marți, 8 septembrie 2009

"cofetaria cu vedere spre mare spre delfini spre ilone spre langues-de-chat plutitoare"



Cele "Cincizeci de sonete" ale lui Mircea Cărtărescu erau râvnite de mine încă din 2007, când am citit mai multe din celelalte cărţi ale lui, "Cincizeci de sonete" fiind printre puţinele la care nu am putut ajunge... Acum, când nu mai vreau să primesc de la Moş Crăciun cele "Cincizeci de sonete" (Crăciunul trecut, vroiam... prima şi singura ediţie "Blănurile oceanelor" de Virgil Teodorescu!), am privit oarecum detaşat un exemplar din această carte, aterizat pe masa la care stăteam, în sala de lectură a bibliotecii judeţene... Păcat că imaginea de mai sus, pe care am găsit-o pe Internet, nu relevă cum arată de fapt cartea: o copertă albă murdară cu un "soare" dantelat gălbui de Jebeleanu... De câte ori mi-am închipuit cum ar putea arăta această carte, mărturisesc că nu mi-ar fi venit ideea de a face o copertă aşa de simplistă... În fine...

Dacă partea de grafică mi se pare oarecum dispensabilă (care amintesc de Yves Tanguy minus fiorul suprarealist) - chiar dacă a primit la vremea sa premiul de "Cea mai frumoasă carte a anului" (serios, chiar nu se poate mai bine de atât?) -, versurile sunt, atâta cât le-am citit (să nu vă închipuiţi că am avut 10 ore la dispoziţie), delicioase. Am o bănuială că majoritatea dintre cele care mi-au căzut cu tronc le citisem deja în "Plurivers" (unele sonete au fost retuşate puţin, ca sonetul cu "câştigata şi pierduta şi iarăşi câştigata", de pildă), dar nu contează prea tare... Mă gândesc acum la poemul acela cu "ion vinea boy" sau la cel cu "mangalie suvenir" sau la cel cu "ştii cu ce seamănă noaptea asta? ea seamănă perfect cu un motor secţionat..." Ce să mai zic de cel cu "gheţarii portocalii de la poli" sau de cel cu viorica, "fiinţa verde fără trup şi fără suflet", sau de sonetul dublu, sau de "Pentru artist, femeia nu-i femeie", care deschide volumul... Pe spatele cărţii scrie o etichetă cu 100.000 şi ceva de lei: m-aş fi aşteptat să fie mult mai scumpă! Anyway, here's un poem (scrie pe ultima pagină că reproducerea integrală sau parţială a cărţii este interzisă, bla, bla... pentru cine mai crede încă în aşa ceva sau, mai bine sus, pentru cine încă trăieşte cu impresia că toate gândurile şi vorbele îi aparţin în întregime şi poate pune patent pe ele - sau pur şi simplu pentru cine mai vrea să stoarcă un ban de la nişte "infractori"...):

în noapte valul subţire şi alb macerând cadavrele scoicilor
aştrii subţiri scoţând revolverele, măturând şoseaua întunecată
cu o rafală de pini; hoteluri extaziate şi zgomotul îndepărtat
al unui tors de delfin, al unui motor de rachetă...
- mai mergem mult? cu sticlele transparente de votcă
şi cu o cristalină lună sub tălpi rotindu-se ca un disc într-un local de noapte albastru
înaintăm prin moartea plină de becuri
alcor şi vega cu discotecile şi lupercaliile cărnii întoarse-n afară
cărnii şi nervurilor răsfrânte peste o faţă de masă, un pahar, o scrumieră
şi noi doi ca visători lui molde vorbind despre antonioni
accidentaţi de uşoare automobile fantomă
şi votca împinsă în sus, levitând în sfere oranj ca într-un laborator spaţial
pe ţărmul cu vile şi pini într-o mangalie suvenir.


Încă o dată zic: versurile îi aparţin lui Mircea Cărtărescu, nu mie... Am vorbit clar, nu?

Tot vorbind de bibliotecă: am mai găsit:



- Nicolae Adam - "Mare delfină" (1983) - per ansamblu, nu e o revelaţie absolută, dar este o plachetă destul de interesantă, cu copertă a la Kandinsky şi versuri în manieră oarecum neoavangardistă, lansată - surprinzător - în 1983, într-un an în care nu se prea mai lansau plachete de debut individual... Bănuiesc că Nicolae Adam, în cazul în care nu este de fapt pseudonimul unui scriitor mai cunoscut, a avut pile FOARTE MARI ca să publice o asemenea plachetă - din care lipseşte, de altfel, orice fel de notă biografică asupra autorului sau prefaţă, fiind prezent doar un portret fantomatic al autorului, care pare să ne zică că ne-a păcălit... dar cu ce? Iată primul poem din carte, care n-are niciun titlu:

Literă
Sânge al meu
diafan
Dă-ţi foc alt înţeles
Neştiut ochiului de adevăruri
Ce frâng lumina vertebrei
În raze patru cu gheare



- Sanda Movilă - "Versuri" (1966) - în mod curios, Sanda Movilă este aproape necunoscută în ziua de azi, deşi aparent a fost destul de cunoscută în perioada interbelică... Debutând cu nişte versuri cu înclinaţie către "exotic şi ornamental" (yummy, yummy), în placheta "Crinii roşii", ea alunecă mai târziu în proletcultism, nelipsind, de ex., o dedicaţie către un tovăraş de la C.F.R... evident, D. Micu o laudă în prefaţă mai ales pentru versurile de după 1944, când... nu trebuie să mai spun evidentul. Iată cum arată o poezie din "Crinii roşii":

"Broderii pe evantalii":

Princesa Yuki cântă la ghitară,
Pe evantalii de mătasă roză
Princesa Lya-So brodează păsărele
Cu aripile prăfuite în aur,
Cu ochii şi cu ciocul de mărgele.
Şi-au prins în părul negru crizanteme,
Şi-n rochiile lor brodate-n flori bizare,
Cu mâneci largi, cu nesfârşite trene
Cum stau pe scăunelele de bambus,
Micuţele şi tristele făpturi,
Nenchipuit de fine şi de graţioase,
Dar două delicate miniaturi.
Le preocupă mult străinul blond
Ce-abia sosit-a de vreo două zile
Din mult îndepărtatul Nord...
E-o după-amiază ameţitor de caldă,
Pavilionul suspendat deasupra apei,
Cu-acoperişul alb de porţelan,
Se leagănă la orice adiere...
Multicolorele perdele de mărgele
Se leagănă şi ele... şi se-ngână...
Şi parcă râd în râset de cristal
Cu hohote prelungi la orice val.

În luntrea ce alunecă uşoară,
Străinul care le-a zărit se şi ridică,
Se-nclină adânc şi grav apoi, distrat,
Fără să ia în seamă florile ce pică
În ploaie parfumată peste luntre,
Îşi-isprăveşte visător ţigarea.

În fund de tot, spre orizontu-albastru,
Adâncul cer s-a contopit cu marea.

Un comentariu:

8sin49 spunea...

Cred că străinul cu luntrea se numea Caron şi apa se numea Styx în rest parfumuri roz aur...chat-uri brodate
cu fir de aur!