luni, 31 august 2009

"Lansarea" cărţii la borcan "Dulceaţă de stele"

Mâine, 1 septembrie 2009, am să "lansez" la apă singurul exemplar din "Dulceaţă de stele" - o plachetă cu 11 poezii scoasă în format de "carte la borcan". Chit că este un singur exemplar, chit că poeziile sunt scrise de mână (!), chit că "tehnologiile" folosite sunt cam... primitive, e prima mea carte lansată pe hârtie! Şi ce imensă satisfacţie - cu atât mai mult cu cât ideea cărţii am avut-o cu un an în urmă, dar n-am materializat-o până acum.

Cartea la borcan nu este un format des întâlnit, dar nici nu este cartea mea primul exemplu de aşa ceva. În 2003, editura Humanitas a scos patru cărţi la borcan - dintre care o antologie din lirica de dragoste a lumii şi trei antologii din versurile lui Leonid Dimov, Şerban Foarţă şi Emil Brumaru. Conform lor, ideea le-a fost inspirată de faptul că, în secolul XIX, unele poezii ajungeau pe etichetele borcanelor din gospodării - nu ştiu cât de reală e relatarea, dar nu e imposibilă...

Anul trecut, gândisem o serie de două cărţi la borcan: "Dulceaţă de stele" şi "Marmeladă de stele", dintre care prima trebuia să conţină versuri, iar a doua poeme în proză. Iată o poezie care ar fi apărut în "Dulceaţă de stele", dacă aceasta ar fi apărut în 2008:

"razele serii"

răsar stelele în mare
sub ele clopote bătând
pe când în amurgul zilei
oameni se spală în sângele soarelui

flăcările se sting printre nori
când noaptea cântă din mii de viori

ca un praf stelar printre noi
întunericul se depune pe oglinzi
pe când noi în neoane am închis
lacrimile roz ale stelelor

luna sfinţeşte în argint vertical
pe când noaptea îşi încordează contrabasul.


Ce să mai zic pentru moment decât că: sunt foarte obosit. M-am străduit foarte tare să scriu poeziile pe hârtie, după care am decupat, iar mama mea m-a ajutat cu făcutul sul, aşa încât, în final, dacă mă uit la fundul borcanului sau sub capac, văd literalmente trandafiri de hârtie! Mai trebuie doar să fac o etichetă şi gata cartea!

Cuprinsul e următorul:
1. Cuscră sau zacuscă
2. Rocă barocă sau Stampă negustorească
3. Eminesciană (cu filtru)
4. Ocean de Guineea
5. Sunetul pe care îl poţi pipăi
6. Urmaşilor mei din Swaziland
7. Tropicalia
8. Un catren ca trenul
9. Boutique cu botic
10. Aurora din Topraisar (variantă)
11. A unsprezecea

Iniţial trebuiau să apară şi varianta originală din "Aurora din Topraisar" şi "Piloţi pe burtă", dar mi s-au părut prea sumbre. Poate o să le pun aici pe site, dacă sunteţi curioşi...

Şi dacă mai trebuia să o spun: voi pune conţinutul cărţii pe Internet, plus câte desene pot să reproduc pe calculator (da, am pus şi mici desene pe lângă texte, precum şi câteva hârtii pe care scrie "CONSERVANT", "APĂ" şi "SARE" - chiar mama mea a venit cu ideea din urmă). Cartea apare sub egida "Editurii Mmmbabane" din Cap Aurora...

Edit: Am uitat să menţionez: toate poeziile au rimă! (unele sunt chiar şi cu râme). Asta nu ca un gest de "cuminţire", cum ar zice unii, ci prilej de manierism prelungit şi mult şerbet în cuadrofoaie... Asta aşa ca o schimbare de la poemele obişnuite (e ca un fel de experiment), ceea ce nu înseamnă că Yigru Zeltil nu rămâne Yigru Zeltil...

vineri, 28 august 2009

ştiaţi că...

...Tristan Tzara a ales, de fapt, numele curentului DADA după Sf. Mucenic Dada, care, în calendarele vechi, e sărbătorit în aceeaşi lună în care s-a născut Tzara?

ascultând acum: tot pizzicato five.

Mai jos: ilustraţie de Arp din "Des nos oiseaux" de Tzara.

joi, 27 august 2009

blogul ăsta are nevoie de nişte viaţă!

l-am neglijat destul...

ascultând acum: pizzicato five. nişte japonezi cam francofili. şi nu e rău. i mean, e ceva mai senin decât, să zicem, rock-ul progresiv... "quatre vingt sept" în sus, "quatre vingt sept" în jos...

mama mea se miră de ceva vreme cum de ascult muzici aşa de vechi, aşa de romantice (nu mă refer neapărat la pizzicato five, ci la alte chestii)!... eu pur şi simplu am grijă să caut muzica în cotloane diverse...

am fost în parc azi (plimbarea a durat mai mult de două ore), am admirat bălţile de pe acolo, am văzut şi nişte raţe şi cred că şi broaşte (doar că broaştele sunt de regulă mai rapide decât mine), am văzut şi celebrul amfiteatru. un loc foarte romantic, mai ales când cerul e aşa de mânjit cu roz...

http://en.wikipedia.org/wiki/Jarbook

luni, 3 august 2009

Despre avangardiştii români şi invenţiile lor (II)

Grafomanie entoptică

Probabil că prima parte a articolului i-a făcut pe cei mai mulţi să sforăie, dar sper ca această parte secundă să fie mai interesantă şi mai atractivă de parcurs! Revenind unde eram...

- Asemănător cu "Alfabetul" lui Saşa Pană şi Moldov este "Drumul dragostei" de Grigore Cugler, în care mai toate cuvintele încep cu litera D: "Domnule, declară dânsa, dârdâi de durere. Dorinţele divine depăşesc demnitatea.//- Domnişoară, Dumnezeu dădu dobitoacelor două dorinţi: dorinţa dragostei...//Destul, destul, declară duduia. Devin damnată, divaghez. Dumneata domini duhul, devii deosebit de dulce. Decide-te, devino domnul, domnitorul!" ("Drumul dragostei"). Dar asta e o contribuţie modestă pe lângă extrem de numeroşii aşi textuali în mâneca lui Cugler: de pildă, în mai multe dintre naraţiunile sale sunt inserate nişte poezii care ar putea fi considerate imnuri dacă, în pofida versificaţiei, conţinutul lor n-ar fi fost complet absurd: "Samuraiul se întinde ca o glandă de granit./Rübetzahl mi-a spus: vreau pipi şi şi-a pus paltonu-n stele/Unde eşti priveghetoare a vaniliilor mele,/Catapodică madamă cu dinam la răsărit?" ("Decan al majestăţii" din capitolul V al cărţii "Apunake şi alte fenomene"). Un "proiect pentru o autobiografie" conţine multe note de subsol cu versuri "extrase" din volume care, de fapt, nu există (versuri care parodiază vizibil pe Minulescu sau Bacovia, de exemplu). Un alt text reprezintă un amplu dialog imaginar cu un candelabru (!), în care se află intercalat şi un fragment dintr-o piesă de teatru de asemenea imaginară. O altă proză amplă este compusă din mai multe capitole denumite însă "etaje". Există chiar şi o "carte de bucate", un ansamblu de reţete (cu denumiri precum "Limbă à la Princesse" sau "Colţunaşi cu Şteregoaie") în care autorul (vreţi să zic naratorul?) divaghează pe marginea femeilor "cu picioare groase" sau "cu ochi de culoare deschisă", ş.a.m.d E insuficient spaţiul pentru a menţiona toate procedeele intertextuale şi metatextuale pe care Cugler le-a elaborat, şi pentru care ar merita aplaudat, pentru că, totuşi, calamburul nu este singura lui armă! Dacă mai menţionăm şi jocurile de cuvinte, cu siguranţă nimeni nu poate nega imensa fantezie a lui Grigore Cugler, chiar dacă lipseşte tragismul (de altfel, detestabil, în opinia mea) lui Urmuz: întâlnim, de pildă, în "Consultaţie gratuită" doi copii cu numele de Marin, respectiv Submarin (profesorul lor este numit... Ultramarin!), într-un alt loc în volumul "Apunake şi alte fragmente" regăsim un text "aparţinând" unui doctor numit Klepp care "în traducere literală, pe înţelesul tuturor" sună cam aşa: "Plerofontagii azgulibatici sunt ermostria clopusului nostru. Oricare sesuină frapnică lartează fospecrul pecreului tedat. A râvni cinta fespoleştilor sau pagea vezvecată, cet mengiul brogelui, nu pot. Angomesa trisescizei potice ajută zemul tubricei ag span, tengetă mosa chernelui tausuc, egalizând-o cu feura conatei din om." Ar mai fi de menţionat, de pildă, "povestea Dorobanţului care a băgat o oaie în cinematograf", "un trotuar pavat cu cozoroace de şepci numărul 56”, „Galopul Precupeţilor Ortocromatici”, ”orchidee lubrice”, „lume care se plimba mâncând felii de capete de mort cu unt”, etc. etc. dar timpul nu iartă pe nimeni, nici măcar pe mine!

Apunake

- Dacă preocuparea continuă a lui Grigore Cugler este de a distra cititorii şi pe el însuşi cu giumbuşlucurile sale manieriste (şi nu vreau să supăr pe nimeni!), preocuparea lui Victor Valeriu Martinescu este de a-i aduce pe cititori la disperare. Insultarea cititorului e dusă la culmi inimaginabile în "superromanul" său "Cocktail" (care se pare că a fost tipărit prima oară în 1933). În ediţia din 1943, ni se spune că a mai tipărit în urmă cu câţiva ani "numai 31 de exemplare - şi acestea hors commerce - dat fiind nivelul de înţelegere pur intelectual al publicului cititor de ieri, de azi şi de totdeauna". O cascadă de avertismente urmează: "Cine mă citeşte îmi face onoare, cine nu mă citeşte îmi face plăcere"; "Persoanele cu nervi slabi, suferinde de insuficienţă prematură a glandelor endocrine şi de pronunţată debilitate intelectuală, sunt insistent rugate a nu citi scrierea de faţă. Autorul nu răspunde de eventualele accidente mintale"; "Voi, cari cutezaţi a citi acest super-roman, lăsaţi-vă acasă prostia" etc. etc. În continuare, cartea, în chip suprarealist, nu urmează niciun fir epic coerent, sărind de la un subiect la altul, de la o notaţie la alta, deseori contradictorie cu "filozofia" autorului însuşi (care, la un moment dat, parodiază filozofie într-o "trilogie" ce aminteşte de cea a lui Lucian Blaga). Totul într-un experiment lung de cinci sute de pagini, subintitulat înşelător "Drumul cel mai scurt dintre două inimi", dar, de fapt, "un război cu toată lumea", cum ar spune Eugen Ionescu. În afară de "Cocktail", Victor Valeriu Martinescu (care n-a fost asociat cu niciun grup avangardist) se laudă cu o vastă serie de apariţii bibliografice care, în cea mai mare parte, par inventate:

"PROZĂ: 1. Cocktail, ediţie 1933, epuizată prin tiraj confidenţial; Cocktail, ediţie 1942, epuizată prin confiscare; 2. Eu şi victor valeriu martinescu, ediţie dactilografiată 1945, epuizată prin subtilizare; 3. Cartea duioşiilor, ediţie manuscris, epuizată prin subtilizare; 4. Psihochimie, ediţie dactilografiată 1946, epuizată prin subtilizare; 5. Lupta pentru existenţă şi nonexistenţă, ediţie dactilografiată 1947, epuizată prin subtilizare.

POEME: 1. Cele dintâi ştiri despre victor valeriu martinescu, ediţie 1933, epuizată prin tiraj confidenţial; Cele dintâi ştiri despre victor valeriu martinescu, ediţie 1943, epuizată prin confiscare; 2. Am un pătrar de veac, ediţie 1935, epuizată prin tiraj confidenţial; 3. Astăzi v.v.m. la 33 de ani, ediţie 1943, epuizată prin tiraj confidenţial; 4. România mea, ediţii: 1945, 1946, 1947, epuizate prin vânzare.

VOR APARE: 1. Ultimele ştiri despre victor valeriu martinescu; 2. Epilog"

La acestea se adaugă şi placheta "7 ţâţe pergamute", care ar fi fost, conform autorului, tipărită în 7 exemplare şi expusă în 1934 în vitrina editurii Cartea Românească, precum şi poemul-afiş (lipit pe gard!) "Răvaş deschis generaţiei 2000" (1930), care chiar a existat! Dar, pentru cine n-a remarcat deja strategia lui VVM (cum îi place să se abrevieze), notaţiile sale bibliografice sunt şi ele o farsă în care nu prea poţi să-ţi dai seama ce apariţii sunt reale şi ce nu...

Să trecem la altceva! Vom vorbi, în continuare, despre suprarealiştii români (în sfârşit!). Pe Gherasim Luca (care, între timp, a publicat o curioasă carte intitulată "Fata morgana", care, pe de o parte, este proletcultistă în esenţă, dar care, pe de altă parte, recurge la imagini suprarealiste! De altfel, din aceeaşi perioadă datează şi încercările lui Tristan Tzara de a "reconcilia suprarealismul cu marxismul"!) şi Paul Păun i-am menţionat deja când am vorbit de grupul Alge. Gellu Naum începe să scrie poezii cam prin 1932, iar în aceeaşi perioadă Virgil Teodorescu fondează la Constanţa revista Liceu, împreună cu Taşcu Gheorghiu (alias Şuly, cunoscut mai ales ca poetul avangardist "fără operă" - a publicat doar câteva poeme: "Ughi", "Maltratat despre oamenii graşi", "Herb", "Marylin Monroe" şi "Tu, bercule, ai un tubercul de os, tuberculosule", după care s-a apucat de recitat din Mateiu I. Caragiale şi de traduceri) şi Mircea Pavelescu (fratele epigramistului Cincinat Pavelescu? N-am aflat prea multe informaţii despre el.). Au apărut doar două numere din revistă, în care apar versuri asemănătoare cu cele din "unu": "Ţăranca vine pufoasă-n in/şi cu migrene în papură/φ flux de forţă rodrig/destin din clasa cincea mă apară" (Virgil Teodorescu, "Mobila mare vine-n ex-concert). Brăileanul Dolfi Trost se pare că a apărut prima dată în revista antifascistă "Reporter", în 1933, după care a mai apărut în "Era nouă" (1936), o altă revistă "angajată" a vremii (efemeră datorită cenzurii politice) şi în longeviva revistă Meridian, unde au apărut din când în când texte ale avangardiştilor, deşi este promovat în general modernismul temperat. La aceste reviste se întâlnesc cei care vor forma, nu peste multă vreme, grupul suprarealist...

Grupul suprarealist român

(Imagine preluată de pe gellunaum.ro, înfăţişând Gellu Naum (dreapta-sus), Dolfi Trost (sus), Gherasim Luca (stânga-sus) şi Paul Păun (jos), împreună cu Renny Păun (dreapta-jos), Lyggia Naum (în spatele lui Paul Păun) şi Valentina Sesto-Pals (stânga-jos).)

După 1937, când publică placheta "Libertatea de a dormi pe o frunte", Gellu Naum pleacă la Paris, unde se întâlneşte cu suprarealiştii francezi în frunte cu Breton. În urma acestei experienţe, rezultă "L'image présente ŕ l'esprit" sau "L'image présente a l'esprit" (înseamnă "Imaginea prezentă în memorie" sau cam aşa ceva). Este vorba despre o carte cu text în franceză şi ilustraţii în exemplar unic pe care Gellu Naum a "confecţionat-o artizanal" în 1939. Foarte puţini oameni au ştiut de existenţa acestei cărţi misterioase până ce Dan Stanciu a dezvăluit povestea ei în 2004, în primul număr din "Athanor, Caietele Fundaţiei Gellu Naum", şi chiar şi după aceea "L'image présente ŕ l'esprit" a rămas învăluită într-o aură de mister...

În 1940, Gellu Naum şi Gherasim Luca au format grupul suprarealist român, în care au mai intrat apoi Paul Păun, Dolfi Trost şi Virgil Teodorescu. Abia în 1945, "după Eliberare", ei vor începe să publice masiv, dar, începând cu 1940, ei publică mai multe cărţi în exemplar unic, probabil urmând modelul lui Gellu Naum. Cărţile în exemplar unic sunt "Poem în leopardă" (sau "Un vis în leopardă", după unele surse) de Virgil Teodorescu (1940), "Diamantul conduce mâinile" de Virgil Teodorescu, Paul Păun şi Dolfi Trost (1941) şi "Quantitativement aimée" ("Iubită cantitativă") de Gherasim Luca (1944). Să le prezentăm pe rând.

Unicul exemplar din "Poem în leopardă", "încredinţat unui prieten", conţine şi "hartă a Leopardiei", un glosar şi "un număr mare de stilamancii" (voi explica mai încolo ce este o stilamancie sau stilomancie). Mi-ar fi plăcut, sincer, să vi le arăt, dar pot doar să vă arăt un fragment din text reprodus în "Antologia literaturii române de avangardă întocmite de Saşa Pană": http://www.agonie.ro/index.php/poetry/13899098/Poem_%C3%AEn_leopard%C4%83_(fragment) Începutul sună aşa: "Sobroe algoa dooy toe founod woo oon toe Negaru Hora urboe revoulud finoe wilot/entroe toe twoe toe sarah dogarasbasmahi aroe/toe strearom prapoi rabarago oftanod hatun vehon ion marring sculoest simprope uneor adaru iot soelof". Nu ştiu dacă apare şi în ediţia originală, dar în "Antologia..." există şi o "traducere" în română: "Peste câteva zile îţi vei găsi umbra care ar orbi fără Polul Nord/între amândouă alternativele sunt de diamant/marele fluviu aproape sufocat de atâta întuneric ţi se lipeşte de coapsă ca o şopârlă dimineaţa când te scoli". Poemul seamănă mult cu un alt poem al lui Virgil Teodorescu din acea perioadă, "Alternativele sunt de diamant", care este probabil o variantă rafinată, aşa cum şi "Semicerc" este o variantă îmblânzită şi cu un ton oarecum proletcultist al poemului "Lobul sării"...

Mai puţin spectaculos decât experimentul "Poem în leopardă" este "Diamantul conduce mâinile", compus dintr-o serie de "texte oculare" scrise de Virgil Teodorescu, Paul Păun şi Dolfi Trost. Un soi de "cadavre exquis" lipsit poate de "valoare literară", dar în care cei trei suprarealişti se încălzesc pentru realizările lor de după 1944, drept dovadă faptul că, încă de pe acum, vocile lor se amestecă până la confudare: "Acum părul se desface lent şi se oferă unei maşini complicate făcută pentru părul din care cresc cearceafuri nupţiale şi cearceaful are la mijloc o pată imensă dintr-o fundă de mătasă puţin desfăcută dar susţinută de o cascadă în care totul e putred./Fecioara e plină desigur de fulgi şi bucăţi de sticlă tăioasă./Apa tare care-i curge din gură se împrăştie pe jos. Agitând un puf mare ea pudrează cearceaful şi mai ales cearcănul ascuns sub pernă./Şi iată că se vede în oglinda în care Dublul îi trimite un lung sărut pe care degetele maseuzei răsărite din mica masă de lemn ovală îl suprinde şi-l soarbe odată cu aerul uscat al camerei, transformându-l în cel mai trist dintre obiectele comune." ("Părul pătrunde direct în cearceaful nupţial")

În acelaşi an în care apare placheta "Culoarul somnului" al lui Gellu Naum, 1944, apare şi scrierea în exemplar unic "Quantitativement aimée" ("Iubită cantitativă") al lui Gherasim Luca (aceasta fiind prima sa scriere în limba franceză), care conţine... 944 de desene "de forme şi culori diferite"! În mod evident, desenele sunt scrise automatic, dar mă întreb cum le-a tipărit sau desenat în mai puţin de 944 de pagini şi cum de a mai avut timp să scrie despre ceva... Din păcate însă, nu deţin multe alte informaţii despre acest volum.

Până în 1947, când vor fi despărţiţi de comunişti, suprarealiştii români (autoproclamaţi, spre deosebire de cei de la "unu") au apucat să inventeze cel puţin 14 procedee/tehnici/noţiuni suprarealiste! Dacă aveţi răbdare, vi le spun pe toate:

- cubomanie (inventată de Gherasim Luca. Cubomaniile sunt realizate în felul următor: o imagine este tăiată în pătrate, care sunt apoi redistribuite la întâmplare, rezultând cubomania. Sau, după cum explică Luca în stilul lui Tristan Tzara: "Alegeţi trei scaune, două pălării, câteva umbrele, câteva pietre, mai mulţi arbori, trei femei goale şi alte cinci bine îmbrăcate, şaizeci de bărbaţi, câteva case, vehicule din toate epocile, mănuşi, telescoape, etc. Tăiaţi totul în bucăţi mici (de exemplu, 6x6) şi amestecaţi-le bine într-o piaţă largă. Reconstituiţi după legile hazardului sau cum vi se năzare şi veţi obţine peisajul pe care vi l-aţi dorit întotdeauna." Mai multe exemple de cubomanii sunt prezente în "Les orgies des quanta" ("Orgiile cuantelor") şi în broşura "Présentation de graphie colorée de cubomanie et d’objets" ("Prezentare de grafii colorate de cubomanii şi de obiecte"). O cubomanie din "Les orgies des quanta" este reprodusă mai jos.)

Indeterminismul unei iubiri

- grafomanie entoptică (inventată de Dolfi Trost, care explică tehnica în "Vision dans le cristal" (1945): se foloseşte o foaie de hârtie albă pe care se desenează punctele în care hârtia pare să aibă impurităţi, desenul rezultând după ce punctele sunt unite prin nişte linii. În aceeaşi carte sunt prezente 9 exemple, dintre care una se află şi la începutul acestui articol. Se pare că tehnica a mai folosită de Gherasim Luca. Cei mai mulţi practicanţi datează din ultimii ani, graţie Internetului.)

- stilamancie sau stilomancie (inventată de Dolfi Trost, pe care o consideră "supraautomatistă". Se iau picături de cerneală (sau alt lichid) şi se preling pe o suprafaţă verticală, formându-se "peisaje" aidoma testelor Rorschach. Mai multe stilamancii se întâlnesc în volumele "Poem în leopardă" şi "Un ocean devorat de licheni urmat de Poemul regăsit" de Virgil Teodorescu. Am o fotografie cu "Un ocean..." care are pe copertă o astfel de stilamancie, după cum vedeţi dedesubt.)

Un ocean devorat de licheni

- OOO = obiect oferit obiectiv (noţiune inventată de Gherasim Luca şi prezentată de el în "Le vampire passif" ("Vampirul pasiv", 1945). OOO este un obiect creat în timp ce te gândeşti la persoana căreia i se adresează. Adică un soi de dar în stil suprarealist.)

- supraautomatism (termen general inventat de suprarealiştii român, desemnând cele mai extreme scrieri/desene automatice. În categoria aceasta se încadrează, de pildă, stilamancia. Volumul "Le profil navigable. Négation concrète de la peinture" ("Profilul navigabil. Negare concretă a picturii", 1945) al lui Trost conţine câteva "supraautomatisme", printre care "Strania influenţă a lui Neptun", reprodusă dedesubt.)

Supraautomatism

- scriere indescifrabilă (pe lângă sensul său obişnuit, se referă, în opinia suprarealiştilor români, la un set de tehnici supraautomatiste care include stilamancia, fumajul sau grafomania entoptică)

- mancie indescifrabilă (altă tehnică supraautomatistă inventată de Dolfi Trost. A nu se confunda cu stilamanciile. Câteva exemple sunt incluse în "Le profil navigable", printre care "Homeopatie astrologică", reprodusă dedesubt.)

Mancie indescifrabilă

- oniromancie obsesională (metodă de interpretare a viselor inventată de Dolfi Trost. Este bazată, în primul rând, pe hazard. În "Vision dans le cristal", Trost explică metoda: "Ca într-o şedinţă de analiză, reluam fiecare frază simptomatică, dar în loc să o pun în asociere mnezică de idei, deschideam la întâmplare, cu ajutorul unui cuţit, un manual de patologie erotică, considerând că textul care îmi cădea sub ochi era o interpretare a frazei citite înainte." Această oniromancie atribuie hazardului capacitatea de a lămuri, de a revigora, de a revela “episoade” ale experienţei senzoriale disimulate de cele mai multe ori sub forme care le fac de nerecunoscut. Adică “valoarea criptestezică a întâmplării”.)

- vaporizare (încă o tehnică de desen inventată de Trost. În "Le profil navigable" (dar şi în "Un lup văzut printr-o lupă" de Gherasim Luca), sunt prezente mai multe exemple, printre care "Coada unei comete non-periodice", reprodusă dedesubt.)

Vaporizare

- non-oedipian (noţiune inventată de Gherasim Luca, desemnând ceea ce e în contradicţie cu "complexul lui Oedip", de ex. cubomanii non-oedipiene.)

- mişcare hipnagogică (altă tehnică supraautomatistă inventată de Trost. Câteva exemple se regăsesc în "Le profile navigable", printre care "Pentru întotdeauna", reprodusă dedesubt.)

Vaporizare

- lovaj (tehnică de desen inventată de Paul Păun. Mai multe lovaje şi un "brevet lovaj" se regăsesc în placheta "Butelia de Leyda" de Virgil Teodorescu.)

- pantografie

- ecografie

- stereotipie

Despre ultimele patru tehnici şi probabil altele nu prea am multe informaţii. Se pare că aceste tehnici sunt descrise şi/sau exemplificate în broşura "Présentation de graphie colorée de cubomanie et d’objets" de Gherasim Luca şi Trost, dar cum eu nu am respectiva carte... De asemenea de menţionat "afumăturile" lui Paul Păun - adică "sticle de lampă cu gaz afumate".

Ar mai fi de menţionat o altă metodă care însă nu are o denumire. Alexandru Lungu (un poet, de altfel, apropiat ca stil de suprarealism; a fondat Caietele Zarathustra împreună cu alt neoavangardist, Ion Caraion), într-un interviu cu Nicolae Tzone, povesteşte despre o întâmplare din 1945. Împreună cu o prietenă, Lungu s-a dus la o expoziţie a lui Paul Păun, "înarmat" cu mai multe etichete pe care sunt scrise "strigăte" precum "Paul Păun nu este păun, este înger!" sau "Urâm lumina, iubim întunericul din [desenul cutare]..." (sic), etichete pe care cei doi le-au pus pe tablourile lui Păun, în timp ce acesta stătea retras într-o altă încăpere. A propos, Gellu Naum a "scris" pe la sfârşitul anilor '30 (nu se ştie data exactă) un "Autopoem" - de fapt, o fotografie în care mai multe bucăţi de hârtie sunt lipite pe faţa şi ochii lui Gellu Naum, hârtii pe care sunt scrise cuvinte precum "libertate", "viol" sau "moarte"... Pentru a fi în ton cu subiectul, decid să pun numele de "autopo(h)etigrafie" acestei tehnici... Scuzaţi-mă, dar mă duc să nu beau apă...

Am uitat să menţionez: suprarealiştii români au scos între 1945 şi 1947 vreo... 27 de cărţi! (13 în 1945, doar 5 în 1946 şi 9 în 1947) Acestea sunt:

1945
1. Dolfi Trost - "Vision dans le cristal"
2. Dolfi Trost - "Le profil navigable"
3. Dolfi Trost + Gherasim Luca - "Dialectique de la Dialectique"
4. Dolfi Trost + Gherasim Luca - "Presentation de graphies colorées, de cubomanies et d'objets"
5. Gellu Naum - "Medium"
6. Gellu Naum - "Teribilul interzis"
7. Gellu Naum + Paul Păun + Virgil Teodorescu - "Critica mizeriei"
8. Gherasim Luca - "Le vampir passif"
9. Gherasim Luca - "Un lup văzut printr-o lupă"
10. Gherasim Luca - "Inventatorul iubirii"
11. Paul Păun - "Marea palidă"
12. Virgil Teodorescu - "Blănurile oceanelor"
13. Virgil Teodorescu - "Butelia de Leyda"

1946
1. Dolfi Trost - "La connaissance des temps"
2. Dolfi Trost + Gherasim Luca - "Les orgies des quanta"
3. Dolfi Trost + Gellu Naum + Gherasim Luca + Paul Păun + Virgil Teodorescu - "L'Infra-Noir"
4. Gellu Naum - "Castelul orbilor"
5. Gellu Naum + Virgil Teodorescu - "Spectrul longevităţii. 122 de cadavre"

1947
1. Dolfi Trost - "Le plaisir de flotter"
2. Dolfi Trost - "Le même du même"
3. Dolfi Trost + Gellu Naum + Gherasim Luca + Paul Păun + Virgil Teodorescu - "Éloge de Malombra"
4. Gherasim Luca - "Amphitrite"
5. Gherasim Luca - "Le Secret du Vide et du Plein"
6. Paul Păun - "Les esprites animaux"
7. Paul Păun - "La conspiration du silence"
8. Virgil Teodorescu - "Au lobe du sel"
9. Virgil Teodorescu - "La provocation"

De menţionat faptul că doar unele dintre cărţile din 1945 şi 1946 sunt încadrate în "Colecţia suprarealistă", care se mai regăseşte în unele cazuri sub numele de "SURREALISME". Apariţiile din 1947 sunt toate cuprinse în aşa-numita "colecţie Infra-Noir":

Infra-Noir
Infra-Noir
Infra-Noir

Dintre acestea, majoritatea sunt proze poetice/eseistice, cu trei excepţii: "Au lobe de sel" ("Lobul sării") de Virgil Teodorescu - un excelent poem a cărui versiune în română se regăseşte în antologia "Cât vezi cu ochii" (1983), "Amphitrite" de Gherasim Luca - un soi de piesă de teatru urmată de cunoscutul poem Passionnément şi "Le secret du vide et du plein" (tot de Gherasim Luca), care, pe lângă notaţiile teoretice, conţine şi un poem în acelaşi stil ca Passionnément. În aceste poeme debutează celebra tehnică a lui Gherasim Luca, "bégayement" - adică bâlbâială. Este suspect cum foarte puţine dintre aşa-zisele "dicteuri automate" au bâlbâieli şi greşeli gramaticale! Să citim puţin din "bâlbâielile" lui Luca: "pas pas paspaspas pas/pasppas ppas pas paspas/le pas pas le faux pas le pas/paspaspas le pas le mau/le mauve le mauvais pas/paspas pas le pas le papa/le mauvais papa le mauve le pas". Aşa începe poemul Passionnément, care s-a bucurat de ceva popularitate în Franţa şi care a fost considerată ca o alegorie a "chinurilor facerii" de unii critici. Să vedem un fragment din poemul de la sfârşitul "Secretului golului şi al plinului": "vovovovovovocea oceaa ta/sau vavavavavasul în care tu ţiiţiiţiiţiţii/cu orororor izozoorizonnntalmente/unpicunpicunpicun înclinclinclinclinat/pentru a te putea oglindi/în ale tale propropro/proproproproprii cearcăne". Obositor? Fără îndoială. Suprarealist? Cu siguranţă.

Aş fi putut să mai trec în revistă "Elogiul Malombrei", o proză poetică scrisă de cei cinci suprarealişti după ce au văzut un film... suprarealist, evident. Sau "Nisipul nocturn", un alt text scris la zece mâini care are spre sfârşit o "descriere supraautomatică a 16 obiecte întâlnite în nisipul nocturn. Sau chiar manifestul "Infra-negrul" în sine. Dar puteţi să le găsiţi pe astea uşor (în culegerea de proză "Întrebătorul" de Gellu Naum, de exemplu). Şi nu mai e timp, uf!

În 1947, când suprarealiştii noştri români şi-au etalat realizările în faţa celor parizieni (la Expoziţia Internaţională a Suprarealismului), André Breton însuşi, "papa" suprarealismului, lansează afirmaţia: "Centrul lumii [suprarealiste] s-a mutat la Bucureşti". O afirmaţie suficientă să gâdile urma de patriotism a unora ca mine, dar care a trecut neobservată în România în care, la scurtă vreme, avea să fie complet interzis modernismul!... În ziua de azi, când nu ne mai jigneşte (oare?) şocul avangardelor, se poate observa că, în România, suprarealismul s-a dovedit un teren fertil, dând naştere la o cantitate mult mai mare de suprarealişti (mai mult sau mai puţin fideli...) decât în alte ţări (de pildă, Rusia, unde doar câţiva precum Khlebnikov pot fi consideraţi oarecum suprarealişti), probabil şi din cauza faptului că multă vreme francezii au fost imitaţi în mai toate domeniile de români (Bucureştiul era Micul Paris!). Dar, măcar în ceea ce priveşte grupul nostru suprarealist, şi calitativ au fost la înălţime, chiar dacă multe idei bretoniene au fost preluate - Sarane Alexandrian (critic de artă, fost secretar al lui Breton) ne spune chiar că Gellu Naum & co. au fost "grupul cel mai exuberant, cel mai aventuros şi chiar cel mai delirant din suprarealismul internaţional"! Cum să nu te umfli în pene?

Ceea ce se ştie mai puţin e că, după 1947, unii dintre membrii grupului suprarealist au mai încercat să rămână în picioare, trimiţând colete din străinătate lui Breton. De pildă, Paul Păun a trimis în martie 1951 un text cu desene stranii în care descrie câteva obiecte suprarealiste (probabil OOO-uri), Trost, ajuns la Jaffa în iulie 1951, îi trimite lui Breton un manuscris lung de 76 pagini intitulat "L'âge de la rêverie", iar o altă scrisoare, dactilografiată nedatată, este semnată de toţi membrii grupului, cu excepţia lui Gellu Naum (care, oricum, ajunsese în 1947 într-o poziţie oarecum detaşată, urmând în 1948 să înceapă scrisul la "Calea şearpelui"). Cel mai spectaculos este coletul trimis (tot în 1951) de Gherasim Luca, în care sunt vreo 13 planşe cu... scotch-uri transparente lipite una peste alta în forme diferite. Luca le intitulează: "transpercer la transparence" (adică "a transperfora transparenţa"). Reproducerea uneia dedesubt. (Informaţii şi imagini obţinute de pe un site care expunea, la un moment dat, colecţia lui Breton de cărţi şi corespondenţă, dar care este acum lipsit de orice informaţii.)

transpercer la transparence

Poate nu o să vină să credeţi, dar articolul, iniţial, nu se oprea aici! Vroiam să vă vorbesc tot aici despre chiar mai numeroasele invenţii ale fondatorului lettrismului, Isidore Isou (care este tot român!), sau despre ce au mai făcut Luca, Trost şi Păun din anii '50 încoace, dar spaţiul şi timpul se comprimă - simt că atât eu, cât şi cititorul trebuie să ia o pauză... Înainte de a ieşi din această transă, trebuie totuşi să-l menţionez pe cel fără de care, poate, n-ar fi existat o multă parte din lucrurile consemnate aici: Tristan Tzara. Fiindcă în primul articol încep de la 1924 (când apare 75 H.P.), n-am menţionat poate cea mai importantă invenţie dintre toate acestea: Tristan Tzara are brevetul DADA! În mod evident, au existat cu puţin înainte de 1916 câţiva poeţi "proto-dadaişti", dar lui Tzara, trebuie să recunoaştem, îi revine ca o mănuşă rolul de corifeu dada: "Luaţi un ziar. Luaţi nişte foarfeci. Alegeţi din acest ziar un articol de lungimea pe care intenţionaţi s-o daţi poemului dumneavoastră. Decupaţi articolul. Decupaţi apoi cu grijă fiecare dintre cuvintele care alcătuiesc acel articol şi puneţi-le într-un sac. Scuturaţi uşor. Scoateţi apoi fiecare tăietură una după alta. Copiaţi cu conştiinciozitate în ordinea în care au ieşit din sac. Poemul o să semene cu dumneavoastră. Şi iată-vă: un scriitor nesfârşit de original şi de o sensibilitate fermecătoare, deşi neînţeleasă de vulg..." ("Ca să faceţi un poem dadaist")

Înainte să plec, vă mai recit minunatul megapoem "Frază" de Céline Arnauld (poetă de origine română): "Gândacul de bucătărie este cubist." Vă las, în continuare, să faceţi cunoştiinţă cu o pagină din volumul "De nos oiseaux" al bunului meu amic postum, Tristan Tzara. 'nă seara!

LILA LILA LILA