vineri, 31 decembrie 2010

La mulți ani! + Poetul de vineri 1: Aurel Gurghianu (1924-1987)

În primul rând, evidentul ”La mulți ani!”, cu toată atavica obsesie a nemuririi inerentă (!!!). În al doilea rând, hă hău, să fie ăst 2011 un pas măcar mai înainte decât 2010, dacă nu o ”revoluție”, concept care, din păcate, n-are mare acoperire în natură... dar, în fine, ceva care să ne dea senzația că agonia începe să se sfârșească. Știți voi care agonie, nu aia cu A mare...

*



Încep rubrica-pe-care-ar-fi-trebuit-s-o-încep-demult intitulată ”Poetul de vineri” (sau poeta, că există și poete, nu?!) cu Aurel Gurghianu (1924-1987) (- mulțumiri familiei poetului pentru fotografie). Un poet relativ uitat, care a făcut însă parte din avangarda clujeană a anilor '50 de la revista Steaua (alături de A.E. Baconsky, Victor Felea, Aurel Rău, Vasile Nicolescu și, nu în ultimul rând, Petre Stoica), care, începând chiar înaintea lui Labiș, a depus eforturi serioase în încercarea de a elibera literatura de teroarea proletcultistă. Dar nu Labiș și Nichita Stănescu (care, de altfel, a colaborat și el la Steaua) vor face asta, ci mai degrabă poeții de după 1966, în frunte cu nume ca Virgil Mazilescu și George Almosnino (v. excelenta antologie a lui Constantin Abăluță, ”Poezia română după proletcultism).

În fine, Gurghianu este interesant pentru că este poate singurul dintre poeții ardeleni ”dezrădăcinați” la care - invers față de alții - lumea rurală/natura apare cu precădere în tonuri semi-coșmarești, neoexpresioniste, pe când orașul apare ca un adevărat paradis, în culori vii (fiindcă este un spațiu protejat, intim, iar câmpul deschis lasă loc liber neliniștilor și imprevizibilului). Astfel, el se situează în sfera poeților feeriei urbane sau a poeziei cotidianului (în sensul epifanic), alături de Ilarie Voronca, Topârceanu, Marin Sorescu, sau de optzeciști (Cărtărescu, Coșovei, etc.), chiar dacă nu este la fel de cunoscut ca, de pildă, colegul de promoție Petre Stoica. Mai multe despre autor și poezia sa aici: http://agonia.ro/index.php/author/0035786/index.html

Câteva poeme ale lui Aurel Gurghianu, chiar dacă poate nu cele mai reprezentative:


Nocturnă
(din vol. Poarta cu săgeți, 1972)

Umbrela mare şi neagră,
umbrela mică şi roză
umblară un timp suprapuse.
Apoi umbrela roză rămase locului
urmând a urca nişte trepte,
în timp ce umbrela neagră
trecu de cealaltă parte-a oraşului.
Era aproape de ziuă.
Se descărcau la poartă butelii de lapte.
Umbrela neagră se duse în bucătărie
şi deschise-o sticlă cu whisky.


Soare de iarnă
(din vol. Strada vântului, 1968)

Soarele iernii vine cu explozii la geam.
Ah, doctore! - îi strig - bătrâne leopard, nimic grav de la ultima vizită!
Laba ta care-a sfâșiat norii și care-mi aduce un parfum de duminică,
n-ar putea să-ntârzie mult.
Pipăie-mi numai fruntea și pieptul,
și lasă doar o trâmbă de aburi asupra urgisitei ferestre.


Baia de plante
(din vol. Numărați caii amurgului, 1982)

Mihail își face baia de plante,
gol-goluț cum se scălda pe vremuri în Sălăuța.
Și-a potrivit apa cu ochii la termometru,
apoi s-a lăsat pe spate, momit de dulceața aromelor.
Abia de-ndrăznește să-și miște piciorul.
De ce-or cheltui cu atâtea ierburi de leac?
Răsuflă greoi prin norul de aburi.
Becul de sus, din tavan,
se stinge, s-aprinde, făcându-i complice cu ochiul.
Doar menta, coada șoricelului, sulfina
și florile de soc și teiul vara
mai pot înnebuni un om bătrân.
Sub apă mădularele și pieptul
s-au relaxat și-i strigă: Mihaile,
ce bine-ți merge sub otava moale!
Te uită, sus, un cuib de aușel
se leagănă pe-o trestie înaltă.
A tresărit la sunetul de ceas. S-a șters, s-a-mbrăcat,
și-n timp ce i se ștampila fișa se simțea ca un prunc
înveșmântat în cămașe de sunătoare.



Un om dormind
(din vol. Zilele care cântă, 1957)

Un om dormind îmbrăţişează iarba
Şi viespi de aur îl măsoară-n somn
Un om dormind îmbrăţişează iarba
Şi lunca şi nisipul toate dorm.

Puteri din timpuri fără vârste suie
Din rădăcini, spre trunchiul lui încet.
Puteri din timpuri fără vârste suie
Şi ramurile-l mângâie, buchet.

Odihna îl învăluie uşoară
Şi musculiţele-n zbor îi trec pe ceafă.
De sus o rază perpendiculară
Străbate printre crengi ca o parafă.


Cu flori galbene
(din vol. Curenții de seară, 1976)

Cu flori galbene am ieșit înaintea timpului
și i-am spus:
- Colorează-le-n roșu, prefă-le în flori de mărgean.
Colorează-le-n negru, prefă-le-n flori de cărbune.
Colorează-le-n verde, prefă-le-n flori de otravă...
(Nu pare a mă fi auzit.)
Colorează-le-n alb... - Albe sunt oasele (mi-a răspuns),
albă e lacrima și punctul terminus al tuturora.


Așteptare
(din vol. Călărețul din somn, 1991)

Toamna se sfătuiește cu magii pe câmp.
În cumpănă soarele - sânge călduț.
Dovlecii s-au copt,
baloane captive
cu sâmburi pline de uraniu -
Îi întorc mișcându-i ușor cu vârful piciorului
și parc-aștept explozia
să văd cum carnea lor galbenă
umple văzduhul ca o mireasmă de frezie.


Pastel
(din vol. Ascult strada, 1969)

Din nou
Sentimentul neuitatelor plaiuri natale
M-a adus, ca-n fiece vară, la voi.
Regăsite miresme, niciodată trecute,
Mă-nvăluie ca un nour plutind.
Trifoiul şi-apleacă tulpina prea lungă
Ştergându-mi picioarele de urma bitumului.
Se mişcă sunând peste tot
Verzi evantaie. Şi-o dulce-ameţeală
Mă poartă pe marea-nflorită.
Încotro să mă-ndrept?
Bătrâna mea salcie dispăru. Descojită,
Măcinată de timp, făina ei o-nghiţiră
Aceste pământuri.
Nici alte semne-ale câmpului, de mine ştiute,
Nu le mai văd. Toate sunt altfel.
O raţiune înaltă-a cules oamenii
Risipiţi ca-ntre graniţi.
I-a strâns laolaltă. Şi-acum
Pământul tuturora-l străbat. Îl simt, respirându-l
Din corolele galbene, mai familiar
Decât în copilărie.
Cătuşele i-au căzut. Şi liber
Îşi scutură verdele-negru al pletelor
Până la orizont.
Pe talgerele de floarea-soarelui
Litania gâzelor murmură surd
Pătrunzându-mă-ncet,
Un cântec de laudă verii,
O, de-aş putea pretutindeni cu mine să port
Sănătatea pământului!

6 comentarii:

Ana Maria spunea...

La mulţi ani! E o bucurie să citesc poeziile Unchiului de la Cluj pe web, mi-a placut selecţia ta. Azi am postat pe pagina mea facebook una din poeziile lui şi am sperat să nu fiu singura, şi uite că nu sunt.Ana Maria Făgăraş

Mere de Aurel Gurghianu

A mere de toamnă miroase cămara,

a suc molatec,

a foc galben mocnind in două lădiţe.

Se petrece-acolo o lucrare

ca-ntr-un laborator

unde s-ar mai căuta încă piatra filozofală.

Ardere sfăntă,

făcându-mă să-mi aduc aminte

merele din copilarie,

merele aduse în căruţe

de mocani.

,,Hai la mere''!,

S-aude pe Uliţa mare,

,,O măsură de bucate,

o măsură de mere!''

Fără pomi era satul

roşi, zice-se, de nişte viermi în pământ.

,,Hai la mere!''

Ne cumparam fericirea cu mierţa,

ce simplu!

Fără să ştim ca mai tîrziu acest cuvînt

va fi fructul oprit

şi nu va avea nici o acoperire în viaţa.

Doar merele,

merele care acum îmi umplu de arome cămara

îmi spun ca ea ar fi existat cîndva.

Lyda N. spunea...

Hey.Buna Yigru.Ne-am intalnit la Fetishvalul de pe 29 dec.
Ma gandeam ca poate ai sa participi la "Schimb de Carti" in Constanta,organizat de mine.Am sa iti dau detalii daca vrei sa participi.Id meu il gasesti pe profil.

Astept add.:)

Yigru Zeltil spunea...

Mulțumesc pentru comentarii. Și eu am sperat să rămân iarăși fără comentarii...
Doamna Făgăraș, am o întrebare: aveți cumva la îndemână vreo fotografie cu unchiul dvs., poetul Aurel Gurghianu? Cum am zis, nu pare a fi nicio poză cu el pe Internet... deși cred că am văzut odată o poză într-un dicționar, n-am putut însă să fotografiez atunci.

Ana Maria spunea...

Tocmai am căutat în albumele de familie şi am găsit câteva fotografii.Le voi scana şi trimite către dvs ataşate într-un e-mail.

(PS: I am just an emerging adult. Ana, vă rog.Poetul este fratele cel mare al bunicului meu.)

Ana Maria spunea...

Am atasat ieri seara intr-un e-mail fotografiile poetului. Am folosit adresa de e-mail contact@agonia.ro.

Yigru Zeltil spunea...

Eu nu sunt administrator la Agonia, așa că nu pot să accesez respectiva adresă de email.
Vă rog frumos să-mi trimiteți pozele pe: selenarunegrea@gmail.com, dacă se poate.