miercuri, 8 septembrie 2010

tataia + ioan t. morar

De ziua bunicului meu, i-am făcut şi eu o poezie, chiar dacă ştiam demult că el poate să aprecieze numai ce are rimă. Treaba lui dacă tot ce îi place sunt rimele cu "ţolu' pe chioru' şi Goana de la Perişoru" sau "lampa şi chibritul şi cursa de titlu" (?!?), care, pur întâmplător, frizează urmuzianismul - nu-i de mirare că i-a plăcut când i-am zis de rima cu "Aristotel n-auzise în viaţa lui de ostropel" (de la Urmuz citire). Mă şi mir că de rimele de mai sus n-auzit în viaţa lui marele Google. Cum se poate aşa ceva? E o pierdere enormă pentru umanitate! (eram să zic urmanitate, vezi Urmanov).
Dar iată poezia:

Lui tataia, la 80 de ani

Anii vin şi se întorc
din ţările calde
şi, dintr-un nor,
cad flori de zahăr pudră
roz,
împărţind rădăcinile răsăritului...

*

Cum se face că mai devreme mi se aprinse beculeţul intuiţei când, brusc, am auzit de numele lui Ioan T. Morar la Antena 3. Asociat, evident, în legătură cu calitatea sa de "băsist" (în privinţa asta nu mă pronunţ, ei au spus-o), şi nu în legătură cu faptul că e un poet, şi chiar unul foarte interesant. Dar pe cei care lansează în masă comentarii politizate pe site-urile de ştiri nu îi interesează cât de reuşit este ca poet - e suficient să fie băsist ca să fie poet de curte...
Dacă aş fi fost în locul lui Morar sau al lui Cărtărescu, nu m-aş fi băgat în politică. Deşi dacă aş fi fost Cărtărescu, ar fi fost o tentaţie prea mare pentru personalitatea mea complexă. Nu încerc să fiu ironic. Ba am chiar aşa de mult respect pentru Cărtărescu încât îl considera a avea nimic de-a face cu toată tărâşenia băsistă. Am mai vorbit despre chestiunea asta - el pur şi simplu regreta că nu a avut activitate dizidentă înainte de '89 şi astfel a început să fie mai interesat de politică, dar simpatia pentru Băse din motivul unei miopii politice (dacă nu ţineam şi eu puţin cu Băse prin 2004 în sinea mea, n-aş fi fost empatic) i-a atras multe critici nefondate (ca şi "De ce iubim femeile", de altfel). Dar să nu mai revenim.
Aşadar, eu cred că acest controversat personaj care este Ioan T. Morar ar fi evitat toate criticile de doi lei dacă s-ar fi retras în literatură, că şi aşa n-a mai scos niciun volum de poezii de prin 2003.
Să mă ierte Ioan T. Morar dacă o să scriu aici două poeme de-ale sale. Asta ca demonstraţie că, cel puţin în ceea ce priveşte poezia, are virtuţi (deşi nu ştiu câţi ar fi de acord cu mine când spun că ITM e poate unul dintre cei mai graţioşi poeţi elegiaci români):

"Sangria"
de Ioan T. Morar

Să te-nmulţeşti altfel:

sub pavăza carnetului de donator
în încăperi albe
sângele tău se adună
în vase străine
pentru ca mai târziu
să trăiască în alţii

va aduce cu sine paloarea?
fierbinţeala nopţilor lungi,
tremurul mâinilor mele
când îţi trec prin păr
gustul cenuşii tot mai apropiat
vor fi acolo?
Să supravieţuieşti altfel:
în trup de împrumut să te ascunzi
şi inimă de împrumut
să-ţi pompeze sângele
"abia atunci te vei cunoaşte"

Sărman donator de sânge:
Vei muri cu fiecare în parte

"Toamnă profană"
de Ioan T. Morar

Dor fructele ca nişte răni zemoase
Mucegăiesc luminile în sfinţi,
În rai e noaptea umbră de femeie
Şi dorm copii de ceară în părinţi.

Se coace-n vie un ciorchin de păsări
Şi vorbe moi ne rătăcesc prin guri,
De-un vânt străin se crapă catedrala
Şi curge Dumnezeu prin crăpături.

Niciun comentariu: