vineri, 29 octombrie 2010

Albume ascultate recent

(Pentru că, de regulă, nu prea vorbesc pe-aici despre muzică: )






Orange Cake Mix - Dream Window: De Orange Cake Mix alias Jim Rao am auzit de mulţi ani, de pe vremea când navigam pe VH1.com şi căutam trupe intitulate după fructe sau alte năzdrăvenii. E un artist asociat cu scena "lo-fi", adică muzică făcută pe echipamente de buget foarte redus, lansată cel mai adesea pe case de discuri obscure, cu coperţi etc. realizate manual şi în tiraj limitat. A lansat foarte multe albume în anii '90 şi la începutul anilor 2000, dar, subit, a dispărut, doar sporadic artistul a mai lansat ştiri cum că va lansa noi albume, dar se pare că ceva va apare concret abia anul următor. Artistul, iniţial înrădăcinat mai ales în muzica pop a anilor '80, a evoluat ulterior către muzica electronică, influenţat fiind tot mai mult de două curente de factură onirică numite "dream pop" şi "shoegazer", şi nu întâmplător. Rao a fost mereu un artist idealist, optimist şi foarte visător, "cu capul în noi", dar în acest album, de exemplu, "onirismul" e prezent şi în instrumentaţia distorsionată, destul de experimentală. Mă luase puţin somnul/ameţeala/melancolia după ce am ascultat albumul, dar sunt câteva melodii remarcabile acolo care merită să mai zăbovesc asupra lor.
Aqua Bassino - Beats 'n Bobs: Un DJ englez care şi-a lansat materialele discografice aproape numai în Franţa este acest Aqua Bassino. Unii îl asociază cu genul intitulat "deep house", dar acest album nu prea este "house", doar "deep". Un termen mai propriu ar fi "nu-jazz", fiindcă este prezent şi un saxofonist pe câteva piese, şi ar mai fi şi alte brize ce vin dinspre jazz, e chiar şi o vocalistă africană la un moment dat. Foarte sofisticat şi plăcut, este un album ce, lansat astăzi, ar fi considerat poate demodat, fiindcă seamănă mult cu alte albume ale perioadei (vorbim de 2000) când chillout-ul sofisticat era încă destul de "la modă". Am mai ascultat albumul acesta şi o să-l mai ascult. Am şi uitat să spun că şi pe Aqua Bassino îl ştiu tot din aceeaşi perioadă cu Orange Cake Mix.
Pat Metheny - Bright Size Life: jazz, jazz, jazz. Mai precis spus, e "fusion" şi dă puţin şi înspre "smooth jazz" (care, de fapt, provenise din "fusion jazz"). Altfel, cum să definesc elegantele, delicatele, subtilele sunete care se ascund sub copertă? Metheny e un chitarist şi nu unul prea zgomotos. Pe alocuri puţin prea sforăitor, dar are destule insule de linii melodice remarcabile care îl plasează în ochii mei în faţa multor alte albume de jazz pe care le-am ascultat. Nu multe, e drept, dar oricum sunt mii de albume de jazz...

Niciun comentariu: