luni, 30 august 2010

Ion Faiter - Poarta zeilor, 2010



Încă de când mi-a spus domnul Ion Faiter că a apărut cea mai nouă carte a sa, mi-a spus de asemenea faptul că e "în afara comerţului", la o adică, nu şi-a mai permis să o plaseze în librării (am auzit că e foarte scump comisionul) şi, oricum, ce interes mai e în ziua de azi pentru cărţile de poezii?
Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că a fost lansată cartea sub titulatura de "Poarta zeilor". La începutul anului - fie vorba între noi - domnul Faiter mi-a spus că următoarea sa carte se va numi "Viscolul soarelui" deşi încă de pe atunci mi-a spus că nu e poate titlul definitiv. În fine. Oricum, îmi place albastrul-turcoaz liniştitor al coperţii şi al titlului. Mirarea n-a fost însă mare când am văzut că e publicată la Editura MAR, o editură de care îmi spusese anterior că practică preţuri foarte bune.
Cartea e structurată pe două cicluri - 2009 şi 2010 - compuse din mai multe poeme, niciuna dintre ele cu un titlu propriu-zis, ci toate marcate cu data şi locul scrierii. E aproape un tur printre locurile pe care le străbate scriitorul - nu lipsesc Remus Opreanu (satul unde s-a născut), Medgidia, Constanţa, Bucureşti, dar nici New York, Connecticut, Colorado Springs ş.a.m.d.
Peisajele descrise sunt însă mai degrabă interioare - uneori, chiar aflat în America sau tocmai de-aceea, povesteşte amintiri din copilăria sa rurală. Câteodată, apar accente ce trimit către realitate cotidiană - mici satire la adresa politicii actuale (nu lipseşte nici "flacăra violet"!) sau o consemnare a reticenţei sale faţă de Internet (nici până acum poetul nu s-a hotărât să utilizeze Internetul pentru a face un blog, de pildă, deşi soţia sa are calculator).
Oricât de mult mi-ar plăcea să spun opusul, trebuie să recunosc că - cel puţin în acest volum - tonusul poetului nu se menţine foarte ridicat, deşi sunt câteva poeme aproape excepţionale aici care mi-au captat atenţia. Desigur, e de vină aici şi miza volumului. Cele mai multe dintre celelalte volume de versuri ale d-lui Faiter au avut parte de o gestaţie lungă - de exemplu "Desene" (1980) a apărut la aproape 15 ani după debutul în revista Tomis şi în antologia "Secvenţe marine", iar "Cad piersicile" (2002) a apărut la 10 ani după "Sequoia gigantea". "Poarta zeilor", în schimb, vine destul de repede după "Grădina Linwood" (2007) şi volumul în stil nipon "Valea cu dropii" (2008) - şi, oricum, volumul este, cum am mai spus, un jurnal liric. Şi, oricum, orice poet trece printr-o metamorfoză oricât de subtilă de-a lungul anilor, astfel că nu e foarte surprinzătoare inactualitatea comentariilor critice de pe coperta a IV-a, ca, de pildă "Un sentimental fantast este Ion Faiter. Peisajele de suflet, pe care le concepe, denotă o irealitate frumoasă. Elaborând, în sensul bun al cuvântului, metafore proaspete (...) reuşeşte să cizeleze elementele constitutive ale unui univers propriu" (Gabriel Rusu). Un comentariu foarte potrivit pentru "Cad piersicile", dar nu şi pentru "Poarta zeilor", care mi se pare mai degrabă un volum destul de celebral şi parcă cu o vagă amărăciune, un vag regret.
Cam aici se termină cronica, care nu s-a vrut a fi critică literară exhaustivă, ci o trecere în revistă a unui volum de un poet local notabil, care poate că va atrage mai multă atenţie în anii următori.

Niciun comentariu: