miercuri, 22 februarie 2012

song of myself

„it takes a lot of courage to go out there and radiate your essence”
(baths - „maximalist”)

sometimes I just wish
my shadow would glow like a neon.
sometimes I wish
each person had a smell of his own.
most of the times I wish
I could fly
without having to take the train or the bus
that I could fly
without having to deal with those pesky homeless dogs.
it is a jungle out there
and almost nobody realises
that we should brothers
since all the matter in the universe
comes from one place,
buuut of course
nobody cares about me
nobody cares about himself
and I guess I should sleep
and hug a tree
until the neighbours will think
I am either crazy or from some kind of sect

duminică, 19 februarie 2012

ghemotoace de energie

nicio patiserie deschisă la ora asta
lacul e glazurat
stelele sunt mai reale ca niciodată
lebedele sunt mai reale ca niciodată

mă și mir că
lebedele și stelele acestea
seamănă perfect cu ce am văzut
la televizor

văd pe străzi mai puțini oameni
și mai multe ghemotoace de energie
colorate
întâlnindu-se în văzduh
și împreunându-se de parcă
totul ar fi doar în mintea mea

dar eu zic să fluierați...
să umplem realitatea cu real
altminteri n-am ști
unde duce ușa pe care o deschidem

vineri, 17 februarie 2012

In memoriam Anemone Latzina (1942-1993)



Astăzi, Anemone Latzina, dacă n-ar fi murit pe data de 18 noiembrie 1993, ar fi împlinit 70 de ani. Și poate o să mă întrebați: cine a fost Anemone Latzina?!?
A fost o poetă de limbă germană și traducătoare. Nu e de mirare atunci faptul că nu figurează în nicio antologie a poeziei românești din ultimele decenii. Opera ei este restrânsă cantitativ, iar poezii traduse în română n-au figurat, dacă nu mă înșel, decât în antologia „Vânt potrivit până la tare” (vezi mai jos).

Poeziile ei datează dintr-o perioadă (sfârșitul anilor '60 - începutul anilor '70) în care poezia română se apropia de sincronizarea cu poezia occidentală: prin poeții obiectelor (C. Abăluță, Gh. Grigurcu, G. Almosnino, V.P. Fati), poeții onirici (Dimov, Mazilescu, Turcea), poeții prozaicului și al cotidianului (M. Ivănescu, Petre Stoica, Victor Felea, etc.), neosuprarealiștii (Sebastian Reichmann, Oskar Pastior) și așa mai departe... Și totuși, față de colegii ei de promoție experimentalistă, Anemone Latzina pare mai „avansată”, mai prozaică încă decât erau cei mai mulți dintre „poeții prozaicului” (poate cu excepția lui Mircea Ivănescu), chiar și decât optzeciștii „canonici”. Am citit la un moment dat că poeții din „Vânt potrivit până la tare”, inclusiv Anemone Latzina, ar fi influențat pe câțiva dintre poeții douămiiști. Tot ce se poate...
Să-mi fie iertată mica introducere cvasi-critică. Am să trec direct la reproducerea notei biografice și a câtorva poezii din „Vânt potrivit până la tare” (antologie în limba română ce reunește cei mai mulți dintre poeții români de limbă germană; a apărut în 1983, nu mult după antologii mult mai faimoase precum „Aer cu diamante” sau „Cinci”...):

Anemone Latzina
Născută la 17 februarie 1942 la Brașov. Fiica unui contabil. După terminarea studiilor liceale în orașul natal (1949-60), lucrează tot aici doi ani (1960-62) ca secretară, apoi urmează cursurile Facultății de limbi germanice din București (1962-67). După absolvirea facultății, este documentaristă la revista „Lumea” (1967-69). Din anul 1969 și până în prezent este redactor la revista „Neue Literatur” din București.
Debut cu versuri în 1963 în cotidianul german „Neuer Weg”. Debutul său editorial și unicul volum de versuri publicat se intitulează Was man heute so dichten kann (Ce se tot poate scrie astăzi, 1971; Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor). A semnat numeroase traduceri germane din limbile română (Sânziana Pop: Trompetenserenade - Serenadă la trompetă, 1973), maghiară (Szasz Janos: Mamaia by night, 1973), engleză, franceză. Împreună cu poetul Heinz Kahlau din R.D.G., a realizat antologia poeziei românești avangardiste intitulată Die Wolkentrompete (București, 1975).
Figurează în antologii de poezie germană din România apărute atât în țară (Vorläufige Protokolle, Cluj, 1976) cât și în R.F.G. (Nachrichten aus Rumänien, Hildesheim, 1976).


13 iulie 1974 (fragment)
13 Juli 1974


fetițo mi-am zis azi dimineață (așa îmi spune Frieder) sub duș și când cu spălatul pe dinți uite că te-ai procopsit și cu al patrulea rând de dinți (de lapte, de apă, de bere, de șnaps) și în afară de asta ieri a fost Peter cel blond pe la tine și ți-a spus că vrea să facă o antologie și trebuie să-i trimiți niște poezii și EL SĂ le și POATĂ publica pe care trebuie însă mai întâi să le comiți așa încât scrie-i blondului Peter o poezie despre a ÎMBĂTRÂNI după ce treci de treizeci de ani e oricum o teamă ca lumea (trebuie să fii însă destul de tânăr ca să poți spune ceva cât de cât despre cum e să îmbătrânești) încât iată zic fetițo că încetul cu încetul îmbătrânești și tu și mă gândesc că asta ar putea deveni o poezie sau și mai bine un ȘLAGĂR sau poate altceva (....)



Recunoaștere îndărătnică
Widerliche erkenntnis


Ferestre încă n-am spart NICIODATĂ
nici hoitul cum miroase n-am mirosit VREODATĂ.

N-am încercat broască țestoasă niciodată
și nici la zdup n-am stat vreodată.

Nu m-am trezit într-o livadă niciodată
nici dragoste în mare n-am făcut vreodată.

Mână de negru n-am strâns niciodată
nici oameni n-am trimis la moarte vreodată.

Pe 13 mai n-am fost îndrăgostită niciodată
nici patru copii blonzi n-am născut vreodată.

N-am citit în limba albaneză niciodată
nici veselă cu-adevărat încă n-am fost vreodată.

N-am gustat absintul niciodată
nici a uzină de tractoare n-am mirosit vreodată.

La capătul lui „cinci” n-am ajuns niciodată
nici micile iluzii nu mi-am ucis vreodată.

Droguri să iau n-am vrut niciodată
nici medalii să primesc nu s-a-ntâmplat vreodată.

Poloneza n-am dansat-o niciodată
și nici curmali nu am plantat vreodată.

N-am tras cu pușca-n mâțe niciodată
nici bogății n-am cunoscut vreodată.

Dinăuntru încă nu m-am văut niciodată
și probabil nici n-am să mă sinucid vreodată.

P.S.
(Cândva, mai mult ca sigur, când voi fi decedat
Textul poate fi redus și modificat.)

1970



Descrierea unei amieze
Beschreibung eines Vormittags


Mă scol.
Ies din casă.
Merg cu autobuzul.
Intru în redacție.

Cafea......
...........
...........
...........
......Cafea
...........
...........

Plec din redacție.
Merg cu autobuzul.
Intru în casă.
Nu mă las.

1970


Dimineața
Am Morgen


Noaptea mi-o spăl
din carne dimineața.
Nu vrea să-mi fie prea ușor.
Ascult radioul
Ascult radioul
Ascult radioul

Întunericu-mi smulg
de pe chip dimineața.
Nu vreau să-mi fie prea ușor.
Citesc ziarele
Citesc ziarele
Citesc ziarele

Visele-mi descâlcesc
din păr dimineața.
Nu vreau să-mi fie prea ușor.
Mă uit la oameni
Mă uit la oameni
Mă uit la oameni

1970


Concluzie
Schlussfolgerung


Iată deci și țara unde trăiesc.
Iată și oamenii.

Iarba e verde.
Zăpada e albă.
Cerul înalt.
Poporul participă.

Iată deci oamenii.
Oamenii din țara unde trăiesc.

1970


Ars poetica

Și tu care scrii poemele tale
pentru G.
Și eu care scriu poemele mele
pentru A.
Și G. care nici nu-ți cunoaște limba.
Și A. care nici nu-mi cunoște limba.
Tu scrii poemele tale însă
pentru G.
Eu scriu poemele mele însă
pentru A.

Nu-i și asta oare tot poezie?

1971

Uneori
Manchmal


Aș vrea să fiu un cufăr
lăsat într-un ungher și prăfuit
Încât să pot fără a fi nevoit
să mă mișc să casc gura la lume
Să-ncep cu casa unde soția dac-ar fi
să fie îl înșeală pe soț cum și
bărbatul pe femeie.
Aș fi maro și nu m-ar chinui
nici un fel de probleme
m-aș lăsa bucuros împrumutat o vreme
vecinului și de singurătate nici n-aș suferi.
În concediu m-aș duce când și când
la mare în vreo stațiune balneară
sau la munte și poate rămânând
uitat și tăcut ca un cufăr în
la aceleași vacanțe îndelung tot visând
m-aș pomeni cu-ncetul într-o bună zi
la loc în dulap și plin de haine vechi
bolnav însă niciodată n-aș avea cum fi.

1966




Retrospectivă spre viitor
Rückblick auf die Zukunft


Da, recunosc,
e mai bine.
E foc mai mult,
nu mai îngheți prea lesne.
Și nu te mai gândești doar la bani și mâncare,
ce era fals e autentic, ce era sărac e bogat.
Viitorul însă nu mai e ce-a fost.
Tristețea de mai an să fi avut vreun rost?

Da, recunosc,
e mai bine.
E apă din belșug,
se crapă mai greu de sete.
Nu mai visezi mașini doar și călătorii,
ce era strâmb e drept și unde nu era nimic mai e câte ceva.
Viitorul însă nu mai e ce-a fost.
Durerea de mai an să fi avut vreun rost?

Da, recunosc,
e mai bine.
E aer mai mult
și nu te mai sufoci prea lesne.
Cum nici nu mai trăiești din muncă doar și din amor,
ce era negru, azi e alb și ce era sumbru-i azi senin.
Viitorul însă nu mai e ce-a fost.
Mâhnirea de mai an să fi avut vreun rost?

1972

duminică, 12 februarie 2012

polaris s.a.

polul nord trage de mine
polul sud trage de mine

cu gps-ul stricat
plâng cu gheață
la melodiile siropoase gen
dacă vei cădea nu veți păți nimic

Aș vrea
o dimineață simplă
răcoroasă
cu perdele albe
un soare cu multă frișcă
o sprânceană de palmier
plutind în briză...

reclamă la yigru zeltil

dansez ca un melc!!
ba e soare ba nu e soare...

o
iertare
pentru această introducere ex abrupto
iertare
pentru faptul că sunt ceea ce sunt

ipocrit? poate
zeltil are exces de zel
în singurătatea sa stupefiantă

ceilalți din tribul meu
s-au împrăștiat prin toate colțurile sferei
pe care locuim în chirie
blocul babel are legătură la internet
și doar asta mă mai salvează
temporar
de datoria de a merge singur pe drum

ah și ce văd pe ecranul meu
realitatea s-a făcut așa de gri
de când n-am mai accesat circul gugăl

poate
aș vrea
să mă fac
designer exterior
nu
aș sigur cam prea vrea
să - știți - să vă impun ce
vroiam să văd
ceva cu mai multă beteală în copaci
și umbre luminoase
știu! vroiam o lună roz
știu! vroiam să nu ne
atingem

vroiam să zbor
în jurul blocului...
de ce mi-ați pus orez pe aripi!?

vineri, 10 februarie 2012

de la rece la cald

să mă sparg în figuri de stil:

mi s-a făcut inima de gheață
după atâta semantică și lexicologie
dar iată că s-a topit
în chiuveta irațiunii pure (!?!?!)

glumesc și eu puțin
nu e doar afectare
m-am simțit ca un copil
în răcoarea nopții

am trecut prin fața restaurantului fibonacci
iluminat în mov
mi-a plăcut atât de mult
încât mi-am profilat mâinile în lumina aceea
atâta timp cât nu venea nimeni
mă simțeam ca într-o mahala metafizică
laolaltă cu toate acele pânze de pollock
și cu spirala aceea de pe ușă
prin care mondrian mai zâmbește încă...

când mă gândesc
cât de nobil ar trebui să fie primitivismul
ne-ar trebui poate
o academie a neanderthalilor...

am plecat bâjbâind prin extaz
marea pe jumătate înghețată se pierdea și ea în neantul
pe care îl puteam cu greu privi
și totuși aveam o umbră uriașă
deasupra plăjii modern
și totuși
era liniște în discoteci...

timp peste timp
am ratat nuștiucâte autobuze
care puteau la fel de bine
ca-n eliade
să meargă în răspăr

în realitate am alergat jumătate de stație după 43M
și eram să ies din mine
obosit
exasperat
cu biletul compostat

trec surâzând prin secolul neoanelor