vineri, 3 septembrie 2010

Nişte poeme

Adiamantino

Fug cu picioarele mării
fluier prin nasul vântului
atârn nişte stele de tavanul care este cerul

Sunt cel ce nu trebuia să înveţe.


Fiecare pe calul său de ciocolată

Unii își atârnă tristețile
în ramă precum tablourile,
alții își semnează oasele tricolore,
murdărite și spălate de balamalele orizonturilor.

Și eu? Păi, eu vreau doar
pâine și cirrus.


Zarul de frişcă

Când batem un ou,
batem un soare!

De ce trebuie să batem
soarele la funduleţ??

Suntem şi nu ne dăm seama
crescători de gândaci
pozând pe stradă
cu aripi în spate.

O, dulceaţă de stele,
mai scrieţi, în versuri, sorţile
sau aţi rămas şomeri?

Ce gest scandalos:
de a fi
normali.

Un comentariu:

Anonim spunea...

:)