vineri, 20 august 2010

Anunț + Rana

Am deschis de curând un forum de poezie:
http://poezeama.freeforums.org/
Vă invit călduros, mai ales că deocamdată sunt doar doi membri inclusiv eu. Sper să devină cândva acest forum un adevărat paradis pentru discuțiile legate de poezie, avem o grămadă de site-uri în genul lui Agonia (care nu mai are forum de mulți ani), dar forum-uri concentrate pe poezie aproape deloc (și niciuna semnificativă).
Și acum, timpul pentru o confesiune foarte intimă.

*

Mi-a rămas oarecum o rană în suflet de la sfârșitul anului școlar trecut, când o persoană oarecare din liceu (profesoară?), în timp ce eram pe postul de elev de serviciu, m-a văzut citind poezii și m-a întrebat dacă scriu poezii. Imediat i-am arătat un poem din ”Apă de casă” și am rămas efectiv cu falca în podea când mi-a spus că nu e o poezie originală, că e o poezie nichitastănesciană și că ar trebui să mai petrec timp să-mi dezvolt un stil original. Ce îmi venea să o înjur!!! (Dar n-am făcut-o.) Vă dați seama că pentru cineva care este obsedat de destul de multă vreme de originalitate să afle de la cineva (nu contează că nu-i vorba de un specialist, așa cum a încercat să mă consoleze mama mea) că nu este original este pur și simplu un șoc! Ce-mi pasă mie acum că unii vor fi, pesemne, deconcertați de faptul că am astfel de idealuri minore în cap. De fapt, nici nu mai știu ce să zic. Stau și mă întreb de ce am ales să fiu poet când a fi muzician nu numai că era cel mai plăcut lucru pentru mine ci și îmi permitea să fiu absolut original măcar în context fiindcă muzica românească este încă în - hai să o recunoaștem - copilărie sau - mai degrabă - preadolescență. Și din cauza contextului global, la modă nu e acum muzica câtuși de puțin cu o miză inteligentă, metafizică, ceva. Nu sunt nici cu manelele, dar, scuzați-mă, nici cu pop-ul și nici cu rock-ul. În afară de Enescu, de Johnny Răducanu sau Aura Urziceanu și de câțiva compozitori avangardiști cunoscuți pe-afară (precum Horațiu Rădulescu sau, de ce nu, Iannis Xenakis, chiar dacă faptul că s-a născut la Brăila e aproape singura sa legătură cu România), ce am dat? Câteva destul de lăudabile trupe ceva mai inedite gen Șuie Paparude sau Sarmalele Reci sau Sistem (care, în ultima vreme, au lăsat butoaiele în pace și au început să sune ca toți ceilalți, vezi Morandi etc.) și ceva (slabă) mișcare prin underground grație unora precum cei de la casa de discuri La Strada Music. A, și ar mai fi și folkiștii care, lucru absolut de neînțeles, ei sunt singurii care o dau pe poezie (lăudabil! A propos, am auzit o melodie de Dinu Olărașu la radio, destul de decentă în lipsa unui volum de poezie, biblioteca județeană are doar cartea sa de debut, și acuma nu mai am bani ca să-mi procur de pe Okazii volumul ”In”), dar faptul că au doar o chitară acustică la dispoziție înseamnă (!) că sunt folk, ceea ce este o folosire stupidă a termenului. În rest?
Muzica românească actuală e precum poezia românească puțin înainte de Eminescu. Și mi-ar fi plăcut să fi avut în treaba asta rolul unui Eminescu, de reformator radical, ceea ce mi-ar fi satisfăcut orgoliul mai degrabă decât să fiu un poet destul de talentat, dar cu o întreagă istorie literară în spate (și să nu uităm de mania criticilor literari de a stabili corespondențe și epigonisme! Că am fost și voi mai fi asociat cu avangarda e un risc complet asumat). Mda, în fond, nu știu de ce ar trebui să privesc toată treaba asta ca pe o competiție, căci nu este, și Poezia ar trebui să fie totuși un efort comun realizat individual, fiecare în felul lui.
Nu știu ce să mai zic. Astea sunt chestiuni mărunte, ale ego-ului, or tocmai poezia nu este un astfel de domeniu. Dar după ce voi lansa Praline alese, chiar nu voi mai avea nicio scuză, o să scriu cum o să scriu (de fapt, epoca asta a început deja), deocamdată n-am nici cel mai mic habar ce o să iasă și dacă are rost să mă agit prea tare. De fapt, o să mă agit, ca și până acum, mai mult pentru mine. Of, ce ciudat cum uneori pare așa de ușor să fii fericit și alteori așa de greu!

Niciun comentariu: