana Bojan, Lupul nostru de toate zilele, Editura Limes


* Cristian Boroș, Suplu zvâcnet vertical, Editura Filos

* Hanna Bota, Omul și piatra, Editura Tipo Moldova

* Hanna Bota, Poeme hindice, Editura Limes


* Radu Brateş, Trăite şi scrise-n furtună, Casa Cărţii de Ştiinţă


* Emil Brumaru, Rezervația de îngeri, Editura Humanitas


* Emil Brumaru, Sfîșiat de umbra unui înger, Editura Contemporanul


* Maria Calciu, Ochii din fulger, Editura Tracus Arte


* Silvia Caloianu, narcotango, Editura Vinea


* Ciprian Chirvasiu, nimeni, nimic, niciodată, Herg Benet Publishers



* Vladimir Cinezan, Târâș - non-poezia de fiecare zi, Editura Ecou Transilvan

* Ștefan Ciobanu, de-a bușilea prin aer, Editura Tracus Arte


* Valeriu Marius Ciunga, Sisif pe casa scărilor, Editura Adenium


* Nicolae Coande, Persona, Editura Măiastra

* Ion Cocora, Viața într-un lacăt, Editura Palimpsest


* Denisa Comănescu, Izgonirea din Paradis (ediția a doua), Editura Tracus Arte


* Diana Corcan, un fel de câine al universului mic, Editura Brumar



* Traian T. Coșovei, Aritmetica pleoapelor, Editura Tracus Arte


* Dorin Cozan, Baletistul (ediția a doua), Editura Vinea


* Mioara Cremene, Poemele nemișcării, Editura Vinea


* Nicolae Crepcia, Fără glorie, Editura Tipo Moldova


* Tudor Cristea, alter ego, Editura Tipo Moldova


* Margareta Curtescu, Iubirea altfel, Editura Cartier



* Paul Daian Said, Maladivul, Editura Vinea

* Paul Daian Said, Poetul Pubelă sau Ultima Tandrețe, Editura Vinea


* Nichita Danilov, Amurgul orașelor, Editura Tracus Arte


* Daniel Dăian, jumătatea dumnezeului femeie, Editura Vremea


* Gabriel H. Decuble, the înd, Cartea Românească


* Ioana Diaconescu, Nusakan, Editura Timpul


* Gelu Diaconu, Blues, Casa de Pariuri Literare


* Dumitru Ion Dincă, Arborele manuscris, Editura Tipo Moldova

* Sorin Dinco, Madrid mariposas en madrugadas, Editura Tracus Arte


* Sorin Dinco, Mari-Ameli - ultimele poeme de amor, Editura Vinea


* Carmen Dominte, Camera lui Edi, Editura Tracus Arte


* Gellu Dorian, Șaizeci de pahare la o masă, Cartea Românească


* Andrei Dósa, American Experience, Cartea Românească


* Marian Drăghici, Lumină, încet, Editura Tracus Arte

* Ion Dumbravă, poeme pe termen nelimitat, Editura Tipo Moldova

* Aurel Dumitrașcu, O mie de picioare verzi, Editura Tracus Arte


* Lia Faur, poeme pentru fluturi bolnavi, Editura Brumar


* Carmen Firan, Sertarul cu albine, eLiteratura


* Șerban Foarță, Abecedaur, Editura Brumar (desene de Tudor Banuș)


* Kocsis Francisko, Compendii de melancolie, Editura Tipo Moldova

* Traian Furnea, Niște poezii, Editura Eikon (ediție de Iulian Boldea)


* Geo Galetaru, Memoria fulgerului, Editura Eurostampa


* Mihail Gălățanu, Culegătorul de cearcăne, Editura Vinea


* Mihail Gălățanu, Despre cum iubesc în timp ce mor, Editura Charmides


* Dumitru Găleșanu, Însemnele materiei (Insegne della materia), Editura Tracus Arte


* George Geacăr, zoom. gaura de cheie, Casa de Pariuri Literare


* Liviu Georgescu, Ikebana, Editura Paralela 45


* Liviu Georgescu, Mesagerul, Editura Paralela 45


* Paul Gorban, Pavilioane cu ruj (ediția a doua), Editura Vinea


* Paul Gorban, submarinul karmei, Editura Adenium


* Gheorghe Grigurcu, mîna ta se oglindește-n mâna mea, Editura Vinea


* Emanuel Guralivu, boxerul cu pumnii fragili, Editura Charmides


* Niu Herişanu, Noii ochelari ai mamei mari, Editura A.T.U.

* Ion Horea, Gravuri, Editura Ardealul


* Emil Hurezeanu, Lecția de anatomie (ediția a doua), Editura Tracus Arte


* Matei Hutopila, în prezența lucrurilor. căldura soarelui în iarnă, Zidul de Hârtie


* Livia Iacob, nu toți suntem îngeri, Editura Vinea


* Valentin Iacob, Colonelul Elf, Editura Tracus Arte


* Bogdan Iancu, Fata din lift (ediția a doua), Editura ART


* Ioana Ieronim, Când strugurii se prefac în vin, Cartea Românească


* Clelia Ifrim, Cei născuți (ediție bilingvă), Editura Limes


* Vasile Iftime, Fluturi în cutia poștală, Zona Publishers


* Vasile Igna, Locuri pustii, Cartea Românească


* Daniel Ioniță, agățat între stele. ediție bilingvă, Editura Minerva


* Dan Cristian Iordache, avatarurile domnului Oanea, Zidul de Hârtie


* Nora Iuga, câinele ud e o salcie, Editura Cartea Românească

* Claudiu Komartin, cobalt, Casa de Editură Max Blecher


* Leonida Lari, Se duce vara vieții, Editura Vicovia

* V. Leac, sonată pentru cornet de hîrtie (ediția a treia), Editura Vinea


* V. Leac, unchiul este încântat, Editura Charmides


* Darie Magheru, Scrieri, Volumul I – Poeme, Editura Eikon (ediţie îngrijită de Mihaela Malea Stroe, prefaţă de Octavian Soviany)

* Lazăr Magu, Pași pe cupolă, Editura Mirador

* Anni-Lorei Mainka, visele doamnei pachet. călătoria unui container de poezie, Editura Brumar


* Toma George Maiorescu, Insomnie semantică, Editura Tipo Moldova

* Ștefan Manasia, Bonobo sau Cucerirea spațiului, Editura Charmides


* Riri Sylvia Manor, Încă, Editura Tracus Arte


* Angela Marcovici, Intimitate, Editura Charmides


* Ion Maria, Când vor veni extratereștrii, Editura Eikon


* Daniel D. Marin, l-am luat deoparte și i-am spus (ediția a doua), eLiteratura




* Ioan Matiuț, fuga din urmă, Editura Tracus Arte


* Virgil Mazilescu, O precizie cu adevărat înspăimântătoare, Editura Tracus Arte (antologie de Teodor Dună)


* Virgil Mazilescu, Opera poetică, Editura Aius (ediție de Gabriel Nedelea)


* Ciprian Măceșaru, Debaraua cu simțuri, Editura Tracus Arte


* Sorin Mărculescu, Partea din toate (Carte singură, VI), Cartea Românească


* Alice Valeria Micu, Domino, Editura Eikon


* Ioan Milea, Brevilocviu, Editura Charmides


* Ioan Milea, Fulgurații III, Editura Limes


* Marin Mincu, Plângerea lui Nichita/Lamento per Nichita, Editura Vinea


* Anca Mizumschi, Madrugada, Editura Vinea


* Andrei Mocuța, Nu există cuvinte magice, Editura Tracus Arte


* Ion Monoran, dragă poezie, Editura Brumar (ediție postumă)


* Liviu-Ioan Mureșan, Versete și alte adevăruri, Editura Studis


* Ion Mureșan, Cartea de iarnă (ediția a doua), Editura Charmides



* Viorel Mureșan, Salonul de toamnă, Editura Tracus Arte


* Ion Murgeanu, o sticlă în mare, Editura Tipo Moldova


* Alexandru Muşina, Dactăr Nicu & his Skyzoid Band, Editura Tracus Arte


* Alexandru Muşina, Lucrurile pe care le-am văzut (1979-1986) (ediția a doua), Editura Tracus Arte


* Tiberiu Neacșu, Acrobat în zece pași, Editura Tracus Arte


* Domnița Neaga, Muntele din vis, Editura Singur

* Ioana Nicolaie, Autoimun, Cartea Românească


* Vali Nițu, Cana stropului de vin, Editura Tipo Moldova

* Florin Onică, imaginarium, Editura Vinea


* Aurel Onișor, semnul la care te vei opri să bei apă, Casa de Editură Max Blecher (ediție postumă îngrijită de Nicolae Avram)


* Dumitru Oprișor, Vineri e ziua noastră de plâns, Editura Brumar


* Iulia Pană, Rigla de aer, Editura Tracus Arte


* Maria Octavian Pavnotescu, Galeria cu antichități, Editura Junimea


* Florin Partene, Liber de causis, Editura Charmides


* Alexandru Petria, Rugăciuni nerușinate & alte chestii, Editura Vinea


* Daniel Pișcu, Poemul lui Nokia, Editura Tracus Arte


* Ioan Es. Pop, 1983. marș. 2013. xanax, Editura Charmides


* Valeriu Mircea Popa, Cercul de camfor, Herg Benet Publishers


* Nicolae Popa, Elegiile Casei Scriitorilor, Editura Vinea


* Adrian Popescu, Costumul negru, Cartea Românească


* Cătălin Popescu, Vitrine și pietre, Editura Brumar (2012 sau 2013?)


* Mircea Popovici, Poezii, Editura Tipo Moldova

* Florin Dan Prodan, Poem pentru Ulrike (ediția a doua), Editura Vinea


* Ofelia Prodan, Elefantul din patul meu (ediția a doua), eLiteratura


* Ofelia Prodan, Ruleta cu nebun (ediția a doua), eLiteratura


* Viorica Răduță, mama întreabă dacă stau până seara, Editura Limes


* Constantin Rîpă, Fiindu-ți aproape. Poezii (numai de dragoste), Editura Charmides


* Liliana Rus, pasărea în lesă, Editura Brumar


* Nicolae Silade, iubirea nu bate la ușă, Editura Brumar


* Nicolae Sirius, Exilul, Editura Adenium


* Dan Sociu, vino cu mine știu exact unde mergem, Editura Tracus Arte


* Florentin Sorescu, Schimbarea la față, Editura Brumar


* Octavian Soviany, Dicționarul de rime, Editura Vinea


* Cassian Maria Spiridon, Poeme în balans, Editura Charmides


* Marius-Iulian Stancu, Electric & more, Herg Benet Publishers


* Amelia Stănescu, Așternuturi de ploaie/Mantos de lluvia (ediție bilingvă), Editura Brumar


* Nichita Stănescu, 11 elegii, Editura Tracus Arte (ediție de Teodor Dună)


* Nichita Stănescu, 111 cele mai frumoase poezii, Editura Nemira (ediție de Felix Nicolau)


* Petre Stoica, Unsprezece adnotări lirice la covoarele Șerbanei, Editura Brumar (ediție postumă)



* Ion V. Strătescu, Invitație personală, Editura Vinea

* Eugen Suciu, Țeasta, Editura Tracus Arte (apărută efectiv în 2014)


* Maria Șleahtițchi, acum, Editura Tipo Moldova

* Marius Marian Șolea, Podul dintre două distanţe, Editura Timpul

* Coman Șova, Paharul cu îngeri, Editura Semne


* Traian Ștef, Cardul de credit, Editura Tracus Arte


* Cătălin-Mihai Ștefan, 16 culise, Editura Tracus Arte


* Cătălin-Mihai Ștefan, Muza avatarului (ediția a doua), Editura Vinea


* Mihók Tamás, Șantier în rai, Editura Tracus Arte


* Iulian Tănase, Iubitafizica (ediția a treia), Herg Benet Publishers


* Iulian Tănase, Manualul îmblânzitorului de cafele, Herg Benet Publishers


* Tăușance, Saga – bilete la clasa de mijloc, Editura Herg Benet


* Diana Trandafir, Discurs în roșu și alb, Editura Tracus Arte


* Marius Tucă, Am să te iubesc până la sfârșitul lumii, Editura ART


* Aurel Udeanu, Plânsul utopic, Editura Tracus Arte


* Mihail Vakulovski, Riduri, Casa de Pariuri Literare



* Gheorghe Vidican, Forma obeză a foșnetului, Editura Tipo Moldova

* Gheorghe Vidican, Maltratatul de liniște, Editura Brumar


* Ania Vilal, Inima dată la maximum, Editura Tracus Arte


* Ioan Viștea, Pe unde scot cămașa, Editura Tracus Arte


* Andrei Zanca, Insula orelor lungi, Editura Eikon

Traduceri

* John Berryman, Cântece vis, Casa de Editură Max Blecher (trad.: Radu Vancu)


* Athena Farrokhzad, albdinalb, Pandora M (trad.: Svetlana Cârstean și Raluca Ciocoiu)


* Enrique Nougueras, Ore la Mogoşoaia / Horas de Mogoşoaia, Editura Charmides (trad.: Marin Mălaicu-Hondrari)



* Sandro Penna, Poesie/Poezii, Editura Humanitas (trad.: Smaranda Bratu Elian)


* R.M. Rilke, Cornul abundenței, Editura Humanitas (trad.: Șerban Foarță)


* R.M. Rilke, Cartea sărăciei şi a morţii, Editura Brumar (trad.: Șerban Foarță)