marți, 23 noiembrie 2010

Acatist

*Alice Drogoreanu - Mirosiţi această femeie (fără gratuităţi şi cu o gamă diversă de "sunete", dar n-am surprins multe poeme remarcabile (e drept, sunt rare volumele cu un număr mare de "diamante"). Bine, asta e doar opinia mea şi mai cred şi că a fost cam pripită lectura mea)

*Miron Scorobete - Trofeul (o carte aproape aterizată din cer. Ştiam că e un poet şaizecist, şi când am văzut cotorul Trofeului prima dată în biblioteca judeţeană, plănuisem să o iau data viitoare crezând că e cu poezii... S-a dovedit că e cu proze scurte. Şi, cică, SF. Dar de pe coperta a patra, Petru Poantă avertizează că pentru Miron Scorobete SF-ul e mai mult un punct de plecare decât un scop în sine. Oarecum ce fac eu. În realitate, Trofeul este aproape întotdeauna fantastic, e drept, dar rareori cvasi-ştiinţific. SF-ul veritabil nu se regăseşte mai nicăieri, ceea ce mi se pare însă minunat. Deşi poate nu la fel de explicit ca mine, Scorobete ironizează şi el în unele momente convenţiile SF-ului. O să vă transcriu curând geniala proză "Robotul de zăpadă" (doar 3 pagini!) ca să vedeţi. Sau, de pildă, vezi "Femeia venită de sus", când sosirea unei extraterestre pe Pământ e însoţită de un imens delir colectiv, chiar dacă extraterestra respectivă arată la fel ca femeile umane, vorbeşte aceeaşi limbă şi mai şi fumează pe deasupra! Sau "Bătălia aerului", unde o echipă de cercetători soseşte în miezul unei jungle africane în căutarea celui mai pur aer de pe Pământ - şi chiar aşa şi este! Începând cu chiar venirea lor într-un Jeep, încep să polueze nesemnificativ, treptat însă se construieşte o adevărată aşezare, vin sute de oameni şi, până în final, se construieşte ceea ce în final va fi cea mai poluată metropolă!)

*Tudor Arghezi - Călătorie în vis (aş cam vrea să înceapă şi mie să-mi placă Arghezi şi, deocamdată, mă simt obligat aproape (!) să încep tocmai cu ultimele sale volume de poezii. Cuvintele potrivite deja le citisem, Flori de mucigai m-au speriat (ce versuri demne de douămiişti!)... Aspectul uniform al ultimelor volume, lansate prin anii '60-70 m-am atras, în primul rând, aşa că am început călătoria cu "Călătorie în vis". Ştiam că, în mare parte, ultimele poezii ale lui Arghezi sunt reluări ale vechilor motive, mai puţin seninătatea de senectute. Cartea asta, care este publicată postum, în 1973, şi adună diverse inedite, nu m-a surprins mult. Multe poeme solide, aşa cum s-ar aştepta oricine de la un poet de talia lui Arghezi, strecurând chiar şi 1-2 poeme mai greu de înghiţit, şi să nu uit nici de ultimele poeme din carte, care nu m-am dumirit dacă sunt tălmăciri, parodii sau altceva. Încă aştept relevaţia, însă. Poate la proza absurdă a lui Arghezi să mă duc?

*Nicolae Sârbu - Fără operă (violenţă curată, dublată de un mic rânjet.)

*Boris Vian - Iarba roşie (de redus la scena cu Wolf şi prietena sa în iarba roşie. Nu este aproape niciodată la fel de încântător ca prima jumătate a Spumii zilelor, în schimb, finalul este cam la fel de violent şi de tragic. Mă frustrează aşa de mult strategia perversă a lui Vian, încât mă face să aspir şi eu la o variantă idilică - augmentată fiind de viziunea suprarealistă, bună de înlocuit pentru mine basmele, romanele sentimentale şi de aventuri care nu mi-au plăcut niciodată. Până la urmă, poate că ăsta e meritul lui Vian, fără el poate că n-aş fi scris niciuna dintre prozele pe care le-am scris anul ăsta. Ce-i drept, la asta contribuie şi treptata mea "îmblânzire". După cum se vede, când scriu despre cărţile altora, tind să amintesc de mine. Culmea, nu? Acuma doar aştept să ajung la proza paradisiacă pe care o pot acum doar dori, nicidecum concepe.)

*Anghel Dumbrăveanu - Iarna imperială (din păcate, nu va rămâne ca un poet neomodernist important. Cu toate vagile sclipiri din unele poeme, e prea cuminte în majoritatea timpului. În jurul anului 1980, încercând să revină şi el în "trend", se mută către o tehnică abia-abia apropiată de postmodernism, şi nu mai scrie cu litere mari la începutul versurilor, dar se vede de la o poştă că mutarea este inautentică şi că este în continuare sentimentalist într-un mod aproape nesupravegheat. În fine...)

*Pavel Boţu - Ornic (mai interesant decât alţi poeţi basarabeni cu care am făcut cunoştiinţă. Are parcă mai des poeme reuşite decât Anatol Codru, deşi când acesta din urmă are inspiraţie, ceea ce îi iese de sub mână este absolut excepţional. Pavel Boţu e oarecum o curiozitate estetică, fără a ieşi din contextul neo-tradiţionalist al literaturii basarabene)

*Anton Pann - Povestea vorbei (moralismul este uneori mai mult iritant decât orice altceva, dar, în orice caz, Pann e poate cel mai solid poet înaintea lui Eminescu. Chiar dacă poet dublat de folclorist. Colegilor mei li s-a părut interesant cum de n-am citit Pann când eram mai mic şi citesc abia acum. Nu ştiu dacă mi-ar fi plăcut atunci. Am remarcat, printre altele, o fază curată suprarealistă, ceva gen "Mintea, dacă ar creşte pe pajişti, ar paşte-o măgarii". Vă imaginaţi??)

*Mircea Ţuglea - mircea ţuglea (nu ştiu cum se face că douămiiştii constănţeni mi se par cei mai simpatici. Şi Grosu, şi Vasilievici m-au impresionat. Acum mă impresionează şi Mircea Ţuglea, deşi nu-mi dau prea bine seama de ce. Ceea ce face Ţuglea au făcut şi mai fac mulţi alţii (chit că, d.p.d.v. cronologic, e printre primii), minus poate bruma de versificaţie care se mai regăseşte, făcută din frondă, la Marius Ianuş (Ursul din containăr) şi la sus-menţionatul George Vasilievici. Poemele lui Ţuglea au totuşi un ceva aparte în plus... şi nu, nu este lipsit nici el de asperităţi de limbaj, dar, cum am zis, parcă e mai consistent.)

*Carmen Firan - Cuceriri disperate/Desperate conquests (decent şi nimic mai mult. Mai solide sunt versurile din "Paradis pentru ziua de luni", când poeta nu-şi reprima tendinţa spre manierism.)

*Mircea Horia Simionescu - Jumătate plus unu (mi-am amintit astfel de ce MHS mi-a plăcut aşa de mult odată cu "Bibliografia generală". Şi cartea asta e parcelată, dar după nume (e partea a doua a "Dicţionarului onomastic"), de fapt, asta cred că e formula care-mi place cel mai mult fiindcă e şi formula care îmi prieşte cel mai bine. O astfel de formulă mă lasă să-mi descătuşesc cu adevărat creativitatea (neavând încă disponibilitatea de a rămâne fixat pe o singură "lume", cu doar un plan sau mai multe), şi nici nu-mi cere eforturi prelungi de creionare. Desigur, nu mă voi compara prea curând cu MHS, care are un car de virtuţi, plus acela că rareori se dă în caruselul manierismului "pur", adică barochismul obositor care mă stresa la Mircea Nedelciu - pentru că altminteri ,după cum v-aţi dat poate seama, am mare disponiblitatea pentru proza postmodernistă)

*Vasile Petre Fati - Copilul tuns zero (un poet constănţean, care, conform criticilor, face parte din grupul "poeţilor obiectelor" (ce denumire!), alături de C. Abăluţă, Gh. Grigurcu şi George Almosnino. Volumul ăsta îmi aminteşte mult de versurile lui Vasile Vlad, alt constănţean cu mari elanuri pre-optzeciste. Poeziile sunt, cel mai adesea, aproape complet lipsite de podoabe stilistice (vezi titlul!), Fati fiind şi el un poet "metonimic" precum V. Vlad. Cam la fel de pesimist şi de sceptic, Fati nu mă convinge în totalitate, dar oricum merită reţinut.)

*Gheorghe Grigurcu - Amarul Târg (alt "poet al obiectelor". Am citit cartea asta în duminica în care am fost la examenul de limba franceză. Eram amplasat în faţa plăjii Modern, pe o "bancă" galbenă ce mă lăsa să văd şi ceasul de la capătul lui Ferdinand. Multă vreme a fost ceaţă, aşa că priveliştea plăjii a fost realmente inedită, marea părea complet neturburată şi chiar şi mai încolo mareea a rămas extrem de slabă, cum n-am mai văzut niciodată. Pe bancă eu citeam din cartea asta precum şi din "Lindenfeldul" lui Ioan T. Morar. Mi-a plăcut formularea adeseori aforistică şi "haiku"-istă a poemelor, care erau însă destul de bacoviene. De fapt, conceptul cărţii e el însuşi bacovian: aproape toate poemele sunt despre "Amarul Târg", un soi de corespondent al mahalelei bacoviene. Se resimte discret influenţa gellunaumiană ca şi la Fati, dar ambii sunt mult mai gri decât Naum, drept pentru care nu-mi plac până la capăt.)

*Dan Laurenţiu - Patul metafizic (un foarte convingător poet mistic. Mincu afirmă, pe coperta a patra, că ar fi chiar cel mai profund poet postbelic... Nu pot să zic că nu mi-au plăcut poemele lui Dan Laurenţiu, doar că mi se par că nu reuşesc să întreacă, în ochii mei, poemele mistice ale lui Daniel Turcea, care nici ele, precum nici cartea de faţă, nu sunt eliberate complet de recuzita poeziei mistice, dar parcă în mai mare măsură, plus că tehnica "ermetică" din versurile "oniriste" ajută mult. Dar, în fine...)

*Dan Mihuţ - AutoDaFe (citiţi. poemul. brasilia. chiar. acum. Cartea toată e pe blogul lui Mihuţ, vezi linkurile.)

*Nora Iuga - Vina nu e a mea (dinamită pură. Ar trebui să acord mai mult spaţiu, dar acum chiar n-am chef.. deşi, chiar în acest prim volum, contaminat din plin de contextul epocii, este mult superior altor volume lirice feminine din aceeaşi perioadă (am şi eu oarece experienţă în asta, vezi cărţile de Viana Şerban şi Ursula Şchiopu de pe raftul meu...). Ei, a meritat aşteptarea de vreo 3 ani de când încerc să citesc această carte.)

*Adrian Urmanov - Poeme utilitare (Mai mult expresioniste decât utilitare. Dincolo de primele "poeme de dragoste", relativ decente şi în orice caz proaspete, dar chiar şi printre acelea, poetul e mult impregnat de nelinişte, de frică. Mulţi vor fi poate impresionaţi de aşa ceva, aşa că poate că mă situez în minoritate. Ceva din utilitarism este cu siguranţă "de domeniul viitorului", ca să zic aşa, dar nu putea decât să eşueze. E, până la urmă, tot o manipulare, tot o găselniţă, nici el nu e calea ideală şi, oricum, Urmanov şi alţi poeţi de la acea dată cu greu puteau să găsească optimismul necesar, cred eu, înfăptuirii unui asemenea proiect. Şi, cred, nici acum nu e cazul. Dar după colţ, poate.)

*Dumitru Crudu - pooooooooooooooate (pooooooooate prea crud pentru mine.)

*Ioan T. Morar - Lindenfeld (relativ reuşit roman, chiar dacă, în fond, nu-mi sunt prea simpatice produsele anticomunismului prefăcut care continuă să mai apară. Evident că nu sunt de acord cu opiniile politice ale lui Ioan T. Morar, iar de moralitatea lui, nu mă bag fiindcă au fost şi multe zvonuri răspândite aşa că e destul de greu de spus care e adevărul, cert e că, esteticeşte vorbind, are unele virtuţi. Chiar dacă nu inventează nimic, dar ceea ce face, face bine.)

*Grigore Sălceanu - Nopţi pontice (începuturile poeziei dobrogene moderne. Sălceanu e departe de a fi modernist, dar pot avea valoare sentimentală şi nu numai nenumăratele sale poeme dedicate mării, din care câteva pagini antologice se poate scoate. În fond, fiind primul, nici nu putem avea pretenţia de la el să depăşească poetica primitivă posteminesciană, chiar publicând în acelaşi timp cu avangardiştii şi moderniştii. Antologia asta e amendabilă totuşi pentru faptul că a omis, dintr-un motiv necunoscut, volumul "Flori de mare" care reprezintă adevăratul debut al lui Sălceanu...)

*Alessandro Baricco - Ocean Mare (senzaţional. Nu este poate un postmodernist total accesibil, iar partea a doua dintre cele trei ale romanului e destul de greu de suportat (relevând partea cea mai crudă a mării), dar restul... Încă din primele pagini, am fost vrăjit. Ăsta e un autor care-şi merită indiscutabil succesul furtunos şi instantaneu (a debutat în beletristică abia în 1991 şi cartea asta a fost publicată în 1993). Adeseori, proza lui se poate numi realism magic, chiar dacă e mai apropiată de rafinatele scrieri ale lui Ştefan Agopian, de exemplu, decât de Marquez. Sau poate nici măcar de Agopian. Pictorul creator de tablouri complet albe e un personaj de-a dreptul antologic. Super carte. Sper să pot citi în sfârşit şi Novecento...)

*George Vasilievici - W.C.rul ("doar pentru colecţionari". În mod surprinzător, mi-a plăcut mult mai puţin decât "O cameră cu două camere" şi chiar decât "Cerneală", nu pentru că ar abuza de violenţă, ci pentru că... păi, pur şi simplu, poemele lui nu mai au percutanţă. Pare o carte scrisă în grabă. Sau una scrisă înaintea lui "Cerneală". Demnă de notat fişa biografică, incluzând şi adresa şi numărul de telefon al poetului. Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă aş apela acel număr... Am citit pe blogul lui Mugur, parcă, cum a primit invitaţie recent pe nu-ştiu-ce site de la George!!!)

*şi alte cărţi de care acum nu-mi aduc aminte

Niciun comentariu: