luni, 28 martie 2011

ataraxy kraxy


(ce fac alții cu poezia...)

m-am luat așa de în serios!...

am plecat sictirit de poezie și de tot de la cărtureștiul din city, pe unde zăceau pe doar 2-3 rafturi niște volume de poezie, pe care cele mai multe le-am mai văzut dățile trecute - de data aceasta le-am răsfoit mai atent, dar tot am rămas cu impresia: „ce-s chestiile astea? cum de nu-mi place mai nimic?”. aceeași senzație o aveam și adineaori când mă uitam pe iutubul lui white noise: cine sunt eu, ce caut aici printre toți ăștia? ce legătură am cu ei, cu branșa asta de poeți?

stau și mă întreb fiindcă am indubitabil probleme cu „vrăjirea”. ce „zvâc”, ce „je ne sais quoi” simțeam când citeam din Cărtărescu, apoi din Gellu Naum, din Voronca, din Sașa Pană!... și-acum? nici nu mai țin minte ultima dată când m-a vrăjit așa de tare o carte, un autor, un poet, ceva.

citesc de o grămadă de vreme din Agopian, Sara, și mă întreb cum de nu renunț la lectură, chiar dacă nu-mi procură multă plăcere. desigur, e un stil foarte interesant, dar e ca și cum aș fi trăit înainte de 1989 și, pentru o singură carte care mă interesează, ar fi trebuit să iau un pachet întreg: câteva momente plăcute, mai ales cele cu „levitațiile” aproape aleatorii ale personajelor, în mijlocul unui noian de chestii neinteresante care să facă această carte un pseudo-roman cvasi-istoric. un contrast original, dar ceva nu merge - să fie oare de vină un oarecare nihilism al autorului? iată deci încă o ocazie ratată pentru mine, după operațiunea Boris Vian - n-am mai avut chef să încerc marea cu sarea știind de la început că tot nu voi primi ce vreau.



(tânărul Kandinsky...)

iată - nu fac de la început decât să caut fărâmițe din vechiul meu paradis extraterestru. ca acul în carul cu fân. ca acul în cerul cu fân. ca boschetarul în pubelă. vorbesc cât se poate de serios. am cam uitat asta și am început să o iau pe o arătură dintr-aia estetică care duce la acceptarea unor chestii cum sunt alea douămiiste. cât de naiv am putut să fiu, atât de deziluzionat sunt acum! n-am niciun chef acum să învăț ca să devin un critic de poezie ca lumea sau să fiu un poet măcar întrucâtva priceput la versificație. vreau, în fond, să-mi recapăt încrederea în sine și să (re)vin pe un făgaș mai bun. să cerșesc la Muze? nici nu știu. ar trebui să am un motiv bun. și acela nu poate fi doar propria mea plăcere, eu care nici măcar nu prea mă mai strofoc să recitesc ce am scris în urmă. așa cum nici nu mă strofoc să-i citesc pe alții de pe poezie.ro, de exemplu (de altfel, mi s-a spus că poeziile mele ar avea un puternic iz de poezie.ro și că mulți alții scriu ca mine! pe bune? băi, ar trebui și eu să citesc măcar din Ștefan Ciobanu sau Traian Rotărescu, ăștia-s cam printre puținii care, la un moment dat, m-au atras cât de cât. de regulă, trebuie altcineva să-mi dea mură în gură pretextul ca să formez vreo „aură”...), pentru că mi-e o lene insuportabilă (așa cum mi-e lene să învăț ca lumea pentru bac, așa cum mi-e lene să plec chiar acum de la calculator, așa cum mi-e lene să folosesc timpul ăsta de la calculator în moduri mai productive, așa cum mi-e lene să meditez mai mult, așa cum mi-e lene să născocesc tocmai ce n-au reușit sau nici n-au încercat să facă dalde Boris Vian sau Agopian - o reconstituire a acelui paradis pe care știu că îl am undeva în mine, dar îmi trebuie un motor de căutare interioară ca lumea, mai ceva ca Gugăl)... tra la la la la... dar universul format dintr-un singur vers are o știre pentru mine: situația nu e permanentă (nici n-ar fi avut cum la cât de des îmi dau „refresh” la suflet!), pentru că doar schimbarea însăși e permanentă!!! sâc sâc sâc, ce mișto.....



(Robert Delaunay să... trăiască!)

--- notă colaterală: singura chestie mai interesantă pe care am văzut-o la cărturești a fost Marocco de George Bălăiță. În țiplă, evident, ca să nu-mi fac vreo idee cum e cartea. Mai precis, primul volum - am strania senzație că am văzut acolo și al doilea volum, dar acum văd că cei
de la Polirom n-au lansat încă al doilea volum... Sunt totuși curios să citesc cartea, deși sample-ul de pe saitul Polirom nu îmi este prea simpatic. Și dacă tot nu-mi place în vreun fel, adaug Marocco la lista de titluri atrăgătoare preexistente pe baza cărora să fac „romane” (am folosit procedeul acesta de valorificare a preconcepțiilor mele magnetice (cum sună!!!) în proză (Dridri, Roșu și negru, Senso, și în poezii (v. ciclul Versicolor) și voi mai folosi...)

Niciun comentariu: