luni, 8 aprilie 2013

poemul zilei: Ovidiu Hotinceanu, O rufă albă

Prin paginile antologiei Poezia română după proletcultism (Constantin Abăluță) am putut găsi mulți poeți „perife(e)rici” (vorba lui Foarță), dar revelațiile sunt cel mai adesea de ordin relativ mărunt. Totuși, sunt și câteva surprize notabile: de pildă, Ovidiu Hotinceanu, un poet obscur, decedat timpuriu, „unul dintre primii poeți români care au abordat frontal minimalismul”, în opinia lui Abăluță. Termenul de „minimalism” (aplicat în aceeași antologie lui Vasile Petre Fati) are conotații oarecum diferite azi, dar nu suficient de îndepărtate... Iată un poem intitulat O rufă albă, din primul său volum, Sămînța (1969). Dacă mai era în viață Marin Mincu, l-aș fi încercat să-l conving că există și excepții pentru care nu merită să fie desființată în bloc vechea colecție Luceafărul (în care debutase și Virgil Mazilescu, nu numai șaizeciștii din primul val).



Noi doi, plecați de-acasă fără bani
Noi doi
Suspectați de directorul minei din Petroșani
Duminica,
O rufă albă
Copilăria, o rufă albă
Eu scriind versuri
Tu, cu spatele cât o masă de cantină din '48
Noi doi, cu un singur rând de haine,
Repetenți în clasa a X-a serală
Șantieriști, fără familie,
Vasile Gore și eu
Bătându-ne la baluri cu sticle de bere
Stropind cu nădușeală statele de salarii
Rătăciți în Capitala Industriei
Cunoscând tot felul de directori,
Directori adjuncți,
Mașiniști,
Contabili,
Jucători ai secției „Fier Vechi”:
Pedestrime de rând.
Cunoscând generalii, femeile celebre
Ale cuptoarelor Martin
Acum, o rufă albă
E tot ce-mi amintesc de tine
O rufă albă ca un steag de pace
Cu care mă predau zilnic
La porțile Marilor Industrii.

Niciun comentariu: