miercuri, 1 septembrie 2010

zdranga zdranga urmează vara indiană zdranga zdranga

O melancolie fără nimic dureros. De fapt, fără nimic melancolic. Fără regrete. O nostalgie de nimic, şi inversul ei...

A propos, am fost duminica trecută la Cafeneaua filosofică. S-a ţinut nu pe terasa hotelului Palace, ci în interior, fiindcă vântul bătea mult prea tare. A fost bunicică discuţia, dar nu extraordinară. De fapt, nici nu trebuia să facem decât să întrebăm, nu să răspundem...

Terminat-am: Dunăreanu (una dintre încă prea puţinele cărţi de proză care m-a sedus), Geo Dumitrescu (fain!), Marin Sorescu ("Astfel" e un volum seducător prin cantitatea de poeme valoroase, mult mai mare decât în cazul multor volume de poezii), Hippolyte Taine ("Viaţa şi opiniile filozofice ale unei pisici" am terminat-o aproape în întregime în autobuz. Mi s-a părut excesiv de violentă, chiar dacă pe undeva umorul (destul de subtil, de altfel) şi sarcasticele momente filozofice de la final sunt seducătoare, mai ales pentru fanii pisicilor. Până la urmă, singura frază care merită citită din toată cartea e tocmai cea care apare pe semnul de carte special: "Pământul e un ou spart, iar lumea, o imensă omletă".).

Niciun comentariu: