vineri, 4 martie 2011

Poetul de vineri 10: Constantin Virgil Bănescu (1982-2009)

(Arhivă: 1. Aurel Gurghianu / 2. Eugen Ștefănescu-Est / 3. Denisa Comănescu / 4. Virgil Gheorghiu / 5. Vasile Vlad / 6. Constantin Hrehor / 7. Adrian Popescu / 8. Romulus Vulpescu / 9. George Almosnino / 10. Constantin Virgil Bănescu)



Cu ocazia numărului 10 al „Poetului de vineri”, vi-l prezint pe Constantin Virgil Bănescu (1982-2009), un poet ce face parte, după unii, din „generația 2000” sau „douămiistă”. Mă rog, voi, cei care citiți blogul meu în mod cât de cât regulat (!), bănuiesc că, dacă nu sunteți implicați (!!), îi știți deja pe „douămiiști”. Măcar din auzite.
Se vede că scriu aceste rânduri la o oră înaintată a serii, când ar fi trebuit să mănânc cina... Ei bine, am „făcut rost” (ce sintagmă!) recent de „Câinele, femeia și ocheada”, mai corect spus am găsit ediția a doua a acestui volum de debut. Care a fost publicat pentru că a câștigat nu-știu-ce-concurs... În fine...
Citind această carte, cu mult după ce am parcurs (anul trecut) o parte din vasta generație poetică a anilor 2000, mă frapează clarele diferențe, dar și afinități. La un lucru se înțelegea de minune Constantin Virgil Bănescu (care, de altfel, s-a sinucis acum două ani - versurile de mai jos părând astfel, acum, premonitorii...) cu restul douămiiștilor: vocația negativului. Chiar dacă, e drept, asezonată cu o semnificativă briză mistică mai mult sau mai puțin de origine budistă. Aceasta și intenția gnomică sau măcar aforistică a unor versuri au fost motive destul de întemeiate, se pare, pentru ca Marin Mincu să nu-l includă în antologia Generația 2000, pentru că n-ar fi destul de autentic sau de „în pas cu moda”. Dar dacă au putut și Dan Coman sau Teodor Dună, alți douămiiști care par uneori mai degrabă „moderniști tardivi” (ca să folosesc o sintagmă respingătoare), de ce n-ar putea și C.V. Bănescu?...
Placheta este bunicică, chiar dacă cele mai multe versuri notabile sunt tocmai cele din a doua jumătate a cărții, mai degrabă aforisme decât poezii de sine stătătoare (recunosc, e o critică destul de superficială, v-am zis că ora...). E și destulă, să-i zicem, autenticitate, sunt și unele momente în care îți amintești totuși că suntem în 2000 anno domini... Cea mai haioasă este nota aceea de pe coperta a IV-a semnată de regretatul Cezar Ivănescu: „Ei toți, adică el, Bănescu și Virgil și Constantin și Vică Constantin și Xenia Caroi (sic! - n.n.) și rafinatul Andrei Anastasescu și mulți alții, ei sunt urmașii noștri îndreptățiți de geniul limbii române, ei sunt adevărata și curata noastră față cu lumină din anul 2000 (ei, și nu derbedeii lui Cărtărescu-Căcărescu…)“. Trecând peste resentimentele ieftine pe care încă le mai poartă Ivănescu față de bietul Cărtărescu (și au trecut aproape 20 de ani de-atunci!!) și peste subiectivismul inerent (cei menționați, majoritatea dintre ei sau toți, au fost „crescuți” în ograda lui Ivănescu, un fel de discipoli, deci), culmea ironiei ar putea fi că C.V. Bănescu și alți douămiiști marginali/„exotici”, precum Xenia Caro, ar putea avea reale șanse de a fi valorificați peste ani ca o „alternativă” la „mainstream”, cum a fost, de pildă, „onirismul” față de neomodernismul poeților în vogă... dar, cum nu ne-am distanțat încă suficient de mult de anii 2000, e greu de spus ce și cum în noianul editorial pe care îl știți prea bine și care se învârte din 1990 încoace... (E suficient doar să spun că Gabriel Daliș, un poet care a debutat prin... 1995, a atras atenția abia anul trecut, prin antologia „: până mereu” (e drept, a trebuit și să apară la Institutul Blecher, ca să citească cineva cartea, apărută la o editură la care, între timp, au mai publicat Ion Mureșan și Nora Iuga)...)
Știu că n-am spus multe despre acest poet, vă las pe voi să scrieți tomuri, dacă vreți... Mai adaug la poeziile din volumul de debut și alte câteva pe care le-am „pescuit” de pe Internet... respect pentru ăia care s-au catadicsit să le transcrie, așa, ca un modest tribut acordat lui...
Alții să spună mai bine...


Avant-propos
(din vol. Câinele, femeia și ocheada, 2000)

Ea este Haela,
cea care îmi va chinui trupul-sufletul
până la moarte.

M-a lăsat să o ating.
Iar eu, ca un mare remușcător ce sunt,
am zis că ei îi voi închina
primul meu volum de poeme.

Acum știu: n-aș scrie dacă aș fi fericit.


Înțeleasa
(din vol. Câinele, femeia și ocheada, 2000)

Ai fost mult prea plăcut ție însuși.

E timpul să cunoști durerea
de a fi plăcut altcuiva.


jagrat
(din vol. Câinele, femeia și ocheada, 2000)

omul-veioză m-a tras cu o mână mare înspre el
și mi-a șoptit la ureche:

sunt niște năuciri de ordin superior, să fii mândru,
ce vezi tu nimeni nu mai vede,
sunt niște năuciri de ordin superior astea pe care le ai tu

vei vedea limpede îngeri, moroi, grădini construite pe nori,
vei vedea multe lucruri, multe multe, vei fi treaz, nu uita:
sunt niște năuciri de ordin superior astea pe care le ai tu

ca să-mi îndeplinesc vina mea de mesager până la capăt,
îți voi spune că aceste năuciri te vor omorî

mai mult nu știu


kartari
(din vol. Câinele, femeia și ocheada, 2000)

.nu mai vine norocul la mine.
.m-am făcut refractar.

iaca - eu?
mă duc la veceu, adun și citesc cărți, îmi caut nostalgiile,
dorm după-amiaza, îmi notez toate visele, ascult Chopin
și Klaus Schulze crezând că trec de partea cealaltă, beau cafea,
mă spăl pe mâini cu sirop de coacăze și îmi îngrijesc buzele cu miere,
sărut asfaltul (e adevărat - asta îmi provoacă o mare plăcere
și îmi modifică o serie de amintiri), intru în gări, ies din gări,
adorm, mă trezesc, mângâi tot felul de trupuri,
am câteva modele de comportament,
port pantaloni evazați și flori în păr

uite ce e:
viața cotidiană mă împiedică să merg pe punțile cosmice


ocheadă (fetele pedante - 1)
(din vol. Câinele, femeia și ocheada, 2000)

fetele pedante
nu se lăsau mângâiate
pe coapse și pe sâni
fiindcă nu știau
definiția erotismului


ocheadă
(din vol. Câinele, femeia și ocheada, 2000)

mi-aș adăuga o talpă
la piciorul stâng
de nu mi-ar fi lene
să tai cincisprezece unghii


ocheadă
(din vol. Câinele, femeia și ocheada, 2000)

aș vrea și eu ca Haela
la cafeneaua Stephanie
să mă închid perfect în mine însumi

la cafeneaua Stephanie
unde perdelele sunt străvezii
(unde closetul e un rai)

acolo-aș vrea să mă închid perfect în mine însumi


***
(din vol. Câinele, femeia și ocheada, 2000)

cutia cu mirări:
o deschizi și te luminează
-
te simți dintr-odată cald:
așa,
de parc-ai avea un soare
pe dinăuntru


***
(din vol. Câinele, femeia și ocheada, 2000)

întotdeauna ne-a fost teamă
să umblăm desculți pe caldarâm
-
de-aia mâncăm sfere:
ca să putem pluti


***
(din vol. Câinele, femeia și ocheada, 2000)

sunt ușor:
aș putea
să te îmbrățișez
fără să te doară


***
(din vol. Câinele, femeia și ocheada, 2000)

deodată,
vreo douăzeci de ani
s-au rostogolit
cu zgomot
prin mine


***
(din vol. Câinele, femeia și ocheada, 2000)

câteodată mă înspăimânt
privind mulțimea mea


***
(din vol. Câinele, femeia și ocheada, 2000)

amintirile
ne sunt modificate
de acea slăbiciune
pentru noi înșine


***
(din vol. Câinele, femeia și ocheada, 2000)

plăcerea mea
este supratrupească


***
(din vol. Câinele, femeia și ocheada, 2000)

ce-am căutat
am găsit
în ce caut


***
(din vol. Câinele, femeia și ocheada, 2000)

cuvintele
curăță
dintele


***
(din vol. Câinele, femeia și ocheada, 2000)

timpul însuși
este neputincios
față de trecerea lui!


***
(din vol. Câinele, femeia și ocheada, 2000)

faptul
că mă pot lipsi
oricând
de mine însumi


***
(din vol. Câinele, femeia și ocheada, 2000)

câtă suferință
va fi în lumea morților
la învierea mea!


camera copilăriei mele
(din vol. ?)

îmi amintesc visul acela
de la cinci ani
când mă trezeam
în camera copilăriei mele
(cameră pe colţ friguroasă fără pereţi dubli
la etajul al treilea)
şi căutam aerul
aerul de-afară
de-afară de tot

mă ridicam din pat
(pat dublu triplu cvadruplu înmiit de la o vreme)
ieşeam din apartament
şi începeam să cobor
spre aer
aerul de-afară
de-afară de tot

deodată
îmi dădeam seama
că aş ajunge mult mai uşor
la aer
aerul de-afară
de-afară de tot
dacă m-aş întoarce în cameră
şi aş sări de la fereastră
în iarba luminoasă din faţa blocului

aşa că mă întorceam în cameră
şi săream de la fereastră
în iarba luminoasă din faţa blocului


Ziua în care mor
(din vol. Același cer ce nu e, 2006)

la 23 de ani de viaţă
nu mai am ce să scriu până mor
şi e viaţă azi
e gura mea deschisă în faţa morţii gurii mele
e soare peste foc
e tot ce-aş mai scrie
dacă aş mai avea ce să scriu până mor
e pielea cea mai întinsă a zilei
e ziua în care mor
ziua în care mor este încă o zi de viaţă


tu ești
(din vol. ??, bănuiesc că Floarea cu o singură petală)

tu ești izvorul sărutului meu
și nu mă întrebi niciodată
când a început sau când se va sfârși lumea

tu totul știi
din sărutul meu

precum odinioară
te ridici pe vârfurile picioarelor
și mă vezi
mai bine ca oricine
și te văd
mai bine ca pe oricine
și înțeleg
mai bine ca oricând
că tu ești izvorul sărutului meu
cuvântul cuvintelor mele



Un mod imponderabil de a-ţi arăta dragostea
(poezie citită la Cenaclul Euridice)

Dormisem toată noaptea
în clopotniţa de lemn de lângă Biserica Doamnei.

Nu-mi amintesc ce visasem.
Dar, de îndată ce m-am trezit,
mi-am dat seama
că e vremea să o chem pe Theara
şi să-i arăt dragostea mea.

Am cumpărat câţiva covrigi calzi
(aşezaţi pe o sârmă subţire)
şi i-am lăsat pe o bancă
(pentru vreun om căruia îi plac covrigii calzi).

Apoi, n-am mai aşteptat mult
şi am chemat-o pe Theara.

Theara a venit.
Ochii îi străluceau.
Voia să-i arăt dragostea mea.

Iar eu, neştiind să fac asta mai bine,
am adus-o aici, la sfârşitul textului,
să privim împreună
cum textul se preface în poem.


aici îmi încep cartea

pornesc pledoaria pentru iubire

o continuu cu sacramentele tale

din tine îmi întind viaţa
peste tot
te strâng în braţe şi te iubesc aşa cum aş iubi peştele mut ce mi-ar fi alături
te apăs cu iubirea mea
până îţi dai seama că şi apăsarea e iubire

capătul pământului nu e capătul cerului

capătul iubirii nu are capăt

răsuflu pe pagină
cu gura aproape de hârtie

mă gândesc mai departe la tine

îţi scriu numele
cu nerăbdarea greşelii ce nu-şi aşteaptă niciodată conştiinţa

îţi tai numele
cu nerăbdarea conştiinţei ce nu-şi aşteaptă niciodată greşeala

frumoasă cu numele scris şi tăiat
te aud tot timpul
şi nu pot tăia sunetul vocii tale


ca să ajungă la tine
iubirea îşi face drum prin mine

şi lin şi valvârtej

şi nimeni şi nimic nu o poate opri
pentru că ea este singura dorinţă a Domnului

ea este liniştea din căuşul mâinilor
şi spuma scuipatului ce trece de pe limbă
pe limbă

iar mâine îi vom sădi un copac
din care să reînflorim


te chem să-mi arăţi
cum să pun la loc iubirea în mine

mă chemi să-ţi arăt
cum să pui la loc iubirea în tine

vin

vii

nu înţelegem nimic din ceea ce putem înţelege

dar ne ridicăm desupra firului stors şi îmblânzit al căldurii
în timp ce în spinările noastre
se înfig sute de găuri
care până la urmă ne vor străpunge
cu gurile lor


jagrat
(zidul de mătase)
(poezie citită la Cenaclul Euridice)

aici vreau să scriu
unde nimic nu e adevărat

aici
unde totul străluceşte
şi e atât de strălucitor
încât singurul loc pe care-l mai pot privi
este locul înăuntrului meu

aici
unde Dumnezeu Îşi deschide palma
aici
unde Dumnezeu nu-Şi închide palma

aici vreau să scriu
pe zidul de mătase


o liniște nouă
(poezie citită la Cenaclul Euridice)

e o linişte nouă
aici
sub soarele alb

sufletul meu
se bucură de trupul tău

sufletul tău
se bucură de trupul meu

e o linişte nouă

câteva păsări se ascund în nisip

lacul se mişcă încet

e o linişte nouă
iar noi tocmai am adormit


o nouă piele
(poezie citită la Cenaclul Euridice)

ţi-aş scoate pielea de pe tine
şi ţi-aş săruta carnea toată
până ce o nouă piele
crescută din săruturile mele
ar acoperi-o

4 comentarii:

Le Cocon spunea...

Daca scrii baliverne si te sinucizi, nu devii automat faimos.

Le Cocon spunea...

fetele pedante
nu se lăsau mângâiate
pe coapse și pe sâni
fiindcă nu știau
definiția erotismului

Pana la urma Banescu nu ne zice care e definitia erotismului. Am fi putut si noi sa accedem la fetele pedante.

zanaparca spunea...

Si daca se sinucide Mihut, maine?
Devine in sfarsit faimos?Ca la Vasilievici nici acum nu inteleg de ce?Exceptand aia cu doza...

Tigrule daca simti ca mICUTZ n-o sa te mai lase sa scri in Tommmmmmmmmis s.r.l.-ul lui.Nu posta mesajul.
Te pup.

Anonim spunea...

Am achizitionat de pe internet volumul "Zidul de matase"-editura Max Blecher, asta semnificand cele 3 volume (Cainele, femeia si ocheada; acelasi cer ce nu e si floarea cu o singura petala) insumate in aceasta carte. A fost, este si va fi un poet minunat, cu un stil de a scrie poezia aparte. Imi pare nespus de rau pentru faptul ca multi targovisteni nu au auzit si nici macar nu cunosc numele acestui poet.