luni, 24 decembrie 2012

căldură mare, monșer!

aseară a fost fantastic. mugur grosu, dan mihuț, harry tavitian&soția, sorin dinco, mircea țuglea, silviu dancu, aurel gheorghiu cogealac, mai toată gașca căldurii (mircea pânzaru, cristina postolache, diana zaharia, sista flava, viorel cruceru, ozana, anca zeciu, ba chiar și inconfundabilul liviu cristescu, ba până și mădălina andreea miu venită hăt de la bucurești) plus nenumărate fețe noi (începând cu nelida și zetu harry și terminând cu... nici eu nu mai știu cine și ce. n-am făcut poliție). cu alte cuvinte, a fost căldură mare, monșer! mai ales din cauza asta am scrântit-o - de obicei organizarea nu e mirifică, dar acum cel puțin eu am fost oarecum depășit de situație. așa că am avut o bâlbâială introductorie în locul unui chapeau critic cuvenit, și din cauza faptului că, oricum, lumea a venit ca să audă poeziile, nu ca să audă bâlbâieli cvasi-critice. și oricum combinația camere de filmat+luuuuuuumiiiinnnăăăă generează mult trac. în cazul meu.

actorii s-au descurcat relativ bine, chiar dacă în contrast cu lectura „devastator de meseriașă” a celor doi chiustengeni care se distrează la bucurești. adică mugur grosu și dan mihuț, dacă mai aveați vreo îndoială. în rest, poemele au fost e-pi-ce. cum altfel dacă mugur citește „viața mea - revăzută și adăugită”!? am încercat și eu la final să mai citesc și din nanopoeme și alte câteva, ca să risipesc oarecum senzația că mugur ar fi un poet eminamente epic... dar de ce n-ar fi mugur un poet epic? mihuț cu siguranță are stofă!

ceea ce m-a deranjat într-un fel, după o intervenție remarcabilă a lui sorin dinco (chiar în condiții de homeovox! drept pentru care aplauze, vă rog!), este că sorin, mugur și mai ales silviu dancu mi-au dat o grămadă de sfaturi bune care dau naștere însă la tot soiul de complicații. sorin a scos primul porumbel: invitându-i pe mihuț și pe mugur la căldură, am injectat în căldură ceva din atmosfera cluburilor poetice bucureștene or something like that. după care tot sorin mi-a zis: acum, băiete, ai ridicat ștacheta. aoleu! și acum ar trebui să „importez” poeți bucureșteni și din alte părți ca să fie o treabă serioasă și, în acest caz, ar trebui să atrag finanțări, sponsorizări, chestii. dar, frate, this is constanța. ne-am dus la harry tavitian la masă și nu m-am mirat că n-are cum să ne ajute cu fundația lui. până la urmă, fundațiile sunt fundații! eu mă mulțumeam și cu un acoperiș - deocamdată, îl avem pe cel de la phoenix 2, ceea ce e foarte bine. dar trezindu-mă în dimineața asta mi-am dat seama de o chestie și, telepatică în stilul ei obișnuit, mama mea a intuit că am fost stânjenit de amploarea pe care a luat-o căldura.

căldură a început în februarie ca un eveniment relativ informal, cu buget minimal și cu ideea de a face să prindă oarecum gustul culturii chiar și la acest nivel micro, cu 10-15 oameni la un loc și doar câțiva scriitori, la căldură n-a fost numai literatură (sau încercări de literatură - dar în primul rând suntem la constanța, nu la bucurești, și n-avem „concurență”, trebuie să începem de undeva, etc.), am avut și proiecții, fotografii, muzică și diverse chestii miscellaneous (ediția cu „sărutt-e”, ediția karaoke maria callas... dar și edițiile - puțin prea criticate - de jocuri suprarealiste! pe hârtie, că și restul au fost suprarealiste). dar, după ce bogdan papacostea și alina pachițanu au plecat în septembrie, eu și cu mircea pânzaru (care era răspunzător de partea de teatru, concretizată în „scena de luni”) am depus eforturi de a continua într-un fel sau altul „tradiția” căldurii. lumea s-a simțit foarte bine la căldură și mi se părea o prostie să dispară cam singura chestie din constanța care se derula săptămână de săptămână. astfel că, din octombrie, am reluat săptămână de săptămână (într-o formă sau alta; la un moment dat mircea & restul de la theatrum infinitum au participat la evenimentul unui folkist al cărui nume îmi scapă, „file de cenaclu” la doors, așa că atunci n-am mai făcut și căldură, acolo s-au jucat chiar două dintre piesele de la „scena de luni”) la... casa vegetariană. singura locație (pardon, loc, dar varianta greșită sună mai bine! pfff...) acceptabilă găsită atunci - dar fără capacitatea multimedia pe care o aveam la casa cafelei și fără atmosfera intimă și relaxată de-acolo (nu mai spun de faza cu fumatul...). așa că am încercat să fac o chestie ceva mai serioasă, fiindcă era clar că nu mai pot stimula oamenii cu tactici gen cadavre exquis (deși mi-ar fi plăcut în continuare!). oricum, succes au avut recitalurile iulia pană și amelia stănescu. când am citit din virgil mazilescu sau am încercat (de două ori!) să citesc din proza mea, mai toți au fost, din întâmplare, ocupați...

normal, ne-am mutat la phoenix 2 în încercarea de a recupera ceva din atmosfera vechilor călduri (mult mai bine a reușit le cocon prin „warm art”, care a avut deocamdată o singură ediție (următoarea ediție s-ar părea că se numește... „cold art”!!!), dar a avut de toate, am citit și eu, sista flava a citit un basm, anish a pus muzică, king bee a venit cu niște tablouri faine și au mai fost și niște fotografii, chiar și-o sculptură gen gânditorul în variantă alien!). la prima nouă ediție am lansat „plachetuța” mea de poezii, cacao - discuția a fost cât se poate de serioasă, grație lui mircea pânzaru, iuliei pană și, nu în ultimul rând, lui sorin dinco, am vorbit despre poezie și chestii; n-am simțit nevoia să fac o cronică (am uitat, la vechile ediții, când erau bogdan și alina, eu eram un biet... cronicar! e drept, oficial, dar singurul cronicar!), discuția a fost mult prea complexă, trebuia să fi fost acolo + mă bazam pe faptul că, în cele din urmă, va fi postată filmarea, chiar dacă după „sfârșitul lumii”.... eh

astfel, m-am trezit invitându-i pe dan mihuț și pe mugur grosu. pentru că sunt doi dintre cei mai cunoscuți poeți care s-au dezvoltat aici la constanța în ultimele două decenii, pentru că îi apreciez mult și, mi s-ar părea o prostie să mă ascund în spatele unui deget, pentru că sunt prieteni cu mine! dar să nu se înțeleagă că sunt din cale-afară de subiectiv, cel puțin pe mugur grosu l-am descoperit, citit și apreciat înainte ca să-l cunosc în carne și oase (sau în carte și oase, dacă vreți!). și, evident, îl apreciez în continuare. iar dan mihuț a fost primul care m-a descoperit, el a citit „înregistrări din arhiva peștilor-pijama” pe agonia și a vrut să mă publice în tomis, nu știa deloc cum arăt ș.a.m.d. el m-a descoperit și nu altcineva. și peste doi ani tot el m-a publicat în tomis. în numărul care a apărut în aceeași săptămână cu vestea că tomis va rămâne fără finanțare. revista a mai continuat câteva numere sub egida fundației arta, cu doar câțiva redactori și colaboratori rămași, printre care și eu. am mai publicat câteva tentative de eseu pe marginea avangardei și, în rest, am avut ocazia de a mă băga cu nasul în teancurile de cărți și reviste sosite pe adresa redacției și de a afla (doar) câteva dintre amănuntele poveștii, până la urmă, tragice. în februarie 2011, „fantomis” a dispărut definitiv, spre dezamăgirea mea. eu am continuat să public în ex ponto (care a fost a treia revistă în care am apărut, să nu se înțeleagă altceva!) pentru că aveam nevoie de un spațiu în care să mă desfășor, nu numai blogul meu singuratic (cu atât mai singuratic cu cât, treptat, m-am îndepărtat de toate portalurile - fie cam lipsite de comentatori, fie umplute de comentatori specializați în „sfârtecare”!) - nu mai spun că trei reviste din țară mi-au propus să publice poezii și n-am apărut în niciuna dintre ele (chiar așa, s-au răzgândit toți!), iar singura revistă pe care încă o citesc de fiecare dată când apare n-a dat niciun răspuns la poeziile pe care le-am trimis, probabil fiindcă, neavând la acea dată un volum de debut, nu merit să fiu băgat în seamă!... eh, băgat în seamă, asta e sintagma, ce să fac, scriu și îmi place să împărtășesc, nu mi se pare ok să nu dau share la mai nimic doar ca textele mele să apară exclusiv în cartea aia care apare la editura x, că altminteri nu mă publică și tra la la...

bre, iar am deraiat. ce să fac, ce să fac? my point is: eu i-am invitat pe mugur și pe dan la căldură ca să fie o ediție faină de sezon. când colo, oamenii îmi spun că de-acum încolo vor o căldură cât se poate de „big”, cu poeți ca lumea și organizare ca lumea... dar nu și-au dat seama, nu m-au întrebat din start: ce vrei să faci aici? eu urmăream o ediție specială. atât. dancule, pentru tine ediția asta n-a fost deloc „big”. dacă era un pic mai big, deja exploda phoenixu! căldura e menită să fie ceva călduț, intim, să ne înțelegem ca oamenii și, așa grăit-a mugur, literatura se face, în fond, între om și om. nu e necesar să avem 50-100 de oameni, uite au fost 5-6 oameni în afară de mine la recitalul mazilescu! iar una dintre ele a fost plăcut surprinsă și tulburată după lectura mea din mazilescu. ce mai contează!? restul e pr, marketing, poate silviu dancu e foarte priceput la acesta și, foarte probabil, e mult mai profesionist decât mine, dar nici nu urmăream asta, nici n-aș fi decât cu greu capabil de „tururi de forță” și ceva îmi spune că nici prietenii mei de la căldură n-ar fi prea pregătiți de așa ceva! sigur, ar fi tare să pot să-i invit pe v.leac, pe țupa, pe komartin și mai știu eu cine, dar eu n-am cum să dau bani pentru ca să vină până aici numai pentru căldură, n-am cum să dau bani ca să recit la bucurești, timișoara, sibiu, bistrița (nici nu prea am acordul părinților! sunt încă bucuros că au investit ca să pot să ajung la lansarea de la gaudeamus), ca să nu se mire poetul x cine mai este și tigru ăsta care vrea să citesc la constanța ș.a.m.d.  dacă silviu dancu vrea să organizeze o chestie ca lumea la constanța, m-aș duce fără nicio jenă și invidie, dar va fi cu siguranță altceva, va fi o chestie cât se poate de serioasă, și nu „căldură”.

în rest, ce să mai zic! am primit aseară multe sugestii și critici, chiar de la oameni pe care îi respect foarte mult, că aș umbla într-o zonă „pernicioasă” (cu perne!) etc. etc. dar mă tâmpește la cap chestia asta, veleitari vs. non-veleitari și mai știu eu ce, dar nu scrie pe fruntea nimănui ca să-l deosebesc de la o poștă, poezia nu e totuși în alb și negru, poți să vii și cu o perspectivă super-legitimă, blindat cu o metodă gen marin mincu, și să zici „uite șaizeciștii ăștia constănțeni sunt toți praf, n-au pic de autenticitate în ei”, dar pot să vin oricând cu o perspectivă fie ea și estetică, calofilă (și cum vrei să-i zici) și să-l laud pe x pentru metaforele inedite și imaginile care mi-au rămas pe creier. dacă ți se pare că e mediocru, că a avut tot dreptul mincu să nu-l bage în seamă (deși poetul de mai sus este abordat într-o carte din 1975 a lui mincu! evident, o perioadă în care nu dezvoltase încă metoda textualismului sau a autenticității scriiturii), e părerea ta, poate să fie chiar și o părere aproape unanim acceptată. dar receptarea critică are meandrele ei: câți au auzit de petru m. haș, câți l-au apreciat cu mult înainte de „lectura de apoi”? și, până la urmă, acum sunt un poet și tratez textele ca atare, încă prefer să includ mai mult decât să exclud, dar îmi asum riscurile. poate nimeni nu este de acord sau nu va fi de acord cu nu-știu-care poet „mediocru” care m-a convins la un moment dat. chestiile asta se schimbă, vorba lui mugur, sunt încă precoce, la 20 de ani... poate că am scris multe prostii acum 4-5 ani, poate că am scris multe prostii în „poetul de vineri”, poate că scriu chiar acum o grămadă de prostii și-o să-mi pară rău după un an sau chiar după câteva săptămâni, dar după ce am asistat la episodul ștergerii hyperliteraturii de către ianuș, nu mai sunt așa de convins că un „delete” cathartic mi-ar rezolva problema. care problemă? totuși, nu e o cursă de mașini, drept dovadă poezia care are contururi atât de vagi... m-am săturat să alerg ca să fiu primul care intră în clasă, așa cum făceam la școală după o oră la cabinetul cutare. dacă am intrat în „competiția poetică”, nu-mi fac griji că ar conta prea tare până la urmă, ne încălzim, vorba lui mugur, „emoțiile ne țin de urât pe drum” și cu asta basta. ce va mai rămâne din căldură și din yigru zeltil vom vedea. dar mersi tuturor celor care mă sprijină. dacă vă face plăcere ce încerc să organizez, ce scriu, bine...

închei cu un montaj suprarealist făcut de alina pachițanu la primul recital al lui dan mihuț la căldură (ediția #7!! martie sau aprilie, cam așa ceva), nu fără avertismentul că, în ciuda celor scrise mai sus, voi avea în continuare grijă de căldură - vom face și-un site și alte chestii - și sper că nu v-am făcut capul cub:




3 comentarii:

claudiu komartin spunea...

o să venim noi, numai cheamă-ne

clarobscur spunea...

Felicitări, Yigrule!
foarte fain ai punctat ce-ai avut de punctat :)
nu te aprinde prea tare la faza cu Silviu, hehehe.
a, uite ce-ţi spuneam: îndemnul lui Claudiu!
ne vedem după sărbători. ajung în Chiustenge pe 14 ian. poate ai ceva "cald" pe 15 sau 16. nu cred că voi putea sta mai mult. şi vin şi cu o mică sponsorizare, sper, dacă lucrurile merg ok pe-aci
te îmbrăţişez!

claudiu komartin spunea...

când vrei să vorbim mai pe-ndelete, hai, te rog, pe mail

al meu e ckomartin@yahoo.com