marți, 28 decembrie 2010

Festival de poezie live gratis... + + +

http://artanucosta.blogspot.com/
Voi fi acolo...

*

Am migrat și eu, de curând, spre ultraistul Windows 7, care îmi rezervă astfel și mie luxul să mă colorizez fără efort. Deși îmi rezerv în continuare opiniile pe marginea lui Bill Gates, opinii, evident, controversate, cine sunt eu să-l pun la îndoială pe B. Porți...

*

Marin Mincu și Sașa Pană. Mă întrebam ce l-a îndreptățit pe Mincu să-l expedieze așa de ușor pe Sașa Pană în antologia sa a avangardei. Dar, dacă stau bine să mă gândesc, nici eu, dacă aș fi fost în perspectiva textualistă și textualizantă pe care o avea atunci Mincu, nu l-aș fi valorizat prea mult, poate, pe Sașa Pană.

Dar cu o textualizare nu se face primăvară. Cât de trunchiat iese Gellu Naum, de pildă... Măcar Naum nu este ”denigrat”, ”expediat” cum o face în cazul lui Sașa Pană. Simt nevoia să citez tot pasajul:

”Deși SAȘA PANĂ va scoate revista unu timp de cinci ani, nu va publica nici o poezie până la numărul 47, adică cu trei numere înainte de a o suprima, ceea ce poate duce la următoarea supoziție: poetul nu se ”născuse” în momentul când decide să tipărească o revistă de poezie, trebuindu-i aproape 50 de numere de exemple ”poetice” până când să deprindă acest meșteșug. În fapt, el este un imitator al comilitonilor săi, pastișând la marginile suprarealismului în croșete laxe, ce nu surprind prin nimic personal. Cel mai interesant lucru rămân ”exercițiile de vocabular dezlănțuit în libertate”, alcătuind cele două capitole din romanul Alfabet scrise în colaborare cu Moldov. Experimentările asupra materialului lingvistic surprind ca studiu semantic al procesului enunțării și al formalizării enunțului.”

Nu numai că Pană debutase (cu un volum de poeme bacoviene, Răbojul unui muritor) înainte de a scoate unu, dar mai și publicase, înainte să publice versuri, PROZOPOEME în paginile revistei unu. Din respectivele prozopoeme sunt compuse cele 3 volume pe care Pană le-a publicat din 1930 până în 1932 (deci în perioada când unu era activ), care ar fi putut fi considerate chiar și din perspectiva textualizantă interesante dacă Mincu le-ar fi citit (sau dacă le-a citit, de ce nu le menționează decât în bibliografie?)...

Trecând peste asta, eu tot cred că, deși - trebuie să recunosc - sunt relativ străvezii influențele lui Voronca, Tzara sau Bogza, poezia lui Sașa Pană are totuși ceva specific, un specific care nu intră însă în juridiscția textualismului - echilibrul (sau, câteodată, doar echilibrismul) între sentimentalism și intelectualism. Este o pistă interesantă, insuficient explorată, dar care poate justifica o recuperare ”ca lumea” a poeziei sașapaniene, așa cum întrevedea Mircea A. Diaconu!

Nu pot însă să nu observ că, odată adăugat Paul Celan în edițiile ulterioare, Mincu (care s-a distanțat de textualism în favoarea autenticismului... e demn de observat faptul că Mincu deja îl catalogase pe Bogza ”cel mai autentic poet avangardist”, dar fără a da multe explicații, cum ar fi făcut-o dacă ar fi scris introducere antologiei prin 2003-2004...) face la acesta (Celan) niște observații care s-ar fi potrivit cel puțin la fel de bine cu Sașa Pană, referitoare la ”slăbirea postmodernistă a discursului”, ”modul personal al construirii imaginii” și ”vitalitatea scriiturii poetice”... Oricum, antologia ar fi meritat, poate, o șlefuire, fie ea și din perspectiva încă unei ideologii (aceea a autenticului) a lui Mincu... Paul Cernat, în cartea cu ”complexul periferiei”, se supărase oleacă pe perspectiva protocronistă cu glazură textualizantă cu care a venit Mincu în antologie. Iar eu încă mă întreb de unele chestii: de ce nu este menționat ”Plămânul sălbatec” al lui Paul Păun decât la bibliografie și la partea de ”poze”, de ce este Mincu așa de generos cu, de pildă, Moldov (pe când la fel de bine ar fi putut să-i introducă pe Madda Holda, dărmite Fredy Goldștein sau Mihail Sabini?), de ce selecția textelor din Tzara omite, cum se întâmplă de obicei, ciornele la ”Hamlet” și ”În gropi fierbe viață roșie” (totuși, parcă este un fragment din poemul ultim menționat, dar nu se precizează), de ce Cugler este reținut doar cu Apunake și alte fenomene pe când textele din ”Afară-de-Unu-Singur” sunt mult mai experimentaliste (și deja fuseseră publicate înainte de 2006), de ce Mincu declară, în parte îndreptățit, că antologiile Duda și Bârna ar fi copii pirate după antologia sa, dar, în același timp, Mincu uită câteva texte care erau, de pildă, la Duda (de pildă, Cerneala surdă a lui Naum), de ce Virgil Carianopol și nu A. Zaremba, de ce lipsește încă odată Paul Sterian, de ce este omis Nicolae Oprea Dinu alias Dalocrin? Dar, stați calmi, antologia are și merite: recuperarea lui Dan Faur și a lui Mihail Cosma, textele inedite la Șuly, Virgil Teodorescu..., textele în franceză ale suprarealiștilor și traducerile de soția lui Mincu, transcrierea abudentă a poemelor lui Virgil Teodorescu (care are poate cele mai multe texte aici dintre toți), prezența lui Paul Celan...

*

Mă întreb, desigur, cum va fi anul viitor în materie de poezie.............. evident că punctele de suspensie sunt cu subînțeles.

Un comentariu:

Paul. A. Meah spunea...

Mai, tyigrule zebril, cred ca ar fi bine sa studiezi fenomenul la sange vreo zece ani de acum inainte si dupa aia sa faci o antologie a avangardei,cu aparat critic si tot tacamul. Daca nu te pierzi pe drum, s-ar putea sa-ti iasa. Sa vedem pe cine o sa mai intereseze. Eu sunt primul...:)) dar dupa mine, nu garantez nimic. In orice caz, daca nu te omoara astia prin viitoarele studii universitare si post-pulamea- universitare, ai sanse de reusita. Asa ca, toate cele bune, sa ne vedem peste vreo zece ani cu avangarde in brate.
Pana atunci, mananca praline DADA si bea shoturi de DADAquila. Putin, ca provoaca mahmureala. Viva la revolution (dada)!