vineri, 29 octombrie 2010

Albume ascultate recent

(Pentru că, de regulă, nu prea vorbesc pe-aici despre muzică: )






Orange Cake Mix - Dream Window: De Orange Cake Mix alias Jim Rao am auzit de mulţi ani, de pe vremea când navigam pe VH1.com şi căutam trupe intitulate după fructe sau alte năzdrăvenii. E un artist asociat cu scena "lo-fi", adică muzică făcută pe echipamente de buget foarte redus, lansată cel mai adesea pe case de discuri obscure, cu coperţi etc. realizate manual şi în tiraj limitat. A lansat foarte multe albume în anii '90 şi la începutul anilor 2000, dar, subit, a dispărut, doar sporadic artistul a mai lansat ştiri cum că va lansa noi albume, dar se pare că ceva va apare concret abia anul următor. Artistul, iniţial înrădăcinat mai ales în muzica pop a anilor '80, a evoluat ulterior către muzica electronică, influenţat fiind tot mai mult de două curente de factură onirică numite "dream pop" şi "shoegazer", şi nu întâmplător. Rao a fost mereu un artist idealist, optimist şi foarte visător, "cu capul în noi", dar în acest album, de exemplu, "onirismul" e prezent şi în instrumentaţia distorsionată, destul de experimentală. Mă luase puţin somnul/ameţeala/melancolia după ce am ascultat albumul, dar sunt câteva melodii remarcabile acolo care merită să mai zăbovesc asupra lor.
Aqua Bassino - Beats 'n Bobs: Un DJ englez care şi-a lansat materialele discografice aproape numai în Franţa este acest Aqua Bassino. Unii îl asociază cu genul intitulat "deep house", dar acest album nu prea este "house", doar "deep". Un termen mai propriu ar fi "nu-jazz", fiindcă este prezent şi un saxofonist pe câteva piese, şi ar mai fi şi alte brize ce vin dinspre jazz, e chiar şi o vocalistă africană la un moment dat. Foarte sofisticat şi plăcut, este un album ce, lansat astăzi, ar fi considerat poate demodat, fiindcă seamănă mult cu alte albume ale perioadei (vorbim de 2000) când chillout-ul sofisticat era încă destul de "la modă". Am mai ascultat albumul acesta şi o să-l mai ascult. Am şi uitat să spun că şi pe Aqua Bassino îl ştiu tot din aceeaşi perioadă cu Orange Cake Mix.
Pat Metheny - Bright Size Life: jazz, jazz, jazz. Mai precis spus, e "fusion" şi dă puţin şi înspre "smooth jazz" (care, de fapt, provenise din "fusion jazz"). Altfel, cum să definesc elegantele, delicatele, subtilele sunete care se ascund sub copertă? Metheny e un chitarist şi nu unul prea zgomotos. Pe alocuri puţin prea sforăitor, dar are destule insule de linii melodice remarcabile care îl plasează în ochii mei în faţa multor alte albume de jazz pe care le-am ascultat. Nu multe, e drept, dar oricum sunt mii de albume de jazz...

marți, 26 octombrie 2010

Note to self

pot să mă salvez doar dacă mă îndrăgostesc de mine

sâmbătă, 23 octombrie 2010

0 comment

Mi-am dat seama că aş putea să-mi schimb viaţa doar schimbând cărţile pe care le citesc...

joi, 21 octombrie 2010

Blasfemie?

M-a apucat din senin o curiozitate: să citesc Vintilă Corbul...

...când am auzit că ”Babel Palace”, primul său roman, se desfășoară în stațiunea Eforie a anului 2080. Sună tare!

Dar singura ediție apărută după cea princeps din 1939 costă 50 RON (e una dintre acele ediții de lux /opera completă Vintilă Corbul publicată de Adevărul în 2007) și tare mă îndoiesc că aș găsi-o la bibliotecă, unde de altfel pot să jur că n-am văzut niciuna dintre volumele acelea de lux, nu l-am căutat până acum pe Vintilă Corbul dar trecând de atâtea ori printre cărțile de la litera ”C”,
mai mult ca sigur că le-aș fi văzut dacă erau acolo. Deși nu știi niciodată când sare norocul.

Anyways, chiar în colecția ancestrală a familiei mele am două cărți de el, ”Salvați-mă! Sunt miliardar!” și ”Groaza vine de pretutindeni” (featuring Eugen Burada). Pe prima dintre ele am încercat-o să citesc cândva, dar nu știu de ce m-am oprit după doar câteva pagini. Poate că am să încerc o lectură curând, fiindcă la revista școlii o să trebuie să fac și recenzii la chestii mai ”mainstream”, nu numai poezie, și nicidecum chestii ”hardcore”, poate nici chiar Agopian, să zicem. Am scăpat ieftin pentru primul număr, din motive circumstanțiale n-am putut să fac recenzie decât la ”Zogru” de Doina Ruști (faină carte, a propos), care recenzie, slavă Domnului, a fost acceptată de colegii mei redactori.

duminică, 17 octombrie 2010

Unii merg în Maximia

Alţii merg în PROZAmbia. Sau ROMANia. Am luat de data aceasta de la bibliotecă mai multe cărţi de proză decât de poezie!

Vasile Vlad - Omul fără voie
Radu Aldulescu - Mirii nemurii
Ştefan Agopian - Tache de catifea
Mircea Horia Simionescu - Învăţături pentru Delfin
Doina Ruşti - Zogru
Grigore Sălceanu - Nopţi pontice
Radu Petrescu - Ochean întors
Pavel Boţu - Ornic

4 romane plus una bucată "jurnal" (aşa e considerat Ochean întors, nu?) fac 5 iar cărţile de poezii sunt doar 2 iar cartea aceea de Pavel Boţu are şi versuri şi proză. 5 şi jumătate fac mai mult decât 2 şi jumătate. Na.

Dar nu asta e ideea.
Ideea e că a început de curând apetitul meu mărit pentru proză (deşi va egala oare apetitul meu de la început pentru poezie?) şi eu am început deja să mă delectez cu gândul că am în sfârşit încă un teritoriu de devorat. Mă rog. Interesant e că - ca să vezi - asta e şi o ocazie ca să mă ancorez mai mult în contemporaneitate, pe când la capitolul poezie eram şi încă mai sunt destul de sceptic vizavi de ce se întâmplă după anii '70, în sensul că nu mi-am găsit prea multe teritorii prietenoase după aceea. În afară de Mircea Cărtărescu, ce mai avem? Păi, cochetez niţel cu Mugur Grosu, Răzvan Ţupa, chiar şi George Vasilievici, poate că ar trebui să-l adaug şi pe Mihai/Miki Vieru aici deşi îmi lasă încă impresii mixte (dar care manierist nu mi-a lăsat impresii mixte? Răspuns: Niciunul.). În rest? Nu ştiu, sunt sigur că dacă haşurez mai bine zona nouăzecistă şi zona douămiistă (pf! iar umbli, Florine, cu ismele?), tot rămân cu multe teritorii neexplorate dar destul de obscure până şi pentru specialişti - deh, a fost mare cavalcadă editorială. Eu nici nu ştiu ce să fac, nici n-am în totalitate detaşare faţă de datele programatice ale douămiiştilor şi deci trebuie să mă eliberez bine de tot de prejudecăţi, de aşteptări. Ceva, ceva tot trebuie să fie. Şi am chiar am provizii.
Mi-a mai luat şi "Angelus" de Ruxandra Cesereanu, care mi-a plăcut, dar şi mi-a displăcut în măsura în care are şi suficiente demonstraţii de manierism. Un risc asumat atunci când citeşti proză (post)modernă, aşa că ce să mai mir de "Tache de Catifea" al lui Agopian (care a luat de curând un premiu enorm în bani, dar de care zău că n-am mai auzit până acum). Povestea în sine nici nu este foarte, foarte importantă (asta şi mai lipsea, dată fiind repulsia mea pentru "chestiile" istorice), dar ceea ce contează sunt detaliile şi felul în care sunt cusute. Ca şi la realiştii magici (sau aşa se spune, eu am citit odată ceva de Marquez şi numai începutul a fost cu adevărat magic, iar Ştefan Bănulescu, considerat şi el realist magic, mi s-a părut şi el cam realist în "Cartea milionarului"), ansamblul e realist, dar unele detalii sunt absolut ciudate, frizând onirismul. Ca şi în vise, în cartea lui Agopian se strecoară unele mici ciudăţenii cărora personajele nu li se acordă nicio importanţă. Nimic fantastic în asta, fiindcă nu fisurează cu nimic realitatea lumii evocate. Dar nici nu se potrivesc cu peisajul - de pildă, personajele lui Agopian pot levita, pot pluti prin cameră, de parcă ar fi o activitate banală, cum nu se poate mai posibilă, chiar dacă nu se poate vorbi despre sfinţenia lor (!). Ba chiar personajul principal, însuşi Tache de Catifea, îi stă gândul la omoruri încă din fragedă pruncie, din cine ştie ce motive iraţionale (cred că am identificat un oarecare complex oedipian în carte, dar poate mă înşel). În orice caz, stranie carte. Acum citesc "Învăţăturile pentru Delfin" (o carte destul de dezamăgitoare, şi fiindcă aveam mari aşteptări de la MHS) şi "Zogru" (ei, ăsta da roman inedit şi care, într-adevăr, cum susţine şi prefaţatorul Ioan Groşan, se citeşte repede şi bine). Şi am terminat şi "Omul fără voie" - într-adevăr, Vasile Vlad e poate unul dintre cei mai faini poeţi pe care i-a avut Dobrogea, puţintel brutal ca şi, să zicem, Nicolae Motoc, dar mai temperat parcă decât Cristian Simionescu, în fine, un poet cu un nivel de conştiinţă foarte mare, înaintea epocii sale, şi care merită toate laudele. De altfel, stilul său e aşa de unic încât nici printre neoexpresionişti nu îl plasez, având ceva care se apropie mai degrabă de hieratismul lui Gellu Naum, dar nu este prea apropiat de Naum.

duminică, 10 octombrie 2010

De ce George Astaloş

Tot nu-mi vine să cred că un poet român a apărut în colecţia "Les ducats" editurii Organizaţiei Mondiale a Poeţilor, Euroeditor.
E bine.
Dar de ce trebuia să fie George Astaloş?
Vreau să zic că acea vestită (!) carte pe care a publicat-o la acea editură, "Simetrii", este o plachetă mediocră şi cam atât. Mi se pare sub standardul poeţilor de raftul al doilea, dărmite de raftul întâi. Până şi volumul de versuri al său mai timpuriu, "Aqua mater", până şi acela era mai solid.
Culmea ironiei este că, aşa se pare, chiar a existat colecţia aceea. Dar n-am găsit decât pe Wikipedia-ul francez vreo menţiune a acestei cărţi. Şi pe puţine pagini româneşti. Dar cine l-a citit pe Astaloş?
Ştiu mulţi poeţi români care ar fi meritat în mult mai mare măsură să apară în acea colecţie... Dar, deh, aşa e viaţa. Cel puţin să fim mulţumiţi atunci când aici în ţară se va preţui poezia românească, în rest e felia a doua de la tort...

joi, 7 octombrie 2010

Trailer la Praline alese



Mugur Grosu, poetul care mi-a realizat la viitorul volum cronica de intampinare, mi-a facut un fel de postare-"trailer", la care a comentat, printre altii, si un poet iranian (!):
http://mugurgrosu.blogspot.com/2010/10/praline-alese-si-alte-succese.html

Well, mersi inca odata de reclama. Nu eram disperat dupa o promovare precoce, dar, in fine. Cartea, dupa toate sansele, va aparea pana la sfarsitul anului.

miercuri, 6 octombrie 2010

poeme noi dar vechi

Poeme noi, dar (oarecum) pe stil vechi. Pentru nostalgici.


focul roz
lui adrian g

perle
la miezul nopţii
săriţi e relaxare
crimele au devenit imposibile
nemuritori şi trafalgari cu toţii
minerale în piept trăiască monocelula

un buric
ca o insulă
a civilizaţiei vii


fântănă ochiul

totul
ne priveşte


repaosul brazilian

sub hrişcă, frişca pişcă
pisica
diamantină
sub reflux de bemol

xc
ce mai faci
torci torquemmada şi torquato tasso
u
jeleu de elefant
nu ştiu dacă realizaţi
cafeaua în cuşcă
e un ocean

şi
ligotip
aţi câştigat
o vatră de zahăr!!!!


în coada cozii

păsări urmărite
de umbra lor


Zigotic

3?
hai 3
mişcă-ţi inelele
precum în lighean aşa şi pe tavan

cumul de evadări

copacii fac mai multă
gimnastică
decât noi
în ale noastre ouă-castele


fauşon

să-ţi găseşti faţa
pe glazura unui ecler

marți, 5 octombrie 2010

teobobe

Am citit "Centrifuga" de T.O. Bobe.
Am citit prea puţine romane.
Ar trebui să citesc mai multe romane.
Ce am citit aici nu e, de fapt, un roman.
Ce am citit nu se încadrează în niciun gen şi în toate genurile.
Am citit - şi asta e ceea ce contează - o carte minunată.
Am citit o carte care mi-a mai readus din entuziasmul de odinioară.
Am citit o carte care poate nu e mai mult decât un simplu roman postmodern, dar mie pur şi simplu mi-a plăcut, mai mult decât, par example, Femeia în roşu.
Ce am citit, se pare, a fost totuşi apreciat şi de alţii, chiar dacă catalogat adeseori ca poezie (şi eu când am primit-o, credeam că e de poezie şi mă şi miram de ce T.O. Bobe a publicat-o la Polirom şi nu la CR).
Ce am citit, orice ar fi, mi s-a părut însă excelent...

luni, 4 octombrie 2010

Revenirea la roz

Am revenit la o "faţă" ceva mai rozalie.
Şi ce?
Şi aşa, blogul meu e cel mai neinteresant de pe planetă.
OK, exagerez acum (se spune "cabotin"?).
Dar m-am şi plictisit de multe lucruri.
Şi de poezie parcă m-am plictisit.
Parcă nu mai merge şpilul ca altădată. Doar o avalanşă de cărţi venite ieri de la [nu spun cine, persoană importantă] mi-a mai trezit interesul! Am citit în câteva ore (zvâc!) "Haltera cu zurgălăi" a lui Mugur Grosu. Şi, da, mi-a plăcut.
Chiar dacă nu m-a mai impresionat aşa de plăcut după primul ciclu, intitulat ca şi cartea, şi, odată cu ciclul "S Files", a început să se apropie, ce-i drept foarte puţin, de exacerbatele comentarii ale lui Mincu de pe coperta a 4-a (mai mult de jumătate din ce a scris Mincu mi se pare că se potriveşte ca nuca în perete!) şi de chiar mai ca-nuca-în-perete desenul suprarealist-porcos de pe copertă. Făcut de însuşi Grosu. Îmi scapă de ce scrie Mugur Grosu şi nu, de pildă, Ruxandra Cesereanu. Dar, în fine. Oricum, printre cele mai bune volume de poezii cu care am dat pieptul în ultima vreme...

Mai jos, un poem oarecare de-al meu din ultima vreme. Nu-mi place. Sau îmi place. Nici nu mai ştiu ce să zic. Vizavi de poemele mele noi. Argh.


"Poem"

Închis într-o stea,
Dialoghezi la telefon cu roboții de baie
Ce, atunci când se ud,
Comunică, pare-se, cu îngeri,
Deși cercetătorii afirmă (mereu) altceva.
Mă rog, ești închis într-o stea,
Ești pregătit pentru desprinderea de lumesc,
În timp ce mai îmbuci o felie de trecut,
Cineva a înțepat în burtă steaua
Și prin crăpătura ți-a dat un mp5 player,
Un calculator cât un deget
Și slănina din care e făcut, ziceau unii
Pe vremuri, păcatul...

Închis într-o stea,
Răzuiești un loz
Pentru marea loterie (aranjată)
A universului...