luni, 26 noiembrie 2012

reportaj gaudeamus bucurești lansare cacao etc. etc. etc.

Cifre, nu glumă: sute de kilometri într-o singură zi (de la 6 dimineața până la 10 seara), 14 cărți cumpărate, câteva zeci de exemplare din cacao, multă răbdare

Să începem cu sfârșitul: A fost o călătorie cu mult dincolo de limitele mele geografice (ale Constanței), am putea spune o călătorie inițiatică. Aiurea!... Ne-am sculat - eu și cu tatăl meu - ca să ajungem la 6 la gară și de-acolo să luăm ditamai autocarul. Treaba a mers ca unsă - 43 (autobuz, nu troleu ca pe vremea când Mugur Grosu a publicat „troleul 43 s-a spânzurat cu cordonul de la capot”) a venit repede, n-am așteptat mult după autocar, în care, e drept, ne-am cam înghesuit, mai ales la întoarcere - și în cele din urmă am ajuns pe celebra autostradă a soarelui... (Întâmplător, unul dintre cei care au frecventat pe vremuri Cenaclul de Marți, Emilian Avrămescu, s-a aflat chiar pe un loc în fața noastră: n-a putut să ajungă la Gaudeamus, dar cel puțin am avut ocazia să vorbim)

Autostrada Soarelui n-a văzut astăzi lumina soarelui, astfel încât, în majoritatea timpului, la geam era „o pictură de Rothko”: cerul gri, gri, gri și câmpia verde închis, rareori brăzdată de răzlețe case de fermieri, cătune, canale de irigații fără apă și râuri cu mai mult stufăriș decât apă vizibilă (mai ales în partea a doua a călătoriei). Până la primul braț al Dunării, la dreapta autostrăzii am putut vedea, la mare depărtare, canalul Dunăre-Marea Neagră cu ciorchinile lui de localități și centrale eoliene... De altfel, peisajul din Dobrogea era aproape ca un wallpaper de „vindows”, mai ales datorită ceții din depărtare. Odată trecuți de cele două brațe ale fluviului, peisajul s-a aplatizat complet, cu excepția unor pâlcuri de copaci (dar unde s-au dus codrii de altădată?!) compacte și pline de... galben.

Bucharest (nu Budapest!): chiar am ajuns la București!? Nu e greșeală, chestia aia chiar e Dâmbovița: guri de canalizare, grafitti, cascade-porți-de-fier și păsări care se scaldă chit că e un fluviu prea „poetic”. Lume, lume. Ceea ce însă m-a mirat mai tare: blocuri gri peste blocuri gri, unele în stare chiar mai proastă decât cele din Constanța. Am văzut mai multe dintre ele decât blocurile renovate (cu diverse pătrate de culoare pe fond alb) din zona Mihalache-Clăbucet. Nici clădirile vechi nu arată prea bine... În schimb, clădiri imense și chiar câteva tentative interesante de zgârie-nori. Sistemul RATB - complicat, monșer, dar chestia cu „Urmează stația Cutărescu” e într-adevăr utilă. Semafoarele sunt însă primitive. Lângă Gara de Nord: un cerșetor trăindu-și somnul...

Gaudeamus ignitur: Romexpo a înflorit, cu petalele sale de metal și sticlă. Neavând prea mult timp la dispoziție, n-am vizitat atâtea standuri câte aș fi vrut și nu am prins decât puține lansări, și acelea parțial (color). Și asta pentru că ne-am cărat bagajele ca niște melci veritabili. Din fericire, standurile editurilor Vinea, Brumar și Tracus Arte erau așezate în triunghi (!!!), la mijloc fiind scările dintre ultimele două nivele, astfel încât la aceste standuri mi-am făcut veacul. Din moment ce volumele scoase la Vinea și Brumar se găsesc cam greu, pe ei am mizat, deși, țin să precizez, am cam neglijat standul Blecher/Herg Benet... acum regret că n-am cumpărat nimic de-acolo, în special Radu Vancu (iarăși am uitat de Frânghia înflorită!) și antologia din C.V. Bănescu. De la Herg Benet am mai cumpărat pe parcursul anului (idem CDPL), dar nu și de la Blecher, cu excepția „cerului din delft” al lui Țupa. (L-am întâlnit pe Răzvan Țupa, păcat că n-am avut mai mult timp să discutăm! Ar trebui să-i mulțumesc lui Radu Vancu, al cărui recent articol despre poezia lui Țupa m-a surprins foarte plăcut) Am fost la Paralela 45, unde am reușit să prind toată lansarea Șerban Foarță 70/Foarță-n față (cea de-a doua editată de Brumar). Și acolo, și la standul Brumar am discutat mult cu Robert Șerban, chiar mai carismatic și prietenos decât mă așteptăm, chiar față de mine, un debutant de la Constanța care nu l-a întâlnit decât pe feisbuc.

Când am trecut pe la standul Vinea/ICARE, nu era de față Nicolae Tzone. Fiica lui a încercat să-l găsească la telefon din moment ce eu am cutezat să cer o carte din care nu mai rămăsese decât un ultim exemplar... până la urmă, a venit Tzone și, astfel, m-am trezit în brațe cu un exemplar din „capodopera maxima” - despre care voi vorbi alătdată. Celebrul editor, plin de voie bună, a ținut să pozeze cu mine în nenumărate ipostaze - inclusiv în poziție de skanderberg! (Unde sunt pozele? „Coming soon”) Am discutat verzi și uscate, până ce, în cele din urmă, s-a hotărât, după 15:30, să facă o evocare Marin Mincu în lipsa Ștefaniei Mincu, rămasă la Constanța - astfel încât m-am trezit și eu la microfon vorbind despre Marin Mincu, pe care nu l-am cunoscut niciodată, „decât în măsura în care s-a textualizat, s-a „zidit” în propriile texte”. Da, sună pretențios și sunt convins că Marin Mincu mi-ar fi reproșat nu puține lucruri (dacă nu „spiciului” de azi, măcar poeziilor mele), dar am încercat să-mi achit datoria față de un scriitor care, recunosc, m-a influențat în nu mică măsură. (Dar mai multe despre asta, tot altădată) Eu zic că m-am descurcat și, în orice caz, Tzone a fost foarte mulțumit (Au mai vorbit și Chris Tănăsescu, Dan Mihuț, Mugur Grosu și Miki Vieru).

Am fost mai tot timpul pe la Tracus Arte, dar, din diverse motive, n-am reușit să asist 100% la nicio lansare (Ramona Fotiade și-a lansat cartea nu la 15:00, împreună cu volumul meu, ci mai devreme... Orarul editurii nu se potrivea întru totul cu cel de pe site-ul Gaudeamus). La lansarea „Cacao” n-a venit la fel de multă lume ca la lansările precedente (superbă cacofonie!), dar calitatea contează... Din public țin să îl menționez pe Vlad Drăgoi, de exemplu, pe Nicolae Tzone și (dacă nu mă înșel) Dan Mircea Cipariu, pe Miki Vieru, precum și 2 dintre colegele mele din liceu, care au venit să mă încurajeze!... În fond, o lansare ca multe altele, desfășurate la foc automat, într-un cadru prea-prea... Editorul din spatele Tracus Arte, Ioan Cristescu, a făcut prezentarea, după care Mugur Grosu și-a declarat entuziasmul pentru perioada mea „avangardistă” și a recitat „CABRAZII” (îți mai amintești „contrafortul” de la Praline alese?), iar Dan Mihuț a discutat pe larg despre cum ne-am întâlnit și despre poeziile mele, chiar dacă nu prea în amănunt (dar nici nu era locul pentru critică propriu-zisă). În final, am „glăsuit” și eu mai multe poezii, în stil aproape „shoegaze”, adică mai mult cu nasul în carte (tatăl meu făcea poze și deja aveam trac... ca un trac adevărat!). Și, evident, o sesiune de autografe. O lansare cu mai multă profunzime - în curând, la Constanța.

Autostrada Soarelui bis: Ca o pungă de insomnie, timp de 3 ore am admirat marea câmpie întunecată sub clar de lună, pigmentată cu lumini răzlețe la mare depărtare (adeseori chioare) și, foarte rar, ochiuri suprarealiste de apă... Punga de la Tracus Arte, întâlnindu-se ritmic cu firele de păr din mustața mea, făcea o muzică simpatică...

fotoreportaj pe scurt - lansare yigru zeltil cacao gaudeamus

  






luni, 19 noiembrie 2012

„Cacao” de Yigru Zeltil - în curând, la Tracus Arte!

Editura Tracus Arte lansează „Cacao” la apă!
Lansarea va avea loc duminică, 25 noiembrie, ora 15:00, la standul editurii Tracus Arte de la târgul de carte Gaudeamus. Prezintă Mugur Grosu (căruia îi aparține coperta!) și Dan Mihuț.




Între timp, puteți găsi în Tiuk câteva fragmente din carte:
http://tiuk.reea.net/index.php?option=com_content&view=article&id=2305

luni, 12 noiembrie 2012

movazene

...presupunând că vom reuși să înghesuim tot tribul în portbagaj, mă întreb însă cum vom trece mai departe de Aleea Melodiei, unde, fără îndoială, tribul va sări în sus de bucurie și o mie de artificii colorate vor exploda, în timp ce noi vom transpira sub gulerele triunghiulare atunci când ei ne vor prinde cu papagalul-n sac...

- Nyunà, știi cum vom face? Aleargă până la poștă și preface întreaga lume într-o mare transparență!
- Mă, dar ești sigur că ți-ai luat detectorul de urechi?
- Crede-mă, am totul sub control!...

*

O lumină aurie, catifelată: da, să trăiți, șefu'. Da, da, am lăsat inimioarele pe adresa SC Speranța SRL, Aleea Panseluțelor nr. 11, CUM?! Eram precisă!!! Da, șefu', să trăiți, vă garantez că nu se va mai întâmpla acest lucru. Să vă trăiască familia o mie de ani! Bună seara... ZBANG! Așadar, unde am rămas: O lumină aurie, catifelată a învăluit celula în care personajele noastre s-au închis singure. Ftiriadú a excalamat atunci:

- Susan, deschide-te!

Așadar, deci, prin urmare, ca o consecință, în concluzie, ei au reușit să evadeze împreună cu tribul nostru drag, au ajuns în sfârșit la destinație și acolo au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, adică vreau să zic că timp de mai mulți zinopți, au petrecut într-o cafenea, la lumina unui palmier - iată, răcoarea rațiunii pure și un nestea cu aromă de gravitație, ce zici, mai facem o tură prin viață?

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Poezii în revista Ex Ponto, nr. 3(36), iulie-septembrie 2012























Golful ascuns

peștii au părăsit pescăria.
soarele s-a ascuns într-o piatră,
n-au rămas în urmă decât culori.
încet -
foarte încet
jucărille alunecă la mal
ferma de alge continuă...



Cum vă place

când ating obiectul magic
țop!
mă trezesc din nou în odaia mea de pe marte
de unde aruncam avioane de hârtie
deasupra câmpiilor sângerii
unde așteptam ca, la fiecare apus de soare,
luna verde să mă tranchilizeze ca o mamă
suficient ca să mă trezesc din nou în satul
de la 11 km înălțime
unde soarele nu se stingea niciodată...


Romanța hologramelor

o mie de oameni
și-au strâns siluetele în același loc
unul într-altul ca păpușile rusești
cu toate amintirile bucuriile și durerile la un loc

nu era nicio diferență

am plecat de-acolo
înălbit ca o rufă
- acoperișuri pline de mucegai și mușchi
în ritm de samba
am zburat deasupra falezei constănțene...


În altă parte făceam lucrul pe care îl gândeam

la 12 ani universul era un set de trambuline,
și-acum nu visez decât traiectorii
închise în sine sau ondulate
astfel încât să dorm pe lună în bocancii statului
rău, dom'le, rău
aș fi preferat o grădină rapidă
cât de mult ar vorbi plantele
dacă am derula înainte cu viteză...


Palatul de zahăr

vântul face sculpturi
și magazinele mic.ro se ofilesc precum frunzele
lumina - împărțită ca într-un calendar

cu sfială am bătut la ușa palatuluid e zahăr
unde filosofii dezbat de secole aceleași dileme
urmărind cu ochii plecarea pescarilor
stând la aceeași masă cu ei, mi-am dat seama
că nu e locul meu, aici
printre rătăciți

festinul intelectului s-a terminat cu un sughiț
singura certitudine pe care o mai am -
același altfel leagăn al valurilor...


Ceainăria

din rațiuni economice
fotoliile s-au împuținat
astfel încât am rămas
ca primul om în picioare:

bâjbând
citesc culorile pluriversului
o plimbare prin pădurea de prețuri
în care toată diversitatea
se reduce la o ceață unitară...