luni, 26 noiembrie 2012

reportaj gaudeamus bucurești lansare cacao etc. etc. etc.

Cifre, nu glumă: sute de kilometri într-o singură zi (de la 6 dimineața până la 10 seara), 14 cărți cumpărate, câteva zeci de exemplare din cacao, multă răbdare

Să începem cu sfârșitul: A fost o călătorie cu mult dincolo de limitele mele geografice (ale Constanței), am putea spune o călătorie inițiatică. Aiurea!... Ne-am sculat - eu și cu tatăl meu - ca să ajungem la 6 la gară și de-acolo să luăm ditamai autocarul. Treaba a mers ca unsă - 43 (autobuz, nu troleu ca pe vremea când Mugur Grosu a publicat „troleul 43 s-a spânzurat cu cordonul de la capot”) a venit repede, n-am așteptat mult după autocar, în care, e drept, ne-am cam înghesuit, mai ales la întoarcere - și în cele din urmă am ajuns pe celebra autostradă a soarelui... (Întâmplător, unul dintre cei care au frecventat pe vremuri Cenaclul de Marți, Emilian Avrămescu, s-a aflat chiar pe un loc în fața noastră: n-a putut să ajungă la Gaudeamus, dar cel puțin am avut ocazia să vorbim)

Autostrada Soarelui n-a văzut astăzi lumina soarelui, astfel încât, în majoritatea timpului, la geam era „o pictură de Rothko”: cerul gri, gri, gri și câmpia verde închis, rareori brăzdată de răzlețe case de fermieri, cătune, canale de irigații fără apă și râuri cu mai mult stufăriș decât apă vizibilă (mai ales în partea a doua a călătoriei). Până la primul braț al Dunării, la dreapta autostrăzii am putut vedea, la mare depărtare, canalul Dunăre-Marea Neagră cu ciorchinile lui de localități și centrale eoliene... De altfel, peisajul din Dobrogea era aproape ca un wallpaper de „vindows”, mai ales datorită ceții din depărtare. Odată trecuți de cele două brațe ale fluviului, peisajul s-a aplatizat complet, cu excepția unor pâlcuri de copaci (dar unde s-au dus codrii de altădată?!) compacte și pline de... galben.

Bucharest (nu Budapest!): chiar am ajuns la București!? Nu e greșeală, chestia aia chiar e Dâmbovița: guri de canalizare, grafitti, cascade-porți-de-fier și păsări care se scaldă chit că e un fluviu prea „poetic”. Lume, lume. Ceea ce însă m-a mirat mai tare: blocuri gri peste blocuri gri, unele în stare chiar mai proastă decât cele din Constanța. Am văzut mai multe dintre ele decât blocurile renovate (cu diverse pătrate de culoare pe fond alb) din zona Mihalache-Clăbucet. Nici clădirile vechi nu arată prea bine... În schimb, clădiri imense și chiar câteva tentative interesante de zgârie-nori. Sistemul RATB - complicat, monșer, dar chestia cu „Urmează stația Cutărescu” e într-adevăr utilă. Semafoarele sunt însă primitive. Lângă Gara de Nord: un cerșetor trăindu-și somnul...

Gaudeamus ignitur: Romexpo a înflorit, cu petalele sale de metal și sticlă. Neavând prea mult timp la dispoziție, n-am vizitat atâtea standuri câte aș fi vrut și nu am prins decât puține lansări, și acelea parțial (color). Și asta pentru că ne-am cărat bagajele ca niște melci veritabili. Din fericire, standurile editurilor Vinea, Brumar și Tracus Arte erau așezate în triunghi (!!!), la mijloc fiind scările dintre ultimele două nivele, astfel încât la aceste standuri mi-am făcut veacul. Din moment ce volumele scoase la Vinea și Brumar se găsesc cam greu, pe ei am mizat, deși, țin să precizez, am cam neglijat standul Blecher/Herg Benet... acum regret că n-am cumpărat nimic de-acolo, în special Radu Vancu (iarăși am uitat de Frânghia înflorită!) și antologia din C.V. Bănescu. De la Herg Benet am mai cumpărat pe parcursul anului (idem CDPL), dar nu și de la Blecher, cu excepția „cerului din delft” al lui Țupa. (L-am întâlnit pe Răzvan Țupa, păcat că n-am avut mai mult timp să discutăm! Ar trebui să-i mulțumesc lui Radu Vancu, al cărui recent articol despre poezia lui Țupa m-a surprins foarte plăcut) Am fost la Paralela 45, unde am reușit să prind toată lansarea Șerban Foarță 70/Foarță-n față (cea de-a doua editată de Brumar). Și acolo, și la standul Brumar am discutat mult cu Robert Șerban, chiar mai carismatic și prietenos decât mă așteptăm, chiar față de mine, un debutant de la Constanța care nu l-a întâlnit decât pe feisbuc.

Când am trecut pe la standul Vinea/ICARE, nu era de față Nicolae Tzone. Fiica lui a încercat să-l găsească la telefon din moment ce eu am cutezat să cer o carte din care nu mai rămăsese decât un ultim exemplar... până la urmă, a venit Tzone și, astfel, m-am trezit în brațe cu un exemplar din „capodopera maxima” - despre care voi vorbi alătdată. Celebrul editor, plin de voie bună, a ținut să pozeze cu mine în nenumărate ipostaze - inclusiv în poziție de skanderberg! (Unde sunt pozele? „Coming soon”) Am discutat verzi și uscate, până ce, în cele din urmă, s-a hotărât, după 15:30, să facă o evocare Marin Mincu în lipsa Ștefaniei Mincu, rămasă la Constanța - astfel încât m-am trezit și eu la microfon vorbind despre Marin Mincu, pe care nu l-am cunoscut niciodată, „decât în măsura în care s-a textualizat, s-a „zidit” în propriile texte”. Da, sună pretențios și sunt convins că Marin Mincu mi-ar fi reproșat nu puține lucruri (dacă nu „spiciului” de azi, măcar poeziilor mele), dar am încercat să-mi achit datoria față de un scriitor care, recunosc, m-a influențat în nu mică măsură. (Dar mai multe despre asta, tot altădată) Eu zic că m-am descurcat și, în orice caz, Tzone a fost foarte mulțumit (Au mai vorbit și Chris Tănăsescu, Dan Mihuț, Mugur Grosu și Miki Vieru).

Am fost mai tot timpul pe la Tracus Arte, dar, din diverse motive, n-am reușit să asist 100% la nicio lansare (Ramona Fotiade și-a lansat cartea nu la 15:00, împreună cu volumul meu, ci mai devreme... Orarul editurii nu se potrivea întru totul cu cel de pe site-ul Gaudeamus). La lansarea „Cacao” n-a venit la fel de multă lume ca la lansările precedente (superbă cacofonie!), dar calitatea contează... Din public țin să îl menționez pe Vlad Drăgoi, de exemplu, pe Nicolae Tzone și (dacă nu mă înșel) Dan Mircea Cipariu, pe Miki Vieru, precum și 2 dintre colegele mele din liceu, care au venit să mă încurajeze!... În fond, o lansare ca multe altele, desfășurate la foc automat, într-un cadru prea-prea... Editorul din spatele Tracus Arte, Ioan Cristescu, a făcut prezentarea, după care Mugur Grosu și-a declarat entuziasmul pentru perioada mea „avangardistă” și a recitat „CABRAZII” (îți mai amintești „contrafortul” de la Praline alese?), iar Dan Mihuț a discutat pe larg despre cum ne-am întâlnit și despre poeziile mele, chiar dacă nu prea în amănunt (dar nici nu era locul pentru critică propriu-zisă). În final, am „glăsuit” și eu mai multe poezii, în stil aproape „shoegaze”, adică mai mult cu nasul în carte (tatăl meu făcea poze și deja aveam trac... ca un trac adevărat!). Și, evident, o sesiune de autografe. O lansare cu mai multă profunzime - în curând, la Constanța.

Autostrada Soarelui bis: Ca o pungă de insomnie, timp de 3 ore am admirat marea câmpie întunecată sub clar de lună, pigmentată cu lumini răzlețe la mare depărtare (adeseori chioare) și, foarte rar, ochiuri suprarealiste de apă... Punga de la Tracus Arte, întâlnindu-se ritmic cu firele de păr din mustața mea, făcea o muzică simpatică...

Niciun comentariu: