joi, 23 decembrie 2010

albume ascultate recent 4









Isabel's Dream - Monomara EP: Ritmuri electronice şi acorduri atmosferice în dulcele stil shoegazer. O combinaţie botezată de Scott Cortez "blissbeat". Muzică, într-adevăr, "blissful".

Walter Wanderley - When It Was Done: Muzica lui Walter Wanderley este atât de, să-i zicem, "perfectă", încât de la album la album nu se simt mari diferenţe (cum, în poezie, Dimov sau Brumaru). O încântare pentru urechi, dar bună numai în doze mici, altminteri riscă să se simtă monotonia. Lăudabil este faptul că nu întotdeauna este brazilianul superficial, ci mai are, ca şi pe acest album, o pereche sau două de melodii mai atent lucrate. Nimic din ce am zis, nu-i micşorează creditul.

Ekos Quartet - In a Dream Full of Charm: Iată - am început să ascult din nou trip-hop, ca pe vremuri. Ăsta e un album nou, apărut chiar în acest an. Unele momente îmi plac, altele mă irită cu înclinaţia lor spre rock (deşi puteau fi şi mai iritanţi, vezi Monk & Canatella).

Tinavie - Augenblick: Alt album trip-hop recent. Meşteşug atent lucrat, dar care nu mi-a "mers la suflet".

Pram - Museum of Imaginary Animals: O formaţie de care am auzit de multă vreme, datorită înregimentării sale printre primele formaţii aşa-zise "post-rock" şi asemănării cu d'alde Stereolab, Broadcast, Laika, Moonshake... Ca şi formaţiile mai înainte menţionate, Pram au o afinitate pentru aranjamentele cvasi-bizare, nu neapărat luminoase, dar care uzează de "semnături de timp" neobişnuite, în tradiţia jazz-ului sau funk-ului. Totul, bineînţeles, într-o coajă semi-pop. Melodiile sunt însă doar interesante - cel puţin la prima ascultare n-am reuşit să mă "conectez" la muzica lor. Mai au şi o vocalistă destul de "simandicoasă" care, alături de muzica în sine, mă face să mă gândesc obsesiv la... Canada.

Hooverphonic - The Night Before: Încă un album Hooverphonic. Mda. Au o nouă vocalistă. Mda. Au devenit şi mai pop. Mda. Sincer, cine pisici cumpără aşa ceva, când sunt formaţii pop mai bune, până şi-n Belgia, cred?! Construiseră cei de la Hooverphonic o nişă interesantă, ceva mai substanţială decât ceea ce (încă) fac cei de la Morcheeba, dar, încetul cu încetul, a dispărut până şi urma de glazură delicioasă care mai era în No More Sweet Music, şi acum nici nu mai încearcă să fie sinceri aşa cum erau în mizerabilista President of the LSD Golf Club...

Niciun comentariu: