joi, 28 noiembrie 2013

pajurnal

 
(1)

În prima noapte am avut o insomnie inedită... nu atât din cauza excesului de discurs din capul meu (nu știu cine scria că ăștia care suferă de reverie discursivă ar avea darul elocinței...), cât din cauza realului care mă amușina și nu mă lăsa să mă distanțez. Niște fire de praf care se mișcă în aer - gata, capul meu spune `gotta catch'em all`, o ninsoare obligatorie, gata.

Cam asta e și definiția Bucureștiului - aici mă implic în tot soiul de chestii, nu există timp pentru „briză”, doar foarte mult spațiu. Little big shits, ca să-l parafrazez pe Sergiu. În următoarea noapte, în schimb, îmi venea să cad în butoi - dar nici nu mi-a fost nevoie de somn în timpul în care Sergiu curăța cartofii și eu „amușinam” cărțile din sacoși. Îmi zic: iată un om care nu vrea să fie un măgar în ceață, pot să învăț ceva de la el. Discuții despre disproporțiile dintre standardele și orgoliile care circulă în poezie - mijloace de distragere (în masă?!). Am trecut cu bine de prima noapte citind din „Liber de causis”. De regulă, având un ochi lucid, nu citesc poezia fără o doză de detașare - acum însă am nimerit exact stareA. De fapt, mint un pic - chiar și-așa n-am putut să nu remarc cât de mult mazilescianizează (!) Partene - dar volumul cred că o să reziste și la o lectură la rece. Doar asta am citit din nenumăratele cărți pe care le-am cumpărat la târg. Pe noptieră am găsit câteva volume de proză CDPL. Dar despre Viseptol mai încolo...


(2,3)

Am aflat de curând că metoda „turul galeriei”, în ciuda numelui, nu constă dintr-un tur al galeriei (care este doar o biată „activitate extrașcolară”)... Acum nu vreau să scriu despre Gaudeamus (și, în acel caz, voi dori să subliniez și despre lucrurile bune, nu numai despre editurile fără case de marcat, lansările capricioase și alte probleme reale care sar în ochi), ci despre... „MoMA românească”. Sau MNAC pentru cunoscători... Minunatul muzeu lipsit de expoziție permanentă, la care, totuși, țineam să ajung, chiar dacă e departe de conceptul pe care îl aveam în cap... În fine, am fost acolo (din nou am avut noroc cu reducerile):

MIRCEA CANTOR, Q.E.D.
O expoziție relativ omogenă calitativ, dar eterogenă d.p.d.v. al abordărilor: instalații, video art, fotografii, o sculptură neon postminimalistă, chiar și un exemplu de „appropriation art” (o fotografie după „L'Origine du monde” - cruzimea ironică a lui M.C. de a răpi originalitatea, dar și originaRitatea...). Am fost plăcut surprins când am văzut în expoziție și „Știuletele de sticlă”, dar mi-au plăcut mai ales lucrările de video art („I DECIDED NOT TO SAVE THE WORLD”, „Wind Orchestra”, „Tracking Happiness” -- și nu mai știu cum se numea video-ul în care un copil taie cu foarfeca apa de la robinet...). Citesc acum textul curatorial de pe mnac.ro, conform căruia Cantor „se raportează la conceptul de incertitudine pentru a compensa nevoia de a controla specifică timpurilor noastre” și „lucrările sale minimale, poetice și metafizice (sic) pot fi privite și interpretate în moduri diferite deoarece ele reflectă lumea modernă și contradicțiile umane”. Aiureli, Cantor e un conceptualist „clasicist” (s-a mai zis, conceptualismul e noul academism), uneori transparent până și pentru cei care n-au ajuns mai departe de Duchamp și de Kosuth, de fapt, lucrările lui sunt ca niște „capodopere de manual”, confortabile într-un mod (aproape „glossy”, putem spune) care tocmai echivocului și indeterminării nu lasă loc. Dacă n-ai ști că e o expoziție cu un singur artist, ai crede că este o panoramă (e drept, incompletă) a artei „contemporane” (în caraghiosul sens restrâns) - ceea ce, pentru mine, a compensat oarecum lipsa expoziției permanente...




IGOR ŠTROMAJER – I am not good enough
Gurile rele spun că arta conceptuală e o apă și un pământ... Mie mi-a fost suficient să sar de la Cantor la Štromajer ca să mă conving că nu e așa. Îmi pare rău, dar autoreferențialitatea și echivocul pretențios (să spunem lucrurilor pe nume) domnesc aici. Tripticul robotului singucigaș (dacă nu mă înșel) este poate cea mai consistentă lucrare, dar nu mi-a plăcut, practic, decât „make love not art” (care e și pe youtube, apropo). Štromajer declara senin că „the most radical artistic action an artist can do today, is the one he/she does not do”. Anti-artă, bravo, acum știu și de ce nu ești îndeajuns de bun ca „artist”: nu eviți capcanele conceptualismului, te înfigi cu „mașina” direct în șanț și, culmea culmilor, nici măcar asta nu-ți iese suficient de rău, se putea și mai rău...


SYMBIOMORPHOGENESIS
Habar n-am de ce doar Protocorda Sapiens și Cromostamen Terrens erau în sală, n-am văzut pe-acolo Colorivoris (o fi fost la etaj? Supraveghetoarele susțineau că nu e nimic mai sus...). Tot supraveghetoarele au reușit să nu mă lămurească decât în mică măsură ce fac mai exact aceste instalații... așa că abia acum, când citesc descrierea de pe modulab.ro, în imaginația mea are loc tot ceea ce credeam că o să experimentez acolo, la MNAC... Experiența în sine, atât cât a fost, nici nu poate fi descrisă...
 


(4)

Ca să termin cu „MoMA românească”: la librărie aveau Gili Mocanu - „Lih”, un volum interesant cu și despre Andrei Cădere, Gorzo - „Indian Lava & Ritz Mood Guru present: salve fiat romuli nepos”... n-am apucat să răsfoiesc albumul Florin Ciulache, mâna mea de-abia ajungea... Oricum, aici merită să ajungi pe îndelete, nu așa, pe fugă, ca mine.

Una peste alta, mă întreb totuși de ce atât spațiu irosit. Prea puține lucrări de văzut - mai mult stai la instalațiile de video art de mai lungă durată, altminteri mai nimic de mestecat. M-am prins din prima de aproape fiecare „poantă”, nimic prea subtil, nici măcar la Štromajer (ceea ce e paradoxal). Gata, nu mai am chef să scriu despre asta...


*


Xiron Xin Marian mi-a făcut cadou o sacoșă readymade... Am primit aproape 10 dedicații, dintre care unele foarte reușite - acum îmi stăruie în mintea cea a lui Stefan Manasia: „Lui Yigru Zeltil, un fel de tigru pterodactil”! N-am reușit decât să-i salut pe Dumitru Bădița, Ștefan Ciobanu, Florin Dumitrescu, Lia Faur, Livia Iacob... sper că ne mai vedem și anul viitor...

*



Fără sentimentalisme: a fost încă o ediție înghesuită, cu spațiul organizat destul de ineficient, cu standuri care n-aveau nicio legătură cu piața de carte și cu edituri fără case de marcat, fără catalog etc. Editurile și lansările s-au suprapus adeseori - rămâne antologică pățania cu lansarea de 4 cărți care trebuia să aibă loc la sala Sântimbreanu, dar a trebuit să mergem la Tracus, unde am așteptat să se termine o altă lansare, după care Miki Vieru a mitraliat parodic, lansând cele 4 cărți pe orbita târgului derizoriu, unde, pesemne, cei care treceau pe culoar nici nu-și dădeau seama că e ceva în neregulă cu prezentarea lui Miki...!

Despre „strănutul scriitoricesc” un pic mai încolo... Să privesc, totuși, partea plină a paharului: altminteri n-aș fi avut scuza (care sper că va deveni anuală de acum încolo) de a întâlni atâția prieteni (nu mă refer strict numai la scriitori, ar mai fi și câțiva foști colegi + amici din alte „bresle”) care n-au ocazia să vorbească decât pe FB cu mine....

(Am auzit o anecdotă conform căreia eu aș fi fost considerat... clona lui Mugur Grosu! Asta înainte să ajung prima dată la târg anul trecut...)

Dincolo de asta, ca devorator de poezie, am ținut să cumpăr de-aici volume care, în total, m-ar fi costat și mai mult dacă m-aș fi chinuit să le comand on-line (din moment ce nu toate se găsesc pe același site, ceea ce m-ar fi scutit de mai multe taxe poștale). Câte volume? Nu vă spun ca să nu vă speriați (deși extravaganța asta a fost atent plănuită, scoțând de la saltea o parte din bursa de anul trecut)... însă despre cele mai multe (evident, cele care merită) cred că voi scrie în 2014... Mai încolo nu-mi fac griji.
 


(5)

Strănutul scriitoricesc: te implici într-un proiect al lui X doar ca să constați mai încolo, cu inocentă stupoare, că afli de la alții că X strănută în fața ta, nu-i vezi decât spatele și nu auzi decât ecourile strănutului. Toți sunt afectați, inclusiv tu, care aveai în cap o idee (fără sarcasm) mai înaltă și, pesemne, unii își închipuie acum că nici tu nu faci nimic dezinteresat, că te și vezi strănutând cu spor în locul lui X. Ce zice gura lumii ar fi, până la urmă, un fleac - dar ce mă fac eu cu X? Nu accept să dorm în bocancii statului, dar, pe de altă parte, n-am apetit pentru conflict, ca alții pe care îi respect pentru curajul lor...

Inițial m-a tentat să îi acord o identitate lui X, să arăt cu deștu... dar prietenii mei știu deja despre ce porcărie e vorba și, oricum, mă apucă inevitabil mila când văd oameni atât de desfigurați de propriile lor vicii... Știți ceva? X (nu neapărat același X) a mai fost și va mai fi prin zonă, strănutând când ți-e lumea mai dragă... de aceea sunt fericit că îmi permit de la Constanța să mă țin departe de cârciumile demilumii literare. Mai răruț la București, că-i mai drăguț - nu contează decât traseul propriu. Ce scriu - uite, asta contează.

*

Herăstrău. Nu-i deloc rău. Veverițe pe aleea Michael Jackson, cormorani și rațe pe lângă insula aceea ultraeuropeană... Tăbăcăria noastră constănțeană ar avea ceva de învățat...

Biblioteca Samsung așa a rămas?!

Kürtös kalács și colaci de salvare.

Bă, trebuia să mă fac contrapunctist înainte să intru la Contrapunct... volumul tare și lumina neagră m-au făcut până la urmă să mă retrag în mașină, unde e frig și încerc să citesc ceva cu lanterna aprinsă, dar mi se închid și se deschid pleoapele la-ntâmplare, nu ca jaluzelele lui Pastior... (Cu accent... cockney!?) Senzații tari bucurăștene...

Iată Biblioteca Metropolitană. Îmi amintește puțin de Alianța Franceză din Constanța (care are sau avea, ce-i drept, o clădire mult mai mică), doar că mult mai pretențioasă. Niște picturi impresioniste care m-au șocat prin cumințenia lor. Ies în cele din urmă, nu vreau să intru în nicio sectă. Doar am trecut pe lângă nenumăratele librării de pe Magheru... și multe alte instituții neverosimile pentru mine, cel obișnuit să vadă La Lăutari în incinta Casei de culthură...

După ce am închis Vispetol (o carte de care, până acum, mi-a fost frică! Nu m-am înșelat, abia acum eram pregătit să penetrez dincolo de straturile de șoc sistematic), am constatat că pisicile din cameră dormeau... când m-am băgat în pat, pisicile s-au trezit brusc și au început iar să-și facă rondul de noapte... Una mai sălbatică a ținut să mă „viziteze” de mai multe ori, de parcă nu s-a obișnuit până acum cu mirosul meu... repetiția - mama învățăturii...



(6)

În noaptea de la Contrapunct, când nu mai aveam chef decât de stat în mașină, aș fi putut, totuși, să-mi „bag gheruțele” pe „scenă” (pi/scină)... dar n-am făcut-o.

Mi-ar fi plăcut să intru în Cărturești Verona sau la vreuna dintre galeriile din zonă (în loc să mă duc la MNAC)... dar nici asta n-am făcut.









De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, nu sunt, totuși, multe lucruri pe care aș fi putut să le fac și nu le-am făcut. A fost suficient. Nu regret nimic, decât poate faptul că n-am reușit să fac nicio temă - dar, așa cum mă cunosc, n-aș fi reușit să ies atât de curând din mindset-ul de vacanță. Care, de altfel, a venit și după o perioadă în care începuseră să mă copleșească treburile diverse... acum aștept, presupun, să se umfle gogoașa...
 
 



 
 

miercuri, 27 noiembrie 2013

Cele mai frumoase poeme din 2012

Am fost selectat în cel mai nou volum din antologia anuală care, din lipsă de buget, îmi completează foamea de poezie actuală - Cele mai frumoase poeme... Sincer, mă bucur că au apărut câteva texte din Cacao (care nu știu cât de bine a circulat în afara Constanței), antologia fiind o inițiativă care m-a încântat de la bun început, într-o vreme în care nu eram sigur când sau dacă voi debuta...

Le sunt recunoscător celor doi „selectori”, Claudiu Komartin și Radu Vancu, deși e fair-play să menționez imperfecțiunile volumului de față: absențe enigmatice pentru mine (Nicolae Prelipceanu? Silvia T.? Raluca Soreanu? Silvia Bitere?), autoantologarea lui Vancu (un lucru oarecum în regulă dacă în volumul din 2010 n-ar fi fost impusă regula contrarie), notele biobibliografice subiectivizate (lucru uneori explicabil...). ----erată: Enigma a fost explicată; pe status-ul lui Daniel D. Marin C.K. și R.V. au intervenit direct - volumele din 2012 semnate de Prelipceanu și Prodan nu i-au satisfăcut, ceea ce explică absența lor și, in direct, a altora... Problemă ceva mai ușor surmontabilă dacă autorii antologați ar fi fost însoțiți de sumare note critice, un lucru care, bănuiesc, va apărea la un moment dat ca o schimbare adusă formatului antologiei.

În așteptarea unei antologii critice, sistematice a poeziei românești din ultimii ani, nu mă supără că, în fond, Komartin și Vancu au păstrat, în ciuda titlului bucuclaș (de ce „cele mai”? de ce „frumoase”?), abordarea eclectică de tip bundle de texte poetice în care poți să găsești aproape orice vrei. Atunci, inegalitatea e inevitabilă - în schimb, antologia de proză scurtă a lui Marius Chivu reprezintă, în sfârșit, un efort sistematic, dar este vădit monocromatică, generaționistă (îmi pare, totuși, că M.C. a promis o antologie de proză scurtă contemporană - așa cum s-a mai făcut, dar fără metodă - și nu o antologie de proză scurtă 2000istă, așa cum nu s-a mai făcut).

notă pentru DDM: volumul lui Iustin Panța, precizează C.K. și R.V., are la bază primul său manuscris, nepublicat antum, astfel încât a fost considerat drept un debut.



Cele mai frumoase poeme din 2012
selecție de Claudiu Komartin și Radu Vancu
Editura Tracus Arte, 2013

cuprins:

Constantin Abăluță • Șerban Axinte • Vasile Baghiu • Adrian Bodnaru • Dominic Brezianu • Magda Cârneci • Rita Chirian • Marius Conkan • Traian T. Coșovei • Dumitru Crudu • Gelu Diaconu • Gellu Dorian • Ana Dragu • Șerban Foarță • Ramona Fotiade • Mihail Gălățanu • Paul Gorban • Petru M. Haș • Kocsis Francisko • Margento • Paul Mihalache • Dan Mihuț • Dmitri Miticov • Anca Mizumschi • Vlad Moldovan • Alexandru Mușina • Aurel Pantea • Denisa Mirena Pișcu • Florin Dan Prodan • Andra Rotaru • Dan Sociu • Octavian Soviany • Bogdan-Alexandru Stănescu • Moni Stănilă • Liviu Ioan Stoiciu • Alexandru Vakulovski • Radu Vancu • Mihai Vieru • Paul Vinicius
debut:
Marius Chivu • Teodora Coman • Laura Dan • Anatol Grosu • Radu Nițescu • Iustin Panța • Ana Pușcașu • Raluca Șandor Gorcea • Livia Ștefan • Alex Văsieș • Yigru Zeltil

duminică, 3 noiembrie 2013

cartea albastră

 
 

cartea albastră
octombrie 2013
ediție de tip facsimil
în 5 exemplare numerotate
însoțite de
5 carnețele speciale

cuprins:
(cald) • STRIGAȚI • mango tango • pensacola • (masăm încet) • ebru • (ne topim) • armura de drajeuri • forme pentru prăjituri • briza • baccarradi • prin lavoarul verde • peștele cu nas neprecizat • fermoar • ceva • muzak • atol • steaua în formă de stea • the body shop • spirală de frizer • gellu • locuitor în țara șvaițerului • meet boabă • (bunica) • türkçe • (pisicile)


miercuri, 4 septembrie 2013

roşii montane


desen: Dan Perjovschi

unu.

îţi voi împinge mâna.
ce simţi?
e o
stare
care
te
obligă.

doi.

pula mare a zis.
luaţi-vă centurile.
ne va răsturna

ceea ce am ţinut
atâta timp
în lesă

trei.

omul
şi-a pregătit frânghia

şi
ketchup-ul.

patru.

ceai pentru protestanţi -
se leagă
o idee

- enescu
şi cursa de enduro

cinci.

pentru cine?
răspunsul nu se schimbă niciodată.
tonul
poate fi schimbat

şase.

din rădăcină se poate vedea cum ies tot felul de roşii.
montane.
o piaţă prăbuşită.

şapte.



până aici.

sâmbătă, 24 august 2013

port la marea esee (fragment)

(Ilustrație: Paul Klee, Bravi trandafiri, 1938)

Am putea spune că, de la începuturile avangardei istorice încoace, poezia (dar și pictura) a devenit un fel de bucătărie japoneză (gen benihana) în care actul poetic, ca și gătitul, se realizează chiar lângă tine, uneori e nevoie să ajuți „bucătarul” și să arunci niște condimente semantice... dar, cel mai adesea, te poți frige! A se măsura distanța dintre „sculptura de gheață” care era (mai demult) sonetul și „fluviul de lavă” care este dicteul automat - în teorie, fiindcă, în practică, limbajul reduce distanța, „cristalizarea” este inevitabilă, în afară de cazurile în care trecem către non-comunicare, non-limbaj propriu-zis.

Truisme? Nicidecum. Cel mai adesea, avangarda este redusă la fronda exterioară, la poza care (în cazul avangardelor istorice mai adeseori decât cel al neoavangardelor tardive) vine la pachet cu o frondă interioară, o autentică mutație care a avut loc în interiorul actului poetic/artistic/ș.a.m.d. Desigur, în tot acest timp operăm tot cu teorii, abstracțiuni, generalități. Practica propriu-zisă a avut de-a face cu nenumărați factori...

(va urma)

vineri, 16 august 2013

o metodă cu gonzo

hai să vedem ce-i poate pielea lui vlad drăgoi...


pajiști uscate în apusul vinețiu
(din metode, Casa de Editură Max Blecher, 2013)

a fost așa: gonzo a zis că sîmbătă o să fie zilele codlei
și eu am zis o să fim sufletul petrecerii
și omul a rîs pentru că noi nu suntem niciun suflet niciodată dar eu deja
mă gîndeam că facem ca protoșii cînd se unesc și se fac un
glob mare alb sau roșu  și dau cu fulgere vorbesc gros
și fac mind control chiar și pe o unitate care
doar construiește și așa poți să-ți dezvolți o a doua
sau a treia civilizație diferită dar asta ia mult timp și resurse și
chiar nu se merită

mai ales în misiuni gonzo

(verde-roz)

hai la psy beach
lucrează și anish acolo. ne face specialitatea casei
eh am venit doar pentru
că-mi plac pernele verzi și roz
sunt o mulțime. aș putea să fiu
tatăl lor.
dar nu mă lasă domnu meniu
uite vine domnu meniu
„stai așa mă gândesc hmmm oare ce să comand
băutura 1 sau băutura 2 sau băutura 3”
și-așa zbor tiptil din peisaj
nu fără a șterpeli câteva scoici
cu părți lipsă. fără implanturi.

am fost la psy beach
n-am lăsat acolo
decât o amprentă
o cantitate de microbi drăgălași
și câteva urme de papuci luați de la confiscate.
valurile nu făceau nimic
erau
puse
așa
de
decor

joi, 15 august 2013

Nicolae Motoc (1935-2013)

Odihnească-se în pace... N-am apucat să-l cunosc pe Motoc, aveam numărul lui de telefon, dar nu l-am deranjat (auzisem că e bolnav de ceva vreme). Abia de curând am aflat că a murit, dar încă de acum câteva luni găsisem la biblioteca județeană, pe masa de cărți gratuite, un volum cu dedicație către Nicolae Motoc... Dintre poeții generației sale (formate în anii comunismului la vechea revistă Tomis), mi s-a părut cel mai interesant (sau, în orice caz, cel mai apropiat de afinitățile mele) - în volumele unde ermetismul său inițial se convertește într-un manierism câteodată spectaculos. Iată câteva dintre poemele pentru care am o slăbiciune:



Breakfast
(din Fragilități, 1996)

La capăt de poteci
de melc - cu vârful limbii
săpate printre sâni -
ce vezi e doar un licăr
ștrengăresc al dinților.

Iar ce nu vezi
sunt firfiricii albaștri
ce-ți tremură în gene.

Vezi tu cum muști
sălbatic dintr-o roșie
și sacii de semințe
îți curg încet pe gât:
șiraguri de mărgele

Dar ce nu vezi
e gustul tău secret
de lapte dat în foc.

Vezi tu și când
fugi goală prin odaie
și-mbrățișezi oglinda
știind că sunt și dincolo
de somnoroasa ei răcoare.

Dar ce nu vezi
e că te beau din cană
cu argintu-i aburit...


Teamă de ziua de luni


Lovit de-o mașină
și-azvârlit pe trotuar:
un biet maidanez.

Mulți i-au contemplat agonia.
Nimeni nu s-a gândit să-l îngroape.

Cineva n-a trecut totuși nepăsător.
A-ngenuncheat omenește.
Și-a-nceput
tacticos să-i taie
un vârf de ureche.

Nu știu ce senzație i-o fi dat
între degete peticul
din piele de câine.

Frumos ca o bijuterie!
- și-o fi spus -
când l-a vârât în buzunar
(N-am văzut scena. Mi-o închipui.)

Curios e că omul
nu s-a oprit aici.
A vrut să mai tie un petic.

Dar probabil
silit pe neașteptate să plece
a lăsat lama înfiptă
în urechea deja ciopârțită.

Pentru ce
acest ritual al cruzimii?
Iată o taină.


Brize poznașe...


lasă să vezi
printre pulpele fetei
soarele ieșind din mare


Sfat inutil


Renunță viteazule
minuscul / prostule drag.
Rămâi al întunericului.

Dincoace / în lumină
nu-i decât voluptatea
de-a fi singur


Cocheta


Piciorul cupei
nu-și dorește
decât să-ți scape
printre degete
și să suspine de plăcere.


Prin frăgezimea...

întunecată
a fiecărui val îți văd
inima cum bate.


Cine...

a răsturnat
fântâna întorcând-o
cu izvoarele spre cer?

Mă întorc în extaz
c-o limuzină din vrăbii.


Dor de vară

Strânsă bulgăre
în palme zăpada pârâie
ca un pepene copt.


Fericit

Simpla existență
a mării și-a celui
care-o privește.

Urechea și-amintește
de-o pasăre fără nume


Rugă

Dă-ne norocul
de-a ne topi împreună
într-un măr prea copt.

Să ne rostogolim
printre flori pitice
schije de rapana și scai.

Beți de atingeri moi
să nu ne pese unde
și când ne oprim...


În lanul de floarea soarelui
lui Al. Protopopescu

S-ajungi în zori
să te culci după un chef
în râpa Mării
gata să uiți cine ești
voios și pierdut.

   Foșnete de tulpini
   picioare de berze / umbre
   de țevi de orgă.

S-asculți cu tâmpla
pe tija unei ancore
muzica altei lumi
a unor neamuri mărunte
din pajiștea jilavă.

   Să devii inert
   nepăsător / primitor
   ca malu-n trepte.

Să le privești
cum aleargă / să le simți
cum își sapă tunele
sub pielea ta străvezie
și să fluieri mulțumit.

   Și ele să te îngâne
   îngrădindu-ți cu sunete
   trupul - casa lor.

Greieri să scârțâie.
Să mișune buburuze.
Râme să le taie calea
asistate de fluturi.
Furnici să-ți dea târcoale.

   Divinitate
   monstruoasă ce respiră
   numai pentru ele.

Păzit de bulgări
mari - dulăi credincioși
cu limba roșie
a florii de dovleac
scoasă-n briza bucuroasă...


Neconsolat

Vorbind despre tine
gura mea este rana
din scoarța salcâmului.


Limba umilă linge stânca de sare (fragment)
(din Poem scris pe suflarea pământului, 1975)

2.

Pot crede într-un gard,
Într-o buturugă?
În tinicheaua înfiptă în carnea stejarului, nu.
Chiar când mi-arată poteca
S-ajung în vârful muntelui.

Cu lipsa de deghizare mă-nsoțesc.
Mugurii sunt lacrimi.
Tristețea dă rod.


Sângele pietrei, văzduh, îl respir (fragment)

3.

Ce sunt acei copaci
De unde se întorc chirele
Cu aripile în flăcări?

Ciulinul
Ce caută în asociația florilor de grădină?

Nu mi-e rușine să pierd timpul
Cu fluturii de noapte
În beții cu nectar?

Întind tot mai multe capcane apelor
Și nu-mi mai ajunge nisipul:

În betonul proaspăt
Colcăie spori de ferigă,
Ouă de furnici.


Fericit, vara, nu departe de Capul Midia (fragment)

1.

Peretele de pământ
Cu viroaga urâte
Mustește de izvoare.

Hălci roșii, nisipoase alunecă,
Se târăsc spre mare.

Nu-l caut în arhiva de scoici sau de frunze.

Clipoceala apei printre pietrele negre,
Purtând solemne peruci de alge,
E muzică pentru singurul bal al zilei
La care dansează caii de mare.



Impresie
(din ciclul Floralia, Provocări imergente, 2000)

Inima ta e-un ceas
construit din fluturi
Abia îți mai bate
când marea în amurg
e un munte șiroind
de râuri din maci


Unghiul ales
(din ciclul Floralia)

Marea nu se vede decât din dudul bătrân

Zadarnic mă urc pe faleza cu pepeni
unde vrejuri păroase șerpuiesc
mușcându-mi gleznele cu flori galbene
iar cantalupul prea copt
se desprinde o ia la vale
și ajunge întreg în apele golfului

Sub dudul bătrân
e mereu întinsă masa
cu trei picioare înfipte în pământ

Mâinile bunicii întind ștergare din borangic

Lângă mămăliga răsturnată pe lemnul masei
aburește ciorba acrită
cu corcodușe verzi
în trei castroane gingaș smălțuite cu flori albastre
dintre care țipă un cocoș roșu

Dar eu mă simt solidar cu destinul
viermilor de mătase
și înfulec numai foșnete
numai trosnete de crengi

Abia aștept să mă cațăr în dud

De sus după ce mă satur de dude
iar cămașa pe burtă e încă o burtă mai plină
beau pe nerăsuflate
din tăcerea mării îndepărtate

Vie-mi rămâne cearta
cu-acest dud bătrân când într-o vară
nu mai înfrunzește uituc
și mă îmbie cu dude puține și crude

Sunt nedrept acum trebuie să spun

În mine și nu în scoarța lui somnoroasă
râd ruginite cuiele
primei simeze
cu glorioase coji de pepeni

Sunt rău acum pot să spun

De mult rădăcinile i-au putrezit și-n mine

Dulce îmi este pedeapsa
din ultima dimineața
O dudă neagră
uriașă în cana cu lapte

Mâinile-mi fumegă-n rumeguș
lângă trunchiul lui retezat

Marea nu se mai vede

Dar lacrima din ochiul bunicului e albastră


Focul
(din ciclul Quarc)

Focul îți întinde o frunză roșie:
Vezi ce-ți lipsește
să-ți poarte chipul


Invitație la chef
(din ciclul Renga)

Iau țărână din mal
Îmi place s-o privesc
printr-un pahar cu vin roșu
când mă gândesc
la cei mândri și puternici

Șoimu-și ciugulește
solzii dintre gheare
și mă-ntreabă ce văd

Mă salut și cu alburnul
buturugii - o grămăjoară
cafenie / de rumeguș - uterul
din care crește floarea
albastră în roua dimineții

Țipă mierla: ciiip-ciup-ciup
de aici până aici / să fie
clar / stăpânesc eu

- Hei / domnișoară
veveriță din salcâmul
care-mi îmbracă
mașina - un hârb - în floare
nu vrei să bem împreună?

Ieși - din crăpătura căptușită
cu iarbă / a malului galben -
și tu / domnule iepure!

Așa... Avem aici
pe capotă câteva cupe
din foi de potbal
Dar atenție / am să scot
dopul Labele la urechi!

Acest abur albastru
din gâtlejul sticlei
e sufletul celei plecate...

Și acum să bem
până vedem ultimul cocostârc
să fim acel cocostârc
să n-auzim decât roua
cum cade în iarbă


Iubita
(din ciclul Renga)

Aude mărul
cum cade / Și râde
Mușcă din măr / Și râde

Îi spui că tu ești
acel măr Și râde



(din ochiul lui orfeu, 2006)

<>a nu te implica sau a te dezintegra

Tânăr în preajma înfricoşătoarei mări înstelate de-afară
Şi a îngăduitoarei mări îngheţate din tine te laşi bântuit
De un simulacru de jale ţâşnind din arteziene ascunse
Ochiului divin care când te aştepţi mai puţin face un pas
C-un veac înapoi
Şi te trezeşti în ţinuturile începutului unde mai licăresc
Incoruptibile primele izvoare ale bucuriei şi prospeţimii

Te deschizi în tăcere să cuprinzi cu blândeţe tastatura
Cu maidane în trepte a falezei schimbate în computer

Degete virtuale ating taste florale de ruşinea fetei Mută
Pe ecranul mării cursorul solzos al unei cozi de şopârlă
Rotaţie a aripilor deschise de şoim dar şi a hologramei
Prinţului fidelităţii ucis din dragoste şi acum ajuns un roi
De pulberi muzicale în care urbea îşi spală faţa în zori

Vânzoleli de pulpe sticlind de gheare de urs
Şi fălci căscate de lup în chenare din sânge
Fulgerări de coapse care dansând dansând
Gonesc stelele luna desăvârşind cu-ntristare
Întunericul şi triumful tunetelor de timpane
Asupra muzicii diafane cumpănite de ţiteră

Ghem dintr-un scânteietor păienjeniş de sunete vasale
Amurgului care se lasă trecut printr-un lanţ provizoriu
Din înaripate şi gelatinoase identităţi fără să accepte
Rigoarea indigestă a spiritului Tău de emasculat suprem

Tremur sub reflexele unor refuzuri care îmi păstrează
Agere speranţa şi visul în acord c-o secretă fidelitate
Şi iubire pură faţă de valurile ce îmbrăţişează faleza

Gospodăresc în gene din ace de scai vânăt ciorchini
Din lentile de rouă şi într-o scurtă tremurare de pleoape
De ocazie măsor liniştit cu ţopăieli de vrabie cântătoare
Ce-a rămas din ameţitoarea moşie a solstiţiilor de ieri

Rostogolire tot mai rar reluată spre ţinuturile de început
Ale spiritului deşi îmi dau târcoale cristale de sânge:
Asteroizi investiţi cu povara unei vinovăţii a eşecului

Rătăcire printre armii zăngănitoare de scai galben
Şi lucruri abandonate - accesorii ale fericirii - surpate
În disoluţie care îşi etalează din loc în loc viscerele
într-o dezordine de bazar lălăindu-şi faconda lor tristă<>

duminică, 11 august 2013

cinici


vineri, 9 august 2013

tags: pământ, țărână, om, chestii



(ion nicodim - țară țăran țărână etc. ultimul exemplar din vitrina muzeului a ajuns în mâinile mele neîndemânatice, dar pline de iubire. săracul nicodim. l-am așezat ostentativ în sufragerie - ca să deschid vorba despre el când va veni în vizită doctorul de familie sau frizerița. îmi imaginez că morții așa se hrănesc - cu referințe, ca niște google hits.)

încerc să deschid fișierul
tarana_din_tarana.avi
dar
la faza
în care pun mâna pe lopată
îngheață mereu player-ul
de parcă aș avea mai multe șanse
să deschid o sticlă de suc
sau să-mi închiriez o armură medievală


decât să trăiesc
ca o extensie
a lopeții



un vierme plin de îngăduință


*

alunec
ca o bucată de săpun
mi-am pierdut aderența

oase de
eprubetă
unghii de

faianță

///Papilele recunosc gustul de ciocolată -
Acum am brațele închise,
străpung solul,
parcă aș trăi într-o casă pe Valea Prahovei.
Am o privire oblică,
un punct fix,
un șir de fapte.

///nisipul
invadează
papucii
tălpile:
pilaf de scoici

(aș putea să trăiesc lipsit de o formă convenabilă, așa, cu o moacă de pește abisal dintr-o groapă mai adâncă decât everestul în oglindă... pesemne că impulsul vieții triumfă prin încăpățânare.

te bagi
unde fierbe
oala)


*

(Era o zi de vară, când circulam de nebun cu abonamentul de 5 lei, profitam de fiecare oră rămasă. Ora 24 mi-am cheltuit-o în autobuzul 3. În Palazu Mare era încă liniște. Am înaintat pe strada Santinelei, am trecut dincolo de sanatoriu, dincolo de minaret și de intersecția cu Sahia, infernala, obsedanta stradă Sahia. Aproape de capăt nici nu mai exista noțiunea de asfalt, străzile desenate pe hartă erau niște drumuri fragile, care ar fi putut fi inundate cu ușurință de natură. Pe malul ghiolului, inaccesibile celor fără jeep-uri, câteva vile izolate. Apele Siutghiolului - glazurate de soare. Apoi mi-am întors privirea. Un wasteland la capătul străzii dinspre Ovidiu, o râpă la baza căruia se aflau mulți copaci uscați și pământ pârjolit. Numai razele laser lipseau... Am mers înapoi înspre străzile „prietenoase”, printre câinii care nu și-au dat seama că sunt un străin. Zarurile mele erau bine lustruite.)

m-am bălăcit
din nou
în niște acuarele de sam francis

culori
microbi
viață presată

dar când mă gândesc la ceea ce trăiam acum șapte ani: un gust de vomă începe să îmi ardă gâtul. colegii mei m-ar fi putut omorî în joacă, încă puțin și ghiță cârtiță ar fi făcut rost de superputeri, ar fi găsit toate vulnerabilitățile mele. începusem să cred că a mă bate era felul lor de a mă iubi;

am încercat să înjur folosind procedeele lor. degeaba. puteam iubi doar singurătatea. pauzele în care căutam o clasă goală în care să deschid geamul și să privesc blocurile. în unele seri se vedea la un anumit etaj un neon albastru în a cărui lumină - de la distanță - mă înfășuram

*

oare am ajuns în
chin
a
aaaa

(Nu mai cred în mizerie. Doar în straturi depuse de grăsimi, sare și zaharicale. Câteodată se aude o râgâială distinctă. Dar poate că a fost o revelație în somn - după ce s-a trezit a și uitat, revine la un puls stabil, inima pare a fi în stare bună. Temperatura a ajuns din nou în punctul ideal, după care noua noastră Mediterană geme din nou de idei, frecții la piciorul de uraniu. Agricultura a cunoscut câteva creșteri spectaculoase, după care vița-de-vie și panourile solare au împânzit tot cerul. Noi etaloane ale frumuseții. X către Y: Iubita mea, hai să mergem la subsubsubsol. Un mormăit din spatele straturilor.)


Sam Francis, La Primavera Fredda, 1988

luni, 5 august 2013

bio

și eu am crezut în utopii.
așteptam apocalipsa cu sufletul la gură
ca să scap de bacalaureat.
de piramida de școli.
de nevoia de
a-mi găsi o slujbă oarecare
și o nevastă oarecare
în rol de „suflet pereche” -
cu măști baroce & alte rahaturi
pentru un frustrat ca mine
care cândva își lustruia armura de arici...

n-a venit
niciun duș de meteoriți.
extratereștrii n-au niciun chef -
de la o poștă-lumină
se vede cât de nehotărâți suntem.

chindăr a dat faliment.
l-au distrus din nou pe ovidiu -
acum ruinele sunt mai spectaculoase,
poți să faci plajă în tranșee.
mă holbez la o pictură cu pătrate colorate.
frank stella cu ochelarii specifici și accentul de woody allen
zice

what you see is what you see


Frank Stella, Sunset Beach, 1967

joi, 1 august 2013

gellu

   trăim câteodată sub același acoperiș
   verde
   după atâtea plimbări eșuate
   uneori deviza noastră era
   bate fierul când e rece

   n-am mai șters praful
   și uite că acum se fac vârtejuri în podea
   marțipanul mă obligă
   să fac sport

   am trecut mai devreme. erai în techirghiol ca să vezi în direct cum se naște nămolul - după atâtea       complicații... dar câteodată reușesc să mă fac pâlnie - și culoarea lucrurilor iese puțin din contur.    e  o    schiță reușită

   sașa să fie


Lyggia şi Gellu Naum în str. Galaţi în 1975 (foto: Fundația Gellu Naum/gellunaum.ro)

miercuri, 31 iulie 2013

steaua în formă de stea



steaua n-are formă de stea
și nici inima
formă de inimă.
de aceea, transferul a avut loc.
acum utilizatorii
se pot recunoaște cu ușurință.
atenție:
ironie înainte de utilizare

sâmbătă, 13 iulie 2013

îmi place să bat câmpii cu grație (dj călinescu versus mc odobescu)




Toko Shinoda, Speranță

Diferența se bate cu pumnul în piept... până când mi-am scos singur untul. Dup-aia? „Las-o bă, că merge așa”? Nu. Atunci e clar că degetele pocnesc și că, uneori, și apa și cerul se scurg- așa că îți urez multă sare!

A fost încă o noapte cu multe narațiuni, după care am simțit nevoia să intru în bucătărie și să beau. Apă de izvor - dacă izvorul acționează la comandă. Tot ce se poate - dacă îmi schimb obiceiul odată la șapte zile, poate că nu voi mai simți acea pisică de pe husa mașinii lui nenea Gogu. Arcurile se destind, vreau să înfloresc.

miercuri, 8 mai 2013

hem

o minunată stare în care te scufunzi de jos în sus, fără să-ți dai seama de ce sau ce-ai făcut ca să meriți. hmmm, poate răspunsul e undeva în prieteniile acelea chimice din craniul tău. și al meu.

vineri, 3 mai 2013

Poemul zilei: Titus Vâjeu, Creier latent, miezul de nucă verde

Din moment ce blogul meu și creierul meu se află încă pe „pilot automat”, hai să mai scot încă o piatră semiprețioasă din cutia cu maimuțe a generației '60-'70... Poate ar fi meritat un remix.

Creier latent, miezul de nucă verde
(din vol. Sâmbătă seara unui deceniu (1979), după C. Abăluță, Poezia română după proletcultism)

Creier latent, miezul de nucă verde
prin vinul roșu vina mea enormă;
tristețea mea-n tristețea ta accede
și iarna ne oferă uniformă.
De-acum stăm amândoi înfrigurați
și steaua taie-n parc alei subțiri,
se nasc pe lună palizi împărați
cu grea melancolie în priviri.
Ies oameni de la cinema. Terasa
se umple grabnic, ca un stup alert,
trec pe alături cavaleri din rasa
adolescenților cu zâmbet cert.
Ne străduim să ocrotim pereții
ca ochii să nu zgârie din var.
Miezul de nucă suplinește-absenții -
creier latent, cu gust amar, amar.

marți, 30 aprilie 2013

Poemul zilei: Gheorghe Tomozei, Apocalipticul iarmaroc

Culmea manierismului autoindulgent... dar merge într-o stare de foarție!

Apocalipticul iarmaroc
(din Misterul clepsidrei, 1971)

Pe-o minaretă-a Sfintei Sofii
am dat patru bacovii.

Cu o singură bacovie
poţi avea racla cu sfântul Zenovie.

- Cât ceri pe-aceste carafe?
- Două cârloave.

- Avem safire, sacâz, caragiale
şi alte giuvaericale:

un pillat, cu mânerul sculptat
şi un nichita cu trei capace.
Face trei cai arăbeşti?
- Face!

Cu un macedonski iei un pac de cinabru
şi-un foarfece de tuns ionbarbu.
Avem manii şi alecsandri.
- Vrei alifie întremătoare, vrei vin de blaga?

- Vreau!
- Bate laba!

Fete nebune
cântă la un antonpann cu trei strune
în varul dogoritoarei amiezi
basmul caprei cu trei arghezi.

Taraba cu peşti
se arămeşte cu văcăreşti.

Şi
se continuă şi după moarte jocul
de-a iarmarocul!

- Avem tot ce vrei
şi nu vrei
De la dosoftei
la tomozei!

Poeţi, îndeobşte fără angarale,
dar mai ales fără parale
iată-i deveniţi, fără grai,
aur, cerb, mălai,

Iată-i pe tarave
cu oase de iubire bolnave,
iată-i pe tron
la Bizantion

Noaptea, ca nisce
fiare, tabăra pe odalisce
şi sărutându-le sub fumul ceresc
de eminesc...

marți, 16 aprilie 2013

16 aprilie tristan tzara dada dada dada dada dada dada

ar fi avut tristan tzara azi 117 ani? ei aș! a trăit intens în miezul unei modernități intense - și, într-un fel, cred că nici eu n-aș fi regretat, dacă eram în pielea lui. două convulsii mondiale, un stângism prea puțin profitabil și - peste toate - senzația de stranietate, de personaj decupat din alt decor? un preț mic pentru privilegiul de a da tonul nebuniei din cabaret voltaire și de a fi pe aceeași corabie (pe uscat!) cu picasso, duchamp, man ray, brâncuși, breton, arp sau klee...

acum ceva vreme, henri béhar încerca să introducă un clișeu pentru ancorarea lui tzara în mintea unora care, în afară de dadaism - sau nici măcar -, n-ar da o ceapă dege(ne)rată: „tzara este pentru literatură ceea ce este picasso pentru pictură". eh, nu știu dacă peste ani va deveni un alint comun „micul tristan tzara” (așa cum încă mai este „micul labiș”!), dar sper că vor apărea măcar niște traduceri, niște ediții ca lumea, care să reliefeze nu doar glazura de legendă cu iz punk, de altfel binemeritat... pentru că a fost un poet cu greutate, nu doar în momentele sale de radicalism, ci și în momentele de destindere de după faza „angajată”, în care lirismul specific altor suprarealiști „edulcorați” pare să fie decantat într-o formulă aerisită, care, ca o ciocolată aerată, scoate în evidență caracterul autentic insolit al poeticului marca tristan tzara, chiar fără aglutinările și jocurile de artificii ale perioadei dada...

cel puțin asta am înțeles eu. fronda exterioară mi se pare a fi doar vârful aisbergului (de proporții într-adevăr... titanice!!)... încercările mele de traducere sunt însă primitive, cel puțin în ceea ce privește părțile în care tzara a reușit să învețe mai multă franceză decât mine!



gigantica lepră albă a peisajului
(traducere de... yigru zeltil!?)

sarea se grupează în constelaţie
de păsări pe tumoarea căptuşelii

în plămânii săi stele de mare şi
bolduri se echilibrează
microbii se cristalizează în
palmieri ai leagănelor de muşchi
salut fără o ţigară tzantzantza
ganga
bouzdouc zdouc nfoùnfa mbaah
mbaah nfoùnfa
macrocystis perifera să îmbrăţişeze
bărcile chirurg al bărcilor
curată umedă cicatrice
leneveală a luminilor geniale
bărcile nfoùnfa nfoùnfa
nfoùnfa
eu forţez lumânări în
urechile sale gangànfah helicon şi
boxeur pe balcon vioara
hotelului în baobabi de flăcări
flăcările se dezvoltă în
formaţiune spongieră

flăcările sunt bureţi
ngànga şi loveşte
scările urcă precum
sângele gangà
ferigile spre stepele
de lână şansa mea spre cas-
cade

flăcările bureţi de sticlă
saltelele răni saltelele
saltelele cad wancanca
aha bzdouc fluturii
foarfecile foarfecile foarfecile
şi umbrele
foarfecile şi norii foar-
fecile corăbiile
termometrul consideră ultra-
roşul gmbabàba
pelerină educaţia mea coada mea
e rece şi monocromatică
nfoua loua la
ciupercile portocalele şi
familia de sunete de dincolo de tribord
în începutul în începutul triunghiul
şi copacul călătorilor în începutul

creierii mei pleacă pentru hi-
perbolă
caolina dă năvală în cutia sa
craniană
dalibouli obok şi tòmbo şi tòmbo
pântecul său e o mare puşculiţă
aici intervine toba majoră
şi cel care aplaudă
deoarece sunt zigzaguri pe sufletul
său şi mulţi de rrrrrrrrrrrrrr
aici cititorul începe să ţipe
el începe să ţipe începe să
ţipe apoi în ţipăt sunt
flaute care se multiplică - nişte
corali
cititorul vrea poate să moară
sau să danseze şi începe să ţipe
el e un idiot slab murdar el nu în-
ţelege versul meu el ţipă
el are un singur ochi
el are zigzaguri pe sufletul său
şi mulţi de rrrrrrr
nbaze baze baze uită-te la diadema
submarină care se deşiră în alge
aurii
honzondrac trac
nfoùnda nbabàba nfoùnda tatan
babàba


:)

miercuri, 10 aprilie 2013

poemul zilei: George Vasilievici, a doua cameră ascunsă (fragment)

(din volumul o cameră cu două camere, ed. tomis)


(a doua cameră ascunsă)
6.

la firul părului de iarbă se pune pe picioare
o nouă afacere. O nouă stelărie. Aici, normal,
se vor planta, se vor crește și se vor culege stele precise.

stele altoite cu căpșunile de pe tricoul tău
sau împerecheate cu pruncii din întunericul
moale ale primului vis.
se vor cloci chestii de-astea
cu raze foarte coapte și zemoase.

din ele vom găti mâncăruri. vom extrage esențe.
din ele. să fie foarte clar. de lună.


...am simțit nevoia să dedic din nou această rubrică lui George. prietenii știu de ce.

marți, 9 aprilie 2013

poate conține urme de nuci

sau bicarbonat. ceva. o chestie. măcar o acuarelă.
nu știu ce ar trebui să fac. degeaba mă înveți
are un contur vag. se poate combina cu orice.
abia acest lucru este cu adevărat deprimant.
faianță albă.
apă de casă.


ciuciu


monocroame, frate. citesc iarna când e soare. cu dinți. cu măsele de zăpadă.
mama mi-a făcut o prăjitură dalmațiană. cu mentă.
viață de tufă venețiană.

achiziție


singuri pe mușama. te asortezi cu tot ce se poate asorta. aiurea.

n-a rămas decât ceva zaț de cafea în cana ta. eu am băut suc natural necarbogazos.
mai natural decât natura.
a rămas ceva pulpă pe fundul paharului.

vrabia mihai viteazu

după prânz
se inserează
se înserează
ser
rază
după mânz
dârz
târz
iu

luni, 8 aprilie 2013

poemul zilei: Ovidiu Hotinceanu, O rufă albă

Prin paginile antologiei Poezia română după proletcultism (Constantin Abăluță) am putut găsi mulți poeți „perife(e)rici” (vorba lui Foarță), dar revelațiile sunt cel mai adesea de ordin relativ mărunt. Totuși, sunt și câteva surprize notabile: de pildă, Ovidiu Hotinceanu, un poet obscur, decedat timpuriu, „unul dintre primii poeți români care au abordat frontal minimalismul”, în opinia lui Abăluță. Termenul de „minimalism” (aplicat în aceeași antologie lui Vasile Petre Fati) are conotații oarecum diferite azi, dar nu suficient de îndepărtate... Iată un poem intitulat O rufă albă, din primul său volum, Sămînța (1969). Dacă mai era în viață Marin Mincu, l-aș fi încercat să-l conving că există și excepții pentru care nu merită să fie desființată în bloc vechea colecție Luceafărul (în care debutase și Virgil Mazilescu, nu numai șaizeciștii din primul val).



Noi doi, plecați de-acasă fără bani
Noi doi
Suspectați de directorul minei din Petroșani
Duminica,
O rufă albă
Copilăria, o rufă albă
Eu scriind versuri
Tu, cu spatele cât o masă de cantină din '48
Noi doi, cu un singur rând de haine,
Repetenți în clasa a X-a serală
Șantieriști, fără familie,
Vasile Gore și eu
Bătându-ne la baluri cu sticle de bere
Stropind cu nădușeală statele de salarii
Rătăciți în Capitala Industriei
Cunoscând tot felul de directori,
Directori adjuncți,
Mașiniști,
Contabili,
Jucători ai secției „Fier Vechi”:
Pedestrime de rând.
Cunoscând generalii, femeile celebre
Ale cuptoarelor Martin
Acum, o rufă albă
E tot ce-mi amintesc de tine
O rufă albă ca un steag de pace
Cu care mă predau zilnic
La porțile Marilor Industrii.

duminică, 7 aprilie 2013

poemul zilei: George Vasilievici, george a învins

Nu știu ce m-a apucat să-ți spun chestia cu pantoful
doar că domina orașul de sus, nici dacă îți amintești
nu sunt sigur. Erai bosumflată aș putea spune puțin supărată
pe comportament. Dar asta nu depinde de mine.
Alunecam pe senzația deșertului mov, pe farurile capotei
învelite de posibili trecători. Asta spuneai tu.
Cineva mă trăgea de cuțit
nu știu dacă îmi curgea sânge. Tot ce-i posibil.
Treptat totul a devenit foaaaaarte larg și neîncăpător
în contur.

Eram vesel și nepăsător, mă plimbam cu
trandafirul de plastic în mână cum s-ar zice un pic
cam distrat. Apoi aerul a devenit de sticlă și
mi-a fost frică să merg mai departe. În fiecare dimineață
aceeași poveste. În fiecare dimineață peisajul se
curbează în oglinda lacului antic, sub gheață, nu știu dacă chiar sub cui...
prin preajmă oricum.

te iubesc. e tot ce știu despre planetă.
despre liniile ce-mi aleargă prin bezna retinei
ca într-un sevraj canibal al prăzii neprăduite
de același trup,
disperarea este convexă și se lovește de dig, de țărm, de rază.
ricoșeul mă ia prin surprindere.
mi se mulează pe chip. nu chiar până sub bărbie. înțepenește
între buze,
pe vârful limbii să spunem. acestei mitice limbi cu care negrii
își satisfăceau mamele despicându-le în autostrăzi pe care ne
ciocnim frontal.

ea este sora mea și
de când am ocolit împreună hăul imaculat al veacului ce se
deschidea
în fața noastră prin aceeași femeie
am început să alunec pe rana deșertului mov
populat cu specii pe cale de dispariție, devenind tot mai
curat, mai neted la frecare, privirea este și ea istovită și nu se
sprijină pe
nimic. nu cred că înțelegi. nu cred că poți să înțelegi și
mai ales nu cred că te răscolește ceea ce ești. sau poate
mai mult de atât...

noaptea trecută stăteai întinsă pe pat cu vocea
retezată de cuțitul fierbinte al criminalului în serie
din gură îți curgeau gândurile lui mai albe ca amfetamina
ți se prelingeau pe bărbie, pe piept, pe burtă,
îți explodau peste cearcăne.
tu atunci la cine te gândeai?

la ce te gândai? sau poate doar vroiai
ca autoritățile să nu depisteze niciodată posibilul
cadavru ucigaș pe care ți l-am montat în burtă

uimirea este imaculată și mi se vede pe chip.
„de fiecare dată când te dezbrac nu știi pe ce lume te afli”

„sunt doar o fetiță ce-ți zâmbește cu petarda
aprinsă în colțul gurii colecționez
pești pirania mă zbat mereu între aceeași
femeie sunt copleșită de invazia stelelor pe
care mi le storci prin piele dorm în cer printre cearceafuri pătate
de poluția gemenilor
confund dragostea cu nostalgia,
sunt măritată cu șarpele boa,
cred în incredibil, stau cuminte
sigilată sub masca vidată
a colonizării așteptând vești
de la rezistența umană
pe cale de a fi exterminată.”

știi, mă întorc acasă copleșit de senzația albă a iluziei
lasă-mă să cred că este o chestie imposibil de realizat
de pierdut, de fapt nu știi, nu cred că vrei să știi, nu
cred că vrei nici măcar să crezi că nu te mai pot ajuta să crezi
că vrei să crezi în vârsta imaculată a copilăriei,
„serios? Să-mi sari în ajutor?”

de fapt chiar în centrul atenției nu ți se întâmplă nimic confuz
sau oricum plăcut, mă las savurat, atins de speranța că va fi bine.
„bine sau rău?”
acum îl ai în față, te poți orienta prin întunericul umanității
folosindu-te de
corpul său ca de o planetă curioasă de felul în care poate aluneca
pe altă planetă

„toată seara m-am gândit numai la tine și la
ce te gândești când ești singur, întunericul e gol
și mă privește cu durere, nu-l întrerupe nimeni, nici
măcar tu nu-l întrerupi pentru că singurătatea ți-a
ocupat tot timpul cu tristețea-i de mamă ce-și
jelește fiul ucis de ea.”

luna pare și ea istovită și se agață de val,
se murdărește cu frișcă până peste buric,
se înmulțește pe rază
e doar o stare critică de moment căci dragostea intră și mă
surprinde abandonat pe autostradă, fără corp.

și nu mi s-a părut deși totul s-a petrecut departe, mult
prea departe, între orbite, în găurile portocalii
ce mă informează despre ce mi s-a părut că se petrece.

încă suntem aici nu am fugit împreună.
nu am determinat nici un accident
totul în jur e moale și se joacă
cu mine

numai că ea se întoarce și-mi promite că se va murdări
cu toate calamitățile deodată.
nu știu ce să zic. e tot ce pot să-ți zic.
de fapt asta zic.

că am vrut să te doară. că n-a fost nici o crimă în cutia cu lame
de ras, nici o sinucidere crestată cu alb în învelișul planetei
globulele mele au murit în globulele tale
verighetele au retezat degetele
infectate de infuzia galaxiilor roz, albe, roșii pe care ți
le-am așezat la picioare deși tu dragostea mea nu ai apucat
niciodată
să calci pe ele sau să le învelești măcar în cerul de sub
sprâncene,

că orașul e gol fără tine și mă umple de veselie.


(din Cerneală, Editura Pontica, 2004)