vineri, 27 aprilie 2012

poetry mixtape 001

1. Virgil Teodorescu - Plimbarea pe faleză
2. Mihai Eminescu - Din Berlin la Potsdam
3. Aurel Baranga - Dialogul cruzimii (fragment)
4. Zaharia Stancu - Două
5. Virgil Mazilescu - te rog beatrice să ne întâlnim
6. Gheorghe Tomozei - Nu e nevoi
7. Oskar Pastior - Izotopi
8. Gellu Naum - Ciudata întâmplare din rada portului X
9. Mircea Cărtărescu - sonet IV
10. Paul Păun - Plămânul sălbatec (fragment)
11. Yunus Emre - *** (Din nou)
12. Stephan Roll - Etc.
13. Nichita Stănescu - Somnul
14. Emil Brumaru - *** (Mi-e sufletul)
15. Virgil Teodorescu - Lobul sării (fragment)
16. Virgil Carianopol - ***
17. Leonid Dimov - Cumpărături
18. Tristan Tzara - remarci
19. Daniel Turcea - Anastasia




1.
Am pus la sare corpul iubitei mele pentru a-l avea toată viaţa
şi după ce-am sărutat-o lung pe gură
am ieşit să mă plimb pe faleza răcoroasă.
Pe faleza răcoroasă se plimbau şi borţoşii mei părinţi
în hainele lor solide
şi de-o parte şi de alta a buzunarelor păzea câte un sălbatec jaguar.
Dar dinspre orizontul nemărginit
coborau spre buzunarele părinţilor mei
nenumărate şi fine scări de mătase
pe care vedeam scene stranii,
şi-n timp ce ele se petreceau
o luptă navală avea loc în larg,
mai departe rechinii ieşeau după pradă
târând în suprafaţă sânul impudic al mării.
Părinţii mei borţoşi şi calmi ca o clădire sub bătaia lunii,
mângâiau din când în când capetele jaguarilor puternici
şi se plimbau înduioşaţi amintindu-şi viaţa lor comună (comunală) pe faleza răcoroasă.
Ca să evit întâlnirea cu ei,
care m-ar fi aruncat în cea mai dezordonată deznădejde,
am intrat în prima frizerie
şi astfel, fiind forţat în cel mai strict înţeles al acestui cuvânt,
mi-am tăiat veninosul meu păr
în care îmi ascundeam dragostea
sub inele dureroase şi reci,
strigătul depărtat: sunt aici, prin munţi când rătăceşti,
naufragiul şi respiraţia mării.
Dar pe scânduri şi pe mâinile frizerului,
acolo unde zăcea părul meu otrăvit,
am revăzut scenele stranii petrecute pe scările de mătase
care coborau în buzunarele părinţilor mei dinspre orizontul nemărginit.

2.
Din Berlin la Potsdam merge
Drum de fier, precum se știe.
Dară nu se știe încă
C-am luat bilet de-a trie,

C-am plecat de dimineață
Cu un taler și doi groși...
Și de gât cu blonda Milly,
C-ochi albaștri, buze roși.

Zice Brahma, tata Brahma,
Cum că lumea asta nu e
Decât arderea-unei jertfe
Într-o vecinică cățuie.

Am aprins și eu luleaua
Și jertfesc lui tata Brahma,
Lângă mine-un șip cu Kümmel!
Ș-o bucată de păstramă.

Zice Darwin, tata Darwin,
Cum că omul e-o maimuță ­
Am picior de maimuțoi,
Milly-nsă de pisicuță.

Și mă urc în tren cu grabă
Cu o foame de balaur,
Între dinți o pipă lungă,
Subsuori pe Schopenhauer.

Ș-acum șuieră mașina.
Fumul pipei lin miroasă,
Sticla Kümmel mă invită,
Milly-mi râde. ­ Ce-mi mai pasă!

3.
Te avertizez: o să tai pisica
Și o să-mi fac din ea o furculiță
Cu dinții de os
Și mânerul de blană,
Când o s-o înfig în carne o să miaune
În tort, o să toarcă.

În acest chip mesele noastre de seară
Atât de plicticoase
Vor începe să aibă oarecare farmec.

Mă gândesc la momentul
Când furculița o să sară pe masă
Și-o să prindă un șoarece.

O să-mi tai furculița
Și o să-mi fac din ea o pisică.

4.

Două mâini ai tu, da, numai două,
Și doi genunchi, da, numai doi,
Două călcâie ai, da, numai două,
Și sâni numai doi, numai doi.

Două urechi ai, da, numai două,
Și două sprâncene lungi, prelungi, urâte,
Doi umeri, da, și șolduri numai două,
Dar gemete, dar scrâșnete, dar chiote, câte!

5.
te rog beatrice să ne întîlnim
te rog și n-ar trebui să te rog
mîine seară în steaua vega

îmbrăcat cu o haină albă simplă ușoară
fără cravată fără să-mi amintesc
versuri sau alte lucruri frumoase din naştere
simplu pe măsura hainei mele
voi coborî din tramvaiul 709
cu o flacără la butonieră
cu un pui de şopîrlă în palmă
să mă poţi recunoaşte imediat

te rog beatrice te rog beatrice te rog
la ce oră omenească vei vrea
mîine seară în steaua vega

6.
Nu e nevoie de tine
balerină-nverzită-n armuri de dantele,
nu e nevoie de junele acrobat
decolorat
spre a întemeia în burgul tras de tramvaie cu cai
dragostea, nu.

Suavi licheni ne caută coastele,
carnea ia forma paturilor cu gratii de fier,
ruginesc negrele chei ale gurii
și mâinile se despoaie de oase, de unghii.

Nu e nevoie de noi:
când e să facă dragoste
dragostea face dragoste
cu dragostea.

Noi rămânem în frig.
Nu e nevoie de noi.

7.
Cuvintele te circumscriu.
Fără cuvinte nu te pot cuprinde.
Aș vrea să te desfac ca pe-o cutie,
dar nu mai ești tu, o dată deschisă.

Gândurile mele mușcă din tine,
dulceața fructului e ca rășina, ca o rană.
De-aș pătrunde până la sămânță, ah,
dar, în amprenta dinților mei, îmi ești străină.

De-aș desluși efectul tău asupra a tot ce atingi,
de-aș recunoaște impulsul meu ajuns la tine
printr-o exprimare, ca o radiație cosmică.
Dar am devenit un altul, de când te-am atins.

Iubind în tine nevăzutul, nemaigustatul,
tare mi-aș dori să-l transform,
până ne-om iradia unul pe altul
cu același ritm de înjumătățire.

8.
În rada portului X stau pe o scândură mă uit la vapoare
o poetă foarte grasă mă măngâie pe mână cu o mânuţă grasă
zice că mă ştie foarte bine că sunt aproape genial
că mi-a citit ultimele poeme într-o publicaţie olandeză
că l-a citit tot acolo şi pe colegul meu Maria Rilke dar că nici nu se compară e cu totul altceva mă preferă
că dacă vreau îmi cumpără prăjituri cu scorţişoară şi mă ia la film

e foarte cald singurele spaţii de răcoare dacă îmi permiteţi se află între aripile pescăruşilor
şi noi poetul care am fost în Infern până la plantaţiile colegei noastre Euridice şi chiar ceva mai încolo
mâncăm prăjituri cu scorţişoară ne ducem la film şi ne întoarcem la scândură

9.

tu parcă eşti făcută din celofan, tu parcă eşti câştigată la zaruri
şi pierdută prin condiţia ta de femeie şi iar câştigată
şi iar pierdută şi iar câştigată şi până la urmă înfiptă ca malachit în cine ştie ce ac de cravată
tu parcă fabulezi când pui un picior înaintea altuia
deşi cea mai slabă, tu parcă distribui petrol şi celule solare cu fiecare rictus de blazare şi grabă
deşi cea mai rece, deşi cea mai colocvială, tu bei cel mai mult
preferi cinzano cu lâmăie să zicem, tu dansezi chiar lângă staţie
leşinată de narcisism si de graţie
tu parcă bei suc de mango la cofetăria cu vedere spre mare cu vedere spre delfini şi spre ilone şi langues-de-chat plutitoare
tu parcă jonglezi printre genele nichelate cu sfera ta de cordială stupiditate
tu parcă mă cunoşti, parcă mă cunoşteai, slipul tău de cristal fumuriu
parcă mă cunoştea, saboţii tăi din piele de om
când îi intreb de tine, acum îmi răspund: nem tudom...

10.
Iar când
treceau femeile pe podul meu
cu umerii obrajilor înalţi,
cu haine de mătase curgătoare,
cu umbletul lor somnoros,
cu buzele mate
cu aerul din jurul lor o nebuloasă fierbinte,
un monstru aprins şi frenetic sărea
batjocoritor şi solemn
ridica pălăria
şi părul sălbatec râdea hohotind
până la degete
până la glezne.
Grozav le iubeam!
Cu o cavalerească cruzime,
cu o înfricoşătoare duioşie,
le vorbeam despre dragoste
ca despre o crimă de artă.

- Ce frumos, spuneam,
aş face boabe de cafea din părul tău
şi le-aş râşni şi le-aş bea calde!
Ce frumos, degetele tale lungi
le-aş sfâşia până la umeri
şi aş flutura
cu ele, sângerânde serpentine!
Ce frumos, fesele tale ca doi copii adormiţi
le-aş gâtui şi le-aş svârli în gârlă.
Te iubesc, femeia mea,
te iubesc,
cum iubeşte asasinul carnea şi cuţitul.
O,
ca un şoarece de câmp m-aş hrăni
din lanul de ovăz al pântecului tău,
ca un rătăcit prin păduri aş ronţăi
rădăcinile tale ascunse în glezne!
O, dă-mi, iubita mea,
dă-mi fruntea, umerii, buzele tale
să le împart ca proclamaţii incendiare!

11.
 Din nou te-ai revărsat, inimă, nebună, vuiești precum apele?
V-ați dus anii mei tineri, oare îmi mai luminați drumurile?
Din ce pricină mâna nu ajunge la iubită și nu-i chip de-ntoarcere?
Și-n patria mea am pribegit, asta mă-nvinuiește oare?
Am logodit eu pe tovarășul meu și flacăra inimii nu-și găsește astâmpăr?
Lacrimi însângerate, o să vuiți precum fluviul, oare?
Eu țărână să fiu pe drumul tău și tu să aștepți, răbdătoare
Ești precum munții cu rărunchi de piatră ce-mi stau în față, oare?
Acești munți înzăpeziți ce-mi țin calea ca un hoț
Sunt departe de iubita, acum îmi mai luminați drumul, oare?
Ciorchini de nori ce stați pe vârful înzăpezit de munte
Despletindu-vă ca focul, o să plângeți pentru mine, oare?
A-nnebunit duhul lui Yunus și a plecat pe drumuri mute?
Și Yunus te-a visat, ești suferindă sau teafără ești, oare?

12.

Iubita mea dezarticulată perpendiculară
splina ta e maşină de cusut nori
glasuri sunt deflaţie monetară
Berlin face policeman la dreapta

Stele gri fluieră identic greşelilor de gramatică
pasul tău marchează 300 yards în aerodrom
la five-o’clock sandwich îţi ofer nervii de fosfor
iată becurile cu mănuşi de lac la tâmple

diagonal în vestă îmi port creierul mic
ca o lampă sau ceasornic Omega
prin music-hall am dansat în eprubetă albastru
fenomenal salcâmii au jucat pocker

în pieţe Forduri stau cu mâinile în buzunar
Edy îţi port sufletul prins cu piuneze
Luna-Park vântul e de 3 săptămâni şomeur
T.S.F. a şters cerul cu sârmă de parchet

13.

Mai bine sărează-mă tu cu tine,
și fă-mă gustos.
Nu vezi cum vine din nou
Zeul flămând de noi?

14.
Mi-e sufletul împins de rouă
În groapa unui crin adânc.
Mă ţin cu mâinile-amândouă
De marginile lui şi plâng.

Nu vreau miresmele să-mi umple
Gura cu fluturi, nici lumini
Să mă îmbrace-n raze scumpe
Cu nasturi ticălos de fini.

Ci îmi doresc o portocală
Mare şi grea (oh, pe-ntuneric!)
Ca să mă joc în pielea goală
Cu trupu-i copilin şi sferic.

15.
Spune-mi cât poţi iubi,
ca să ştiu
dacă vulcanii mai pot irupe.

16.
în fiecare seară
un corb trage la doamna Corceaghina
și aduce orașu în cioc
ca pe un sâmbur de cireașă.
în alte seri își uită locuința.
odată s-a oprit la curve
și a furat o curvă
și femeia cânta:
noi suntem gonite de lume
dar ce ne pasă de voi
la noi vin oamenii noștri
și noi îi târâm în noroi
ne îndrăgostim și de animale
căci femeile iubesc mult în savoia
doamnele vin cu câinii la noi
când vor să le facem nevoia
când câștigăm bani îi bem
că ne plac nopțile cu tutun
cine nu bea e un prost
cine nu vine la noi e nebun.
dansăm și eu plătesc lui Ruth
că știe să mă tragă bine când sunt răcită
și știe să mă bată.
în fiecare seară
un corb trage la doamna Corceaghina
și corbu e om
și omu sunt eu.

17.
Se făcea, îmi amintesc atît de clar
Că eram într-un mare magazin alimentar
Saturat de miresme bizantine:
Vanilie, scorţişoară, măsline.
Un magazin cît o cetate
Dar pierdut în semiobscuritate.
Pîlpîiau din cînd în cînd nişte lumini
Din rafturile cu produşi levantini
Către raioanele suplimentare
Cu textile şi lampadare cînd, dincolo de geamul
unsuros,
Te-am zărit mestecînd într-un fel de sos,
Menit a păstra heringi ori scrumbii
Şi m-am îndrăgostit de tine cît ai clipi.

Atunci ai zîmbit din pleoape,
Ai apăsat pe nişte supape,
Ai aranjat cutiile cu conserve de ghiborţ,
Ţi-ai scuturat pletele, ţi-ai şters mîinile de şorţ
Şi ai venit în faţa mea.

Erai mică, aveai privirea grea,
Stăteai, desculţă şi trandafirie,
Ca-ntr-o poză din copilărie
Şi mi-ai spus că deşi trăieşti pentru mine
Prin odăi, tramvaie, prin magazine,
Nu va mai fi ce-a fost niciodată
Căci toată făptura mea e schimbată
Şi poate că nici nu mai ţii minte
Vremile fericite de la Aşezăminte
Cum rîdeam amîndoi deodată
La ivirea degetelor de sub plapuma matlasată.

Atunci m-am îndreptat spre manufacturi
Şi-am început să fac tot felul de cumpărături
Fără alegere, fără rost,
Pentru anotimpurile care-au fost.

18.
stranie femeie cu dublă mască
albă curvă a vreunui dans obscen
vino mai aproape de mine singura armonie
a picioarelor obosite
păreri fără vreo importanţă particulară azur vag sânge de ebonită
şi un sfat

pune desfrâul deoparte
înfruntând moartea la opt şi douăsprezece de aş putea să iau de la capăt noaptea dimineaţa asta

banii de ora zece: uite
sufletul meu

noaptea asta n-o să-ţi aparţină
ultima rafinare a virilităţii mele
de multă vreme am întrecut falsa şiretenie
unde îţi târâi chiar în acest moment fiinţa ta putred însorită

aşa că trec de tine treci ca mama şi copilul ei
încet mai repede încet
una după alta sau toate deodată ochiul proxenetului în aur al veşniciei
slabe
dispare
mitocan cu sentimente străină
regină moaşă
şi e cu totul lipsit de interes

19.
 blândețea candelei îi arde
în inima
ce nu mai știe
nimic asemeni, în iubire, pe pământ

știu, vom muri
dar câtă splendoare!



Un comentariu:

Chris Tanasescu spunea...

excelent playlist! "continuati!" :)