joi, 28 martie 2013

poemul zilei: Leonid Dimov, Vis cu licorn

Parcă au trecut mai mulți ani de când am citit pentru prima dată poemele lui Leonid Dimov, deja familiarizat cu - via Cărtărescu - metoda „configurațiilor” oniriste. Totuși, n-am ezitat de fiecare dată când mi-a picat în mână câte-o plachetă sau antologie să-l revizitez. Am rămas de fiecare dată cu senzația pe care mi-o dă plimbarea unui cartier prin care am mers de mii de ori, dar în care pot mereu să văd locuri și lucruri aproape noi, pe care nu le-am băgat în seamă până acum, prea obișnuit cu anumite trasee. În cazul lui Dimov, e drept, aproape orice poem poate fi considerat reprezentativ (deși am risca, în acest caz, să eludăm cele 7 poeme). Am deschis la întâmplare Carte de vise și am găsit un „Vis cu licorn”, cu desăvârșire familiar, but it never gets old:



Vis cu licorn

Duceam de mână fata cea goală cu tricorn
Să fie - pradă dulce - mâncată de licorn,
Era spre dimineață, fântâna somnoroasă
Suia însingurată un abur de mireasă.
Departe sta orașul cu tritoni verzi sub dale
Și albe edificii în jur de catedrale.
Mugeau în zare trenuri, fugeau în ierbi lăcuste,
Se-mbrobonau cu rouă potecile înguste,
Iar eu cu podul palmei ștergeam slinos și spân
Pe chipul fetei lacrimi, și-o mângâiam pe sân.
Gândeam că va mânca-o și atunci de ce să n-o
Răpun și eu în iarbă, zglobiu și rococo?
Căința-mi era trează: mă rog, poate că dânsa
De răul meu și nu de licorn umed plâns-a.
Dar iată că ajungem. Privim în fund, de-afară,
Vedem cum urcă apa bombată și uioară,
Se-aude-o melodie vrâstată de porunci,
Fântâna tâmâiază albastru și atunci
Am înlemnit.
Totul s-a colorat și s-a mistuit
Într-o singură boare lăptoasă.
Ne-am simțit cu toții ca acasă.
Iar el, licornul, cu mare zâmbet de desubt,
Rotea un ochi portcaliu și ne-ntrerupt
În care bucătăreau toate celelalte fete
Gătindu-se pe ele însele pe-ndelete,
Fără grabă, cu hohot de râs printre legume
Tocate cristalin, strigându-se pe nume,
Jucându-se cu pătlăgelele, cu varza,
Gâdilând sub cioc când acvila când barza
Care păzeau pirostriile de vânt
Și priveau atotștiutoare-n pământ.

Era o bucurie ruginie-n bucătărie,
Zburau dropii fripte cu flori la pălărie,
Se-nfiripau din te miri ce zicale,
Cădeau de sus aluaturi în rotocoale,
Se dansau valsuri și mazurci,
Soseau întruna vedetele în blănuri de nurci,
Francisc I spunea: totul e pierdut
În fața Gretei Garbo din filmul mut
Și-atunci am văzut
Cum întinde mâinile fata
Să fie luată. Și gata.
M-am trezit singur lângă fântână
C-un cărăbuș elegant adormindu-mi în mână.

Niciun comentariu: