vineri, 14 ianuarie 2011

Poeta de vineri 3: Denisa Comănescu (n. 1954)



Cu nu multă vreme în urmă, dădusem din întâmplare pe site-ul Humanitas audiobook-ul Obsesia biografiei, semnată de Denisa Comănescu (n. 1954). Nu auzisem până atunci de poetă, dar fusesem șocat mai ales din cauza faptului că audiobook-ul ei aparține colecției în care au mai intrat Ana Blandiana și Nichita Stănescu... (de altfel, îmi place mult concepția grafică a acelei colecții) Nu mi-am dat seama ce legătura avea cu Editura Humanitas până ce am aflat că este... director editorial. Și că vestita colecție de romane Raftul Denisei a conceput-o tot ea... Decis să-mi fac lecțiile, am căutat poezii pe Internet și n-am găsit nimic, așa că am cotrobăit biblioteca mare... din antologia Urma de foc am transcris mai multe poezii ale acestei poete ce a debutat în aceeași an cu Traian T. Coșovei și care are reale afinități cu optzecismul celor de la Cenaclul de Luni (unde, de altfel, a și participat, dar doar pentru două ediții), dar și diferențe.
Am remarcat foarte repede amestecul de biografic și livresc, visceral și sentimentalism care, uneori, se regăsesc în decursul aceleiași poezii și care, cred eu, constituie specificul acestei lirici. Polifonia ce decurge din acest specific este poate puțin deconcertantă pentru cârcotașii obișnuiți cu atâția poeți care ”cântă” mai mult pe o singură octavă (nu că asta ar fi rău)...
De admirat și faptul că poeta nu s-a rispit într-o avalanșă de apariții editoriale, având doar 6 volume dintre care jumătate sunt antologii (+audiobook-ul) și jumătate plachete originale.
Dar să trecem la ”acțiune”:

tu
(din vol. Izgonirea din Paradis, 1979)

tăind din viața celorlalți
mari felii
ca dintr-o bucurie de care
ți se apleacă brusc


Robinsonadă
(din vol. Barca pe valuri, 1987)

Stau agățată de cameră
și omor sentimente
cu fierul de călcat.
Ca pe muște.
Dar stoarce aceasta mă strânge
ca un corset.
M-am confundat cu boilerul
cu mașina de râșnit cafea
cu bidonul de motorină
cu budolzerul
cu o cămașă de noapte foarte fină.
O, dacă aș fi un vapor
iubirea mea i-ar asigura
cea mai frumoasă mare
cel mai ușor tangaj
insula miraculoasă
cu oameni.


marine (fragment)
(din vol. Cuțitul de argint, 1983)

3

tolăniți la bar ca două enorme pisici
în urmă spinarea blândă a mării,
o piatră lucioasă
cu gura lipită de ea, pescăruși diformi,
embrioane stângace înjunghiind frumusețea
în oglinda de pe tejghea pielița pleoapei îți ascunde privirea
ca un nor de meduze înecatului mâna
două cuburi de gheață ca niște zaruri
și-nghițituri repezi din băutura verzuie
ce pastișează le vrai pastis de...
emoții?
emoția barmanului ascultându-l pe bob dylan,
in the beginning, long time ago,
emoția ta amintindu-ți de mormântul lui Napoleon
unde nici un francez nu se mai duce astăzi...
emoția mea,
pantoful cenușăresei găsit adineaori de tine pe plajă
într-un castel de nisip


febră în iunie
(din vol. Cuțitul de argint, 1983)

intrată până-n gât
decapitată,
pune o frunză de brusture
m-a-nvățat depilatoarea,
nu e nevoie de intervenție chirurgicală
se va vindeca
îți va crește un cap nou
cu mult mai trainic și mai frumos,
am pierdut pământul de sub picioare
l-am lăsat departe, în urmă,
pentru ce l-ai pierdut, se aude ecoul,
există acel cineva?
nu, îi răspunde vocea mea
de parc-aș fi apăsat pe butonul unui casetofon,
nu există acel cineva
este marea, păpușa care-mi zicea mama
spasmodic tremurând mâna ca un fetus dimineața-n chiuvetă
este tinerețea mea


Unui prieten care m-a rugat să-i dedic poemul
(din vol. Barca pe valuri, 1987)

Nu am sădită în mine sămânța victoriei.
Sunt plante care aprind rădăcini
într-un pahar cu apă
viguroase ca niște iezuiți
forează stânci
decapitează orașe
ajung la cer și nu în pământ
O, temperamente vulcanice,
am lins atâta cenușă
până soarele mi-a răsărit în pântece
și de atunci strălucesc
strălucesc.


voi publica această poezie
(din vol. Cuțitul de argint, 1983)

dragostea mea pentru tine
este câmpul acesta cu păpădii de la Dorna
ura ta au mestecat-o veverițele din molizi
slăbiciunea ți s-a scurs în pământ sub prima frunză de măcriș
trupul tău mă stăpânește cu merindea cea sfântă
ce prevestesc apele Bistriței
în căldarea uriașă în care ardem mocnit?
în noi un vulcan dă semne ciudate,
oare lava lui fi-va laptele meu
exasperat de neîncolțit?


Peștele
(din vol. Barca pe valuri, 1987)

Fostul iubit bate la ușă
sunt cu prietenul meu (se aude o voce)
și lumina lămpii-l orbește
pe cel aflat dincolo de geamlâc
fostul iubit se scuză și pleacă
la ieșirea din bloc un țigan c-un crap chinezesc de 8 kile
ar fi plătit oricât
numai să simtă
sub brațul amorțit
greoi
aproape ireal
peștele
după ce poartă cadavrul prin tot orașul
îl spintecă-n bucătărie
mâna e sigură
carnea se desprinde singură
(acestea sunt faptele, aici va trebui să înceapă
poemul, dar creierul mi-e obosit și prefer să întreb:
de ce atâta trudă pentru un somn liniștit?)


Obsesia biografiei
(din vol. Izgonirea din Paradis, 1979)

Dacă cineva mi-ar da părul într-o parte
dacă mi l-ar ridica ușor de pe frunte
ca un diamant aurit s-ar ivi
orașul acesta
cu străzi singuratice și case stângace
ce se năruie la simpla închidere a ușii
cu grădini de streliția și lăzi de gunoi
unde ecoul copilăriei
încă se mai aude șoptind:
”Mea mater, mea pater,
filius vester lupus est”
cu muzica ce sparge timpanul mașinilor
și fotografiile care ucid privirea bătrânilor
cu ulcica plină cu lapte
lăsată prin toate casele
de tatăl pe moarte
doar, doar o va găsi iubitul
ce i-a părăsit fata
(dar el nu vine
și bătrânul și-a dat duhul degeaba
sau chiar dacă vine
nu-i pasă
gândind că mai târziu își va vinde
și tatăl său sufletul
pentru cine știe ce afacere dubioasă)
cu liliacul din curtea căminului de fete -
orbii îi păzesc anemicele flori
prea timpurii și presimt
că Gemenii se bălăcesc în Vărsător
(”E nesănătos, e nesănătos
în curând vom avea un ospăț”)
cu bătrâna cocoșată
la care te strâmbai
când striga:
”O să ajungi și tu ca mine
o să ajungi!”
(După o săptămână ai căzut
și mult timp ai atârnat
de umbra bătrânei
ca o cătușă.
Dacă ar mai trăi în căsuța de sub deal
ce de lucruri ar putea să-ți mai spună)
cu prietena ce-și purta urâțenia
ca pe un portmoneu doldora de arginți
(până și ea te-a părăsit:
s-a retras în urechea unui munte
lângă un flăcău zdravăn, ea
mica, firava, pipernicita...
Când se va întoarce
cu poemele ferecate în metalele pure
mulți dintre cei rămași
vor fi dispărut)
cu feciorelnicul pat
pat de tortură
(cineva intra pe fereastră
și-ți fura nopțile)
unde te zbăteai de parcă
un prunc și-ar fi instalat scâncetele
în tine
și nu știai nici un cântec de leagăn
cu porumbeii din coliva primită cadou
la optsprezece ani
(în fiecare toamnă ucizi câte unul
și-i citești măruntaiele
poc: moare tatăl
poc: pleacă iubitul
poc, bei din sticluța cu prea puțin Neuleptil
poc, poc...)
Dar nimeni nu-mi ridică părul de pe frunte
nimeni nu mi-l dă ușor într-o parte
și orașul acesta unde
” Mea mater, mea pater,
filius vester lupus est”
aidoma unei mări moarte
(iar orbii degeaba au prorocit
un ospăț
putreziciunea a fost prea adânc
îngropată în mine
ca să ajungă singură la suprafață)
va rămâne pentru totdeauna ascuns
ca un diamant aurit.

Niciun comentariu: