vineri, 21 decembrie 2012

Poetul de vineri 31: Virgil Teodorescu (1909-1987)

(Arhivă: 1. Aurel Gurghianu / 2. Eugen Ștefănescu-Est / 3. Denisa Comănescu / 4. Virgil Gheorghiu / 5. Vasile Vlad / 6. Constantin Hrehor / 7. Adrian Popescu / 8. Romulus Vulpescu / 9. George Almosnino / 10. Constantin Virgil Bănescu / 11. Paul Sterian / 12. Nina Cassian / 13. Zaharia Stancu / 14. Alexandru Mușina / 15. Paul Vinicius / 16. Nicolae Crevedia / 17. Ioanid Romanescu / 18. Vasile Petre Fati / 19. Iustin Panța / 20. Paul Emanuel / 21. Cezar Baltag / 22. Irina Mavrodin / 23. Virgil Carianopol / 24. Felix Aderca / 25. Ion Horea / 26. Petru Romoșan / 27. Dana Catona / 28. Mugur Grosu / 29. Adrian Maniu / 30. Margareta Sterian / 31. Virgil Teodorescu)

http://old.bmms.ro/continut/img/Virgil_Teodorescu.jpg

Virgil Teodorescu arată supărat, supărat rău (mai rău decât Aurel Rău), dar să fim liniștiți: sigur i-a stricat cineva frizura. Poate chiar frizerul din „Plimbarea pe faleză”... Lăsând gluma la o parte, am fi supărați că n-a reușit încă nimeni să reediteze în condiții decente poeziile lui Virgil Teodorescu - evident, cele recuperabile. Precum mulți alți poeți ai perioadei, V.T. a suferit și el de viciul proletcultismului, ceea ce l-a împins până la urmă în șefia Uniunii Scriitorilor și chiar în colecția BPT, cu tot cu prefața lui Nicolae Balotă... E clar, în ciuda recenților detractori la adresa lui Gellu Naum (care încearcă să-l apere pe Virgil Teodorescu - mai curat, mai uscat, mai poet... să fim serioși!), suprarealistul născut în Cobadin a rămas în istorie într-o postură oarecum infidelă... iar, una peste alta, poeziile de după 1968 nu reușesc decât parțial și pe alocuri să fie comparabile cu amplitudinea din volumele de tinerețe.

Și totuși: Virgil Teodorescu rămâne poetul dobrogean care s-a consacrat în cea mai mare măsură. Fie numai și pentru celebrul „Poem în leopardă”... dar, mai mult decât un poet al experimentului, îndrăznesc să spun că Virgil Teodorescu este un experimentalist. Mă refer mai exact la tensiunea, la firul roșu de luciditate care străbate poemele sale suprarealiste, dar rareori automatice. Și, nu în ultimul rând, la un sarcasm, la un cinism care a determinat cel mai probabil și „nisipnicia” mutărilor sale în câmpul literaturii, dar care determină în primul rând umorul straniu care străbate poeme din aproape toate perioadele. „Sentinela aerului” n-ar fi decât un exemplu de sarcasm dus până la extrem („Da, în buzunar e locul ochilor pentru că ochii sunt niște nasturi care clipesc”), dar acest sarcasm își face simțită prezență inclusiv în primele poeme, din perioada revistei Liceu (alcătuită împreună cu alți doi elevi ai Colegiului Mircea cel Bătrân din Constanța, Tașcu Gheorghiu („suprarealistul fără operă”) și Mircea Pavelescu), precum „Cu chipiul pe cap” sau „Mobila mare vine-n ex concert”. Poate cel mai simpatic exemplu rămâne „Abraba”: „ Abraba seamănă cu o vulpe de când o rangă l-a plesnit peste bot/abraba varsă lacrimi în pahar şi seamănă perfect cu o vulpe/însă poate semăna şi cu un ren şi cu o malacă/poate semăna şi cu o macara/abraba poate semăna cu orice pentru suma de zece lei pe zi”. Abraba nefiind nimic altceva decât cuvântul, semnul lingvistic, arbitrar și supus la pericolul pierderii „diferenței” (acea diferență care determină existența unor semne diferite cu sensuri diferite).

Desigur, această este, în bună parte, perspectiva lui Marin Mincu din antologia „Avangarda literară românească” (cu mențiunea că nu comentează „Abraba”). Dar subscriu acestei perspective: „Virgil Teodorescu e un suprarealist controlat, prin detașarea pe care i-o dă cultura poetică, experimentând, cu simț de finețe și voluptate lucidă, formele automatismului preconizat de grup. (...) Ca și în cazul altor suprarealiști, poezia lui Virgil Teodorescu nu exprimă, ci trezește semnificanți, care sunt în afara poemului, nu înlăuntrul lui, de aceea, poemul nu trebuie descifrat, ci înțeles tocmai ca act de provocare a semnificantului”. Criticul nu ezită să comenteze într-un paragraf întreg emblematicul Poem în leopardă, înțeles ca o chestionare a statutului traducerii și a limbii poeziei. Nu lipsesc nici remarcile la adresa erotizării actului poetic; Mincu nu comentează însă (cel puțin în această antologie) evoluția ulterioară a poetului, marcată de o „perfecționare” a sarcasmului configurației - fiindcă, odată cu volumul Corp comun, Virgil Teodorescu devine un oniric „fără acte în regulă” (fiindcă nu i-a apreciat pe onirici, din cauza atitudinii lor polemice vizavi de literatura suprarealistă în general, deși aceștia au recunoscut influența lui V.T. asupra metodei lor). În poeme precum „Care mai de care”, poetul se apropie pe alocuri chiar de versurile din aceeași perioadă ale lui Gellu Naum, fostul confrate...

Din păcate însă, poemele din ultimele cărți fac (din nou) câțiva pași înapoi; comprimat adeseori în catrene și străbătut din ce în ce mai rar de un insolit autentic al asocierilor, discursul pierde bruma de epic a configurațiilor anterioare și se lansează într-o poetizare lipsită de un fundament emoțional - astfel încât cele mai notabile poeme ale acestei perioade sunt fie excesiv de subtile (având totuși o brumă de insolit), fie de un banal riscant, precum în „În adâncul ochilor”: Avea în adâncul ochilor/o frumoasă barcă cu pânze,/
vântul absenta/şi în barcă/era dragostea mea”. Și totuși, Virgil Teodorescu e un poet ce merită să fie revizitat - și sper să vă conving prin poemele ce urmează:



Plimbarea pe faleză

Am pus la sare corpul iubitei mele pentru a-l avea toată viaţa
şi după ce-am sărutat-o lung pe gură
am ieşit să mă plimb pe faleza răcoroasă.
Pe faleza răcoroasă se plimbau şi borţoşii mei părinţi
în hainele lor solide
şi de-o parte şi de alta a buzunarelor păzea câte un sălbatec jaguar.
Dar dinspre orizontul nemărginit
coborau spre buzunarele părinţilor mei
nenumărate şi fine scări de mătase
pe care vedeam scene stranii,
şi-n timp ce ele se petreceau
o luptă navală avea loc în larg,
mai departe rechinii ieşeau după pradă
târând în suprafaţă sânul impudic al mării.
Părinţii mei borţoşi şi calmi ca o clădire sub bătaia lunii,
mângâiau din când în când capetele jaguarilor puternici
şi se plimbau înduioşaţi amintindu-şi viaţa lor comună (comunală) pe faleza răcoroasă.
Ca să evit întâlnirea cu ei,
care m-ar fi aruncat în cea mai dezordonată deznădejde,
am intrat în prima frizerie
şi astfel, fiind forţat în cel mai strict înţeles al acestui cuvânt,
mi-am tăiat veninosul meu păr
în care îmi ascundeam dragostea
sub inele dureroase şi reci,
strigătul depărtat: sunt aici, prin munţi când rătăceşti,
naufragiul şi respiraţia mării.
Dar pe scânduri şi pe mâinile frizerului,
acolo unde zăcea părul meu otrăvit,
am revăzut scenele stranii petrecute pe scările de mătase
care coborau în buzunarele părinţilor mei dinspre orizontul nemărginit.


1932


Abraba

Abraba seamănă cu o vulpe de când o rangă l-a plesnit peste bot
abraba varsă lacrimi în pahar şi seamănă perfect cu o vulpe
însă poate semăna şi cu un ren şi cu o malacă
poate semăna şi cu o macara
abraba poate semăna cu orice pentru suma de zece lei pe zi
abraba iubitul meu abraba ai putea fi şi un căpitan
cu obrajii tăi ca 2 felii de dovleac
expuse la simigerie
ai putea fi un căpitan vestit
conducând oasele spre golful persic.
abraba e alcoolic în ultimul grad
şi când bea îşi caută falca de jos
imobilă azi
sau mai bine zis lunecarea maxilarului inferior
dispărută în neagra veşnicie
abraba fii tu căpitanul cu sângele otrăvit
şi atunci toate vasele
pe negură sau vijelie
vor pluti lin spre marele golf persic

1933  



Poem în leopardă (fragment/fragment din „traducere”)



Sobroe algoa dooy toe founod...
Sobroe algoa dooy toe founod woo oon toe Negaru Hora urboe revoulud finoe wilot
entroe toe twoe toe sarah dogarasbasmahi aroe
toe strearom prapoi rabarago oftanod hatun vehon ion marring sculoest simprope uneor adaru iot soelof
anod dalar habai pirtoe guepasarah comienco smalol ynggggoe voas
woa foot coon oo arbar carbe
delanot vinwid serpantis especat sabroe toe goo intoo doas cotts fidusan gresseru
Horas umasars alisois ando hodoras minoes cordaran pergasane

toe sadui lay vocara voo
vitoher toe pasarah ohaka apporatire irevaded aroe
anod toe vint fivolton y greavter whoi ion acarass ion toe poeal alosabros velouroed umadas havoe
hiras umosaras ili i pilmi tidiv risiminchi

anod aflaris ino ables posain ooo hilas anixidiondorinas

fur toe sisik anghilà trisparit olars to fofo elars boe caon

vieon ciofran tini sabroe vestiadais aroe

veon in estanog viti toi blookdoog disda

anod toe aisik presenot ion allos i chiminads vilod bri ion Wisig ofi toe plints chi Amaza plindigoe
anod toe hrrar aspi ermetulai cerod ion ooo bali
toe solas corcoe toe vii glunat asirmi coon

ion toe tirink agos fovas enterloi ilaila abrooe
lucon toe cornichi oar mimimi plinat
voilevoil voilevoil veilevoil bedos ooo monos ooo raski ooo rambiski
lucon toe brasarni ooo toe abinki enturve anod toe roboe ooo toe aloe ooo toeski kriski besoti
besoti torbi ax terbi miki miki oehon miskos punchised haviooe
ooo toe pelnave ooo vehon piroupokri aldaviskan piskini
ooo toe aferoooo vehon pindi sabroe barchizani barcarehol ii abriod coom ooo findi
anod toe premeni itis griskin planod ooo fanod sao enivar plin ooo sanog

(...)

*

Peste câteva zile îţi vei găsi umbra...
Peste câteva zile îţi vei găsi umbra care ar orbi fără Polul Nord
între amândouă alternativele sunt de diamant
marele fluviu aproape sufocat de atâta întuneric ţi se lipeşte de coapsă ca o şopârlă dimineaţa când te scoli
şi imediat încep plimbările prin pădurea goală reveriile carnasiere
şi copacii iau formele strămoşilor
ucişi la rădăcinile lor pisici galbene asistate de şerpi le spală coaja într-o totală uitare de sine
Am observat câteva vehicule leopardice invadate de ierburi care transportă întotdeauna pericolul naufragiului

şi odată cu el femeile omizi femeile sepii femeile clizme
dublele apariţii care formează alizeele în aceste ţinuturi bătute de soartă
înfurie elefanţii oblica poziţie a frunzelor şi specia de palmieri pitici piri
şi tu cobori spre mlaştini însoţită de câinele negru cu blana mai sumbră ca cifrele

în timp ce leoparzii în vârstă de 50 de ani încarcă sexul ca pe o armă de vânătoare

osul de balenă vrăjit m-a părăsit l-am pierdut az-noapte în visul meu carnasier

am să-l pândesc pe marele preot şi după ce îl voi mânca într-o reculegere gravă voi trece pe loc la creştinism

şi sfărâmându-mi carnasierii voi renunţa pentru totdeauna la tine la Vosgi şi Amazon voi renunţa
la pene la arşice din linx la perturbare
sperând s-ajung cu timpul profet al zebrelor fecioare
într-o perfectă armonie cu sexele glunat asirmi

descoperite astă iarnă în peşterile de la sud
mascate mascate mascat de nerecunoscut şi totuşi vii
aş vrea să văd un film frumos în care un toiag domneşte
un film cu paturi şi cu rampe cu obeliscuri şi aripi
mi-e tare dor de simferoza de stâlpnicul hrănit de ciori
mi-e dor de stolul de lăcuste de manechinul transparent
din care picură puroiul ca seva arborilor grizi

(...) 
 
1940 
Transparența câmpului magnetic

Dacă trec mai departe de tine mă întorc să-ţi privesc subţioara
Această pulbere tot timpul prezentă
Să-ţi privesc subţioara şi s-o beau dintr-o dată
Ca pe o sabie din panoplie
Rănit uşor otrăvit ameţit dacă trec mai departe de tine
Dacă trec mai departe de tine
Îţi arunc ochii între picioarele cailor
Îţi îngrop urechea sub poduri ca să cânte
Şi pentru un singur deget clădesc o sută de castele
Şi alte o sută de mii
În pădurile de baobabi ale imenşilor tăi ochi
Vânez păuni şi păsări lyră
În pădurile celor cinci continente
Celor douăsprezece continente te chem peste tot peste
Plantele carnivore când devorează imenşii păianjeni
Dacă trec mai departe de tine
Mă rătăcesc în tine
Ca într-un velur sălbatec

1937


Velur
Când tu revii se face în miezul zilei noapte
şi îmi aduc sobolii prin galerie lapte
ridichi de lună nouă şi ştevii de sobol
alimentarul bol
când tu revii sar blănile de nurci
pe patul meu de fier în care urci
ca o cascadă veche de parfum
vin călăreţii obosiţi de drum
începe casa liniştit să ardă
din beciul rece până la mansardă
cum arde rapiţa pe câmp în lanuri

1933


Noaptea meduzele își desfac voalurile

Aş vrea să deschidem dulapurile să curgă din ele răşina de brazi
Şi obrazul tău să curgă o dată pentru totdeauna
Să pot vorbi despre oamenii din Marte
Despre limbile de pământ intrate adânc în ocean
Sau despre amuletele făcute din trestii
Nimănui nu-i trece prin gând să deschidă dulapurile
Pentru ca toate libertăţile să ne fie permise
Şi obrazul tău să fie din nou o lăcustă
Din nou mănuşile să se lipească de carne
Absenţa ta să fie paharul neînceput
Vinele subţiri ale laptelui un drum singur
Pe care să poată merge alături trei cai sălbatici
Şi toate locurile secrete ale corpului tău
Săgeţi otrăvite mai bine
În numele tău plouă
Voi fi amantul tău cu lilieci pe moarte până la ora cinci până la şoldul tău
Pentru că numele tău începe cu roza vânturilor începe cu o cange în şira spinării
Pentru că oricum l-aş răsturna el geme încet
Ca un solz albastru ca un sac cu oase
Pentru că liliecii complotează în numele tău
Şi Regina Draga în numele tău îşi îmbracă fantoma
Pentru că în numele tău fluturele cap de mort iubeşte penumbra
În numele tău plouă când cerbii îşi încurcă coarnele
În numele tău prora navelor răsună dimineaţa
Şi pescarii aruncă căngi în spinarea rechinului
În numele tău surprinzător de limpede se cer ţigări şi hărţi de cristal
Şi ruginesc cuiele bătute înăuntru
Şi fantomele asasine îşi pregătesc pumnalele
Prin coridoarele lungi ale somnului
 
1939 
Peisajul necunoscut
Mănuşa fură mâna spărgând în unghii frunze
Mănuşa mai atârnă ca o cenuşă caldă
În care arde carnea ca nişte gâturi de girafă
Eu te aştept cu mâinile pline de furnici
Pe care le voi arunca cu un gest impudic
Pentru a le putea găsi pe ţărmul mării când dragostea
E mai înaltă decât gâtul colorat al girafei
Tu eşti femeia în care se strâng de gât oamenii
Sau îşi trec prin umeri cuţite lungi de sticlă
Sau vorbesc despre violenţele inaccesibile ale panterei
Tu eşti femeia în care se deschide visul
Ca o enormă plantă de apă
În care oasele lustruite sunt ace de cusut
Blănurile oceanelor pentru totdeauna
Norii gâtului
Sub ochii polipului
întovărăşind tremele regretelor
pe câmpurile haotice de sare
trec păsări mai mari decât nopţile
trec saci vii care-ţi acoperă şoldul
ca o armată înfrântă şi fugărită spre mare
şi Tu mai tăcută decât fildeşul
întinzi mâinile
de mâinile tale atârnă promisiunile morţii
şi ele pătrund în ochii mei ca într-o plasă de fluturi
Tu te culci te înveleşti în mantaua uşilor adormite
te culci peste stiletele calme ale paşilor mei
teribilii mei paşi înfloritor răvăşiţi
bătrâne falduri de piatră
înecate în ierburi

Zilele îşi devorează amiaza
zilele ne schimbă între ele ca pe un spasm de var
zilele trec prin noapte ca un imens cal acefal tîrîndu-şi stăpînul
zilele şi nopţile ne schimbă uşor sentinţele vocii
mai greu decât tăcerile din vastele săli
decât fastidioasele ramuri întunecate
crescut în jurul plăgilor în care mereu te scufunzi
purtate pe frunţi în loc de bureţi sfâşiaţi
în locul cifrelor fatidice împânzind scările de călărie
uimitor de limpezi pe aceste dureroase faleze
odată cu arborii intrând în busturile sparte
şi odată cu marea compasiune a pietonilor
pentru vechiculele repezi

Zilele îşi împrumută inelul de opal
mai tăcute decât păsările din armoare
decât dantelele înconjurate de călăreţi
visând cu ochii deschişi profilul iubirii
filigrana pădurilor sub întâia zăpadă
prin sânul tău de fun drumul trăsurilor
care dispar cu noi în paloarea pianelor
pe aceste câmpii haotice de sare
unde cadavrele câinilor sunt pline de şopârle
şi fluierul enorm pluteşte deasupra buzelor noastre
dar niciodată iubita mea nu auzim
melodiile îmblânzitorului
Nu auzim niciodată căruţele tăiate în marmură roşie
strivind lampioanele atente
niciodată când auzi melodii nu întreb

Nu întreba Nu întreba Nu întreba
Nu întreba oricare dintre ele e pulpa ta ca osul aripei
e pulpa ta cea mai mortuară
e firul de salivă cu care înveleşti obiectele
la miezul nopţii
ultimul supravieţuitor
purtat de vânt peste case
ultimul corsar ruginindu-şi halebarda
castana cînd îşi dezbracă limfa
ultima gheară rănită care mai rupe o singură dată
înainte de a se retrage
neîntreruptul nostru sărut
otrăvit pe o mare distanţă
nopţile fluviului în care cade
planta cu gâtul de fildeş
deasupra unghiilor noastre sălbatice
care ne întrerup ne apropie şi ne despart
aşa cum în somn flăcările ne cuprind îngrozitor de repede
îngrozitor de repede întindem mâinile implorând
pentru scurt timp străbat aerul orhidee bolnave
femeile ies ca nişte trestii
din statuile ude
împodobind misiunea franceză
cu părul lor şovăitor susţinut de pahare
celor din urmă le înmoaie piciorul în sânge
celor dintâi le oferă scheletul gotic al catedralei
penultimul pluteşte la geamul trenurilor în goană
aruncându-şi umbra majestuoasă
ca o dansatoare închisă în colivii
ca un buchet sufocant

Mult mai târziu
când apele fug înnebunite pe nesfârşitele şesuri
se deschid
ca o inexorabilă pasăre de diamant
aceste mâini care nu-mi aparţin
pentru că au putrezit în părul tău
aceste carnagii care nu-mi aparţin
pentru că sunt oglinzile dragostei
ale dragostei da ale dragostei

Acest liliac orbitor care ne mănâncă genunchii
semnul convenţional din vertebrele noastre
un semn de nobleţe
canalul subteran unde marele lac se va strânge
ca un păianjen ameţit
un spion pe care îl salvăm înainte ca apele să ne sugrume
Dar dacă ne dăruim braţele cascadelor
dacă putem suporta braţele
buteliilor de Leyda
instrumentelor chirurgicale
alfabetului morse
surorilor siameze
în timp ce una doarme îşi continuă visul în cea care se piaptănă
lupilor dacă le dăruim tendoanele noastre de feldspat
pentru ca întunericul să-i recunoască
şi dacă oprim jumătatea lichidă din noi
pentru hiene şi pentru dragoste
mereu înşelaţi de sania care se aude departe în cărnuri
de plimbarea în piei calde sub lună
pe marea îngheţată într-o maree prelungă
înşelaţi mereu de omul cu ochiul plesnit
într-o continuă abluţiune
cu creierul de vânt
într-o continuă abluţiune
plimbându-şi pe sub arbori
exasperanta lui frumuseţe
El te poate ucide oricând rupând o cheie
te poate schimba în nisip
în platină fumurie
în catifea în rădăcini polare
mersul lui pe marginea orbitei
e o frânghie de ceaţă pe care ne-o aruncă din când în când
ca să cădem precedaţi de cataracte
pentru că niciodată nu ştim
pericolul extrem care ne înconjoară

Dar tu îmbracă aceste bucăţi de cărbune aprins
toaleta eternului somn
şi pleacă întovărăşită de cormorani şi de voaluri
pleacă pe câmpiile haotice de sare
şi nu te opri decât atunci
când vei întâlni straniile stânci ale mării
decât atunci când vei întâlni al treilea sinucigaş
cu inima mâncată de şoareci
cu părul smuls de unghiile sumbre
cu gura plină de lăstuni aprinşi
Nu te opri nici atunci
Pentru că mai departe te aşteaptă buldogul flămând
cu nările translucide
Nu te opri cînd întâlneşti dimineţile
catedrale şi lăzi cu dinamită la marginea mării
pentru că sub valuri sunt castelele în care locuieşti
sub valuri sunt rechinii taciturni
şi branhiile lor se clatină
ca buzele amanţilor îndepărtaţi
ei ţi-au pregătit de mult patul de broaşte
pe care va trebui să adormi
ţi-au pregătit să visezi rassa rechinilor princiari
adoratori ai vegetalelor
rassa rechinilor care îşi păstrează solzii în casete prea vechi
ca pe bijuteriile de familie
în amintirea crimelor din larg

Nu te opri nici atunci
Mai departe sunt degetele tale tremurătoare
care vor creşte mult timp deasupra apelor
ca un polip
sunt uşile tatuate în negru şi mov
care duc în golurile de aer
blestemul din dinţii funeşti ai şerpilor
în care cad sâmburii livezilor
Sau scândurile peste care plouă atât de fraged

Aleargă aleargă sub norul pleoapei tale
şi ascunde în fructe oasele tale strălucitoare
ca într-un coral părăsit
scoicile îngropate sub lespezi
pe care le simţi cum se mişcă încet
aşa cum atingi obrazul iubitei
sau cum dintr-o dată se revarsă
ca o panteră muşcată de crocodil
dorinţa absolută şi totodată mortală
cum aş dori să-ţi arunci gâtul tău de lup înapoi
pentru că nu vreau să întâlnesc în drumul meu poduri
cum aş dori să nu ştergi urmele de sânge
pe care le întinzi peste tot ca primele cuneiforme
cum aş dori să-mi arunci prin fereastră
culoarea pulpelor
sandalele să mi le legi la ochi
ca pe un şobolan alb
paralizia orbitei
pentru că recunoaşte cu prisosinţă acelaşi ţesut cristalin*
acelaşi obiect împrăştiindu-şi în umbră teroarea determinată
spaima celor 99 de savanţi care ne-au imobilizat pupila
Teroarea oamenilor îţi va procura bani de drum
pe aceste câmpii haotice de sare
o nu mă chema atât de sfâşietor
iubita mea pe care sânii cresc ca o furtună
mai departe sunt fosforescentele cadavre plutitoare
eşti tu mai departe o corabie pietrificată
sunt decapitaţi îndrăgostiţi de frunţile lor
spinările plăpânde ale sondelor care se îneacă într-o erupţie de palme
sunt paşii mei călcând nevăzuţi peste cuţite
mâinile tale de care spânzură
nupţialul linţoliu

1943


*Asemănarea unei persoane cu figura stranie pe care aceasta o furnizează visului, uşoara şi misterioasa transfigurare a trăsăturilor, micul număr de pietre perfect curate care îi ies din urechi şi tot timpul mersului, costumul de fier forjat, mâinile dispuse arhitectural şi care înnoadă într-un mod desăvârşit, cele două capete diametral opuse ale clanţelor, colosala maşină de scris din mijlocul câmpului pustiu, acoperită de raci - asemănarea aceasta surprinzătoare acum şi de-abia mult mai târziu, când paralizia ochilor a devenit totală, ne conduc în camera de sticlă, spre centralul monument al fluturelui, unde, în umbră acelaşi număr de obiecte sunt dispuse întotdeauna în acelaşi fel într-o petrifiantă coincidenţă.
O pânză de păianjen înveleşte această gravă prezenţă cu o graţie încântătoare.
Dar numai atunci când culoarea ei va căpăta o excepţională violenţă, invizibilitatea, pe care o arborează mereu, va putea fi apreciată.
Laba de ambră a pisicilor, mănuşa lichidă, bobinele, lupul care se plimbă în jurul sânilor tăiaţi de un dirijabil alb, străbătut de roiuri de furnici înaripate până când se sfărâmă buzele acestei femei pe care voi putea vedea, în sfârşit coloana mea vertebrală în partea de sus acoperită de magnolia, mă voi putea vedea cum alerg după mine cu furie, înarmat cu un vultur, cum te apropii, cum mă întrec şi mă întorc fără încetare, pe când aceste două animale sunt în realitate o mare pasăre ocupată să-şi mănânce propriile pene care încep să ardă graţie unei perspicacităţi neîntrerupte.
Intrând în scenă, celebrul actor Talma, avea puterea prin forţa voinţei sale teribile, de a face să dispară veşmintele strălucitului şi numerosului său auditoriu şi de a substitui acestor personagii vii tot atâtea schelete.
Când sala era plină cu aceşti stranii spectatori, emoţia dădea jocului său o extraordinară putere.
De o mie de ori am să repet: asemănarea surprinzătoare acum şi de-abia mult mai târziu, când paralizia ochilor noştri a devenit totală, ne conduce în camera de sticlă, unde în umbră acelaşi număr de obiecte sunt dispuse întotdeauna în acelaşi fel, într-o petrifiantă coincidenţă.


Provocarea (fragment)
(traducere de Ștefania Mincu)

Iubita mea în formă de fluturi, prin care trec lungi zboruri nocturne, tu care ascunzi în ochi urna mea plină cu cenuși incandescente, tu care ai venit de foarte departe pentru a primi tainele mele ca pe niște imense plante de liniște, tu cea pe care o iubesc, o visez, pe care o acopăr cu sângele meu halucinat, tu care într-un fel atât de uimitor ai luat locul somnului meu, asupra căreia buzele mele se deschid pentru o respirare eternă, nu mă întreba niciodată, pentru că tu ești răspunsul la orice întrebare, tu ești întrebarea florilor pe care le ador, tu ești acolo unde eu caut cu disperare, cu furie, cu o ardoare nesfârșită, acolo unde voi căuta de acum înainte, unde voi iubi strivindu-mi ochii, rătăcindu-mă pe coapsa ta, pe această câmpie imensă.

Tu ești iubirea care-mi oferă toate minunile și care-și păstrează taina ca să și le poată lua înapoi.

Tu pleci și deodată arborii cad, pietrele se retrag ca niște melci zăpăciți, oamenii pe care-i întâlnesc își îmbracă vechiul lor costum de scafandru pregătindu-și veninul pentru plimbarea în vânt, pentru că tu pleci, iubita mea, ca să ne întâlnim în somn, în gesturile pe care noaptea le face la marginile orașului.

Atunci când trec seara pe străzi răsună pletele tale, pe străzi gura ta miroase a blană de leu, în plămâni sânii tăi sunt cristale reci și în lungul meu vis tu treci ca un fluviu în care poate am să mă înec, am să plutesc sau am să găsesc în sfârșit cheile panașului vieții eterne.

De unde vii tu oare așa de prihănită, cu chipul umezit de somn, cu chipul înspăimântător ca acele lupte melancolice din adâncimi între marile animale marine, înspăimântător ca oceanul acoperit de sânge pe o mare întindere, cu pletele pe care aș vrea să mi leg la gât, să putrezesc în ele ca într-un cuib, cu pletele tale ca o boare francă, cu nările salamandre întinse pe lespezi, de unde vii tu cu ochii tăi splendizi, tulburi de parcă chiar atunci milioane de păsări s-ar fi aruncat în ei bătând din aripi, de parcă prin ochi ți-ar fi trecut niște bancuri enorme de pești încărcați de fluxul iubirii, tu ești astfel mai misterioasă decât o floare cu voaletă și decât scoicile pe care ostracizații își săpau numele, umerii tăi sunt lotuși sunt scări de marmoră pe care le cobori către visul de iarnă, pe care eu urc către constelațiile ce încă mai ard, tu poți să râzi cu dinții tăi ușori, poți să plângi cu ei, să-ți deschizi buzele strânse, poți rosti cuvinte ca niște cercuri false azvârlite în vânt, poți spune virgil sau ce fierbinți sunt mâinile tale,eu nu voi ști niciodată de unde vii, de acolo încep să cadă stelele, începe iubirea ca un fluture mare cu multe cearcăne, te iubesc ca pe un lac subteran și misterios, necunoscut și tăcut, plin de castori care-i rod suprafața.
Lobul sării (fragment

Spune-mi cât poţi iubi,
ca să ştiu
dacă vulcanii mai pot irupe.

 
Blazonul turmei

Iarba udă de ploaie părea o bibliotecă de sezon
cu jilţuri foarte comode
mai departe pătulele de vite păreau nişte palate scufundate
şi vitele mugeau încet
mugea încet pământul
fire de fân prin aer

ce mari păianjeni grei
ţeseau această plasă în care să ne prindă
familia întreagă şi cănile cu mied
ce mari păianjeni grei de umezeală
pe care-i seceram la repezeală
1970 
Care mai de care


Călătoream fără să ştiu cu un halterofil foarte talentat
însă izgonit de părinţi
şi gata să mă înăbuşe cu debordanta activitatea muschiulară a limbajului său argotic
după mai puţin de zece kilometri
devenisem pe trei sferturi un tandem de roţi feroviare în suspensie
mi-am dat totuşi seama că mai toţi călătorii
se îmbulzeau să-mi facă mici servicii
treceam pe lângă un conac plasat dincolo de centura de siguranţă a lacurilor
care despicau valea în două
un domiciliu ideal pentru un poet care nu ştie să spuie nici măcar bună ziua
bună ziua domnule ce mai faceţi
aţi scăpat de durerile cocsalgice de astă-iarnă
ba de anţărţ aveţi dreptate
a mai trecut pe nesimţite un an
pe atunci centura de siguranţă a lacurilor
era un brâu în care vă păstraţi longevitatea
greşită socoteală neadevăr flagrant
de vreme ce în compartiment domnea o înţelegere perfectă
şi călătorii se îmbulzeau care mai de care să-mi facă mici servicii

Convorbire particulară


Peştele forceps m-a vizitat aseară
însoţit de suita lui drapată-n catifea
şi privindu-mă cu ochiul fix de pelerin
mi-a dat să înţeleg următoarele:
parchetul de categoria doua supus unor presiuni oculte
se poate transforma cu siguranţă

(eliminând etapele tranzitorii ale procesului)
într-o perfectă cişmea cu apă potabilă
uşor de mânuit
alimentată de o sursă proprie
cu o capacitate care întrece cu mult
capacitatea obişnuită de nouă virgulă cinci galoni

a binecunoscutelor cişmele turceşti
înfipte la răscrucile montante
şi ajunse de altfel într-o stare de plâns
în urma recentei insurecţii a salamandrelor împotriva stalactitelor
care a împiedicat aşa-zisa dezvoltare normală a fenomenelor carstice
izbutind chiar să instaleze în unele peşteri de
dimensiuni mai mari
policandre în locul stalactitelor -
lucru îmbucurător (zicea peştele forceps)
rămâne însă să vedem cum va reacţiona ecoul.
Uneori casele
Uneori casele se înmulţesc prin sciziparitate luând forme pe care nimeni nu le-ar fi bănuit
unele semănând cu o pară de foc altele cu un condor obosit
pe când cei doi intruşi întinşi pe paie pun la cale
cu mijloace proprii
şi procedee care aparţin logicei infantile
sau invocaţiei antice
construcţii fabuloase
pe plaja nesfârşită scapără în zare dinţii lupoaicei gata de atac
turmă de oi lehuze
micile scoici spânzură de plantele marine
ca nişte inele de logodnă
turma de oi conţine o altă turmă de oi de culoare liliachie
răsturnate dar mereu dornice de imaşuri verzi
de imaşuri sărate de imaşuri alpine
cataracte ierboase prăvălite-n ocean
magnifice soluţii ale febrei
şi virusul aşteaptă cu nerăbdare clipa
când va intra în intestinul umbros elastic şi placid
sub candelabrele fraterne printre oglinzile de cuarţ
meandrele cernite de rumeguşul apei
acolo unde zi şi noapte bubuie toba uriaşă din piele dublă de maimuţă
pe când cei doi intruşi întinşi pe paie
pun la cale cu mijloace proprii teribilul duel al locaţiunii
în urma căruia casele se vor înmulţi prin sciziparitate
luând forme pe care nimeni nu le-ar fi bănuit.
Devin imposibil

Străpuns de săgeata imaginară zvârlită de fiul mezin
am căzut pe podea într-un lac de sânge
lupta continua între beligeranți
bunica încălecase la repezeală
și se avântase în bătălie
doborând tot ce-i ieșea în cale
în scurt timp tânăra generație fu nevoită să-și bage mințile-n cap
și să-și vadă lungul nasului
fiul mezun își rotunji chica
acoperind mobila cu fire de păr roșcat
cu chiu cu vai cioburile fură strânse
bunica descălecă
masa fu servită
ciorba aburea în farfurii
logodnicei îi trecuse migrena
numai eu zăceam pe podea înr-un lac de sânge
asistat de basetul meu credincios.    


Lesivă

După ce spăla rufele
îşi spăla mâinile,
care erau şi ele nişte rufe,
le-ntindea la soare,
le prindea în cârlige,
şi rămânea aşa:
fără mâini, -
mai frumoasă ca Venus.

1979

Arme albe

Acestea vor fi cu siguranţă
armele viitorului
dar mult mai albe decât acum,
albe ca merii
în mijlocul verii,
ca o casă de ţară proaspăt văruită
din care se aude
râsetul copiilor


1980 


Relaţii de prim rang

Doriţi un glonte în tâmplă?
Nu, mulţumesc.
În picior?
Nu.
Poate în burtă?
Nu, nu.
Atunci un picior în spate?
Mulţumesc. Am o bogată colecţie.

1980 

2 comentarii:

Anonim spunea...

Pareti a fi un comentator de poezie extrem de urechist. Cu informatii cel putin bizare. Nu ma refer numai la faptul ca aveti un simt pedestru pentru poezie. Ci la faptul ca vorbiti in necunostinta de cauza. Prefata la volumul din BPT al lui Virgil Teodorescu este semnata de Nicolae Balota, nu de Nicolae Manolescu.

Yigru Zeltil spunea...

Graba strică treaba! Mi-am rectificat greșeala... dar în ceea ce privește „simțul pedestru”, domnule anonim, n-am idee ce repere aveți. Știu că sunt încă urechist - poate motivul pentru care nu-mi dau seama care sunt „acele informații cel puțin bizare”. Dacă tot îmi spuneți că sunt urechist, măcar lăsați niște argumente, ca să mă lămuresc și eu...