vineri, 1 aprilie 2011

Poetul de vineri 14: Alexandru Mușina (n. 1954)

(Arhivă: 1. Aurel Gurghianu / 2. Eugen Ștefănescu-Est / 3. Denisa Comănescu / 4. Virgil Gheorghiu / 5. Vasile Vlad / 6. Constantin Hrehor / 7. Adrian Popescu / 8. Romulus Vulpescu / 9. George Almosnino / 10. Constantin Virgil Bănescu / 11. Paul Sterian / 12. Nina Cassian / 13. Zaharia Stancu / 14. Alexandru Mușina)

Astăzi este 1 aprilie, dar n-o să mă țin de farse. Inițial aveam de gând să prezint aici vreun poet submediocru cu o introducere pompoasă, scrisă în așa fel încât să deruteze cititorul: „sigur la ăsta se referă!?!”. Dar m-am hotărât totuși să n-o fac. În primul rând, pentru că asta ar însemna că tocmai de mine îmi bat joc! În al doilea rând, sunt, oricum, atât de mulți poeți pe care am de gând să-i prezint pe-aici încât nu pot să mă plâng că n-am ce face...


(Foto: Revista Echinox)

Totuși, am să prezint astăzi un poet cu ceva mai mult umor decât alții - Alexandru Mușina (n. 1954). E drept, Al. Cistelecan, în postfața sa la antologia „Poeme alese 1975-2000” (de unde sunt preluate textele de mai jos, nu foarte multe ca să nu jignim prea tare copyright-ul), afirmă că Mușina e „un depresiv euforic”. „Numai că euforia lui nu e una exultantă, ci una sarcastică”. Și are ceva dreptate - poetul care a introdus la noi termenul de postmodernism și, ulterior, a inventat sintagma „noul antropocentrism” nu este monocord, dar nici nu se depărtează de prea multe ori de aceste coordonate fundamentale: sarcasmul și melancolia (din câte am auzit, cea mai nouă carte semnată de Mușina, Cartea dimineții, este cât se poate de „neobacoviană”).

În fine, nu știu ce să zic. Am citit cartea cam în grabă și trecând destul de repede peste multe „asperități” care populează limbajul poetic (!), laolaltă cu nenumărate neologisme și alte chestii care, peste ani, dacă nu deja, vor fi evocate cu plăcere și cu ochelari roz - ceva de genul „good times, good times”... Poate altădată o prezentare mai complicată, deocamdată un calup de texte, nu foarte multe, dar bune:



poezia în pijama roz
(din vol. Strada Castelului 104, 1984)

***
poezia în pijama roz
crește napi în spatele casei
ca niște urechi lunguiețe verzi
cu zahărul incert rafinabil totuși
avem bunici cu stare civilă sigură
și părinți cu trecutul nepătat
din păcate noaptea poezia
iese în pijama să planteze
napi în grădina din
spatele casei

***
poezia în pijama roz
călătorește la orele dimineții
în troleibuzele supra
aglomerate
ciudat bărbații nu o înghesuie deși
sânii ei mici lovesc mereu cu nasul
materialul moale și subțire
doar doar o să răzbească în mirosul
de usturoi și transpirație de-afară

***
poezia în pijama roz cumpără doar
conserve cu eticheta
udată de ploi doar
așa simte că
natura încă există sau mâini
neîndemânatice ea încă
mai crede că marfa e o
bucată de timp sau un
început de speranță

***
poezia în pijama roz iubește
gemul de mure și
caracterul deschis al
celor din jur
ea nu își
cunoaște încă destinul dar
știe că ursuleții nu
sunt decât niște biete
desene imprimate așa
să distreze copiii

***
poezia în pijama roz admiră
cantinele publice și scenele
de gen dar nu
prinde nicicând începutul
și nici nu cunoaște pe nimeni
ea doar
privește mirată la farfuriile
sparte și calcă
cu grijă să nu își
rănească picioarele desculțe și
foarte subțiri

***
poezia în roz cine ar
depinde de ea sau numai de
pijama ar fi desigur cu
mult mai frumos ea este chiar
în aceste fibre de
seară chiar în lemnul fără
vopsea de care se sprijină
spinarea subțire și
nici nu începe aici ci doar
aici se îmbracă

***
poezia în pijama roz nu
ajunge niciodată la semnalul
de alarmă din tren ea nu
poate crea evenimente feroviare ea
poate doar flutura batista de la
fereastră deși
nimeni nu a rămas în gară


Tea
(din vol. Aleea Mimozei nr. 3, 1993)

Cabrată și în pulover alb,
Tânără și strălucitoare. Din staniol.

În seara aceea am câștigat nesfârșit
La flipperul
Gloriei mele.

Și în biografie-au mai curs
O sută de lei: trei portocale.

Apoi ne-am oprit sus, pe terasă, la cofetărie.
Balneoclimaterică era așezarea
Și tu blondă și-n blugi, cu picioare.

Am închis ochii. Am văzut
Cum trece șobolanul peste coama copacilor, roșie,
Peste firma hotelului, peste chioșcul de ziare,
Peste fața de masă și intră
În poșeta ta de piele aurie.

Am râs. Am vorbit. Am plătit.
Pe cer răsăreau stelele de jucărie.


Budila-Express (fragmente)
(din vol. Lucrurile pe care le-am văzut, 1992)

1. Introducere

Cei care m-au iubit au murit înainte de vreme,
Cei care m-au înţeles
Au fost fost loviţi pe la spate şi înmormântaţi în grabă, cei
Care mi-au tras la xerox programul genetic au înnebunit
Şi-şi plimbă în soarele amiezii
Privirea tumefiată, creierul mirosind a cloroform.

După o iarnă lungă a venit vara caldă,
Fructele noastre nu au avut timp să se trezească,
Fructele celorlalţi se vând la suprapreţ. Dimineaţa
Ne primeşte totuşi cu braţele deschise, totuşi lumina
Mai bate în epiderma fanată totuşi vântul
Ne mai aeriseşte orbitele duhnind de amintiri.

Am pierdut totul. Portarii hotelurilor
Ne-au uitat, femeile fragede şi aristocrate
Ne-au uitat, hamalii din gări ne-au uitat şi liftierii,
Vânzătoarele de flori şi negustorii de nestemate,
Ne-au uitat străzile, ne-au uitat casele albe
Pe care urca iedera ruginie a vechii "la bella estate".

Am pierdut totul.
În paradis, în clipa cea repede, în metalul închipuirii
Nimic din noi n-a rămas. Un avort
Rapid, aseptic, elegant.

Totuşi dimineaţa mai întinde
Braţele ei transparente, de caracatiţă, spre trupul
Învineţit de somn şi de vise, totuşi aerul
Mai face troc cu celulele spongioase, totuşi moaca roşcată
A servietei mai rânjeşte, tâmpă, fericită.

2. Senzație

Din când în când trompeta îngerului
Scoate sunete de fanfară. Din când în când ne așezăm la masă
Ciocnim ouă roșii sau pahare de vin, conversăm.
Din când în când
Dansăm în semiîntuneric cu femei
Proaspăt spălate și mereu stânjenite, din când în când
Ieșim în spatele casei, la munte, din când în când
Stingem lumina și transpirăm.

(...)

Din când în când se aude trompeta,
Mașini greoaie ca niște hipopotami stropesc
Pavajul încins, vânzătoarele din cofetării
Fac strip-tease și, goale, se bat cu frișcă, din când în când
Câte-un director se umflă ca un balon, se înalță
Apoi se sparge, dispărând din Univers, din când în când
Câte-un afiș
Multicolor ne promite Noul Ierusalim
În schimbul a treizeci de bani sau al tăcerii.

Sau traversăm zidul putrezit al Grădinii și culegem
Globuri de aur cu care îmblânzim viitorul, sau deschidem
Nasturii aerului și posedăm furioși
Trupul cald încă al iluziei.

Din când în când ne amintim de Gondwana,
De pelasgii mâncători de scoici, de Cung-Fu,
Ne amintim de sarea-n bucate, de Rosamunda,
De vasele din Micene, de sandaua
Filozofului, din când în când pomenim
Nume fără sens, însă dulci
Inimii noastre: Herbert Read, Marcuse,
McLuhan, John Berryman, Platon, Eminescu, din când în cândVindem pielea ursului din pădure și ne
Cumpărăm jucării.

3. Context

Și apoi mă întâlnesc cu păianjenul blond,
Cu arlechinul domesticit, cu domnișoara de silicon,
Cu ursulețul Yoghi, cu marele gagicar.
Toți mă întreabă despre poezii, toți mă întreabă
Cum e noua mea viață.

Nu sunt triști, dar nici veseli. Trăiesc
Într-un aer de celofan, așteaptă clipa
În mare liniște, gata împachetați.

Ei mă întreabă despre poezie, acea trebuință
Țâfnoasă și plină de rușine a adolescenței,
Despre poezie, precupeață grasă și care
Ne-a luat pe nimic inimile de puștani și le-a pus pe ață,
Despre poezie, cuvânt plicticos,
Pe care dicționarele-l mai pomenesc
Din conformism și vocație inerțială.

Despre noua mea viață în ținuturile boreale,
Dincolo de sciții cei îmbrăcați în blănuri,
Și, bineînțeles, despre Budila-Express.

4. Defulare

(...)

Budila-Express! Budila-Express! Budila-Express!
Şi noi am ştiut, şi noi am iubit,
Şi noi am avut şi-am putut, am scris şi-am citit!
Budila-Express, garnitură cu bou-vagoane,
Garnitură dublată, uneori, garnitură bondoacă,
Iute şi verde-murdară printre grămezile de cartofi
Putrezind pe cîmpuri, pe lîngă peroanele
Pline de cioburi şi capace de bere,
Budila-Express, ruginind nevăzut
Precum tinereţea, la încheieturi.


Întâmplare I
(din vol. Strada Castelului 104, 1984)

Vine unul la mine și-mi zice
Că „nu și nu, să-ți citesc o poezie”.
Eu tocmai îmi curățasem lichenii
Din emisferele pâlpâitoare și eram
Cam obosit, așa că nu l-am repezit îndeajuns.
El atunci desfășură un inel
Și-mi zise: „Iată, aceasta e laguna
În care pescarii noștri obțin recolte
Superioare ihtiologic.”
”Bine, bine, zic, dar unde e cocioaba de sticlă
Înconjurată cu pari plini de capete vorbitoare?”
„De fapt, vezi dumneata, zise el, laguna
Aceasta productivă a înlocuit
Pestilențialele smârcuri și baba soterică,
Care oricum era o pată pe obrazul cinstit
Al universului înstelat.”
„Dacă n-are babă n-are nici un dumnezeu”
I-am zis și am trântit toate chepengurile
Posibile între mine și el. Pe urmă l-am înjurat:
„Fir-ai al dracului de trandafir leșinat!
Iar trebuie să trec la cârpă ca un matroz ordinar,
Tocmai acum când hărțile îmi arătau
Niște asimetrii de să te-apuce amețeala.”


După-amiaza lui Hyperion
(din vol. Strada Castelului 104, 1984)

Prietenii care mă știu
Și cei care mă știu mai puțin
Intră pe fereastră și se așază comozi
În cele patru vânturi ale inimii mele.
Își aprind țigările lor puturoase,
Se întind încălțați în pat și joacă
Indiferenți și pasionați diverse
Jocuri de noroc și cărți;
Cotrobăie prin toate ungherele și beau
Sânge albastru și venin amărui,
Se trezesc cu apă de busuioc,
Apoi se cară, bombănind nemulțumiți:
„Unde dracu e nesimțitu ăsta,
De ce nu stă și el pe acasă?”
Eu cobor din tavan, de unde priveam
Sub chip de păianjen cu cruce, nevăzut și otrăvitor,
Mă apuc și deretic, pe urmă, timid,
Îmi torn și eu o ceașcă de busuioc,
Care se sparge cu sunet cristalin, și eu strig:
„Aceasta e arta, băieți!”

Niciun comentariu: