marți, 31 august 2010

Mesaj de la marele Komartin

din partea mea e ok, stai linistit, nu poate fi vorba de suparare cand e vorba de ceva atat de fragil si de personal cum e poezia. sper doar sa treci peste cliseele astea cu 2000-ismul si alte lucruri care au legatura cu strategiile de impunere, si nu cu miezul fierbinte al literaturii. or, eu cred ca tu vrei sa fii un bun cititor si un bun poet, inainte de a fi un ideolog al generatiei, promotiei, grupului tau. sau pur si simplu al propriului tau scris. incearca sa iei in serios doar ceea ce te macina si poate sa conteze pe termen mai lung, nu cetzurile inselatoare ale unei epoci sau -ism. te salut. claudiu k.

Mersi pentru sfatul tau.Ai dreptate.
Imi dau seama de multe lucruri, imi dau seama de faptul ca tind uneori, cred ca datorita varstei, sa ma preocupe inca prea mult astfel de chestii care stiu bine ca nu valoreaza cat un CD inghetat (oare cat valoreaza un CD inghetat?...).
Am scris până acum cu o singură mână, deh, tăiatul unghiilor...
Așadar, unde eram?
Mda, asta n-a fost nicidecum singura lecție de gen pe care am avut-o recent. Și astăzi mi s-a întâmplat ceva care mi-a dat certitudinea că trebuie poate să schimb ceva la mine.
Ca, de pildă, să nu mă mai gândesc ca la o competiție, pentru că d'asta am reacții atât de patetice. De parcă aș fi fost dintotdeauna răsfățatul criticilor pozitive!
Deci, mulțumesc încă o dată și sper să schimb starea asta de lucruri în care fie mă consider ultimul hal de poet fie buricul pământului. Mijlocul e singurul absolut și doar debitul cu care sângele meu dă din coadă (ha!!!!) mă împiedică să acționez cu mai mult de jumătate de gură.

Semnează
Cel-Care-Nu-Prea-Știe-Să-Piardă

luni, 30 august 2010

:x

Mai mult ca sigur, ceva aur tot o să se găsească în această generaţie a douămiismului care n-a trecut sau a trecut, nimeni nu ştie precis, cert e că zodia scandalului n-a trecut şi eu n-am putut să-mi exprim părerea de ignorant fără să fiu câtuşi de puţin înjurat de un prieten al lui Komartin, care a admis că avea... o părere mai bună despre mine (tocmai ce mi-am amintit că nu eram altădată atât de răsfăţat cu diverse comentarii pozitive! ) şi că sper să nu ajung burghez. N-a uitat să înjure Agonia pe această cale, de parcă toate celelalte site-uri de profil ar fi curate ca lacrima.
Dar nu sunt supărat pe el, ba chiar sunt recunoscător. Mulţumesc, anonimule cu şorţul de aur, fiindcă de acum încolo am grijă să rămân filozof în ceea ce priveşte douămiismul. Sau poate să-mi fac din înjuratul douămiiştilor strategie de marketing?... Meah, prea previzibil. Şi prea puţin Yigru Zeltil.

Ion Faiter - Poarta zeilor, 2010



Încă de când mi-a spus domnul Ion Faiter că a apărut cea mai nouă carte a sa, mi-a spus de asemenea faptul că e "în afara comerţului", la o adică, nu şi-a mai permis să o plaseze în librării (am auzit că e foarte scump comisionul) şi, oricum, ce interes mai e în ziua de azi pentru cărţile de poezii?
Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că a fost lansată cartea sub titulatura de "Poarta zeilor". La începutul anului - fie vorba între noi - domnul Faiter mi-a spus că următoarea sa carte se va numi "Viscolul soarelui" deşi încă de pe atunci mi-a spus că nu e poate titlul definitiv. În fine. Oricum, îmi place albastrul-turcoaz liniştitor al coperţii şi al titlului. Mirarea n-a fost însă mare când am văzut că e publicată la Editura MAR, o editură de care îmi spusese anterior că practică preţuri foarte bune.
Cartea e structurată pe două cicluri - 2009 şi 2010 - compuse din mai multe poeme, niciuna dintre ele cu un titlu propriu-zis, ci toate marcate cu data şi locul scrierii. E aproape un tur printre locurile pe care le străbate scriitorul - nu lipsesc Remus Opreanu (satul unde s-a născut), Medgidia, Constanţa, Bucureşti, dar nici New York, Connecticut, Colorado Springs ş.a.m.d.
Peisajele descrise sunt însă mai degrabă interioare - uneori, chiar aflat în America sau tocmai de-aceea, povesteşte amintiri din copilăria sa rurală. Câteodată, apar accente ce trimit către realitate cotidiană - mici satire la adresa politicii actuale (nu lipseşte nici "flacăra violet"!) sau o consemnare a reticenţei sale faţă de Internet (nici până acum poetul nu s-a hotărât să utilizeze Internetul pentru a face un blog, de pildă, deşi soţia sa are calculator).
Oricât de mult mi-ar plăcea să spun opusul, trebuie să recunosc că - cel puţin în acest volum - tonusul poetului nu se menţine foarte ridicat, deşi sunt câteva poeme aproape excepţionale aici care mi-au captat atenţia. Desigur, e de vină aici şi miza volumului. Cele mai multe dintre celelalte volume de versuri ale d-lui Faiter au avut parte de o gestaţie lungă - de exemplu "Desene" (1980) a apărut la aproape 15 ani după debutul în revista Tomis şi în antologia "Secvenţe marine", iar "Cad piersicile" (2002) a apărut la 10 ani după "Sequoia gigantea". "Poarta zeilor", în schimb, vine destul de repede după "Grădina Linwood" (2007) şi volumul în stil nipon "Valea cu dropii" (2008) - şi, oricum, volumul este, cum am mai spus, un jurnal liric. Şi, oricum, orice poet trece printr-o metamorfoză oricât de subtilă de-a lungul anilor, astfel că nu e foarte surprinzătoare inactualitatea comentariilor critice de pe coperta a IV-a, ca, de pildă "Un sentimental fantast este Ion Faiter. Peisajele de suflet, pe care le concepe, denotă o irealitate frumoasă. Elaborând, în sensul bun al cuvântului, metafore proaspete (...) reuşeşte să cizeleze elementele constitutive ale unui univers propriu" (Gabriel Rusu). Un comentariu foarte potrivit pentru "Cad piersicile", dar nu şi pentru "Poarta zeilor", care mi se pare mai degrabă un volum destul de celebral şi parcă cu o vagă amărăciune, un vag regret.
Cam aici se termină cronica, care nu s-a vrut a fi critică literară exhaustivă, ci o trecere în revistă a unui volum de un poet local notabil, care poate că va atrage mai multă atenţie în anii următori.

miercuri, 25 august 2010

Komartinia

Doamne, ce plictiseală mă cuprinde! Tot nu reuşesc să trec într-o altă stare, să fie nevoie SĂ ÎNCEP ŞCOALA doar ca să-mi schimb starea asta?!
"Şi tot ce ating se face plictiseală". Parcă aşa ar fi! Nici nu mai pot să storc zeamă din cărțile de poezii pe care le am. Am făcut rost acum două zile de
Ovidiu Dunăreanu - Întâmplări din anul șarpelui
Charles Cros - Poezii
Geo Dumitrescu - Africa de sub frunte
Marin Sorescu - Astfel
și, nu în ultimul rând, Ion Faiter - Poarta zeilor
Cea mai nouă carte a lui Faiter, pe care mi-a înmânat-o personal și despre care voi vorbi în curând.
Dar nimic nu mă atrage prea tare. Poate doar cartea de Sorescu. Dar tot timpul își face simțită prezența spleenul. Of, stomacul meu, mă întreb ce-i cu el.

*

Am găsit de curând ediţia princeps (pfff!) din Un anotimp în Berceni al lui Claudiu Komartin. Carte care a mai fost reeditată, cu o copertă puţin modificată. Probabil din cauza faptului că pe cotorul ediției princeps scrie ”Un anotimo în Berceni”.
De multă vreme am vrut să citesc marele K, mi-au spus niște amici că ”vezi că-i manierist”, ”păi, poate tocmai de-aceea o să-mi placă!”. Dar n-am avut gura aurită.
Ce mi-a plăcut cu adevărat: poemul Un dans matinal (vezi aici: http://www.egophobia.ro/14/invitat.html#11) și poate încă câteva poeme pe pagini apropiate, dar, în general, volumul își merită titlul. Să mă ierte Komartin, dar n-am putut rezista tentației de a trece în cea mai mare viteză posibilă peste multe dintre poeme, mai ales cele din ciclul ”poeme pentru tătuca”. Prea, prea brutale pentru gustul meu. Deși sunt destul de sigur că e doar vârful aisbergului în comparație cu Oana Cătălina Ninu sau cu Urmanov.
În ceea ce privește calitatea poemelor lui Komartin, nu mă pronunț. De-abia aştept următoarea carte a lui Komartin, care bănuiesc că o să se cheme "Iluminaţii în Otopeni". Nu de-alta, dar anotimpuri în infern se găsesc pe toate drumurile... părerea mea!

luni, 23 august 2010

Poezeama s-a mutat deja!

http://cititordeproza.ning.com/group/forumpoezeama

Pentru a avea mai mult succes, m-am decis sa accept propunerea liderului din spatele proiectului Faleze de piatra si sa ma mut cu tot cu bagaje pe Cititor de proza. Deja 50 de membri!

vineri, 20 august 2010

Anunț + Rana

Am deschis de curând un forum de poezie:
http://poezeama.freeforums.org/
Vă invit călduros, mai ales că deocamdată sunt doar doi membri inclusiv eu. Sper să devină cândva acest forum un adevărat paradis pentru discuțiile legate de poezie, avem o grămadă de site-uri în genul lui Agonia (care nu mai are forum de mulți ani), dar forum-uri concentrate pe poezie aproape deloc (și niciuna semnificativă).
Și acum, timpul pentru o confesiune foarte intimă.

*

Mi-a rămas oarecum o rană în suflet de la sfârșitul anului școlar trecut, când o persoană oarecare din liceu (profesoară?), în timp ce eram pe postul de elev de serviciu, m-a văzut citind poezii și m-a întrebat dacă scriu poezii. Imediat i-am arătat un poem din ”Apă de casă” și am rămas efectiv cu falca în podea când mi-a spus că nu e o poezie originală, că e o poezie nichitastănesciană și că ar trebui să mai petrec timp să-mi dezvolt un stil original. Ce îmi venea să o înjur!!! (Dar n-am făcut-o.) Vă dați seama că pentru cineva care este obsedat de destul de multă vreme de originalitate să afle de la cineva (nu contează că nu-i vorba de un specialist, așa cum a încercat să mă consoleze mama mea) că nu este original este pur și simplu un șoc! Ce-mi pasă mie acum că unii vor fi, pesemne, deconcertați de faptul că am astfel de idealuri minore în cap. De fapt, nici nu mai știu ce să zic. Stau și mă întreb de ce am ales să fiu poet când a fi muzician nu numai că era cel mai plăcut lucru pentru mine ci și îmi permitea să fiu absolut original măcar în context fiindcă muzica românească este încă în - hai să o recunoaștem - copilărie sau - mai degrabă - preadolescență. Și din cauza contextului global, la modă nu e acum muzica câtuși de puțin cu o miză inteligentă, metafizică, ceva. Nu sunt nici cu manelele, dar, scuzați-mă, nici cu pop-ul și nici cu rock-ul. În afară de Enescu, de Johnny Răducanu sau Aura Urziceanu și de câțiva compozitori avangardiști cunoscuți pe-afară (precum Horațiu Rădulescu sau, de ce nu, Iannis Xenakis, chiar dacă faptul că s-a născut la Brăila e aproape singura sa legătură cu România), ce am dat? Câteva destul de lăudabile trupe ceva mai inedite gen Șuie Paparude sau Sarmalele Reci sau Sistem (care, în ultima vreme, au lăsat butoaiele în pace și au început să sune ca toți ceilalți, vezi Morandi etc.) și ceva (slabă) mișcare prin underground grație unora precum cei de la casa de discuri La Strada Music. A, și ar mai fi și folkiștii care, lucru absolut de neînțeles, ei sunt singurii care o dau pe poezie (lăudabil! A propos, am auzit o melodie de Dinu Olărașu la radio, destul de decentă în lipsa unui volum de poezie, biblioteca județeană are doar cartea sa de debut, și acuma nu mai am bani ca să-mi procur de pe Okazii volumul ”In”), dar faptul că au doar o chitară acustică la dispoziție înseamnă (!) că sunt folk, ceea ce este o folosire stupidă a termenului. În rest?
Muzica românească actuală e precum poezia românească puțin înainte de Eminescu. Și mi-ar fi plăcut să fi avut în treaba asta rolul unui Eminescu, de reformator radical, ceea ce mi-ar fi satisfăcut orgoliul mai degrabă decât să fiu un poet destul de talentat, dar cu o întreagă istorie literară în spate (și să nu uităm de mania criticilor literari de a stabili corespondențe și epigonisme! Că am fost și voi mai fi asociat cu avangarda e un risc complet asumat). Mda, în fond, nu știu de ce ar trebui să privesc toată treaba asta ca pe o competiție, căci nu este, și Poezia ar trebui să fie totuși un efort comun realizat individual, fiecare în felul lui.
Nu știu ce să mai zic. Astea sunt chestiuni mărunte, ale ego-ului, or tocmai poezia nu este un astfel de domeniu. Dar după ce voi lansa Praline alese, chiar nu voi mai avea nicio scuză, o să scriu cum o să scriu (de fapt, epoca asta a început deja), deocamdată n-am nici cel mai mic habar ce o să iasă și dacă are rost să mă agit prea tare. De fapt, o să mă agit, ca și până acum, mai mult pentru mine. Of, ce ciudat cum uneori pare așa de ușor să fii fericit și alteori așa de greu!

joi, 19 august 2010

ce mi-am mai luat

nichifor crainic - țara de peste veac
ion vatamanu - nimic nu-i zero
traian t. coșovei - lumină de la frigider
mihai beniuc - iarna magnoliei
eugen frunză - partea mea de lume

+

george achim - dulcețuri din fructe târzii de pădure *foarte tare*
emil brumaru - opere II submarinul erotic

marți, 10 august 2010

Trestii

Ieri am început să citesc şi am terminat tot ieri de citit "Refluxul sensurilor" de Ana Blandiana. Faină carte, cu cel puţin vreo duzină de poezii chiar memorabile. Se ţine bine pe picioare Blandiana, chiar dacă e foarte evident că nu face decât să repete stilul ei consacrat.

*

Săptămâna trecută, când s-a redeschis biblioteca judeţeană, mi-am luat:
Tiberiu Utan - Drumul ierburilor (decent, deşi sincer îmi închipuiam că n-o să fie nemaipomenită cartea... dar, vreau să zic aşa, cred că ţin minte dintr-o realitate paralelă unde Utan era cel mai tare poet român al tuturor timpurilor.)
Virgil Carianopol - Scrisori către plante (antologie din care mai ales volumul cu acelaşi titlu (dar şi versurile din perioada suprarealistă) este foarte percutant, dar sunt aici şi multe elegii care nu-mi satisfac gustul; ce păcat că nu s-a axat pe imagism până la capăt)
Nicolae Ioana - O zi liberă (neomoderism decent. O carte "uşoară" de 80 de pagini)
Ioan Alexandru - Imne (n-am terminat de citit)
Marin Mincu - Poezia română în secolul XX (o antologie bizară, cel puţin ca şi criterii. Din câte am înţeles, criteriul ar fi acela de coagulare a unui "eu poetic" - adică, bănuiesc, autenticitate. Oricum ar fi, rezultatul este destul de insolit, cu câteva reevaluări destul de spectaculoase (câţiva simbolişti consideraţi cândva minori, gen Claudia Millian-Minulescu, I.M. Raşcu sau Eugeniu Ştefănescu-Est, dar şi D. Ciurezu, considerat acum "un poet care nu trebuie să lipsească din manualele scolastice"!!!) şi omisiuni nu neapărat penibile (majoritatea avangardiştilor lipsesc, dar aparent pentru că... sunt băgaţi deja în "Avangarda literară românească" a lui Mincu, şi deci n-ar avea rost să se ocupe şi aici de ei (!!!), mai lipsesc, de pildă, Virgil Carianopol, Barbu Brezianu, Paul Sterian, Mircea Pavelescu, şi alţii, ce-i drept, nu foarte importanţi), în schimb Al.T. Stamatiad e reţinut, dar ca "exemplu negativ"!!! Dacă tot face Mincu un asemenea gest (în loc să recupereze un Virgil Carianopol), de ce se oboseşte să includă mai mult de 2 poezii? De fapt, de ce sunt reţinuţi cu destul de multe poezii destui protagonişti nu tocmai apreciaţi gen Dan Botta?? Dar nu contează - trebuie să-i mulţumesc lui Mincu pentru şansa de a citi unele rarităţi (Stolnicu, George Magheru şi alţii).

*

Ultima mea poezie:


Acest poem conţine plasare de produse

Priveam umbrelele Bilbor,
devorând umbra,
și mă gândeam:
cine pisici crede
că apa ai chiar vine de la 1000m?
Și dacă vine,
sigur i-au făcut ceva pe drum.
Bleah, pe vremea mea,
în izvoare chiar înflorea
nemurirea.
Un fleac, luai a gură
și deveneai nemuritor.
Atâta tot. Un fleac.

Dar Pământul a făcut atâta gimnastică
și am cam uitat noi
să ne gândim mai mult la paradis,
aprinde tu becul,
să ne vedem mai bine.

duminică, 1 august 2010

Biblioteca Judeţeană Constanţa se redeschide!

Luni, 2 august, adică mâine, se redeschide biblioteca!! Woohoo! Chiar dacă doar secţia de împrumut. Dar şi aşa e bucurie foarte mare pentru mine, eu care aştept de multă vreme să citesc Ernest Verzea, Tiberiu Utan, Virgil Carianopol şi alte astfel de trufandale...

*

Azi am fost la plaja Doi Papuci (iar). Am remarcat pe Bd. Mamaia în timp ce mergeam o plăcuţă pe care scria "Biblioteca Documentară Petre Ţuţea". Woah, woah, ce?! N-am auzit de asta până acum. Heh, programul îl are "marţi-vineri ??-18" (n-am putut să descifrez ce scria lângă 18) şi erau afişate în vitrine icoane şi alte chestii "legionare". Eh, mă bucur dacă are nişte cărţi de poezii gen Horia Stamatu - ce mi-ar plăcea să găsesc Memnon!! -, Virgil Carianopol (iar l-am pomenit aici!) şi alţii...

Apă de casă (2010)

http://www.scribd.com/doc/35176092/Yigru-Zeltil-Ap%C4%83-de-cas%C4%83-2010
Trebuia de acum 2 zile să termin cartea, ieri reuşisem aproape să termin cuprinsul, mai aveam câte rânduri, dar am fost somat să mă duc la culcare (era deja peste 22:30) şi aşa n-am putut decât în dimineaţa asta să termin cartea, de care nu sunt prea mulţumit, dar...



+

"Versicolor" are în sfârşit cuprins! Chiar dacă nu cadrează cu paginile reale în versiunea care se poate vedea pe Scribd, trebuie să descărcaţi fişierul original dacă vreţi să citiţi "ca lumea"...