și acum să dăm drumul la apă să se adune apă în cadă poate suficientă pentru un potop nou-nouț

valuri de zăpadă afară.
mă așez pe capacul de la toaletă.
scriu fiindcă așa mi-a venit ideea
să scriu o poezie mizeră
despre cum spălăm bocancii statului
societate mizeră!!!!!!!!!!
mă faci să îmi trag pumni
uite așa am avut ideea asta stupidă să trăiesc
cu superresponsabilități
vezi aici? ar trebui să dau statul în judecată
că mi-a murdărit aripile cu cerneală,
dar nu fac decât să mă bat pe mine însumi
și devine tot mai nebulos, oare cine sunt, de ce m-am hotărât
să vin aici cu voi
să vă trag pumni că nu sunteți în stare să vă amintiți
bre sunt aici de doar 19 ani și deja m-am plictisit
cât de obositor e totul
atâtea lucruri tâmpite în numele zeilor
și oare câte lucruri care să ne facă
să transformăm apa în zahăr

decât să scriu poezii
în care să vărs fluvii de nervi
și voi mă aplaudați că v-am pasat nervii mei
că poezia mai e frumoasă pentru voi
doar dacă o faci pe psihologul
mai bine decât să scriu poezii tembele
să mă vărs în cadă ca mercuru'
și să mă așez în poziția de fetus
unde îmi va fi întuneric nou

variiante

Magellan ar fi călătorit în jurul casei sale
Ecaterinei Bargan

Ce justificare aș putea avea
dacă aș spune că sunt înger
mi-ar trebui certificat de înger
iar toată lumea are păreri împărțite despre cum arată lumea

dar lumea
e arborele responsabilităților

nimeni nu te plătește să fii ochi de vultur
să amurgești precis la ora cutare

să mă relaxez -
la ora asta călătoresc în jurul Constanței
mă simt acasă ca un turist
era titlul unui album al formației sfântul ornitorinc
și ca de obicei sufăr de nostalgia paradisului
scriam: să încerc să nu mă mai gândesc la Hotel Paradis

Q Q
plâng
deși mai bine aș ninge
aș fi chiar și cameristă la Hotel Paradis
îngerul de serviciu
să mă anunțați doar
când o să pice mântuirea din cer

aș fi dar dacă dacă dacă


Se spunea despre Karim Rashid că a transformat rozul într-o culoare masculină

Tatăl meu spunea că imprimeurile cu flori sunt pentru babe
mă simțeam ca un vulcan de neoprit dar acum sunt prea obosit
ca să mă mai plâng de societate
și de felul în care omul și-a îmbârligat singur planul cauzal

acestea s-au întâmplat la maritimo un mall din mijlocul câmpiei
părinții mei umblu după niște ghete la reducere
hai să le mitizăm
nu că îmi păsa prea tare eram cam ieșit din mine
o să râzi de mine dar nu am știut nimic timp de un deceniu
știam doar să scot limba

era un vis
pe care l-am inventat
se făcea că zbor
și chiar zburam

și atunci m-am hotărât să dospesc și să îmi mănânc cuvintele
nu da vina pe mine te rog aș fi vrut o apocalipsă naibii
ca să se termine toate
aș fi vrut un mântuitor de buzunar
care să mă salveze
de lenea mea existențială


Fibonacci

de nervi m-am apucat să desenez în timpul orei
spirala lui Fibonacci



și am desenat
lent
de multe ori
de suficiente ori încât să simt demnitatea mea
de arici
de melc
de scoică
de nervi care se leagă și se leagănă
până ce lumea să aibă suficiente legături
cu ce se petrece prin mine
și iată că de când cu arafat
parcă toți am început să înfruntăm entropia

o mlaștină everestică
nu știți câtă disciplină a inerției a fost necesară
să escaladez
o mlaștină everestică
mi-au trebuit doi ani
nu serios
credeți că am venit degeaba?


Nenumărate forme

să spun aici despre ii. despre cum urcă mările etc.
data viitoare
poate
am să vă fac praf și tulbure
lapte praf zahăr praf cer praf bla bla bla etc etc
uite, acolo încercam să am mai multe trupuri deodată.
nu glumesc, am mai încercat asta.
să te vezi din celălalt.
altădată am urcat munții
vai totul s-a făcut lapte praf
nu mai e decât lumina de sub unghii:
să mă corectez. e o greșeală
sunt momente din realitatea mea cotidiană
când pur și simplu simt o inimă-n palmă.
să amețesc uitându-mă-n sus, o fi și asta o formă
prin care să urc marea.
duoden. nu știu de ce am pus cuvântul ăla acolo
rahat, a început să-mi placă geometria.
a venit pisica. acum câteva secunde. e un verb acolo, deja a trecut, realitatea s-a făcut praf imediat după ce a fost rostită.
buuuuun.
tragi pe nas litere?


aprinde lumina

frumosul
e un mecanism de apărare

Un nou an și o nouă carte - a treia cădere a constantinopolului

http://www.scribd.com/doc/76859225/yigru-zeltil-a-treia-cădere-a-constantinopolului-2012

îngerul m-a trezit

îngerul m-a trezit
după ce am înghițit tot soarele în somn
după ce am mâncat undele radio românia actualități

nu va fi nevoie să știți a doua zi ce au vrut să însemne acesta

m-am trezit
am fost foarte norocos că m-am trezit
sunt norocos că pot mânca biscuiții aceștia cu portocale și cacao
sunt norocos ca o nucă de cocos
m-am trezit bine dispus
pentru o nouă noapte

dacă eram în avionul potrivit
m-aș fi dus ca magellan
ca să mă văd în toată splendoarea

nu sunt sentimentele mele

vă spun sincer nu sunt sentimentele mele
le-am dat copy-paste de undeva

le-am copiat de la oameni
care erau mai oameni decât mine

le-am plagiat sentimentele
ca să nu rămân
gol atât de gol
în noapte

când nu mai e nimic pe lângă
și lămâia crește în inerție

cu sentimentele înghețate

veșnicia s-a născut la sat
dar s-a mutat la mall
așa am auzit la televizor...

în fața lui city park mall:
privesc țintuit
streașină la ochi
cum nu e nimeni înăuntru

mă mișc încet
la minus două grade celsius
e doar multă multă lumină
afară
sunt becuri de toate mărimile și
înăuntru am înghețat în liniște

cu pași înceți
nu se mai mișcă nimic

nicio piatră
în apa mea

Mugur Grosu - Grossomodo [1996-2011] (Tracus Arte, Buc., 2011)

Mi-am amintit că ar cam trebui să fac o recenzie la această carte minunată (și deja vă întindeți un rânjet pe tigaia feței!) după ce am auzit foarte recent „O, brad frumos” în anumite circumstanțe, ceea ce, în virtutea madelenei lui Proust (meh), m-a (con)dus cu gândul la coperta a patra a sus-menționatei cărți, cu un „poem” intitulat „aparent astea erau numele tuturor lucrurilor”: „copiii strânși în jurul bradului cântau o, albastră meduză/iar noi spuneam cai putere în loc de cai moliciune”.
Adevărul fie spus, nu pot să evit aici toate mofturile de critică literară: deja m-am gândit să nu-l strivesc pe Mugur Grosu, „neprețuitul poet” Mugur Grosu (ca să amintesc în treacăt fabula ”jaful” cu al său personaj, „poetul, neprețuitul poet Croissant Neuf”) fie în cadrul „generației 2000” (care ar fi justificată de apariția în celebra antologie a lui Marin Mincu), fie în cadrul așa-zisului grup de la Constanța/grupul „chiustengean” etc. OK, această apartenență la sus-numitul grup e cât se poate de reală și, în general, Mugur Grosu are parte de aceleași ”virtuți” ca aproape toți ceilalți poeți din grup - între care menționez doar simțul ludic, rarefiat sau de-a dreptul inexistent la majoritatea poeților „douămiiști” de la Euridice. La fel, aș putea să bat câmpii în legătură cu o la fel de justificată etichetă, în speță cea de poet neoavangardist - pentru că, trebuie să recunoaștem, în acest volum în primul rând antologic (chiar dacă o antologie de... inedite, cu mai toate textele (re)scrise în timpul dintre volumele apărute), se pot observa cu ochiul liber strategiile tipice avangardiste, așa cum ai vedea... Marte pe cer.
Încă din „poemele” aparent lapidare, pe undeva aparent circumstanțiale, care deschid volumul, este dezlănțuit mai tot arsenalul „mugurgrosian” (Mugurgrosist? Cumpărați en gros un Mugur Grosu, doi?!?): „emoțiile ne țin de urât pe drum” /// „te iubesc, moarte./eu tot la tine mă întorc./viața e doar o simplă aventură.//te iubesc, viață./eu doar cu tine vreau să fiu./moartea e doar o căsnicie aranjată” /// „zăpada/ziua când apa vine înspre pământ/în rochie albă de dantelă.” /// „8/am vrut să-mi schimb numele în cifra 8./pentru ca voi, la ceasul greu, să vă spuneți:/prietenul nostru 8 s-a întins./tare-i mai plăcea s-o întindă!/acum a exagerat un pic.” /// „stil/moartea./un nou stil de viață!/stilul smuls.” /// „bar/am intrat într-un bar./și barul mi-a zis:/acum voi intra eu în tine!” /// „deadline/am niște deadline-uri afurisite./am o viață și niște deadline-uri./eu pot muri de mii de ori!” /// „cuvânt/tăcere extremă” etc. etc.
Am transcris aici doar câteva dintre poemele (hai să nu mai folosim ghilimele, că de ele nu ducem lipsă) care alcătuiesc ciclul „nano”, totodată cel mai recent (da, Grossomodo începe cu cel mai nou ciclu și se termină cu cel mai... vechi. Dar să nu anticipăm.). Avem „di toati” aici: mult umor și multă gravitate - adeseori simultane, „joc și joacă” în jurul cuvintelor, implicații mai adânci - chiar dacă acestea, e drept, nu persistă întotdeauna - dar nimeni nu este tot timpul doar superficial sau doar profund, și poate acesta este „tâlcul” „autoradiografiei” (încetează cu ghilimelele astea!!!!) lui Mugur Grosu.
E drept, n-am să-mi bat capul să defrișez semantic (sic sâc...) această carte care, drept să spun, mi-a furnizat mai ales o lectură foarte plăcută (totuși, să nu ne ascundem după deget: Mugur Grosu furnizează substanță, dar este cel mai adesea și un manierist deghizat, vădit mai ales în ciclul „rimeluri” - aluzie transparentă la „rimelările” lui Șerban Foarță, de altfel. La fel de bine aș nota afinitățile cu Topârceanu sau Marin Sorescu, dar să nu facem totuși o lucrare de doctorat din această biată recenzie pe scara de blog). Nici măcar momentele cu mai multă visceralitate sau violență de limbaj (pentru că, totuși, Mugur Grosu are suficiente afinități cu douămiiștii, deși, în fond, aș fi de acord cu Ștefania Mincu, atunci când, recenzând volumul „cerneală” al regretatului George Vasilievici, afirma că poeții tomitani s-ar situa structural în pragul dintre „nouăzecism” și „douămiism”... Dar iarăși bat câmpii prea multe și nu mai ajung la gară) nu m-au deranjat prea tare, chiar și atunci când sunt asumate mai degrabă ludic (vezi „hoax”). Poate pentru că poetul din poezie (!!!!) nu este totuși niciodată monocord, niciodată monosemantic (sic sâc ^), niciodată... Doamne, ce retorism. Ce bine că retorica nu e un păcat capital... Așadar, cum să explic fără o poleială academică?
Mugur Grosu îmi amintește de momentele cele mai faine pe care le-am petrecut între paginile lui Mircea Cărtărescu. Chiar el scrie în „viața mea - revăzută și adăugită”: „mugur grosu (...) sună așa cum ar trebui să sune un brand”. Și nu pot să nu fiu de acord. Adeseori, formulările sunt memorabile, chiar și dincolo de primul ciclu din carte sunt mai multe poezii care ar merita citate în întregime, precum „chinezărie” (căutați pe gugăl ”mugur grosu chinezărie”) sau poemul de dragoste (oricât de clișeistic ar suna, realizarea e fericită) „H2Oh” sau „god's glue” sau sus-menționatul „jaful” sau „mergi mai departe” sau sau sau sau sau sau.....
Dar, cum am zis, să nu insist prea mult. „Grossomodo” e o antologie ce merită devorată, chiar dacă, de am fi cârcotași, inegală spre final, unde versurile trădează cititorul avid de „avangardă”, până într-atât încât unele sintagme sau chiar fraze trimit aproape transparent la Gellu Naum, de pildă. Asta în ciclul „tratament traumagic”, pe când ciclul „psih” e relativ salvat de o boare de „poveste”, în jurul personajului care intitulează ciclul (și care, dacă am înțeles (!!!) bine, bea... pepsi cu șoareci). Să nu ne facem iluzii: nu e multă substanță aici, dar este multă comedie savuroasă în cheie avangardistă, culminând cu un... moment de publicitate. Dar spun din nou: să nu ne facem iluzii. Întreg volumul este o „reclamă” la capacitatea acestui personaj proteic (căci Mugur Grosu este personajul propriului său poem! Nu-i așa că iarna nu-i ca vara? Dar uneori nici nu ne dăm seama, atunci când ne aflăm între patru pereți!) de a se adânci în materie și a se detașa în același timp prin ironie, pentru că - nu-i așa? - totul este o glumă cosmică...
Hai, am plecat, ca să înghit și eu niște „fulgi de zăpadă”.....