vineri, 31 decembrie 2010

La mulți ani! + Poetul de vineri 1: Aurel Gurghianu (1924-1987)

În primul rând, evidentul ”La mulți ani!”, cu toată atavica obsesie a nemuririi inerentă (!!!). În al doilea rând, hă hău, să fie ăst 2011 un pas măcar mai înainte decât 2010, dacă nu o ”revoluție”, concept care, din păcate, n-are mare acoperire în natură... dar, în fine, ceva care să ne dea senzația că agonia începe să se sfârșească. Știți voi care agonie, nu aia cu A mare...

*



Încep rubrica-pe-care-ar-fi-trebuit-s-o-încep-demult intitulată ”Poetul de vineri” (sau poeta, că există și poete, nu?!) cu Aurel Gurghianu (1924-1987) (- mulțumiri familiei poetului pentru fotografie). Un poet relativ uitat, care a făcut însă parte din avangarda clujeană a anilor '50 de la revista Steaua (alături de A.E. Baconsky, Victor Felea, Aurel Rău, Vasile Nicolescu și, nu în ultimul rând, Petre Stoica), care, începând chiar înaintea lui Labiș, a depus eforturi serioase în încercarea de a elibera literatura de teroarea proletcultistă. Dar nu Labiș și Nichita Stănescu (care, de altfel, a colaborat și el la Steaua) vor face asta, ci mai degrabă poeții de după 1966, în frunte cu nume ca Virgil Mazilescu și George Almosnino (v. excelenta antologie a lui Constantin Abăluță, ”Poezia română după proletcultism).

În fine, Gurghianu este interesant pentru că este poate singurul dintre poeții ardeleni ”dezrădăcinați” la care - invers față de alții - lumea rurală/natura apare cu precădere în tonuri semi-coșmarești, neoexpresioniste, pe când orașul apare ca un adevărat paradis, în culori vii (fiindcă este un spațiu protejat, intim, iar câmpul deschis lasă loc liber neliniștilor și imprevizibilului). Astfel, el se situează în sfera poeților feeriei urbane sau a poeziei cotidianului (în sensul epifanic), alături de Ilarie Voronca, Topârceanu, Marin Sorescu, sau de optzeciști (Cărtărescu, Coșovei, etc.), chiar dacă nu este la fel de cunoscut ca, de pildă, colegul de promoție Petre Stoica. Mai multe despre autor și poezia sa aici: http://agonia.ro/index.php/author/0035786/index.html

Câteva poeme ale lui Aurel Gurghianu, chiar dacă poate nu cele mai reprezentative:


Nocturnă
(din vol. Poarta cu săgeți, 1972)

Umbrela mare şi neagră,
umbrela mică şi roză
umblară un timp suprapuse.
Apoi umbrela roză rămase locului
urmând a urca nişte trepte,
în timp ce umbrela neagră
trecu de cealaltă parte-a oraşului.
Era aproape de ziuă.
Se descărcau la poartă butelii de lapte.
Umbrela neagră se duse în bucătărie
şi deschise-o sticlă cu whisky.


Soare de iarnă
(din vol. Strada vântului, 1968)

Soarele iernii vine cu explozii la geam.
Ah, doctore! - îi strig - bătrâne leopard, nimic grav de la ultima vizită!
Laba ta care-a sfâșiat norii și care-mi aduce un parfum de duminică,
n-ar putea să-ntârzie mult.
Pipăie-mi numai fruntea și pieptul,
și lasă doar o trâmbă de aburi asupra urgisitei ferestre.


Baia de plante
(din vol. Numărați caii amurgului, 1982)

Mihail își face baia de plante,
gol-goluț cum se scălda pe vremuri în Sălăuța.
Și-a potrivit apa cu ochii la termometru,
apoi s-a lăsat pe spate, momit de dulceața aromelor.
Abia de-ndrăznește să-și miște piciorul.
De ce-or cheltui cu atâtea ierburi de leac?
Răsuflă greoi prin norul de aburi.
Becul de sus, din tavan,
se stinge, s-aprinde, făcându-i complice cu ochiul.
Doar menta, coada șoricelului, sulfina
și florile de soc și teiul vara
mai pot înnebuni un om bătrân.
Sub apă mădularele și pieptul
s-au relaxat și-i strigă: Mihaile,
ce bine-ți merge sub otava moale!
Te uită, sus, un cuib de aușel
se leagănă pe-o trestie înaltă.
A tresărit la sunetul de ceas. S-a șters, s-a-mbrăcat,
și-n timp ce i se ștampila fișa se simțea ca un prunc
înveșmântat în cămașe de sunătoare.



Un om dormind
(din vol. Zilele care cântă, 1957)

Un om dormind îmbrăţişează iarba
Şi viespi de aur îl măsoară-n somn
Un om dormind îmbrăţişează iarba
Şi lunca şi nisipul toate dorm.

Puteri din timpuri fără vârste suie
Din rădăcini, spre trunchiul lui încet.
Puteri din timpuri fără vârste suie
Şi ramurile-l mângâie, buchet.

Odihna îl învăluie uşoară
Şi musculiţele-n zbor îi trec pe ceafă.
De sus o rază perpendiculară
Străbate printre crengi ca o parafă.


Cu flori galbene
(din vol. Curenții de seară, 1976)

Cu flori galbene am ieșit înaintea timpului
și i-am spus:
- Colorează-le-n roșu, prefă-le în flori de mărgean.
Colorează-le-n negru, prefă-le-n flori de cărbune.
Colorează-le-n verde, prefă-le-n flori de otravă...
(Nu pare a mă fi auzit.)
Colorează-le-n alb... - Albe sunt oasele (mi-a răspuns),
albă e lacrima și punctul terminus al tuturora.


Așteptare
(din vol. Călărețul din somn, 1991)

Toamna se sfătuiește cu magii pe câmp.
În cumpănă soarele - sânge călduț.
Dovlecii s-au copt,
baloane captive
cu sâmburi pline de uraniu -
Îi întorc mișcându-i ușor cu vârful piciorului
și parc-aștept explozia
să văd cum carnea lor galbenă
umple văzduhul ca o mireasmă de frezie.


Pastel
(din vol. Ascult strada, 1969)

Din nou
Sentimentul neuitatelor plaiuri natale
M-a adus, ca-n fiece vară, la voi.
Regăsite miresme, niciodată trecute,
Mă-nvăluie ca un nour plutind.
Trifoiul şi-apleacă tulpina prea lungă
Ştergându-mi picioarele de urma bitumului.
Se mişcă sunând peste tot
Verzi evantaie. Şi-o dulce-ameţeală
Mă poartă pe marea-nflorită.
Încotro să mă-ndrept?
Bătrâna mea salcie dispăru. Descojită,
Măcinată de timp, făina ei o-nghiţiră
Aceste pământuri.
Nici alte semne-ale câmpului, de mine ştiute,
Nu le mai văd. Toate sunt altfel.
O raţiune înaltă-a cules oamenii
Risipiţi ca-ntre graniţi.
I-a strâns laolaltă. Şi-acum
Pământul tuturora-l străbat. Îl simt, respirându-l
Din corolele galbene, mai familiar
Decât în copilărie.
Cătuşele i-au căzut. Şi liber
Îşi scutură verdele-negru al pletelor
Până la orizont.
Pe talgerele de floarea-soarelui
Litania gâzelor murmură surd
Pătrunzându-mă-ncet,
Un cântec de laudă verii,
O, de-aş putea pretutindeni cu mine să port
Sănătatea pământului!

joi, 30 decembrie 2010

reportaj festival de poezie live gratis aka fetishval

a fost poate cea mai dionisiacă deslănțuire de energii cu care am avut de-a face. căci, mai mult decât un festival de poezie, a fost o descătușare de energii.
la subsolul cafe d'art-ului, într-o sală doar cu puțin mai disco decât ”cubul negru” al lui bacovia, un interior stil new classical cu scaune de philippe stark, candelabre cu cristale swarovski, pereți în negru și violet închis. acolo s-a petrecut acest soi de așezătoare apocaliptică, prezidată de organizatorii Adela Beiu și Le Cocon (care a fost, în mod special, impresionat de mine și de poeziile mele) împreună cu o trupă de actori ultrarezistenți, un DJ cu un mix garnisit cu mult acid jazz/chill-out (Levent Feizi aka Levish, proaspăt colaborator al Tomisului. în noul număr, pe care nu l-am putut decât întrezări, Levent are o recenzie la cel mai nou album Bonobo, la rubrica rockarolla care era până acum ocupată de Mihuț) și microfoane pline de bube (care, de cele mai multe ori, au mers întrerupt - dar toate greșelile numai bune ca să condimenteze atmosfera).....
eu și cu Dan Mihuț am stat într-o lojă specială, la o masă pe care scria REVISTA TOMIS, dar, în mod evident, a trebuit să împărțim locurile cu încă vreo 7-8 oameni, e drept simpatici, chiar și cu toate berile cu care au fost augmentați unii. Cristi de lângă mine (care susținea că n-a citit decât o carte de telefoane în toată viața lui...) a fost cel mai vocalic dintre toți, asigurând completările atmosferice (și eu am venit cu câteva, recte, când era o poezie cu ”o să strig de o să mă audă până și surzii”, am strigat și eu la momentul oportun ”te auzim!”). deci, după cum poate v-ați dat seama, a fost plină sala, cum greu se putea închipui pentru un festival de poezie! E drept, poezie live, și când spun asta, mă refer desigur la cum, pe când unele poeme au fost recitate ceva mai clasic, altele au fost transpuse în scenă (de pildă, ”invazia” lui Mihuț, featuring cu Alina Pachițanu augmentată cu un nas roșu, o sticlă de bere și o țigară... prietenii știu de ce). la sfârșit, a fost chiar un așa-zis ”boxeur”, care ne-a făcut să dăm din palme la 1-2-3-4 ca apoi să ținem ritmul cu rapul său. (după care pe ecranul alb de pe scenă (și pe care l-a cărat Mihuț, ca un adevărat proletar) a apărut secvența de început din filmul ”SHAFT”, așa fără niciun motiv)
printre EXTREM DE MULTELE poeme recitite (multe chestii surprinzător de apropiate de douămiism, mă așteptam să fie mai multe poeme ”feminine” siropoase...) s-au numărat: poemul ăla extrem de lung al lui Andrei Costache (care a sosit pe scenă cu ochelari 3D și un fes colorat, și care a citit întins pe podea așa încât se vedea doar fesul din el); poemul ”numerologic” al Adelei Beiu (organizatoarea) culminând cu o conversație în cifre ce s-a terminat într-o escapadă amoroasă pe podea cu ”10!!” ”10!!!” ”9!...” ”0, 0, 0!!!”...; rapul sus-menționat; o poezie care conținea, printre altele, expresia ”ciocolată sărată”; întinsul poem dialogic cu ”îmi vine să...” ș.a.m.d.
cică mai trebuia să fie și o petrecere de după cu doi DJ-i, Dan Rotaru și Yuffa, dar nu mai știu, fiindcă eu am plecat juma de oră înainte de miezul nopții - oricum, nu mai fusesem niciodată la ora aceasta prin oraș de nebun. chiar dacă am băut doar apă, totul mi s-a părut o curată beție. după atâta poezie ”proastă” (mă rog, cât mai pot funcționa astfel de criterii când totul e o așa de mare amețeală!) aveam chef chiar și de-un cenaclu cuminte (poate chiar Cenaclul Somnului). nu mă înțelegeți greșit, a fost ceva distractiv, dar după trei ori jumate, ba nu chiar mai devreme mi s-a aplecat de la atâta poezie live gratis care a fost totuși, în cea mai parte, un simplu delir... se vede că m-am mai schimbat din vremea când scriam revista padăză și poemele din ”Naxy Ipofren”.
da, abia la urmă am lăsat vorba despre mine: am fost la numărul 10, la ceva vreme după Andrei Costache, cu trei poeme din perioada mea dadaistă: ”azar”, ”uzina de zahăr” și, cel mai incitant pentru public, ”pandișpania” (cu ritmuri africane). prima dată am citit înainte să înceapă spectacolul propriu-zis, când s-a profitat de mine fără milă ca să se testeze abracadabrantele și orbitoarele instalații de luminat (nu de Iluminat)... a doua oră, în fața tuturor, a fost relativ ”piece of cake”. narcisismul îmi urcase puțin la cap când am început să citesc la microfon prima dată (e o senzație stranie), dar enervarea pe care mi-o provoca luminatul a fost chestia mai evidentă în ordinea priorităților emoționale... adică asta să fie faima: o lumină care să insiste să-ți intre în ochi?...

marți, 28 decembrie 2010

Festival de poezie live gratis... + + +

http://artanucosta.blogspot.com/
Voi fi acolo...

*

Am migrat și eu, de curând, spre ultraistul Windows 7, care îmi rezervă astfel și mie luxul să mă colorizez fără efort. Deși îmi rezerv în continuare opiniile pe marginea lui Bill Gates, opinii, evident, controversate, cine sunt eu să-l pun la îndoială pe B. Porți...

*

Marin Mincu și Sașa Pană. Mă întrebam ce l-a îndreptățit pe Mincu să-l expedieze așa de ușor pe Sașa Pană în antologia sa a avangardei. Dar, dacă stau bine să mă gândesc, nici eu, dacă aș fi fost în perspectiva textualistă și textualizantă pe care o avea atunci Mincu, nu l-aș fi valorizat prea mult, poate, pe Sașa Pană.

Dar cu o textualizare nu se face primăvară. Cât de trunchiat iese Gellu Naum, de pildă... Măcar Naum nu este ”denigrat”, ”expediat” cum o face în cazul lui Sașa Pană. Simt nevoia să citez tot pasajul:

”Deși SAȘA PANĂ va scoate revista unu timp de cinci ani, nu va publica nici o poezie până la numărul 47, adică cu trei numere înainte de a o suprima, ceea ce poate duce la următoarea supoziție: poetul nu se ”născuse” în momentul când decide să tipărească o revistă de poezie, trebuindu-i aproape 50 de numere de exemple ”poetice” până când să deprindă acest meșteșug. În fapt, el este un imitator al comilitonilor săi, pastișând la marginile suprarealismului în croșete laxe, ce nu surprind prin nimic personal. Cel mai interesant lucru rămân ”exercițiile de vocabular dezlănțuit în libertate”, alcătuind cele două capitole din romanul Alfabet scrise în colaborare cu Moldov. Experimentările asupra materialului lingvistic surprind ca studiu semantic al procesului enunțării și al formalizării enunțului.”

Nu numai că Pană debutase (cu un volum de poeme bacoviene, Răbojul unui muritor) înainte de a scoate unu, dar mai și publicase, înainte să publice versuri, PROZOPOEME în paginile revistei unu. Din respectivele prozopoeme sunt compuse cele 3 volume pe care Pană le-a publicat din 1930 până în 1932 (deci în perioada când unu era activ), care ar fi putut fi considerate chiar și din perspectiva textualizantă interesante dacă Mincu le-ar fi citit (sau dacă le-a citit, de ce nu le menționează decât în bibliografie?)...

Trecând peste asta, eu tot cred că, deși - trebuie să recunosc - sunt relativ străvezii influențele lui Voronca, Tzara sau Bogza, poezia lui Sașa Pană are totuși ceva specific, un specific care nu intră însă în juridiscția textualismului - echilibrul (sau, câteodată, doar echilibrismul) între sentimentalism și intelectualism. Este o pistă interesantă, insuficient explorată, dar care poate justifica o recuperare ”ca lumea” a poeziei sașapaniene, așa cum întrevedea Mircea A. Diaconu!

Nu pot însă să nu observ că, odată adăugat Paul Celan în edițiile ulterioare, Mincu (care s-a distanțat de textualism în favoarea autenticismului... e demn de observat faptul că Mincu deja îl catalogase pe Bogza ”cel mai autentic poet avangardist”, dar fără a da multe explicații, cum ar fi făcut-o dacă ar fi scris introducere antologiei prin 2003-2004...) face la acesta (Celan) niște observații care s-ar fi potrivit cel puțin la fel de bine cu Sașa Pană, referitoare la ”slăbirea postmodernistă a discursului”, ”modul personal al construirii imaginii” și ”vitalitatea scriiturii poetice”... Oricum, antologia ar fi meritat, poate, o șlefuire, fie ea și din perspectiva încă unei ideologii (aceea a autenticului) a lui Mincu... Paul Cernat, în cartea cu ”complexul periferiei”, se supărase oleacă pe perspectiva protocronistă cu glazură textualizantă cu care a venit Mincu în antologie. Iar eu încă mă întreb de unele chestii: de ce nu este menționat ”Plămânul sălbatec” al lui Paul Păun decât la bibliografie și la partea de ”poze”, de ce este Mincu așa de generos cu, de pildă, Moldov (pe când la fel de bine ar fi putut să-i introducă pe Madda Holda, dărmite Fredy Goldștein sau Mihail Sabini?), de ce selecția textelor din Tzara omite, cum se întâmplă de obicei, ciornele la ”Hamlet” și ”În gropi fierbe viață roșie” (totuși, parcă este un fragment din poemul ultim menționat, dar nu se precizează), de ce Cugler este reținut doar cu Apunake și alte fenomene pe când textele din ”Afară-de-Unu-Singur” sunt mult mai experimentaliste (și deja fuseseră publicate înainte de 2006), de ce Mincu declară, în parte îndreptățit, că antologiile Duda și Bârna ar fi copii pirate după antologia sa, dar, în același timp, Mincu uită câteva texte care erau, de pildă, la Duda (de pildă, Cerneala surdă a lui Naum), de ce Virgil Carianopol și nu A. Zaremba, de ce lipsește încă odată Paul Sterian, de ce este omis Nicolae Oprea Dinu alias Dalocrin? Dar, stați calmi, antologia are și merite: recuperarea lui Dan Faur și a lui Mihail Cosma, textele inedite la Șuly, Virgil Teodorescu..., textele în franceză ale suprarealiștilor și traducerile de soția lui Mincu, transcrierea abudentă a poemelor lui Virgil Teodorescu (care are poate cele mai multe texte aici dintre toți), prezența lui Paul Celan...

*

Mă întreb, desigur, cum va fi anul viitor în materie de poezie.............. evident că punctele de suspensie sunt cu subînțeles.

sâmbătă, 25 decembrie 2010

pe val(ul îngheţat)

deci, mai multe chestii.
în primul rând, crăciunizare plăcută, dacă nu s-a întâmplat deja, şi revelionizare plăcută.
la mulţi ani (inseraţi prefixul care vreţi, pentru: bani, fani, cancani, golani etc.).
that is.

*

Prăpastia gurii tale


Gura ta
este izvorul vântului
care ţese covoare pe marea sculptată
în răcoarea unui gând...

Să nu laşi în gura ta
să clocească ouăle acelei pustiiri
care va mătura străzile oraşului,
lăsând dora un gol metafizic şi un buzunar încăpător.

Am nevoie de gura ta
să pui în funcţiune centralele eoliene,
eu am să găsesc un sedentar paradis pentru păsări
şi banii vor foşni în vid...

O gustoasă, multicoloră Sahara
ne va inunda apartamentul
şi, în căscatul nostru multimilenar,
vom colecţiona capace de cer
până când o sămânţă va detona
şi va creşte o dureroasă floare...

joi, 23 decembrie 2010

albume ascultate recent 4









Isabel's Dream - Monomara EP: Ritmuri electronice şi acorduri atmosferice în dulcele stil shoegazer. O combinaţie botezată de Scott Cortez "blissbeat". Muzică, într-adevăr, "blissful".

Walter Wanderley - When It Was Done: Muzica lui Walter Wanderley este atât de, să-i zicem, "perfectă", încât de la album la album nu se simt mari diferenţe (cum, în poezie, Dimov sau Brumaru). O încântare pentru urechi, dar bună numai în doze mici, altminteri riscă să se simtă monotonia. Lăudabil este faptul că nu întotdeauna este brazilianul superficial, ci mai are, ca şi pe acest album, o pereche sau două de melodii mai atent lucrate. Nimic din ce am zis, nu-i micşorează creditul.

Ekos Quartet - In a Dream Full of Charm: Iată - am început să ascult din nou trip-hop, ca pe vremuri. Ăsta e un album nou, apărut chiar în acest an. Unele momente îmi plac, altele mă irită cu înclinaţia lor spre rock (deşi puteau fi şi mai iritanţi, vezi Monk & Canatella).

Tinavie - Augenblick: Alt album trip-hop recent. Meşteşug atent lucrat, dar care nu mi-a "mers la suflet".

Pram - Museum of Imaginary Animals: O formaţie de care am auzit de multă vreme, datorită înregimentării sale printre primele formaţii aşa-zise "post-rock" şi asemănării cu d'alde Stereolab, Broadcast, Laika, Moonshake... Ca şi formaţiile mai înainte menţionate, Pram au o afinitate pentru aranjamentele cvasi-bizare, nu neapărat luminoase, dar care uzează de "semnături de timp" neobişnuite, în tradiţia jazz-ului sau funk-ului. Totul, bineînţeles, într-o coajă semi-pop. Melodiile sunt însă doar interesante - cel puţin la prima ascultare n-am reuşit să mă "conectez" la muzica lor. Mai au şi o vocalistă destul de "simandicoasă" care, alături de muzica în sine, mă face să mă gândesc obsesiv la... Canada.

Hooverphonic - The Night Before: Încă un album Hooverphonic. Mda. Au o nouă vocalistă. Mda. Au devenit şi mai pop. Mda. Sincer, cine pisici cumpără aşa ceva, când sunt formaţii pop mai bune, până şi-n Belgia, cred?! Construiseră cei de la Hooverphonic o nişă interesantă, ceva mai substanţială decât ceea ce (încă) fac cei de la Morcheeba, dar, încetul cu încetul, a dispărut până şi urma de glazură delicioasă care mai era în No More Sweet Music, şi acum nici nu mai încearcă să fie sinceri aşa cum erau în mizerabilista President of the LSD Golf Club...

sâmbătă, 18 decembrie 2010

O zi frumoasă, nouă... merită nişte anunţuri, să le zicem, măreţe (!)

unos:
http://poeziecontemporanaromana.blogspot.com/

Comentaţi vă rog. Stupid, nestupid proiectul? Ziceţi ce vreţi. Plus: e română sau românească, până la urmă? Sau merge oricare?

dos:
am mai terminat un roman de...

tres:
să încerc să fac nişte reparaţii la articolele de avangardă de pe Wikipedia, pe care le scrisesem demult şi care sunt împânzite de greşeli amatoriceşti ("unu" până în 1935?!? Integralismul urmăreşte ceea ce urmăreau suprarealiştii lui Naum?!). pe atunci nu aveam surse bune!

quatorze (sau ce-o fi):
o carte despre Ligia Macovei - îmi place coperta:




edit: vezi glazura de zăpadă de-afară!!!!!

miercuri, 15 decembrie 2010

Marshmallow 2?

apanajul sfinţilor gurmanzi

iubita mea de bezea
ce îndulceşti materia
până când ajung să zbor
printre canapele de vid

Am să-mi cumpăr o vilă
pe un fulg de zăpadă

joi, 9 decembrie 2010

în obiectiv



Revista În obiectiv. Primul număr. Noiembrie 2010. NU este prima revistă a liceului G. Călinescu (prima a fost, prin circa 1991-1992, revista "Păi" de Sorin Dinco, Mircea Ţuglea şi Horea Mircea Bădău, apoi au mai fost şi altele, diriginta mea mi-a enumerat câteva, dintre care reţin doar Quest, dacă nu mă înşel), dar a trecut ceva vreme de când a existat vreo revistă, ceva. Pe linie va urma resuscitarea cenaclului, anul trecut a fost o tentativă numită "Cercul de literatură", din păcate efemeră. Doamnei profesoare Mari Oprea îi datorăm, în mare parte, mobilizării. Ca fapt divers, nu eu sunt redactorul-şef, ci Claudia Corbu, care, de altfel, este în aceeaşi clasă cu mine. Pe coperta din spate sunt fotografii de Anamaria Munteanu, una dintre cele două desenatoare ale revistei, de asemenea colegă de clasă.

Patronez rubrica de "Recenzie" şi cea de "Personalităţi dobrogene". Am mai contribuit numărul ăsta la "File de jurnal" şi la "Creaţie", unde am un fragment din "Porţelan cu elan".
La Recenzie am scris despre "Zogru" de Doina Ruşti şi la "Personalităţi dobrogene" despre Marin Mincu. Nici n-a trecut multă vreme de la lansarea revistei şi deja am auzit pe cineva reproşându-mi că aş fi ofensat la un moment dat Universitatea Ovidius, spunând că rareori a fost recunoscut oficial Mincu drept fondator al universităţii. Eu am scris raportându-mă la două-trei surse, n-am avut timp la dispoziţie să caut mărturii exacte. Acum am mai încercat să caut şi am fost băgat şi mai mult în ceaţă... Am să pun în numărul următor o erată, oricum. Dar ştie cineva cum stă în realitate chestiunea?






marți, 7 decembrie 2010

Alice Drogoreanu - Fang (2010)

A.S. Tomisul şi În obiectivul nu acum. Iar a dispărut telefonul cu cameră foto. Pfeah.




Poezia şi fotografia sunt pasiunile lui Alice Drogoreanu, şi deci, în mod evident, comentariile pe seama poeziilor ei au tins să se limiteze la conexiunea dintre aceste două domenii. O perspectivă relativ justificată dacă vorbim de primul volum al autoarei, "Mirosiţi această femeie" (Editura Grinta, 2008), dar nu şi în acest volum, apărut de curând la editura timişoreană BrumaR.

În cel mai bun sau rău caz, se poate spune că Alice Drogoreanu este acea transpiraţie a degetelor înainte ca acestea să declanşeze aparatul de imortalizat, şi nu moartea rece şi arhivistă care este fotografia în sine, dezgolită de viaţă. Poeziile din acest volum nu sunt deloc reci, din contră sunt însiropate cu mult sânge cald.

Volumul anterior, cum am zis şi în alte rânduri, nu m-a impresionat calitativ, deşi am apreciat faptul că versurile ieşeau cel mai adesea din tiparele poeziei feminine actuale, încărcate excesiv de virilitate şi de măruntaie. Îmi părea (şi nu glumesc, sunt un idealist) că poeta ar putea să câştige mult de pe urma marşării în această direcţie, cu o condiţie - ca versurile în sine să aibă mai mult efect.

Iată că, în acest volum, Alice Drogoreanu se arată aproape complet schimbată. Trebuie să recunosc că deplâng puţin faptul că "Fang" tinde să ne întoarcă acum câţiva ani, când poezia viscerală era la modă (încă din primul poem întâlnim versuri ca acestea: "mi-aş băga mâna pe gât să simt/violenţa. am senzaţia/că sute de mii de oameni fac asta odată cu mine./şi marea se subţiază spre cer într-o dungă pustie. o venă care/atârnă simplu/pe care o ţin între degete şi-i iau pulsul. a dvs. ca întotdeauna"). Sună absurd pretenţiile mele, dar m-a uluit puţin schimbarea bruscă de la tonul calm şi puţin ironic ("romanţe mixate în genul chill-out", zicea Felix Nicolau parcă) din "Mirosiţi această femeie" la agresivitatea şi "minimalismul" din "Fang". Minimalism în sensul în care poeta se mărgineşte să-şi definească fiinţa la corp ("what you see is what you are", iar în altă parte sufletul e prezent doar ca o evocare ironică, parcă în măsură să arate încă odată dispreţul pentru metafizic al "spiritului douămiist" (ca să nu zic postmodernist, pentru că poeţii douămiişti sunt poate cei mai puţini postmodernişti dintre toate generaţiile): "sufletu' = cel mai bun prieten al tău/te priveşte se ridică/îşi trage reveru' trage un fum/şi te scuipă a scârbă"). În consecinţă, o poezie a realului, chiar dacă afectele sunt prezente din plin. Ce-i drept, poeta nu e încă la fel de viscerală ca, să zicem, Oana Cătălia Ninu, dar tonul e oricum scrâşnit ("colţi înfricoşători", spune Dmitri Miticov pe coperta a patra), predomină verbul "a fute" (prezent în aproape fiecare poem), fricile, moartea şi neliniştile sunt adeseori prezente/evocate ş.a.m.d. Dar ce-i la fel de drept e că poeta nu urmăreşte nicidecum să menajeze vreun sentiment ("nu vreau să mă cunoşti"). Toate acestea nu sunt gratuite (cum nu sunt nici la alţi douămiişti), ci provin dintr-un sentiment apocaliptic ("le fin absolu du monde", scrie undeva; de altfel, descompunerea este evocată în foarte multe dintre poeme). În "2 evenimente pentru pâinea de joi", sunt două versuri care nu par iniţial semnificative: "împărţirea în noi şi/ceilalţi nu ne-a folosit la nimic". Unii le-ar putea interpreta prozaic, dar eu aş zice că ar putea, fie şi accidental, să se refere la toată această separare ce a apărut între oameni odată ce am început să ne identificăm cu propriile noastre corpuri şi, de-atunci încolo, am tot pendulat cu mai multă sau mai puţină graţie între antitezele dialectale (!) bine-rău, frumos-urât ş.a. Două poeme sunt chiar intitulate: "ţin ochii deschişi şi nu văd nimic" şi "eyes wide shut", ceea ce ar putea să ducă () cu gândul la lipsa de substanţă, de fond a percepţiilor vizuale şi la al treilea ochi şi alte bazaconii. Uuuu, Yigru s-a făcut mistic. Eh, ceea ce face Alice Drogoreanu nu poate fi catalogată deloc "poezie mistică", dar am mai spus şi altădată că eu cred că toţi suntem, de fapt, mistici, fără să o ştim...
Iată că am vorbit mult despre stil, dar nu despre conţinut. Îi dau dreptate lui Dan Mihuţ când spune că Alice a făcut un salt valoric considerabil odată cu acest volum. Nu numai că "Fang" are mult mai multe versuri memorabile, cred eu, decât "Mirosiţi această femeie" (exemple: "dragoste e doar un cuvânt/identic cu/bine rău pulă sau pizdă/doar cuvinte" sau "probabil că pe-aici primăvara e un bordel uriaş/probabil nu mai cred în nimic şi am cearcăne" sau "(mă gândesc că/iubindu-se/oamenii se omoară unii pe ceilalţi. iubindu-se/se omoară)" sau " şi gândul ăla/mă făcea cel mai puternic om din lume./cu tine eram//cu tine sau cu altcineva - eu cred că numele/ n-au importanţă//tot tu erai/de fiecare dată." sau "pur şi simplu omor/toate şansele pe care le-aş putea avea la intrare" sau "văd cum/stau în capul mesei. noi 4 toţi adunaţi/iar eu îmi aprind ţigări parfumate. djarum cu cireşe/semnez peste masă şi/după mine începe să ningă. am părul negru şi/nu gust nimic. doar beau vinul ăla negru şi ascult/cum se ascut furculiţele în inima mea.//numai tu râzi idiotule/şi mai ceri o bucată de carne."), dar are şi o mult mai mare densitate. Poemele sunt atât de concentrate, încât multe dintre strofe ar putea fi separate de restul şi transformate în poeme autonome (sunt chiar câteva fragmente ce amintesc, de pildă, de poemele haiku: "viaţa e uscată şi/vântul/trosneşte prin ea" sau "îmi vin în minte/herigi argintii/aruncaţi pe plajă sub clar de lună"). De fapt, cred că este de vină şi coeficientul mai mare de atenţie pe care l-am avut când am citit "Fang" (comparativ cu celălalt volum). Un singur poem din această carte pare însă să fie scris în aceeaşi perioadă cu poemele din volumul precedent, "parcul cu văduve" (nu lipsesc nici asteriscurile multiple dintre strofe ce se mai regăsesc doar în "Mirosiţi această femeie", nu şi în restul "Fang"-ului), în care se remarcă, de parcă nu mai erau destul argumente, diferenţa de tonalitate: "acum roteşti în serii scurte robinetul/prelungire înceată/nici mai mult/nici mai puţin/un ou/pe care îl iei lent/îl fierbi lent/îl dezbraci aşchie cu/aşchie/îl aşezi pe farfurie/şi-l priveşti/cum te-ai privi pe tine".
Mai remarc un lucru pozitiv: înşiruirile de refrene de melodii şi alte citate în limba engleză sunt mult mai puţine, reduse la strictul necesar. În general însă, versurile din această carte nu lasă loc decât foarte rar senzaţiei de risipire. Şi ar mai fi şi alte lucruri inerente demersului poetei pe care ar trebui să le detaliez precum sexualitatea ("soarele e un bărbat/care se suie pe mine", scrie undeva poeta) şi autenticitatea, însă las specialiştilor (mai ales în ceea ce priveşte aspectul din urmă) intratul în amănunt. Alice Drogoreanu a evoluat mult, mi-e imposibil însă să anticipez în ce direcţie va merge de-acum înainte, unde o va împinge, în fond, datul biografic, acesta fiind, cred, motivul schimbării de motiv. Dar, în fine, să nu mai insist.
P.S. Şi nu, nu cred, Alice, că ţi-ar plăcea Hlebnikov. Citesc chiar acum "Introducere în opera lui Velimir Hlebnikov" şi ceea ce face el mi se pare de-a dreptul "poezie pură" (în sensul familiei mallarmene-valeryene-barbiene), deşi nu ştiu cât de atrasă ai putea fi. Chiar dacă unele versuri din ambele cărţi îmi sugerează că ai citit pe furiş Ion Barbu...

vineri, 3 decembrie 2010

reportaj lansare fang alice drogoreanu 2010 sophia constanţa şi poate ne vedem

am fost la lansare.



n-am poze. probabil că or să fie puse câteva pe site-ul librăriei. sau în telegraf. habar n-am.



am fost: eu şi cu tatăl meu, autoarea (evident!), Bogdan Papacostea şi cu soţia sa pe meterezele librăriei, Dan Mihuţ (cel care a vorbit cel mai mult despre carte, într-un mod ceva mai accesibil decât pe coperta a patra a cărţii), Ştefania Mincu (a stat în centrul sălii, dar cum n-a citit cartea până atunci, spre deosebire de Mihuţ, nu a prea vorbit până aproape de final când a spus că i se pare că lirica autoarei nu este una de tip "fotografie", aşa cum a susţinut Mihuţ... Şi apoi a mai vorbit şi despre soarta poeziei contemporane, ceea ce a fost destul de zemos, dar n-am avut îndrăzneala să formulez ceea ce credeam eu, preferând să tac), Mihai Vieru (care a adăugat şi el destul de multe despre carte, cel puţin la fel de serios ca Mihuţ! Aproape că nici nu îl recunoaştem cu noua sa frizură...), Mircea Ţuglea (prima dată când l-am întâlnit, a fost surprinzător de discret, a recitat şi el un fragment din carte), Daniel Clinci (care a stat în spatele meu, în pragul uşii) şi alte câteva persoane, să mă ierte respectivele persoane dacă nu le menţionez, nici nu prea le ştiu numele... şi-aşa am avut prostul obicei să tot întreb persoanele care mai veneau în librărie fără să le zic cine sunt eu... Mihuţ a zis despre mine că am scris despre prima carte a lui Alice (să zic "Alisei"? habar n-am cum e corect) pe blog că nu mi-a impresionat etc. Oricum, eu sunt cel care a pus "punctul pe y"(titul unei cărţi de... Florin Andrei Ionescu!), recitând un fragment din carte care putea fi tratat ca un "haiku" autonom....

evident, am şi eu acum un exemplar cu hipergraf din carte. staaaaai puţin. mi-am amintit.
am fost lansată cu această ocazie şi antologia "poate ne vedem" (antologia taberei de creaţie de la săvârşin, ediţia de anu' ăsta, în care sunt prezenţi şi Mihuţ şi Vieru, printre alţii), dar puţinele exemplare de-acolo nu erau de vânzare, săptămâna viitoare vor fi puse în vânzare. anyway... şi au mai fost "împărtăşite" şi cele mai noi numere din T0MIS, inclusiv ultimul, despre care voi scrie mâine-poimâine, şi în care evident apar şi eu cu o recenzie la "DADA EST" al lui Tom Sandqvist. a propos: se pare că voi apare simultan în revista Paradigma şi în Ex Ponto la finele anului, "stay tuned", vorba englezului.


o ultimă chestie: APARE ÎN BIBLIOTECA PENTRU TOŢI GEO BOGZA. Da, "Poemul invectivă"! Asta cred că o să se vândă ca pâinea caldă. Eu nu-mi iau, fiindcă, ştiţi, nu mi-a plăcut niciodată prea mult Bogza iar, dacă vreau aşa într-o doară să citesc Poemul invectivă, pot să-l citesc din cartea (nu numai) de interviuri "Eu sunt ţinta". Bă, ce chestie, eu credeam că Tzone acaparase copyright-ul, am auzit că a scos Poemul invectivă şi Jurnal de sex anul trecut. Sigur cineva le-a suflat ceva celor de la Jurnalul naţional, care au văzut în asta o oportunitate de bani, altminteri mă îndoiesc să aibă ei respect pentru poezie, pentru avangardă şi alte frecţii dintr-astea elitiste. Dacă Bogza nu era erotic, nu dădeau doi bani ăştia cu BPT-ul lor care e o jignire la adresa BPT-ului vechi... unde e Cotidianul de mai an?

edit: a fost şi vin sec. dar am băut prigat. la lansare, vreau să zic.

joi, 2 decembrie 2010

2 lansări

Primo:

"Vineri, 3 decembrie, la ora 18.30, vă așteptăm în librăria Sophia. Alice Drogoreanu își va lansa cel mai recent volum de poezie, Fang, publicat de editura Brumar. Vor vorbi despre volum dna. Ștefania Mincu și redactorul șef al revistei Tomis, Dan Mihuț. După lansare se va bea un vin sec."
Comunicatul aparţine lui Bogdan Papacostea, fost redactor-şef al revistei Tomis, director al librăriei Sophia. (http://bibliosophia.ro/lansarea_volumului_de_poezie_fang_al_alicei_drogoreanu_r20.html - Da, librăria are în sfârşit un sait!)

For your information, minunata Alice Drogoreanu este cea care a făcut coperta volumului meu viitor Praline alese.


Secund:

6 decembrie. Lansarea oficială a revistei liceului "George Călinescu", revistă care se numeşte "În obiectiv"! Eu mă număr printre redactori. În mod intenţionat, n-am scris aici nimic despre cele pe care le-am clocit. M-am ocupat în acest număr prim de rubrica Recenzii (unde prezint... romanul "Zogru" de Doina Ruşti! Straniu, nu?) şi de rubrica Personalităţi dobrogene (un articol despre Marin Mincu, cel mai lung articol din revistă, de altfel), în plus la rubrica de creaţii literare particip şi eu cu un fragment din "Porţelan cu elan" (poate vă aduceţi aminte...?). Revista are însă multe alte rubrici... dar nu vi le povestesc deocamdată.