duminică, 4 septembrie 2011

țeaiul vierde (part 0)

iată, pentru că m-am pierdut din nou în savană, e momentul să vă spicuiesc din producțiile mele cele mai recente de versuri, suficient de proaste încât să stea numai într-un borcan (dar să crească la soarele becului) și suficient de bune încât să împânzească lanul de blogăr:


Cabrazii

atenție poate conține conținut explicit implicit și inutil/Cabrazii știu mai bine decât mine/cu o singură excepție/când voi fi/și eu/Cabraz/nu mănânc plăcintă cu praz/am adormit și m-am trezit în picioare/în mijlocul savanei albastre/pe care altădată am visat-o ninsă cu flori/iată acum sunt între blocuri gri/cri cri cri/toamnă cu frunzele tale de ciment/nu te cred/
AM VĂZUT PARADISUL/
caut un paradis la mica publicitate/mica publicitate anunț paradis de vânzare/contactați-mă/voi fi bine/voi fi/dar când/voi fi/voi ști/voi știți/și Cabrazii/ce nu consumă bateria/argh nu consumă bateria vieții bateria vieții bateria vieții/ai duracel în tine/voi fi și eu și voi știi/pentru că marea nu-i întotdeauna moartă/voi credeți că știți mai bine decât mine/EI BINE SĂ ȘTIȚI CĂ DOAR CREDEȚI CĂ ȘTIȚI/iată mi-a zburat o idee din palmă/să prinzi o idee ca pe o muscă/dar iată nu mai suport să nu fiu metafizic/voi știți
EU AM VĂZUT PARADISUL. știu prea bine ce am văzut și voi cu armura voastră de scepticism nu mă puteți convinge că paradisul nu există/nu mă puteți convinge/nu mă puteți convinge
nu voi fuma niciunul din trabucurile voastre
vedeți/ce se întâmplă cu mine/de când iau ascovit/nu, e o glumă/nu e o glumă/chiar se întâmplă să știu
că putem să nu ne abținem.
am încheiat citatul la nasturi




sobriquet

la țărmul ochilor mei
s-a depus multă sare, mult nisip.
nu e o metaforă:
am dormit atât de mult
încât visele chiar și-au depus ouăle de siliciu
printre gene.
astfel începe o nouă zi
în lumea celor care văd lumea
de la înălțimi diferite.
mă duc la baie, apoi îmi schimb hainele, apoi mănânc
și abia apoi încep să diger cărți - sincer - inutile.
vedeți, nu știu cine m-a învățat
că marea ar trebui să fie mai colorată
și că viața noastră n-ar trebui să fie doar
goana melcilor în noroi.*
dar deocamdată nu pot pune mâna decât pe muzică
singura revelație pe care o pot pipăi acum
unii ar putea spune că muzica este iubita mea
care nu-mi cere de mâncare și nu mă pune să strig în piața tomis nord TE IUBESC
uite, ar trebui să te iubesc așa, mai discret,
fiindcă a fi discret în ziua de azi e un gest foarte strident


*vezi și Cursa melcilor de Florin Dumitrescu




poem (după ce am citit eseul despre textualizarea poetică)

în oglinda textului
mustăți
îmi fac




dune

o singură dată am fost în vara asta la plajă
mai exact la malibu lângă intrarea în mamaia
în fața palmierilor artificiali
marea a fost un pic cam rece

m-am obișnuit însă atât de mult cu tempatura ei în cele din urmă
încât am ajuns să construiesc castele în cer
călcând pe niște nisipuri ce par a fi vertebrele lui nea Atlas
am văzut cum ierburile sferice se rostogoleau ca într-un texas subacvatic
ca într-un oraș care nu e suficient de mare pentru doi pistolari
pentru că de-abia încap eu și toate fațetele mele
nevoite să realizeze o nuntă de aer
la care vin cu daruri mormolocii -
ȘI CUM ZICE AI INTRAT LA OVIDIUS

română portugheză
fără taxă

am visat-o pe ea
am știut de prima dată
vai s-a rătăcit fiindcă lanternele din ziua de azi sunt proaste
o cât de mult mi-aș fi dorit încât de pe acum
să o trezesc
ca să ne trăim
ca să ne trăim

te voi găsi
chiar dacă am mâncat prea mult ketchup la viața mea
te voi găsi





oranjada lui Mallarmé (pentru cei cărora nu le plac astfel de titluri)

poing
plantez un cristal în grădină
și apoi face
poing poing
iartă-mă părinte
că nu l-am ales pe Avocado drept avocat
în procesul contra gravitației

vorbesc (mult prea) serios

aș putea totuși
cu mai multe mp3-uri și niște prăjituri boema
să mă simt suficient de extaziat încât -
vedeți e acea oră a zilei
în care poți crede în orice
eu cred că acolo era o braserie cu piscină
unde se auzea muzica atât de încet
încât nu mai puteai percepe decât
ritmurile fundamentale.



ironie cosmică

sunt om. așa mi-au zis alții
am învățat să fiu om
printr-o disciplină riguroasă. și totuși
nu sunt om pe de-a-ntregul.
îmi amintesc vag paradisul de unde vin.
îmi amintesc cel puțin faptul că
nu trebuie să aștepți muuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuultă vreme
ca să ți se împlinească dorința.
era prea minunat.
aș fi știut mai bine ce aveam de făcut.
ați vrut să fiu doar om dar nu v-a reușit
rânjiți cât puteți
chiar dacă vag încep să îmi amintesc
cine sunt și de unde vin:



viață de mineral

norii păstrau soarele în ambra lor - eu o priveam pe Riz: ea m-a ales
am găsit la târg multe agate de toate felurile
ea însă m-a ales pe mine: am dat doar 1 LEU
doar atât ca să o am în palmă și să o privesc



(nu e chiar fotografia ei, ci a unei colege,
o am pe Riz chiar acum în fața mea, pe birou,
iată, tocmai am pus lângă tastatura mea și o privesc din nou pe toate părțile)

marea curgea
nisipurile la fel
mi-era foame așteptam să pice o plăcintă din cer
în timp ce o plimbam pe Riz prin buzunarul meu

e chiar aici și acum
la ora 21:43




pledoarie sentimentală

vine toamna cu răcoarea ei binefăcătoarea și versurile de Nichita și Blandiana
am zis
și mă făceam că zbor
eram la geam am scos plasa și pretindeam că zbor (doar un exercițiu de antrenament)
la noapte voi zbura din nou fără ca nimeni să știe

vânt și ploaie au anunțat la radio
când m-am născut ploua

dar iată că aricii ne vizitează din nou grădina cu pisici
- nu glumesc, am o foarte mare simpatie pentru ei
asta pentru că am fost și eu un arici repulsiv

”CITAT: nu mă atinge
am țepi”

dezvoltați doar dintr-o nevoie de apărare

- știu că în sufletul meu
lucrurile stau altfel

vă voi demonstra cât de curând
că nu am doar țepi:




racordarea la rețeaua de lapte și miere

eu sunt cel care putea
să apese pe un buton
și să adopte orice emoție dorea

eu sunt cel care putea




tobă de meduză

o existență petrecută printre
vagoanele cu brânză topită și plăcinte
(vorbesc serios am mâncat atâtea cutii hochland
încât pot să fac o cale ferată până la satu mare
- dar căile ferate nu mai sunt la modă)
printre blocuri gri
dincolo de care bănuiesc orizontul
ca un animal al speranței
colorat de sarea mării

și aș fi vrut să cresc un munte în grădină

un munte în grădină
de care să se lovească norii
precum valurile marii

atât. nimic mai mult.




Întoarcerea la Vulcanii cu Lapte

Până la urmă, totul va fi bine.
Anul acesta au înflorit mai târziu florile,
dar au înflorit. Cascadele de ciocolată
funcționează la parametrii optimi.
Pisoii dorm în grădină.
Mustățile lor ning orizontul.
Fluturii s-au așezat pe iederă.
Dintr-o cană beau cerul.
Nu aștept pe nimeni,
doar scriu o poezie.
Vulcanii cu Lapte sunt aproape.