sâmbătă, 12 martie 2011

Poetul de vineri 11: Paul Sterian (1904-1984)

(Arhivă: 1. Aurel Gurghianu / 2. Eugen Ștefănescu-Est / 3. Denisa Comănescu / 4. Virgil Gheorghiu / 5. Vasile Vlad / 6. Constantin Hrehor / 7. Adrian Popescu / 8. Romulus Vulpescu / 9. George Almosnino / 10. Constantin Virgil Bănescu / 11. Paul Sterian)

Poetul de astăzi (sau, mă rog de ieri) nu putea să fie decât unul deosebit („foarte unic” este fiecare dintre poeții pe care-i prezint, nu?)! Lăsând gluma la o parte (și (co)incidențele numerologice - ediția cu nr. 11 pe data de 11 martie 2011...), Paul Sterian (1904-1984), căci despre el vorbim azi (fără poză, sorry, e intruvabil pe gugăl), este unul dintre foarte puținii poeți ai perioadei interbelice încă trecuți - pe nedrept - cu vederea de către „valurile revizuirilor și restituirilor” (Marin Mincu nu-l antologhează în „Poezia română din secolul XX”, iar în „Avangarda literară românească”, este prezent exclusiv cu manifestul „Poezia agresivă sau poemul reportaj” din revista unu).
De la bun început, trebuie precizat că Paul Sterian (care, a propos, a fost soțul Margaretei Sterian, prestigioasă pictoriță și poetă subapreciată, deoarece poezia ei se poate confunda cu ușurință cu lirica feminină standard, dar despre asta, altă dată) face parte din „specia” poeților religioși, doar că, spre deosebire de majoritatea celor care s-au manifestat până la începutul anilor '30, e un... „eretic”.
Abaterile de la „dogma ortodoxă”, câte sunt, se traduc nu doar prin ideile exprimate, cât și prin maniera în care sunt exprimate: de pildă, Dumnezeu e conceput pe rând ca „vin”, „cârciumar”, „dinamită”, „senzație tare”, etc.
Desigur, ortodocșii care se respectă pot fi scandalizați cu ușurință de versurile lui Sterian: „mă'mbăt mereu/cu vin amețitor și greu/mă'mbăt cu dumnezeu!//dumnezeu cârciumar/dumnezeu vin/dumnezeu tovarăș la băut”. De altfel, G. Călinescu l-a acuzat de „impertinențe dadaiste în genul celor de la unu” și l-a și făcut „evreu” (chiar dacă autorul nu era și, datorită apariției Istoriei... lui Călinescu, s-a chinuit un an întreg cu biocrația antisemită scoțând acte cu genealogia sa până la străstrăstrăbunici sau ceva de genul...), dar, așa cum a făcut în mod stupid și cu Ilarie Voronca (pus la „tradiționaliști”), l-a inclus la „ortodoxiști”... Realitatea este însă că (dacă îl credem pe autor) aceste deviații sunt „autentice”. Într-un răspuns la acuzațiile cuiva (care se mira cum de poate fi cineva „ortodox și futurist” în același timp!), poetul a povestit cum, când era de 14 ani, găsise din întâmplare o carte despre „concepțiile materialismului”: „Din rafturile bibliotecii părinteşti a smuls într-o bună zi din acel fericit an o carte. Conţinutul ei: doctrina materialismului. Autorul: Büchner. Adolescentul a luat-o în mână cu multă curiozitate. A cântărit-o: era groasă şi grea. A suflat praful de pe ea. A deschis cu sfială prima pagină. A citit două rânduri. A închis-o la loc şi a pornit razna pe stradă, spunând cu voce tare, de se uitau trecătorii uimiţi: Am să scriu eu o carte în care să dovedesc că Dumnezeu există!!”...
Ceea ce am uitat să menționez este că poezia lui Paul Sterian este cuprinsă în doar trei cărți (Al Sfintei Cuvioase Paraschiva cea Nouă Acatist (1931), Pregătiri pentru călătoria din urmă (1932), Poeme arabe. Versuri din O mie de nopți și una (1933)) + un volum inedit aflat în manuscris dactilografiat și transcris parțial în revista „Zodii în cumpănă”, „Arta iubirii” (care are prea puțin de-a face cu poezia ortodoxistă din tinerețe, dar care este suficient de modernistă). Tot în respectiva revistă, am găsit (o parte din?) versurile din placheta de debut, care nu prezintă mai deloc devieri față de stilul „ortodoxist”. Prea puțin anticipează ce se va întâmpla în „Pregătiri pentru călătoria din urmă”, singurul volum pe care l-am putut citi în ediție princeps și care, având o structură coerentă din cicluri, cum să le spun, succesive (???), este probabil și cel mai valoros (n-am găsit pe nicăieri „Poeme arabe...”).
În rândurile următoare voi reproduce mai multe poezii, doar din volumul respectiv (deși mai sunt versuri citabile și în „Arta iubirii”). Sper că nu voi trebui să mai fac desene ca să reiasă noutatea evidentă a poeziei lui Paul Sterian (cu toată influența evidentă a avangardismului, pe care nu o putem totuși nega), într-un context care nu-l cunoscuse decât pe un V. Voiculescu totuși relativ timid, cu doi ani înaintea apariției volumului „Memnon” al lui Horia Stamatu (un volum excelent, chiar dacă acuzat - pe bună dreptate? - de critici de a fi o simplă imitație a liricii lui Jean Cocteau) și un an înaintea debutului lui Mircea Streinul, liderul grupului „iconarilor” (și ei tradiționaliști excentrici, porecliți de Călinescu „suprarealiștii bucovineni”)...


46
(din vol. Pregătiri pentru călătoria din urmă, 1932)

mă'mbăt mereu
cu vin ameţitor şi greu
mă'mbăt cu dumnezeu!

dumnezeu cârciumar
dumnezeu vin
dumnezeu tovarăş la băut.

pentru ce mă îmbeţi
pentru ce mă ameţeşti
crâşmare nemilos
tovarăşule nelipsit
vinule otravă dulce?

vrei să-mi iei averile?
Na-ţi-le;
vrei să-mi iei gândurile?
ia-ţi-le;
vrei să-mi iei bucuriile?
na-ţi-le;

vrei să-mi dai
crucea?
o iau!


28 (fragment)
(din vol. Pregătiri pentru călătoria din urmă, 1932)

(...)
în zadar
ispititorule fără habar
vreau azi senzații și mai tari.

„ce vrei, ce vrei, fătul meu?
nu-l-ai vrea pe însuși dumnezeu?”

da! dumnezeu vreau
dumnezeu, dumnezeu
dumnezeu senzație tare
dumnezeu dinamită
dumnezeu ghilotină
dumnezeu fără hotare!


12
(din vol. Pregătiri pentru călătoria din urmă, 1932)

Popicele stau în picioare
8 şi cu popa 9
Se bucură că stau în picioare.
Popicelor, nu vă mai bucuraţi
Popicelor, din voi
Trebuie să piară îndată câteva
Dacă nu toate
Popa mai ales

Sunteţi 8 şi cu popa 9
Vine ghiuleaua
Şi dărâmă, biet popic
În jurul tău
Una, două, trei
Sau mai multe popice
- depinde de îndemânarea
Şi înverşunarea jucătorului -

Destinul popicului
E să fie trântit
Nu să stea în picioare.
Ţine minte
Că eşti în picioare.
Tocmai ca să fii doborât.

Dura lex, popicule drag,
Frate popic,
Frate cu omul.


1
(din vol. Pregătiri pentru călătoria din urmă, 1932)

Gândul șerpuiește hulpav prin a ceasurilor antologie
se împrietenește cu inimi și trupuri cari au putrezit sau vor putrezi
culege florile închinate zeului alb, culege pe acele ale zeului negru
sboară cu îngerii mai sus spre văzduhul maculat
sau cuprinde în brațe cu mii de tentacule, trupuri pline de păcat.

Din cojile versurilor iese carnea fructului oprit
Sau diamantul clar prin care însuși dumnezeu a privit.
Două voluptăți îți oferă sânii în mistica antologie
orgia neagră a trupului sau a nesfârșitului
imaculată orgie.


37
(din vol. Pregătiri pentru călătoria din urmă, 1932)

Slava tatălui isbucnește ca un pistol
Îngeri dau lumea la o parte
Sunând din trâmbițe de carton
Paiațele și cerșetorii
Sunt singurii cari vor sta la masa
Întinsă în grădina publică
De către Duhul sfânt

Lăsând la poartă cotiuga cu noroi
Cu piepții și genunchii goi
Cu picioarele goale, Hristos
Vine să prezideze banchetul voios

Fiecare cerșetor va fi astăzi un domn
Care va dărui zâmbete
Celor bogați
Cari-i așteaptă smeriți
Cu căciula în mână
La ieșire.


18
(din vol. Pregătiri pentru călătoria din urmă, 1932)

Nu găsesc loc dur să înfig
cârligul
în cerul de moloz.
Săpunul leșie
putredă frânghia.
Cerul și-a apropiat pălăria
n-ai unde cădea
Gravitatea nu mai funcționează
Aripi îmi cresc
nu pot să mă spânzur.

Cocoșul pistolului înțepenit
gloanțe frământate cu apă
Cască de oțel
îmi acoperă creerii de fontă.

Briciul bont
cureaua scamă
pielea diamant
sânge solidificat.

Dumnezeu a dat decretul
din 14 martie 1938
nemai permițând nici o moarte
de voe sau de nevoe

Secol cenușiu!
crește într'una carnea
depunându-se în straturi munți
sângele gâlgăe fluvii
unghiile cresc nemăsurate cârlige
cu care să apuci soarele
să-l arunci de pe osie
Să dai jos
Pe Popa Dumnezeu.


15
(din vol. Pregătiri pentru călătoria din urmă, 1932)

un înger ca o albină
doi luceferi prinși în șolduri
trece'n suflet ca'n grădină
și mă'nțeapă'n două bolduri.

cine l-a trimes?
dumnezeu!
cine i-a dat voie?
dumnezeu!

la miere
l-ai trimes
la cules
în suflet
în grădină
sau să-mi înțepe
ca o viespe
floarea
sufletul
de sulcină?

de ce m'a înțepat
îngerul
de ce ai trimes
îngerul?

ia răspunde,
Doamne!


23
(din vol. Pregătiri pentru călătoria din urmă, 1932)

Arzătoare trupul dă-mi-l fierbinte
Înfnge sânii tari în pieptu-mi de humă
iederă de foc înconjură-mi cu brațele stejarul
trupului înnebunit - spre căldarea voluptății du-mă.

fulgere între trupurile noastre să se țeasă
scutură-mi nervii în ritm ploae deasă
degetele tălpile cuțite lucrându-mi trupul viteză 100 pe secundă
tot trupul tău răpăe jazz de foc pe pielea-mi odae pentru nervi prea scundă.

Să frecăm piele de piele, fibră din fibră, unghie de unghie
Să ne bucurăm de cărnurile care se întrepătrund
ocean în ocean fără fund
în care rețea de alge nervii se-ascund.


9
(din vol. Pregătiri pentru călătoria din urmă, 1932)

Dumnezeu - rană - a amorțit o clipă
Din risipă
Mă întorc în liniște. Meșter
Aplecat pe o frunză
Îi transcriu nervurele
Pe țipla întinsă ochiu.

Strigăt metafizic: amintire
Pe ecou pierdut...
Cu papuci de pâslă
Pășește pe covorul ațipit - inimă -
Cugetul.

Au tăcut glasurile:
Apă limpede
Limpezită în fine?
Sau
Frunză nemișcată
Bănuind uraganul
Care va să nască?

Vai, inimă,
Rana se deschide,
Trecută-i clipa liniștei;
Naivitate: credeai că-i încetare:
Dumnezeu, Dumnezeu,
Dumnezeu, Dumnezeu!...


36
(din vol. Pregătiri pentru călătoria din urmă, 1932)

Nu știi cum e Dumnezeu
Să-ți spun atuncia cum e. Eu
L-am văzut Duminică
La Biserică
Într'o fotografie îmbrăcată'n argint.
Am să-ți-L spun întocmai fără să mint.

Dumnezeu e foarte bătrân
ca un om foarte bătrân
cu barbă mare de zăpadă
și pare să fie foarte cum se cade
și foarte bun:
dacă te uiți la icoană când aprinzi lumânări
pe buze vezi cum îi flutură binecuvântări.

El e îmbrăcat după moda veche
Cum nu mai umblă nimeni de o pereche
de veacuri nici la noi: cum se'mbrăcau moșii noștri și cum numai popa
și ctitorul ce te poftește la intrare se mai poartă'n europa:
E învelit în anteriu și'n odăjdii, iar pe cap
poartă potcap
și în dosul capului strălucește în trei colțuri un soare
și am uitat să-ți spun că nu stă niciodată în picioare
ci totdeauna jos,
ca un graf
la fotograf.

Deasemenea așezat, la dreapta, cu chibzuială
lângă el stă ca un stejar făcându-i fală
băiatul lui chipeș și frumos
și care se numește Cristos
dar, deși e în floarea vârstii și voinic
se sprijină,
ca și cum picioarele nu-l pot duce,
într'un toiag care pare să fie o cruce.

Între Tată-Său și El
Domnul fotograf așează totdeauna un porumbel
Cu aripi de-argint și cu plisc și ghiare de-argint
și în cioc porumbelul partă mărgărint.

Niciun comentariu: