vineri, 29 martie 2013

poemul zilei: Francis Ponge, Pâinea (traducere de Irina Mavrodin)

Acum câțiva ani, a existat pe bulevardul Tomis, între Capitol și Spitalul Mare, o cofetărie în care nu am intrat decât o singură dată. Am mâncat acolo o prăjitură - nu era cine știe ce. Mai interesante decât prăjiturile erau pereții plini de tablouri cu diverse prăjituri marca Fauchon (printre care și un ecler... Mona Lisa), însoțite și de citate menite să ne facă deliciul. Nu rețin restul citatelor, dar în dreptul mesei la care am mâncat am văzut un citat din Pâinea lui Francis Ponge. De mai multă vreme auzisem de Le parti pris des choses, dar nu citisem încă. Cu chiu, cu vai, mi-am xeroxat cartea de la bibliotecă, fiindcă singura persoană despre care știam că are mai toată colecția editurii Univers s-a stabilit definitiv în S.U.A. Totuși, am ezitat multă vreme să citesc cartea, dar astăzi am găsit-o îngropată printre caietele mele cu manuscrise. Cred că am să revin asupra subiectului... Până atunci, Pâinea:


Pâinea

Suprafață pâinii este miraculoasă mai întâi prin acea impresie cvasipanoramică pe care o trezește: e ca și cum ai avea la dispoziția noastră și la îndemână Alpii, munții Taurus sau Anzii Cordilieri.

Astfel o msaă amorfă și râgâitoare a fost strecurată pentru noi în cuptorul stelar, unde întărindu-se a căpătat forme de văi, creste, unduiri, râpe... Și toate aceste planuri acum atât de net articulate, aceste lespezi subțiri pe care lumina își așterne cu sârguință scânteierile, - fără o privire pentru moliciunea abjectă de dedesubt.

Țesuturile acelui lânced și rece subsol numit miez de pâine seamănă cu cele ale buretului: frunze sau flori sunt aici ca niște surori simaeze sudate prin toate coatele deodată. Când pâinea se învechește florile acestea se veștejesc și se chircesc: se desprind atunci unele de altele, alcătuind o masă friabilă...

Dar să ne oprim aici: căci pâinea trebuie să fie în gura noastră mai puțin un obiect de respect cât unul de consum.


Niciun comentariu: