vineri, 9 martie 2012

Paul Eluard în traducerea lui Virgil Teodorescu

Iată câteva poezii din antologia din 1967 realizată de Virgil Teodorescu, apărută în col. „Cele mai frumoase poezii”. Lăsând la o parte, desigur, poeziile sale cu tentă politică, excepție făcând parte distihul introductiv din „Chipul păcii”, de un umor involuntar (?) savuros...


***

(din L'amour la poésie, 1929)

Pământul e albastru ca o portocală
Greșeală nu-i cuvintele nu mint
Nu vă mai dau nimica de cântat
E rândul sărutărilor să se-nțeleagă
Nebunii și iubirile
Ea gura ei de verighetă
Toate tainele toate zâmbetele
Și ce veșminte îngăduitoare
Mai s-o crezi goală.

Viespile verde înfloresc
Zorile își petrec în jurul gâtului
Un colan de ferestre
Aripi acoperă frunzele
Ai toate bucuriile solare
Întregul soare pe pământ
Pe drumurile frumuseții tale


Îndrăgostita
(din Mourir de ne pas mourir, 1924)

Ea stă-n picioare pe pleoapele mele
Și părul ei e-n părul meu,
Ea are forma mâinilor mele,
Are culoarea ochilor mei
Și se cufundă-n umbra mea
Ca-n cer o piatră.


***
(din Les yeux fertiles, 1936)

Nimeni nu mă poate cunoaște
Mai bine de cum mă cunoști

Ochii tăi în care dormim
Amândoi
Au dăruit ochilor mei de bărbat
O soartă mai bună decât nopților lumii

Ochii tăi în care eu călătoresc
Au dăruit șerpuirii drumurilor
Un înțeles desprins de pământ

În ochii tăi în care deslușeam
Singurătatea noastră fără margini
Azi nu mai suntem ce credeam a fi

Nimeni nu te poate cunoaște
Mai bine de cum te cunosc.


Cel mai tânăr
(din Nouveaux poémes, 1926)

De tavanul libelulei
S-a spânzurat un copil nebun
Privește țintă iarba
Ridică ochii-ncrezător
Ceața ușoară se linge ca o mâță
Care se despoaie de vise.
Copilul știe bine că lumea de-abia începe:
E totul străveziu,
Luna e-n mijlocul pământului,
Verdeața acoperă cerul
Și chiar în ochii copilului,
În ochii lui întunecați și-adânci
Ca nopțile albe
Se naște lumina.


***
(din L'amour la poésie, 1929)

Somnul și-a luat amprenta
Și-o colorează cu ochii tăi.


***
(din Défense de savoir, 1928)

Ce-ți spun nu mă schimbă
Nu trec de la mai mare la mai mic
Privește-mă
Pentru mine perspectiva nu intră-n joc
Rămân pe-același loc
Și nu te poți îndepărta.

În jurul meu nimic nu mai există
Și dacă mă întorc nimicul deodată are două fețe -
Eu și nimicul.


Obișnuința

Toate micuțele mele prietene sunt cocoșate:
Ele își iubesc mama.
Toate animalele mele sunt obligatorii,
Au picioare de mobilă
Și mâini de ferestre.
Vântul își schimbă-nfățișarea,
Îi trebuie o haină pe măsură,
Nemăsurată.
Iată de ce
Spun adevărul fără să-l rostesc.


Suită
(din Répétitions, 1922)

Să dormi, cu luna într-un ochi și soarele în celălalt,
Cu dragostea pe buze, o pasăre frumoasă-n păr,
Împodobită cu pădurea, câmpia, drumurile, marea,
Împodobită și frumoasă ca-nconjurul lumii.

Aleargă de-a lungul peisajului,
Printre crengile de fum și roadele vântului,
Cu picioare de piatră în ciorapi de nisip,
Prinsă de mijloc de mușchii râului,
Și fără nici o teamă pe chipul tău schimbat.


Marea casă de nelocuit
(din Répétitions, 1922)

În mijlocul unei insule uimitoare
Pe care propriile-i membre o străbat
Trăiește ea din vremea unei uimite lumi.

Carnea care-i arătată curioșilor
Așteaptă acolo ca și recoltele
Să cadă pe maluri.

Așteptând spre-a vedea mai departe
Cu ochii și mai larg deschiși sub vântul degetelor ei
Și-nchipuie că orizontul centura pentru ea-și desface.


Toate drepturile
(din La vie immédiate, 1932)

Simulează
Umbra-nflorită a florilor suspendate primăvara
Cea mai scurtă și din an și noaptea eschimoșilor
Agonia vizionarilor toamnei
Parfumul trandafirilor savanta pișcăturăă a urzicii
Întinde rufe străvezii
În luminișul ochilor tăi
Arată ravagiile focului lucrările lui inspirate
Și paradisul cenușii lui
Fenomenul abstract în luptă cu-arătătoarele pendulei
Rănile adevărului jurămintele care nu se pleacă
Arată-te.

Poți ieși în rochie de cristal
Frumusețea ta nu se-ntrerupe
Ochii tăi varsă lacrimi mângâieri și surâsuri
Ochii tăi n-au taine
N-au margini.


O personalitate mereu nouă, mereu alta, dragostea sexelor contopite în contradicția lor izvorăște necontenit din perfecțiunea dorințelor mele. Orice idee de posesiune îi e cu desăvârșire străină. (fragment)
(din La rose publique, 1934)

Cum oare viața mea zicea ea
Am fost eu însumi alta
Cine în viață cine în mine
Și eu ceilalți
Cu toate astea trupul meu și chipul meu și ochii mei
Ce-am văzut eu
Sau mai degrabă ce-au văzut ceilalți
Ce vezi tu

Eu am văzut soarele părăsind pământul
Și pământul umplându-se cu femei și bărbați adormiți

Am văzut nisiparnița cerului și-a mării răsturnându-se
Nisiparnița unei rochii căzând
Și a unui trup gol înălțându-se
Ușă deschisă dincolo e rege
El cântă peste tot din răsputeri
O viță s-agață de vânt
Zidurile sunt încărcate cu spațiu
Cu solitudine străvezie
Am văzut o femeie privindu-și pruncul nou născut
Ca pe-o țiglă luată de pe acoperiș
Copilul ei în care se bănuia bărbatul


Câteva dintre cuvintele care, până acum, îmi erau în mod misterios interzise
Lui André Breton
(din Cours naturel, 1938)

Cuvântul cimitir
Viseze alții năsălia împodobită

Cuvântul căsuță
Este ades întâlnit
În anunțurile ziarelor în cântece
E plin de zbârcituri e un moșneag travestit
În deget are-un degetar este un papagal în vârstă

Petrol
Cunoscut din exemple prețioase
În mâinile incendiilor
Neurastenie vorbă nerușinată
Umbră de coacăză neagră între doi ochi asemeni

Cuvântul creol întreg de plută pe atlas

Cuvântul baie tras
De cai perfecți mai urâți decât cârjele

Sub lampă-n astă seară umbrarul este un prenume
Și stăpânește o oglindă în care totu-ncremenește

Torcătoare cuvânt fondant hamac boltă de viță prădată

Măslin cămin cu vatră de luciri
Claviatura turmelor se-astâmpără în câmpie

Fortăreață răutate zadarnică

Veninos perdea de mahon

Măsuță grimasă elastică

Secure eroare jucată-n zaruri

Vocală timbru imens

Sughiț de cositor râs de pământ roditor

Cuvântul declic viol luminos
Efemer azur în vine

Cuvântul bolid mușcată la o fereastră deschisă
Pe-o inimă ce bate

Cuvântul spete bloc de fildeș
Pâine-mpletită pene ude

Cuvântul a da-n vileag alcool vșeted
Tindă fără uși moarte lirică
Cuvântul băiat ca o insulă

Afin lavă șnur țigară
Letargie albăstriță circ fuziune

Cât rămâne din aceste vorbe
Care nu-mi spuneau nimic
Cuvinte minunate ca și celelalte
O imperiul meu omenesc
Cuvinte pe care le scriu aici
Împotriva oricărei evidențe
Cu marea grije
De-a spune totul.


Chipul păcii (fragment)
(din Le visage de la paix, 1951)

I

Cunosc toate locurile unde își face cuibul porumbelul
Și cel mai potrivit din toate e capul omului



Cours naturel, 1938




L'amour la poésie, 1929




Choix de poemes

Niciun comentariu: