vineri, 7 ianuarie 2011

Poetul de vineri 2: Eugen Ștefănescu-Est (1881-1980)

(Iertați-mă că n-am făcut acum decât să preiau ce scrisesem la rubrica Dezgropări, nr. 4, și doar să adaug 2 poeme. Am suficientă treabă... ”Revanșa” vinerea viitoare...)



Cum, n-aţi auzit vreodată de marele Eugen (sau, după unii, Eugeniu) Ştefănescu-Est (1881-1980)? Normal că n-aţi auzit. E unul dintre poeţii ce au rămas îngropaţi în antologiile simbolismului românesc, de unde Bacovia, de exemplu, a reuşit să se propulseze în prima linie. Chiar şi în epocă, Ştefănescu-Est era mult mai puţin mediatizat decât alţi poeţi simbolişti minori, precum Stamatiad sau Săulescu. E drept, primul său volum de poezii din 1911 era destul de tributar simbolismului, chiar dacă încă de-aici avea particularităţile sale. În restul timpului, poetul a
publicat diverse romane astăzi uitate, iar în domeniul poeziei a mai publicat un singur volum: “Imperii efemere” din 1926. Abia Marin Mincu, în “Poezia română în secolul XX” (unde de-asemenea o remarcă pe Claudia Millan-Minulescu, mult timp considerată şi ea minoră), reuşeşte să îl recupereze pe Ştefănescu-Est, remarcând autenticitatea delirurilor sale poetice (suprarealiste înainte de suprarealişti, aş adăuga eu). Criticul mai menţionează şi faptul că, dând un interviu la bătrâneţe, Ştefănescu-Est declarase cu nonşalanţă că se ducea în tinereţe la Paris pentru “cafeaua de-acolo” şi nu pentru întâlnirile cu poeţii simbolişti…
În concluzie, mărturisesc că, dintre toţi poeţii simbolişti, este preferatul meu, poate că n-are caratele poetice ale lui Minulescu sau Bacovia, dar măcar alături de un Ştefan Petică merită să stea.

Mangalia
din Imperii efemere (1926)

Soarele pătrunde-n mine
Cald, strălucitor, şi viu…
Briza îşi revarsă fluviul de atingeri rafinate
Pe tot corpul meu de friguri,
Suflă-n părul meu de zdrenţe,
Mă sărută pe obraji,
Mă învăluie lumina în efluvii de platină,
Mă destramă voluptatea în vibraţii şi flori…

Marea e o apă verde, ce se vaietă isteric
În dantelele-i de spumă,
În nălucile de-oglinzi…
Marea e o apă-albastră de chimere călătoare,
Marea e o dungă neagră de vibraţii ne’nţelese,
De chemări imperative,
De credinţă
Şi de chin…

Marea!…
Marea infinită!…
Marea gravă,
Visătoare,
Orbitoare de lumină,
Iluzorie în soare!…
……………………..

Ochii-mi sunt încinşi cu vraje,
Limpezişuri de poemă se aprind în jurul meu,
Dănţuiesc comori de raze între genele-mi buimace…
……………………..

Soarele pătrunde-n mine
Cald,
Strălucitor,
Şi viu…


Miraj de sânge
din Imperii efemere (1926)

Circonferinţe de lumină
Şi panglici verzi
Curgeau pe apă…
Pe cer
Pâraie de lumină incandescentă se scurgeau…
Năşteau din mare roţi de sânge…
Şi atmosfera bea-nsetată tot roşul cald al apei monstre,
Tot aurul fluid al mărei,
Tot chinul sufletului ei…

Năştea din mare globul tragic
Imens al soarelui…

Năştea cu el un vis de voaluri.
Şerpuitoare
Şi fugare…
Şi miriade de eclipse şi de contraste de lumină,
Exod de flăcări curgătoare…
Melancolie…
Destrămare…
Şi ficţiuni plasticizate
Topite-n apă şi-n vapori…
…………………..

Iar eu
Strălucitor ca focul ce înflorea pe tot cuprinsul,
Priveam
Îmbrăţişat de rozul de smalţ al marei panorame,
Aveam în ochi dureri filtrate
Şi-n carne fibre luminoase,
Gustam lascivitatea mărei nervoase şi înfrigurate,
Mă oglindeam în tot imperiul pervers al recilor reflexe,
Şi-mi aprindeam în suflet doruri
De matelot halucinat…
…………………..

Tăişuri de platină…
Zdrenţe însângerate şi aprinse…
Culori de catifea
Efluvii de violet decolorat,
De aur şters,
De roz eteric,
De alb topit în adâncime…
…………………..

Aveam în ochi dureri filtrate
Şi-n carne fibre luminoase…
…………………..

Parfum de-albastru iluzoriu…
Parfum de suflet de femeie…
De roz topit
În roşu cald incendiar…


Contemplare
din Imperii efemere (1926)

Şerpi de aur
Rătăcesc pe noaptea apei…
Siluete japoneze
Se răsfrâng în luciul cald…
Crini albaştri…
Lacrimi blonde…
Stropi de foc…
Sunt desprins de mine însumi…
Sunt în toate…
Sunt un vis
Care flutură pe ape,
Care spânzură pe pomi,
Care cugetă în umbra violetă a luminei,
Care mângâie paloarea pielei albe de femeie,
Care gâlgâie-n izvorul melancolic dintre stânci…

Sunt un filtru de imagini apocrife,
Sunt o muzică prodigă irizată-n spaţiul tot,
Sunt un flaut care minte,
Şi o harfă voluptoasă,
Sunt o veche melopee de culori,
Un crepuscul care arde
Risipit pe tot tabloul infinitului de voal…

……………………….
Şerpi de aur…
……………………….
Crini albaştri…
……………………….
Stropi de foc…


Mirsis
din Imperii efemere (1926)

Mirsis are ochi albaştri…
Mirsis are soare-n păr…

Când pe Mirsis o sărută
Vântul mărei inspirate,
Mirsis râde visătoare,
Mlădioasă şi senină,
Mirsis are flori pe buze,
Flori de roze şi de sânge
Şi mister în ochii mari…

Mirsis trece glorioasă
Pe nisipul de opale…

Mersul ei e ritm de cântec
Şi tablou de primăvară…
Rochia ei e frenezie,
Evocare şi candoare…
Gaz albastru…
Umbră caldă…
Şi izvor de valuri scumpe
De mătase şi de aur…
……………………….

Ochi de iris…
Flori de sânge…
……………………….

Mirsis stă în faţa apei…
Apa zveltă o stropeşte
Cu topaze pe picioare…
Mirsis râde şi-şi descheie
Rochia fină de mătase,
Mirsis râde şi-şi descheie
Toată rochia de mătase…
Nu e nimeni decât apa…
Numai apa visătoare…
Şi nu-i nimeni ca să vadă
Cum cad rochile de aur…
Cum stă dreaptă şi superbă
Mirsis goală-n faţa mărei…


Paharele de ceai
din Imperii efemere (1926)

Oh… ceaiul galben aromat!…
Oh… basmul galben din pahare!…
……………………….
În parc
Afară
Ninge vată
Și praf de cretă și de soare…
Pe stradă vântul răscolește
Puzderii fine de cristal…
Se rupe fumul alb din coșuri…
Se sfâșie în vânt
Bezmetic,
Înfrigurat
Și zăpăcit…
Un glob de grație e cerul,
Spre care pomii-ntind antene
Cu flori de chiciură și vis…

E o poemă de beție!…
E un roman de reverie…
E o durere somnoroasă…
Tabloul iernei nebulos!…

Oh, ceaiul galben!…
Ceaiul magic…
Și dulce!…
Ceaiul nobil,
Surâzător și aromatic!
……………………….

Civilizație frivolă…
Balsam de grații feminine…
Bal alb de flori crizanteme…
Și de zăpadă… și de vrăji…
………………………..

Lumina unui corp de nimfă
Pe perne galbene de aur
Tresare-n văzul meu erotic
Și mi se scurge-n suflet trist…
………………………..

Mă-nvălui în fluid de visuri
Mă nărui în blestem de pofte,
Surâd nostalgic și tăcut…
………………………..

E un marasm suprem misterul
Trezit de focul curs în sânge,
De ceaiul galben și fierbinte,
De romul lui amețitor,
E o beție de miresme
Topite în savoarea dulce…
…………………………

Spectacol de lascivitate…
Imperiu efemer de doruri…
…………………………

Ah, ceaiul galben de arome…
Ah, basmul galben din pahar!..


Flori şi pudră
din Imperii efemere (1926)

Palori supreme
Se varsă-n ape
Pe rochia ta…
……………………

În bal sunt nimfe…
Zăpadă roză pluteşte-n aer,
Picioare roze se plimbă-n vis…
Palori pierute…
Mişcări fluide…
Atingeri dulci…
……………………

Din vânt vin fluturi cu rochii de aur…
Pastel de aur e visul tot…
Balet de aur e viaţa toată…
Balet de aur
Şi râs de-atlaz…

Flori inodore se rup din rochii
Şi se revarsă pe scări de voal,
În bal sunt friguri
Şi voluptate…
Şi flori pudrate cu praf albastru,
Cu praf de apă
Şi de argint…

Ştiţi voi?
O fee a scris poema culoarei roze,
Pe care orbii n-o înţeleg,
Poema scumpă
Cu versuri rupte din avalanşa de viziuni,
Poema prinsă din focul serei…
Poema sfântă…

Oh, vers perpetuu!..
Roman de versuri!..
……………………….

În bal sunt strofe misterioase,
Ce nici odată nu s-au cântat…
……………………….

Fecioare albe…
Pasteluri roze şi violete…
Amurguri triste!…

Palori fluide…
Palori supreme…
Genunchi de nimfă…
Surâsuri calde…
Miraj…
Şi voal…


În râul roz
din Poeme (1911)

În râul roz ce curge
Ca o mătase dulce,
Ca o mătase scumpă,
Mătase de mister,
Fâşie dintr-o rochie
De bal a vrunei fee,
În râul roz dorm visuri
Şi nori căzuţi din cer.

Aici în înserarea
Pictată în pastel,
În înserarea tristă
Şi roză şi bolnavă
Mi-ascund adesea gândul
Pasionat şi plâns,
Şi plâng în crepusculul
Hipnotic de tristeţe,
Şi plâng cu aiurarea
Străinului învins.

Din casa mea înaltă
Privesc senina apă,
Şi-n valurile-i calme
Povestea mi-o ascund,
Ah, valurile calme
Povestea mea o poartă,
Dar nu o-nghite valul,
Ah, valul n-o înghite!
Şi-o văd povestea-mi tristă
Plutind în contra apei
În faţa mea mereu.


În Eldorado
din Poeme (1911)

În Eldorado
E-atâtea aur,
Atâţia bani,
Atâta râset,
Atâta zgomot,
Atâta plânset
De bani de aur
Şi-n aer curge
Mirajuri scumpe,
Vedenii roze,
Parfum de flori,
Cuvinte clare,
Şi rime rare,
Şi versuri stranii
De melodie
Şi de culori.

În Eldorado
Emfaza cântă
Pe străzi de vis,
Viori uscate
Şi-ndelirate,
Inventă note
Şi cântă-n flori,
În flori albastre
Şi-n flori involte
De tuberoze
Şi de camelii,
Şi-n flori nervoase
Cu sânge galben
De trandafir.

În Eldorado
Palpită vântul,
În Eldorado
Salcâmii au
Ciorchine move
De flori ce ştiu
Să spuie versuri
Miraculoase
Şi să adoarmă
Pe bănci de piatră
Copile goale
Ce vor visa
Amanţi exotici.

În Eldorado
Vibrează-n unde
Linguşitoare
Parfumuri vii
Şi-n ore tandre,
Şi-n parcuri roze
Ele excită,
Pasionează
Şi enervează;
În Eldorado
Sunt flori, femei
Şi ploi de foi,
Ninsori de sori,
Miraj de astre,
Parade-albastre,
Fantasme, basme,
Şi pantomime
De viziuni.
În Eldorado
Mă duc cu gândul,
Trăiesc cu gândul
Visul de basm,
Scrisori pătate
Cu lacrimi turburi
Îmi vin d-acolo
Şi plâng mereu.
Cu buze albe
Sărut scrisoarea,
Oh, cine-mi scrie
Scrisori d-acolo?
...Sărut scrisoarea,
Cu buze albe,
Cu gura-ntinsă,
Cu gura-n spasm...

Un comentariu:

Anonim spunea...

Ai o mare sensibilitate daca reusesti sa pretuiesti un poet ca Eugeniu Stefanescu-Est… un poet azi uitat din pacate dar sigur un poet adevarat!