joi, 28 noiembrie 2013

pajurnal

 
(1)

În prima noapte am avut o insomnie inedită... nu atât din cauza excesului de discurs din capul meu (nu știu cine scria că ăștia care suferă de reverie discursivă ar avea darul elocinței...), cât din cauza realului care mă amușina și nu mă lăsa să mă distanțez. Niște fire de praf care se mișcă în aer - gata, capul meu spune `gotta catch'em all`, o ninsoare obligatorie, gata.

Cam asta e și definiția Bucureștiului - aici mă implic în tot soiul de chestii, nu există timp pentru „briză”, doar foarte mult spațiu. Little big shits, ca să-l parafrazez pe Sergiu. În următoarea noapte, în schimb, îmi venea să cad în butoi - dar nici nu mi-a fost nevoie de somn în timpul în care Sergiu curăța cartofii și eu „amușinam” cărțile din sacoși. Îmi zic: iată un om care nu vrea să fie un măgar în ceață, pot să învăț ceva de la el. Discuții despre disproporțiile dintre standardele și orgoliile care circulă în poezie - mijloace de distragere (în masă?!). Am trecut cu bine de prima noapte citind din „Liber de causis”. De regulă, având un ochi lucid, nu citesc poezia fără o doză de detașare - acum însă am nimerit exact stareA. De fapt, mint un pic - chiar și-așa n-am putut să nu remarc cât de mult mazilescianizează (!) Partene - dar volumul cred că o să reziste și la o lectură la rece. Doar asta am citit din nenumăratele cărți pe care le-am cumpărat la târg. Pe noptieră am găsit câteva volume de proză CDPL. Dar despre Viseptol mai încolo...


(2,3)

Am aflat de curând că metoda „turul galeriei”, în ciuda numelui, nu constă dintr-un tur al galeriei (care este doar o biată „activitate extrașcolară”)... Acum nu vreau să scriu despre Gaudeamus (și, în acel caz, voi dori să subliniez și despre lucrurile bune, nu numai despre editurile fără case de marcat, lansările capricioase și alte probleme reale care sar în ochi), ci despre... „MoMA românească”. Sau MNAC pentru cunoscători... Minunatul muzeu lipsit de expoziție permanentă, la care, totuși, țineam să ajung, chiar dacă e departe de conceptul pe care îl aveam în cap... În fine, am fost acolo (din nou am avut noroc cu reducerile):

MIRCEA CANTOR, Q.E.D.
O expoziție relativ omogenă calitativ, dar eterogenă d.p.d.v. al abordărilor: instalații, video art, fotografii, o sculptură neon postminimalistă, chiar și un exemplu de „appropriation art” (o fotografie după „L'Origine du monde” - cruzimea ironică a lui M.C. de a răpi originalitatea, dar și originaRitatea...). Am fost plăcut surprins când am văzut în expoziție și „Știuletele de sticlă”, dar mi-au plăcut mai ales lucrările de video art („I DECIDED NOT TO SAVE THE WORLD”, „Wind Orchestra”, „Tracking Happiness” -- și nu mai știu cum se numea video-ul în care un copil taie cu foarfeca apa de la robinet...). Citesc acum textul curatorial de pe mnac.ro, conform căruia Cantor „se raportează la conceptul de incertitudine pentru a compensa nevoia de a controla specifică timpurilor noastre” și „lucrările sale minimale, poetice și metafizice (sic) pot fi privite și interpretate în moduri diferite deoarece ele reflectă lumea modernă și contradicțiile umane”. Aiureli, Cantor e un conceptualist „clasicist” (s-a mai zis, conceptualismul e noul academism), uneori transparent până și pentru cei care n-au ajuns mai departe de Duchamp și de Kosuth, de fapt, lucrările lui sunt ca niște „capodopere de manual”, confortabile într-un mod (aproape „glossy”, putem spune) care tocmai echivocului și indeterminării nu lasă loc. Dacă n-ai ști că e o expoziție cu un singur artist, ai crede că este o panoramă (e drept, incompletă) a artei „contemporane” (în caraghiosul sens restrâns) - ceea ce, pentru mine, a compensat oarecum lipsa expoziției permanente...




IGOR ŠTROMAJER – I am not good enough
Gurile rele spun că arta conceptuală e o apă și un pământ... Mie mi-a fost suficient să sar de la Cantor la Štromajer ca să mă conving că nu e așa. Îmi pare rău, dar autoreferențialitatea și echivocul pretențios (să spunem lucrurilor pe nume) domnesc aici. Tripticul robotului singucigaș (dacă nu mă înșel) este poate cea mai consistentă lucrare, dar nu mi-a plăcut, practic, decât „make love not art” (care e și pe youtube, apropo). Štromajer declara senin că „the most radical artistic action an artist can do today, is the one he/she does not do”. Anti-artă, bravo, acum știu și de ce nu ești îndeajuns de bun ca „artist”: nu eviți capcanele conceptualismului, te înfigi cu „mașina” direct în șanț și, culmea culmilor, nici măcar asta nu-ți iese suficient de rău, se putea și mai rău...


SYMBIOMORPHOGENESIS
Habar n-am de ce doar Protocorda Sapiens și Cromostamen Terrens erau în sală, n-am văzut pe-acolo Colorivoris (o fi fost la etaj? Supraveghetoarele susțineau că nu e nimic mai sus...). Tot supraveghetoarele au reușit să nu mă lămurească decât în mică măsură ce fac mai exact aceste instalații... așa că abia acum, când citesc descrierea de pe modulab.ro, în imaginația mea are loc tot ceea ce credeam că o să experimentez acolo, la MNAC... Experiența în sine, atât cât a fost, nici nu poate fi descrisă...
 


(4)

Ca să termin cu „MoMA românească”: la librărie aveau Gili Mocanu - „Lih”, un volum interesant cu și despre Andrei Cădere, Gorzo - „Indian Lava & Ritz Mood Guru present: salve fiat romuli nepos”... n-am apucat să răsfoiesc albumul Florin Ciulache, mâna mea de-abia ajungea... Oricum, aici merită să ajungi pe îndelete, nu așa, pe fugă, ca mine.

Una peste alta, mă întreb totuși de ce atât spațiu irosit. Prea puține lucrări de văzut - mai mult stai la instalațiile de video art de mai lungă durată, altminteri mai nimic de mestecat. M-am prins din prima de aproape fiecare „poantă”, nimic prea subtil, nici măcar la Štromajer (ceea ce e paradoxal). Gata, nu mai am chef să scriu despre asta...


*


Xiron Xin Marian mi-a făcut cadou o sacoșă readymade... Am primit aproape 10 dedicații, dintre care unele foarte reușite - acum îmi stăruie în mintea cea a lui Stefan Manasia: „Lui Yigru Zeltil, un fel de tigru pterodactil”! N-am reușit decât să-i salut pe Dumitru Bădița, Ștefan Ciobanu, Florin Dumitrescu, Lia Faur, Livia Iacob... sper că ne mai vedem și anul viitor...

*



Fără sentimentalisme: a fost încă o ediție înghesuită, cu spațiul organizat destul de ineficient, cu standuri care n-aveau nicio legătură cu piața de carte și cu edituri fără case de marcat, fără catalog etc. Editurile și lansările s-au suprapus adeseori - rămâne antologică pățania cu lansarea de 4 cărți care trebuia să aibă loc la sala Sântimbreanu, dar a trebuit să mergem la Tracus, unde am așteptat să se termine o altă lansare, după care Miki Vieru a mitraliat parodic, lansând cele 4 cărți pe orbita târgului derizoriu, unde, pesemne, cei care treceau pe culoar nici nu-și dădeau seama că e ceva în neregulă cu prezentarea lui Miki...!

Despre „strănutul scriitoricesc” un pic mai încolo... Să privesc, totuși, partea plină a paharului: altminteri n-aș fi avut scuza (care sper că va deveni anuală de acum încolo) de a întâlni atâția prieteni (nu mă refer strict numai la scriitori, ar mai fi și câțiva foști colegi + amici din alte „bresle”) care n-au ocazia să vorbească decât pe FB cu mine....

(Am auzit o anecdotă conform căreia eu aș fi fost considerat... clona lui Mugur Grosu! Asta înainte să ajung prima dată la târg anul trecut...)

Dincolo de asta, ca devorator de poezie, am ținut să cumpăr de-aici volume care, în total, m-ar fi costat și mai mult dacă m-aș fi chinuit să le comand on-line (din moment ce nu toate se găsesc pe același site, ceea ce m-ar fi scutit de mai multe taxe poștale). Câte volume? Nu vă spun ca să nu vă speriați (deși extravaganța asta a fost atent plănuită, scoțând de la saltea o parte din bursa de anul trecut)... însă despre cele mai multe (evident, cele care merită) cred că voi scrie în 2014... Mai încolo nu-mi fac griji.
 


(5)

Strănutul scriitoricesc: te implici într-un proiect al lui X doar ca să constați mai încolo, cu inocentă stupoare, că afli de la alții că X strănută în fața ta, nu-i vezi decât spatele și nu auzi decât ecourile strănutului. Toți sunt afectați, inclusiv tu, care aveai în cap o idee (fără sarcasm) mai înaltă și, pesemne, unii își închipuie acum că nici tu nu faci nimic dezinteresat, că te și vezi strănutând cu spor în locul lui X. Ce zice gura lumii ar fi, până la urmă, un fleac - dar ce mă fac eu cu X? Nu accept să dorm în bocancii statului, dar, pe de altă parte, n-am apetit pentru conflict, ca alții pe care îi respect pentru curajul lor...

Inițial m-a tentat să îi acord o identitate lui X, să arăt cu deștu... dar prietenii mei știu deja despre ce porcărie e vorba și, oricum, mă apucă inevitabil mila când văd oameni atât de desfigurați de propriile lor vicii... Știți ceva? X (nu neapărat același X) a mai fost și va mai fi prin zonă, strănutând când ți-e lumea mai dragă... de aceea sunt fericit că îmi permit de la Constanța să mă țin departe de cârciumile demilumii literare. Mai răruț la București, că-i mai drăguț - nu contează decât traseul propriu. Ce scriu - uite, asta contează.

*

Herăstrău. Nu-i deloc rău. Veverițe pe aleea Michael Jackson, cormorani și rațe pe lângă insula aceea ultraeuropeană... Tăbăcăria noastră constănțeană ar avea ceva de învățat...

Biblioteca Samsung așa a rămas?!

Kürtös kalács și colaci de salvare.

Bă, trebuia să mă fac contrapunctist înainte să intru la Contrapunct... volumul tare și lumina neagră m-au făcut până la urmă să mă retrag în mașină, unde e frig și încerc să citesc ceva cu lanterna aprinsă, dar mi se închid și se deschid pleoapele la-ntâmplare, nu ca jaluzelele lui Pastior... (Cu accent... cockney!?) Senzații tari bucurăștene...

Iată Biblioteca Metropolitană. Îmi amintește puțin de Alianța Franceză din Constanța (care are sau avea, ce-i drept, o clădire mult mai mică), doar că mult mai pretențioasă. Niște picturi impresioniste care m-au șocat prin cumințenia lor. Ies în cele din urmă, nu vreau să intru în nicio sectă. Doar am trecut pe lângă nenumăratele librării de pe Magheru... și multe alte instituții neverosimile pentru mine, cel obișnuit să vadă La Lăutari în incinta Casei de culthură...

După ce am închis Vispetol (o carte de care, până acum, mi-a fost frică! Nu m-am înșelat, abia acum eram pregătit să penetrez dincolo de straturile de șoc sistematic), am constatat că pisicile din cameră dormeau... când m-am băgat în pat, pisicile s-au trezit brusc și au început iar să-și facă rondul de noapte... Una mai sălbatică a ținut să mă „viziteze” de mai multe ori, de parcă nu s-a obișnuit până acum cu mirosul meu... repetiția - mama învățăturii...



(6)

În noaptea de la Contrapunct, când nu mai aveam chef decât de stat în mașină, aș fi putut, totuși, să-mi „bag gheruțele” pe „scenă” (pi/scină)... dar n-am făcut-o.

Mi-ar fi plăcut să intru în Cărturești Verona sau la vreuna dintre galeriile din zonă (în loc să mă duc la MNAC)... dar nici asta n-am făcut.









De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, nu sunt, totuși, multe lucruri pe care aș fi putut să le fac și nu le-am făcut. A fost suficient. Nu regret nimic, decât poate faptul că n-am reușit să fac nicio temă - dar, așa cum mă cunosc, n-aș fi reușit să ies atât de curând din mindset-ul de vacanță. Care, de altfel, a venit și după o perioadă în care începuseră să mă copleșească treburile diverse... acum aștept, presupun, să se umfle gogoașa...
 
 



 
 

Un comentariu:

clarobscur spunea...

Domnule, dă-mi o adresă de e-mail la care să-ţi scriu câteva vorbe. e musai. sorin dinco@yahoo.com

cică, "dovediţi că nu sunteţi un robot" şi-mi cere să introduc 'the endscryb'. quite a title!
îmbrăţişări